750 matches
-
dacă ar fi acționat hazardul). Probabil că fenomenul (complexul) PSI poate fi cel de al treilea sistem de semnalizare între ființe (pe lângă gesturi și graiul articulat). Potrivit cercetătorilor și oamenilor de știință care susțin "ipoteza biotehnologică paleoastronautică", pentru strămoșii noștri astronauți care, se pare, ne-au implantat inteligența superioară și creativitatea artistică, acest al treilea sistem de semnalizare ar fi putut constitui sistemul de bază. Ei consideră că datorită acestui sistem se poate forma o inteligență superioară colectivă care beneficiază de
Parapsihologie () [Corola-website/Science/304664_a_305993]
-
secretarelor președintelui. Biroul Oval a devenit asociat în mintea americanilor cu Președinția în sine, prin imagini de neuitat. Utilizarea Biroului Oval pentru emisiunile de televiziune a avut un sentiment de gravitație, ca atunci când Richard Nixon a vorbit la telefon cu astronauții de pe Apollo 11 sau tânărul președinte Kennedy prezenta informațiile despre criza rachetelor cubaneze, sau a președintelui Ronald Reagan care a adresat națiunii mesajul cu privire la explozia în spațiu a navetei Challenger sau Președintele George W. Bush care a vorbit națiunii în
Casa Albă () [Corola-website/Science/304118_a_305447]
-
mult de 400.000 de oameni au lucrat la proiectul Apollo de aproape zece ani și o duzină de oameni care au mers pe Lună s-au întors pe Pamant ca să povestească experiențele lor. Sute de mii de oameni, inclusiv astronauți, oameni de știință, ingineri, tehnicieni, muncitori calificați ar fi trebuit să păstreze secretul. Longuski, de asemenea, susține că ar fi fost mult mai ușor de fapt să aterizeze pe Lună decât să se realizeze o asemenea conspirație masivă privind falsificarea
Teorii privind falsificarea aselenizării în programul Apollo () [Corola-website/Science/304222_a_305551]
-
ale misiunilor Apollo 11, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17. Fotografiile arată stadiul de coborâre pe suprafața Lunii al fiecărui modulului lunar. Imaginea de la locul de aselenizare al misiunii Apollo 14 prezintă și piesele create de către un astronaut pentru un experiment științific (ALSEP) și modului lunar. Fotografiile de la locul de aselenizare al misiunii Apollo 12 au fost prezentate publicului de către NAȘĂ pe 3 septembrie 2009. O parte din modulul lunar de coborâre (Intrepid), pachetul pentru experimente (ALSEP), nava
Teorii privind falsificarea aselenizării în programul Apollo () [Corola-website/Science/304222_a_305551]
-
lunar. Fotografiile de la locul de aselenizare al misiunii Apollo 12 au fost prezentate publicului de către NAȘĂ pe 3 septembrie 2009. O parte din modulul lunar de coborâre (Intrepid), pachetul pentru experimente (ALSEP), nava spațială Surveyor 3 și urmele lăsate de astronauți toate sunt vizibile. În timp ce imaginile LRO au fost primite cu aclamații de către comunitatea științifică care le-a considerat reale, toate acestea nu au convins pe teoreticienii conspirației că au avut loc aselenizările. Principalul motiv pentru această îndoială este că din moment ce
Teorii privind falsificarea aselenizării în programul Apollo () [Corola-website/Science/304222_a_305551]
-
a continua coborârea. Alarmele programului indicau „revărsări administrative”, ceea ce însemna că computerul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și trebuia să le amâne. Aceasta nu era nici o eroare de computer, dar nu era cauzată nici de către astronauți, ci se trăgea dintr-o eroare în modul de pregătire al astronauților. Deși nu era necesar pentru aselenizare, radarul de întâlnire cu solul a fost intenționat aprins și pregătit pentru un abandon timpuriu. Simulările de pe Pământ nu au prevăzut un
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real și trebuia să le amâne. Aceasta nu era nici o eroare de computer, dar nu era cauzată nici de către astronauți, ci se trăgea dintr-o eroare în modul de pregătire al astronauților. Deși nu era necesar pentru aselenizare, radarul de întâlnire cu solul a fost intenționat aprins și pregătit pentru un abandon timpuriu. Simulările de pe Pământ nu au prevăzut un șuvoi de întreruperi false din partea acestui radar, acestea depinzând de cum hardware-ul
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
viteza au aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR) când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibil. "Apollo 11" a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea de combustibil. S-a descoperit ulterior că aceasta alarmă fusese provocată din cauza faptului că atracția gravitațională lunară permitea o „unsoare” mai mare a combustibilului, care nu a mai acoperit un senzor pentru
