6,930 matches
-
un copac, le-am luat și i-am dat pisicii să mănânce și ea ceva. După ce le-a ros leneș, a țâșnit dintr-odată printre tufișuri direct în stradă. M-am luat după ea, am găsit-o în fața unei porți aspre de fier; o mângâia o femeie în capot alb. Deasupra porții stătea scris amenințător: Spitalul de psihiatrie. — E pisica ta? m-a întrebat femeia, jucându-se cu pisica. — Da, a fugit de mine în parc, i-am răspuns. — Aha. — Știți
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pe un oarecare, care deja a fost lovit de "dreapta justiție" Într-o formă sau alta, Închideți-o din nou, Înghițiți, respirați adânc și gândiți, analizați, cercetați și abia apoi, după Încă o noapte dormită, vedeți dacă mai judecați la fel de aspru și ireconciliabil. Știu că am dreptate, și În momentul În care veți echilibra toate vibrațiile În voi, va fi bine: nu veți mai condamna persoane ci un sistem creat nu cu voința voastră ci comandat de ocultă cu obiectivul cert
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
la emisiunea domnului Dan Diaconescu. Te pufnește râsul, dacă n-ar fi de plâns, când te gândești ce acuzații puerile i s au putut aduce. Nu realizați, domnilor, că sunteți caraghioși?! Chiar nu vreți să realizați!!! Știți, zicala populară este aspră, dar dreaptă: "prostul nu-i prost destul, dacă nu-i și fudul". Am zis. Am admirat curajul celor câțiva redactori de pe câteva posturi la diverse emisiuni, care au Îndrăznit mai direct sau mai pe ocolite sau mai În răspăr să
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
refăcuți, pornim mai departe la drum În căutarea următorului pom, mai mare, mai frumos, mai bogat, mai darnic. Ei toți ne-au lăsat câte o moștenire: un vers, un cântec, o doină, o vorbă de duh, o mustrare, o privire aspră sau blajină, un zâmbet, o mângâiere ca o adiere și toate ca să Înțelegem că și noi, la rândul nostru, trebuie să lăsăm celor care vin ceva frumos, luminos, cald, În muncă, cinste și adevăr, cu sănătate, spor și ajutor În
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
iubitoare? Clocitoare de iad e-n sufletul ei, dar respiră parc-ar da-o îngerii-n leagăn. Dacă-o îngăduia și-o îngăduia în felul ei nepăsător, când o răzbea prea mult singurătatea și deznădejdea -, dragostea ei era zgârcită și aspră, amenințată mereu de teamă, simțind cum, pe zi ce trece și nu mai vine Toma, nora-i scapă din mână, râzându-și de ea și de el, de ei toți, cum, poate, și-a râs de la începutul începutului, de cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în mâinile lor aspre, clătinându-se în același ritm, odată cu camionul și cu prelata de camuflaj strânsă deasupra. Unii cântau, dar pe fețele lor palide nu se vedea nimic: erau la fel de goale, și cântecul ieșea scrâșnit și metalic ca un zăngănit de arme. Tunurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fac următoarele rețineri... Învățase totul pe dinafară, știa cuvânt cu cuvânt. Nici nu băgă de seamă că Cerboaica plecase. Ea vorbea cu Alexandru, îi da povețe, îl ruga să mai rabde un pic, și învârtea repede, topită de dor, cârpa aspră chiftind de unsoare, sufla greu, tot mai precipitat, ca-ntr-o alunecare în gol, o alunecare pe nesimțite în vis, și-ntreaga ei ființă începu să se desprindă din tot și din toate și să plutească. Acum, că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
neputință și furie, coborâse în matca ei liniștită de pace și ordine, și ea, mama întregii lumi, putea surâde împăcată cu ea însăși și cu viitorul care o aștepta. Mâinile ei lucrau, și genunchii se târau pe podele, și fața aspră, slăbită, se încorda de efort, dar nu simțea efortul, numai încordarea și nerăbdarea urcând în ea, apăsându-i pieptul. Lucra ca și cum Tom aștepta pe-aproape, poate chiar la barieră, gata să primească și să-i dea îmbrățișarea lui scurtă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și picioarele jandarmilor, storcând cârpa între degete, să nu i se vadă tremurul mâinilor. Păi, ziceai că nu-i din alea... Ia mai las-o moartă, șefule! interveni pe neașteptate Invalidul, înălțându-și capul din ziar. Vocea lui autoritară și aspră, deprinsă cu comenzile militare, îl făcu să amuțească pe plutonier. M-am plictisit de-atâta trăncăneală. Ce ai cu femeia? Las-o să-și vadă de treabă, să termine podelele, și nu te mai lega nici de noră-sa, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită! Cerboaica e gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma trăsnită pe obrazul acela fierbinte, întunecat și aspru ca o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej care-o luă pe sus, începu să danseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
urmă și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de repede i se mișcau mâinile și cât de vioaie se făcuse! parcă ceva din pământ ar fi urcat până la ea, o forță necunoscută, și mâinile vânoase, cu palmele bătucite și aspre, îmbătate de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
din asta, de baie, îi bagă și apoi vezi cum iese din ei fumul negru pe coș, că-ți face rău și pici jos când vezi... Au băgat-o în fabrica morții, și de-atunci... Vocea bătrânei era uscată și aspră. Se împrăștia și se sfărâma în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent prin rambleurile înalte. Peste față și mâini, frunze reci, aspre și zimțate. La lumina reflectorului, umbre de oameni și câini. Fragmente de mâini și picioare pâlpâind uriașe. Nu deslușea clar petele întunecate desfăcute din celelalte vălmășaguri, înnodate, săltând în jurul vagoanelor, dar știa ce erau înainte de-a le auzi vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
