1,099 matches
-
inimile în piept.Unul dintre noi, mai ager de picior, țâșnește din ascunzătoare și aleargă, fără să ne spună. Alergăm toți... Eu nu știu ce să fac... Aproape am murit de frică. Dar ceva mai presus decât frica mă ridică din locul ascunzătorii... și fug, și fug... Aud pașii nebunului în urma mea. E furios și mi-e frică să nu mă împiedic. Am ajuns în zona care nu i mai aparține și nebunul abandonează fuga. Eu plâng, plâng de frică, plâng de milă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nici o cutie în care să arunci șervețelele, nu vedeam nici un cotlon și nici o spărtură în zid. Pereții erau netezi, iar podeaua - goală și în întregime expusă vederii. Mi-a trecut prin minte că se putea ca lipsa aceea de posibile ascunzători să fie deliberată. îAm aflat mai târziu că chiar așa și era.) Cât de paranoici puteau să fie? m-am gândit sub imperiul unei furii neputincioase. Paranoici nenorociți, ciudați nenorociți, nebuni nenorociți, nenorociți! Am rămas în picioare, cu sticla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Dar situația asta nu dura decât până după prima linie. în timpul scurtei mele absențe, muzica se dusese pe apa sâmbetei. Am încercat s-o schimb, dar Carlos ascunsese toate celelalte CD-uri. Iar în cursa mea frenetică de descoperire a ascunzătorii, Brigit nu mi-a fost de nici un ajutor. Era prea ocupată să țină pasul cu șoldurile rotitoare ale lui Carlos. începusem să mă tem pentru siguranța celor câteva obiecte ornamentale pe care le aveam prin casă. După o piruetă neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
despre Tavi,doar el mă interesează. Te-ai gândit, cu adevărat, la Tavi? La cei între care trăiește, la handicapații care am devenit cu toții, te-ai gândit, spune? S-a ascuns între ei sau chiar le-a acceptat codul? O ascunzătoare bună, nu-i așa? Suspiciunea și delațiunea, hrana noastră zilnică își află coduri inedite în acest mediu, nu-i așa? Subterana maladivă, infirmă, care se tot dilată și nu-și găsește o ieșire, o ventilare. Dospește, dospește, ies doar rareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aș afla aici. N-aș avea toate bagajele afară, așteptând în mașină. Și n-aș ști că tu ești bărbatul vieții mele. În momentul acela, am decis că își spuseseră destule și am lăsat-o pe Lucy să iasă din ascunzătoare. Ea a traversat în goană încăperea, repezindu-se la Honey. Aici erai, maimuțică mică, a spus fosta învățătoare învăluind-o pe fata noastră într-o îmbrățișare și săltând-o de la pământ; când, în fine, a lăsat-o iar jos, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în același timp, iar eu îmi deschid disperată brațele, zbierând „stop! stop!“, ca regele Canute. Și, o, nu! O, nu! Vă rog, opriți‑vă. Vă rog. Dar e prea târziu. O cascadă de pungi de cadouri se prăbușește dintr‑o ascunzătoare de pe raftul de sus. Una după alta, ies la lumină. O izbesc pe Suze în cap, aterizând pe podea, revărsându‑se și dezvăluind același conținut în fiecare dintre ele. Cutii gri strălucitoare, cu inițialele S C‑S gravate cu argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de fermecători. În poiană, câteva slugi învârteau mămăliga pusă la fiert într-un ceaun mare cât o cristelniță. Altele aduceau și întindeau fel de fel de bucate pe ștergarele întinse peste rogojini și covoare. Când cele două femei ieșiră din ascunzătoarea lor, Nicolae le zări primul. Înaintau ca într-un dans, cu mantiile fluturând, cu șuvițele de păr despletite și umede. Râdeau și vorbeau. Aveau aura luminoasă, intangibilă și sălbatică a unor nimfe. Nicolae uită de foame, uită de icrele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cam naiv”, încheia persoana. Manuc uitase de cafea. Asta i se întâmpla extrem de rar. Însă informațiile pe care tocmai le citise îl acaparaseră în totalitate. Declanșă pârghia și gheridonul înghiți micul sertar. Luă apoi toate hârtiile și le băgă în ascunzătoarea din tocul ușii. Rămase în picioare, privind obiectele din jur. De fapt, analiza ceea ce tocmai aflase. Concluzia: o situație fără ieșire pentru negocieri. Ambele tabere refuzau să se convingă de aceste realități și nu renunțau la pretenții. Începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dacă lucrurile ar fi ieșit prost pentru tine, nimic, dar nimic nu m-ar fi împiedicat să-l folosesc. Prințul luă pumnalul, îl examină și, cu o delicatețe care sugera mângâierea, dar și recunoștința, îl lăsă să alunece înapoi, în ascunzătoarea lui. Zâmbi cu totul destins și luă mâna pictorului. ― Am primit vești din țară. Sunt așteptat la Turtucaia. În sfârșit, va sosi noul domn. Ioan Caragea... Dar... aș dori să vii cu mine. ― Poate veni și medicul? ― Oh, da! Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reuși să se întoarcă cu fața în sus, să se ridice cu greutate și să-l caute în jur pe cel ce trăsese. Nu văzu pe nimeni. Pustiul era la fel de nesfârșit ca întotdeauna, la fel de dezolant și neclintit, fără nici o posibilă ascunzătoare pentru un franctiror, dar în fața ochilor lui, a căror privire începea să se împăienjenească încetul cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns în mână o armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atât la dus, cât și la întors și rătăci multă vreme, până ce ajunse la urechile lui vuietul mării, dădu de largul bulevard și se trezi, în sfârșit, în fața cunoscutului Minister de Interne. Respiră ușurat. De aici știa să ajungă la ascunzătoarea lui, dar pe când grăbea pasul și era pe punctul de a intra pe întortocheata străduță ce urca spre cartierul indigen, farurile unei mașini parcate lângă trotuar se aprinseră, orbindu-l, și o voce autoritară strigă: — Hei, tu! Vino-ncoa’! Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plătească taxa cerută În căminele apusului fericit, se Îngrămădeau pe acolo la nimereală, dar acum nu pe coridoare, așa cum e un obicei vechi al acestor meritorii așezăminte de asistență, ieri, azi și Întotdeauna, ci prin debarale și prin unghere, prin ascunzători și prin poduri, unde adesea Îi lăsau abandonați timp de mai multe zile, fără ca asta să deranjeze pe cineva, căci, așa cum spuneau medicii și infirmierele, oricât de rău ar fi stat, să moară n-ar fi putut. Acum erau morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
În față unei doamne În taior crem, cu o eșarfă lungă În jurul unui gât filiform, cu o pălărioară cloș peste o tunsoare băiețească. Un Citroën C6G din 1931 se prezenta doar În secțiune, bun ca model didactic, dar ridicol ca ascunzătoare. Să nu mai vorbim de mașina cu abur a lui Cugnot, imensă, cât un cazan sau o marmită. Făcea să vezi, pe dreapta, unde stăteau puse la perete velocipedele cu roți mari, florale, draisienne-le cu cadru plat, gen trotinetă, evocare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mână, Îmi deschide respectuos portiera... M-am concentrat o clipă asupra unei Obéissante, 1873, primul vehicul franțuzesc cu tracțiune mecanică, pentru doisprezece pasageri. Dacă Peugeot-ul era un apartament, asta era un imobil. Cât de greu e să te ascunzi când ascunzătorile sunt tablourile dintr-o expoziție. Am traversat din nou sala: statuia Libertății se Înălța, „éclairant le monde”, pe un soclu de aproape doi metri conceput ca o proră, cu un rostru ascuțit. Ascundea Înlăuntru un fel de gheretă din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Sus, doar am trecut prin sălile dedicate meseriilor, energiei, elctricității, căci și așa nu m-aș fi putut ascunde În vitrinele acelea. Pe măsură ce descopeream sau intuiam sensul acelor Înșiruiri, eram cuprins de neliniștea că nu voi avea timp să găsesc ascunzătoare ca să asist la revelația nocturnă a rațiunii lor secrete. Acum umblam ca un om hăituit de oră și de Înspăimântătoarea Înaintare a cifrei. Pământul se-nvârtea inexorabil, se apropia ora, peste puțin aveau să mă dea afară. Până ce, trecând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că galeriile acelea par făcute pentru niște commandos iuți și invizibili, se furișează-n noapte, cu pumnalul În dinți, cu două grenade În mână, iar ceilalți, prinși În cursă, mor ca niște șoareci, zău așa!” Îi străluceau ochii. „Înțelegeți ce ascunzătoare fabuloasă poate fi Provins?” Un nucleu secret care se adună În subteran, și toată lumea din partea locului, chiar dacă vede ceva, nu scoate o vorbă. Oamenii regelui ajung și la Provins, bineînțeles, Îi arestează pe Templierii care se arată la suprafață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