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
acestea în ediția din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost și în cartea sa "„Return to Earth”" (Reîntoarcerea pe Pamant). Biserică Presbitariană din Webster comemorează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, anual, acest eveniment. Programul misiunii prevedea că astronauții să aibă parte de un program de somn, lung de cinci ore, deoarece ei au fost solicitați încă de dimineața devreme în acea zi. Totuși, ei au decis să treacă peste această perioadă și să înceapă pregătirile pentru ieșirea extravehiculara
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
iulie 1969. Misiunea a fost totuși importantă pentru că a furnizat una din primele circumstanțe ale unei colaborări sovieto - americane, inginerii sovietici lansând "Luna 15" pe un plan diferit de cel al lui "Apollo 11", pentru a evita o posibilă coliziune. Astronauții au gândit plasarea echipamentului științific Apollo și înfigerea steagului S.U.A. în solul selenar, uitându-se la situl de aselenizare prin geamurile triunghiulare ale "Vulturului", prin care aveau o viziune de 60 grade asupra câmpului. Pregătirile au durat mai mult decât
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
PLSS). Conform veteranului John Young, participant și el la o expediție pe lună în cadrul misiunii Apollo 16, reproiectarea modulului lunar pentru a permite cu o mai mare ușurință intrarea cu PLSS nu a mai fost executată, asadar rata bătăilor inimii astronauților din timpul programului Apollo a fost cea mai mare în timpul ieșirilor și intrărilor din ML. În data de luni, 21 iulie, ora 02:39 TU (05:39 TLR), 1969, Armstrong a deschis trapa, iar la 02:51 TU a început
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
unele situații în tot restul timpului ieșirii extravehiculare. Aldrin l-a urmat și a început să testeze diverse modalități de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menținere a vietii a creat tendința astronauților de a se mișcă în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului. Săritură a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să iși planifice mișcările cu șase sau chiar șapte
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
l-a urmat și a început să testeze diverse modalități de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menținere a vietii a creat tendința astronauților de a se mișcă în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului. Săritură a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să iși planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menținere a vietii a creat tendința astronauților de a se mișcă în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menținerea echilibrului. Săritură a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să iși planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru pe care l-au constatat astronauții, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
menținerea echilibrului. Săritură a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauți. Aceștia au relatat ulterior că trebuiau să iși planifice mișcările cu șase sau chiar șapte pași înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru pe care l-au constatat astronauții, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de temperatură la soare, față de cea de la umbră oferită de "Vultur" este insesizabila în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră. După ce
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferența de temperatură la soare, față de cea de la umbră oferită de "Vultur" este insesizabila în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră. După ce astronauții americani au înfipt steagul SUA în solul lunar, au avut o discuție cu președintele Richard Nixon printr-un telefon radio - transmițător, convorbire caracterizată de Nixon că "„cea mai importantă convorvire telefonică făcută din Casă Albă.”" Inițial, Nixon avea pregătit un
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
timpul tot mai puțin. Totuși, valorile metabolice au rămas la parametri normali în continuare, lucru care a înlesnit prelungirea de către Centrul de control al misiunii cu încă 15 minute a activităților. Aldrin a intrat în "Vultur" primul. Cu mici dificultăți, astronauții au ridicat filmele și două cutii conținând mostre, cu o greutate de aprox. 22 kilograme de material de pe suprafață lunară, utilizând un cablu cu troliu. Armstrong i-a reamintit lui Aldrin de săculețul cu obiecte personale din buzunarul sau, pe