aburi. "Ei ei, ce-o fi și asta!?" Un munte de smoală clocotită și aburi se prăbuși peste el. Respirația, care i se oprise păstrând o mică insulă de tăcere în jurul lui, se porni pe neașteptate, gâlgâitoare, și-o voce aspră strigă ceva. Se auzi o lovitură de metal. Doi inși se înălțară. Traseră ușa grea de la vagon. Șocul făcu să-i treacă un scrâșnet prin șira spinării. Locomotiva se puse-n mișcare. Ultimele santinele se prinseră de barele metalice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi fața cu fața lui aspră, țepoasă, căutându-i gura cu lăcomie. CAPITOLUL 13 Din cei aproape zece mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși în vagonul de vite cu intenția să-i transporte în Germania sau să se folosească de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se salte. Mușcătura violentă, până la os, din umăr, îl făcu să renunțe. Ridică numai capul. Zări atunci ca prin sită, și mai mult bănui după răsuflare, chipul maică-si aplecându-se spre el, un alt chip necunoscut, figură severă și aspră, cu două tăieturi adânci în obraz, probabil medicul, și încă pe cineva, o siluetă cunoscută, familiară, dar neprecizată ca identitate, care rămase după ușă, după ce se închise ușa și ceilalți se profilară clar în lumină. Într-un soi de alint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prin încăperea devastată, la mese, la pereții goi, care-i frigeau ochii, și i se păru, cum stătea în ușă și se zări în oglinda spânzurată la intrare, cu fața aceea speriată și zbârcită, zdrobită de spaimă, cu buzele supte, aspre și fără culoare, că e undeva în afara vremii, o piatră de râu bătută de ape. Era acolo și nu era, umbră mumificată, plecată în lume, risipită să-și caute copiii și să-i strângă lângă inima ei... Cârciuma arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ea. Femeia se repezi-n casă. În cuiul din tindă atârna un palton vechi cu un damf pătrunzător, paltonul lui Tudor,de care se rezemă ca-ntr-un leșin, strângându-l în brațe, și-și îngropă fața în stofa lui aspră, îmbâcsită de mirosuri aspre de pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-n casă. În cuiul din tindă atârna un palton vechi cu un damf pătrunzător, paltonul lui Tudor,de care se rezemă ca-ntr-un leșin, strângându-l în brațe, și-și îngropă fața în stofa lui aspră, îmbâcsită de mirosuri aspre de pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
reînnoită de epigonii lor comuniști, și-a păstrat eficacitatea numai atât timp cât accesul la opera lui Nae Ionescu era prohibit sau limitat. În condițiile recuperării libere a culturii interbelice era nevoie de un nou proces și de o pedeapsă considerabil mai aspră. Nu puțini au fost cei care au cerut, cu subiect și predicat, condamnarea in toto a gândirii sale, atât filozofice, cât și politice, de la un capăt la altul, fără distincție de etape, nuanțe și glisări. Marta Petreu însăși nu crede
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
a fost oferită tocmai pentru a vă curăți spiritul și pentru care v-ați rugat mult, dincolo, ca s-o primiți. Ați primit-o! Vedeți ce faceți cu ea! Nu vă risipiți această frumoasă viață fără rost, pentru că cea mai aspră judecată va fi cea a propriei conștiințe și nu va fi deloc ușoară. Mirajul unei vieți ușoare, fără muncă, fără sacrificii presupune o vecie neagră și nu o doresc nici unuia dintre voi. Pentru că Părintele Ceresc este bun, darnic, iubitor și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
că în prozele lui Emil Botta se pot decupa aceleași "scheme poetice ale vieții lăuntrice" pe care le descoperim și în versuri. Principiul de recuperare este cel al bumerangului. Spațiile închizându-se, liniile ricoșează la întâlnirea cu pereții duri și aspri, transformându-se în sinuozități disperante. Poetul este un însetat de simetrie: În singurătate oricine organizează excursii spre zonele și ficțiunile care-l solicită. Unii ajung acolo unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum mă doare victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a plecat sau nu a fost luat la război și aceștia își băteau joc de cei rămași în sat. Unul dintre aceștia a fost și crâșmarul. La început s-a dat bine cu nemții, viața lui nu a fost prea aspră, însă, cu trecerea timpului, greutățile au început să apară. Nemții nu au stat mult, ei și-au continuat drumul lor vijelios spre Basarabia. Abia după ce au ajuns dincolo de Nistru a început greul și pierderile de vieți omenești de ambele tabere
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și-au câștigat existența muncind cu ziua pe la cei ce erau mai cu stare. El era de statură mică, doar un metru și șaizeci, brunet cu ochii negri, cu o dantură de putea să roadă și lemne, avea un păr aspru și gras, sprâncenele groase și stufoase și păr mult și mare în interiorul urechilor. Purta pantaloni de suman și opinci, așa cum era pe atunci. La moară nu ducea niciodată, că nu avea ce să ducă iar făină își făcea la râșniță
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
fi luate de vânt. Iarna veneau cu vitele în pădure și le dădeau să mănânce frunzele culese toamna. Dacă vremea nu permitea acest lucru, atunci sătenii plăteau femei să care în spate până în sat frunzele. Atunci când regulile silvice sunt mai aspre, și aici ne referim la nivelul constituțional, sătenii își restrâng practica la pomii din vatra satului. Când fac frunzarul în sat, el are 1,20 metri lățime și 3 metri înălțime. Conform datelor din studiul lui Stahl, nu putem ști
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]