istorie În care, Într-un fel, intră și templierii. Un paroh fără bani și fără viitor, În timp ce se apucă să restaureze o biserică veche dintr-un sătuc de două sute de suflete, ridică o lespede din pardoseala corului și găsește o ascunzătoare cu manuscrise străvechi, zice el. Numai manuscrise? Nu se știe prea bine ce s-a Întâmplat, dar În anii care urmează parohul devine imens de bogat, cheltuiește și risipește, duce o viață Împrăștiată, ajunge În proces ecleziastic... Și dacă unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ce Înseamnă?” „La prima vedere, nimic. E vorba de un fel de titulatură, un fel de constituire a unui grup, scrisă Într-o limbă secretă, din motive rituale. Apoi, pentru rest, templierii noștri, siguri că-și depuneau mesajul Într-o ascunzătoare inviolabilă, s-au limitat la franceza secolului al XIV-lea. Să vedem, așadar, cel de-al doilea text.” a la... Saint Jean 36 p charrete de fein 6... entiers avec saiel p... les blancs mantiax r... s... chevaliers de Pruins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a văzut, nu-i altceva decât Graalul. Și acum gândiți-vă de unde i-a venit inspirația celuilalt mare profet inițiat de druizi, Mahomed, pentru piatra neagră de la Mecca? La Chartres, cineva a zidit cripta prin care se face comunicarea cu ascunzătoarea subterană unde se află Încă statuia păgână originară, dar, căutând bine, mai puteți descoperi o fecioară neagră, Notre-Dame du Pillier, sculptată de un canonic credincios al lui Odin. Statuia strânge În mână cilindrul magic al marilor preotese ale lui Odin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Sub poarta aceea era și fostul primar fascist al orașului. La un moment dat a zis că reușește el să fugă până acasă, n-avea decât de dat colțul. A așteptat un moment de liniște, s-a aruncat afară din ascunzătoarea porții, a ajuns la colț și a fost secerat În șira spinării de mitraliera de la primărie. Reacția emotivă a tatălui meu, care făcuse și primul război mondial, a fost asta: mai bine să rămână În gangul porții”. „E un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
șișul. Ce mai basculă are, băi, să moară mama mea... Dar nu mai apucă să sfârșească. Sticla pătrățoasă, goală, de tequila, mânuită de Avocat ca o măciucă, i se sfarmă-n țeastă! Pizdeluș se repede și el, lătrând surescitat, din ascunzătoarea unor navete de P.V.C. și înconjoară corpul bărbatului trăznit, căutându-și o poziție cât mai bună, ca să urineze. Poetul îl alungă, blajin. Crezi că... o să fie pedepsit? i se adresează acesta, Avocatului. E posibil. Lucrurile se schimbă. Ce-ți face
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu brațele deschise ca la un joc de-a ascunselea. ― Nu te-apropia!... Ajutor!... Ce vrei să faci ?! țipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmărindu-i mișcările cu ochii holbați de spaimă. Când Petre ajunse lângă fotoliu, Nadina țâșni din ascunzătoare să treacă spre ușa vestibulului și pe acolo afară. Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. ― Lasă-mă!... Ajutor! Petre o ridică în sus ca pe o păpușă și o întoarse cu fața spre dânsul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru reparația celor ce se mai pot repara... Cu aceeași brișcă galbenă și cu același Ichim pe capră părăsi Titu și acuma Amara. Ulița era tot pustie, parcă oamenii încă n-ar fi îndrăznit să iasă de prin case sau ascunzători. Curtea primăriei era tot plină de țărani culcați la pământ, cu fața în jos și păziți de soldați. Ancheta continua cu aceeași intensitate, numai anchetatorii s-au schimbat. Căpitanul Lache Grădinaru a luat locul maiorului, iar plutonierul Boiangiu pe al
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
La urmă venea Ash, care închise degrabă. Stăteau în picioare nemișcați, pândind cel mai mic semn, cea mai neînsemnată prezență. Dallas fluieră ușor pentru a ademeni vietatea. Privind în jur, înaintă spre un ungher care ar fi constituit o excelentă ascunzătoare. Dar o privire rapidă nu dezvălui decât niște flacoane, toate puse în ordine. Dacă , aveau de gând să captureze creatura aveau nevoie de niște obiecte solide. Cu mâinile goale nu vor izbândi. Dallas luă primul obiect care-i fu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Kane. În această acțiune de retragere instinctivă, disperată, motanul le-o luase înainte. Cu coada ridicată, cu blana zbârlită, cu gheruțele scoase, din două salturi părăsi masa și încăperea. Micul craniu dințat se zbătea convulsiv pentru a se extrage din ascunzătoarea lui. Brusc, parcă opintindu-se, țâșni din torsul zdrențuit al lui Kane. Capul și gâtul erau legate de un corp gros acoperit cu aceeași piele vâscoasă, Cu niște brațe și picioare mici înarmate cu gheare. Îl propulsară cu o viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]