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
i-a reamintit lui Aldrin de săculețul cu obiecte personale din buzunarul sau, pe care l-a pus alături de celelalte mostre. Apoi a urcat și Armstrong în modulul lunar. După ce au trecut pe modul care permitea întreținerea vieții pe ML, astronauții au aruncat de pe ei echipamentele, sistemul de întreținere al vieții, pantofii utilizați pe suprafața lunară, o cameră Hasselblad și altele. Apoi au represurizat modulul lunar și au trecut la programul de somn. În timp ce se mișcă prin cabina, Aldrin a rupt
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
mișcă prin cabina, Aldrin a rupt din greșeală întrerupătorul automat, lucru care a stârnit ceva îngrijorare la centrul de comandă a misiunii, deoarece se putea că motorul, care era conectat la acel întrerupător să nu mai pornească, lăsându-i pe astronauți pe Lună. Din fericire, un marker a fost suficient pentru a reactiva întrerupătorul. Dacă această soluție nu funcționa, circuitele ML puteau fi reconfigurate pentru a permite pornirea motoarelor și deci ascensiunea. După aproximativ șapte ore de odihnă, exploratorii au fost
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
la bordul "Vulturului" 21.5 kilograme de mostre de pe Lună, cu scopul de a se reîntâlni cu pilotul modulului de comandă "Columbia", Michael Collins, aflat în continuare pe orbită lunară. După mai mult de 2½ ore petrecute pe suprafața lunară, astronauții au lăsat în urmă instrumente științifice precum retroreflectorul utilizat pentru experimentul de măsurare a distanței Luna - Pământ cu ajutorul laserului, dar și un seismograf pasiv pentru a măsura cutremurele de pe Lună. Au lăsat de asemenea un steag american, o insignă a
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
o insignă a misiunii Apollo 1 și o placă, montată pe o porțiune a ML care a rămas pe Lună, si pe care erau două desene ale Pământului (reprezentând emisfera vestică și cea estică) precum și o inscripție, dar și semnăturile astronauților și a președintelui Richard Nixon. Inscripția era "„Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came în Peace For All Mankind.”" ("Aici Omul De Pe Planetă Pământ A Pus Pentru Prima Dată Piciorul
Apollo 11 () [Corola-website/Science/312742_a_314071]
-
N1 sau N-1 a fost rachetă spațială secretă a Uniunii Sovietice destinată să trimită astronauți pe Lună înaintea Statelor Unite (Programul Apollo). Ca urmare a succesului programului Vostok, sovieticii plănuiau să trimită un om pe Lună. Sergei Korolev a primit însărcinarea de a proiecta o rachetă destul de puternică pentru a trimite un om pe Lună. El
N-1 (rachetă) () [Corola-website/Science/312051_a_313380]
-
Randi și-a amintit ulterior că, după ce a participat la premiera filmului "2001", Clarke a părăsit înlăcrimat cinematograful la pauză după ce a vizionat o scenă de unsprezece minute (care nu a apărut în versiunea difuzată pe piață) în care un astronaut face jogging în nava spațială, o idee a lui Kubrick de a arăta publicului ce plicticoasă poate fi călătoria spațială. În 1972, Clarke a publicat "The Lost Worlds of 2001", în care apar amintirile sale despre producție și versiuni alternative
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]
-
serie. În 1982, Clarke a scris o continuare la "2001" intitulată "", care a fost ecranizată în 1984. Clarke a mai scris două continuări, neecranizate: "" (publicată în 1987) și "" (publicată în 1997). În "2010" se menționează că orașul de origine al astronautului David Bowman se află în Florida, locația Centrului Spațial Kennedy, ceea ce a provocat interesul manifestat de el față de zborul spațial. În anul 2061, Cometa Halley va intra din nou în Sistemul solar interior. Clarke s-a folosit de acest eveniment
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]
-
artificială HAL 9000 și viața indigenă de pe Europa, care este protejată de monolitul extraterestru care orbitează în jurul lui Jupiter. În sfârșit, în "3001: Odiseea finală", Clarke revine la sistemul solar după un mileniu de la evenimentele din 2001. Se dovedește că astronautul Frank Poole nu ar fi murit în afara navei spațiale "Discovery One", corpul său fiind liofilizat în vidul din spațiul cosmic și rămânând să plutească pe lângă Jupiter. Interacțiunea gravitațională cu planeta gigantică îl trimite în spațiul îndepărtat, ajungând ca, după 1
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]