1,059 matches
-
barbari, turci, imperiali), o filosofie de sus: Ce e val, ca valul trece.; Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea (Călinescu, 1941/1982, p. 976). La Noica, fatalismul este expresia existenței potențiale, aflată sub dominația legilor atemporale ale firii, așa cum este ea ilustrată prin: este - expresia existenței pure, atemporale; nu este - expresia nonexistenței; n-a fost să fie - expresia ființei neîmplinite, a lucrului care nu și-a atins legea, conținând în ea opoziția negativ/afirmativ; era să
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
trece.; Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea (Călinescu, 1941/1982, p. 976). La Noica, fatalismul este expresia existenței potențiale, aflată sub dominația legilor atemporale ale firii, așa cum este ea ilustrată prin: este - expresia existenței pure, atemporale; nu este - expresia nonexistenței; n-a fost să fie - expresia ființei neîmplinite, a lucrului care nu și-a atins legea, conținând în ea opoziția negativ/afirmativ; era să fie - expresia a ceva ce purta în el legea și avea toate
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
realitate a lucrului. (Noica, 1978, pp. 26-57, passim). Astfel, românii conceptualizează existența ca parcurs între pre-ființă (purtând în ea perspectiva ființei) și post-ființă (purtând în ea perspectiva fostei ființe), ambele guvernate de lege. Prezentul lui a fi este un prezent atemporal, pancronic. La români, acceptarea lucidă a destinului este o formă de adaptare la legile firii, adică ale universului atemporal. 2.8. Măsura Măsura, ca formă de evitare a exceselor, este aspirația de atingere a stării de echilibru. „Ajunge un par
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
perspectiva ființei) și post-ființă (purtând în ea perspectiva fostei ființe), ambele guvernate de lege. Prezentul lui a fi este un prezent atemporal, pancronic. La români, acceptarea lucidă a destinului este o formă de adaptare la legile firii, adică ale universului atemporal. 2.8. Măsura Măsura, ca formă de evitare a exceselor, este aspirația de atingere a stării de echilibru. „Ajunge un par la un car de oale.” Altfel, românul caută echilibrul în lumea lucrurilor (simțul măsurii, buna-cuviință, buna-credință, buna înțelegere) și
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
clipă, prin care omul reinstaurează legile firii. A fi, a deveni, a avea și a face se contopesc în expresia paradoxală a lui „a fost odată ca niciodată, pentru că de n-ar fi nu s-ar povesti”. În arhitectură, perspectiva atemporală este simbolizată prin „înlănțuirea fără sfârșit a spiralelor” din stâlpii porților, din turnurile Mănăstirii Argeș sau din Coloana infinitului. 3. Neamul Viața în colectiv a fost pentru român forma care l-a ajutat să reziste vitregiilor istoriei („Unde-i unul
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
218 0,13 Moarte 346 0,21 Sinucidere 35 0,02 În strânsă legătură cu categoria de termeni referitoare la viața fizică și spirituală este o altă categorie, la fel de bine reprezentată, care înglobează dimensiunea temporală a existenței umane și cea atemporală sau veșnică a existenței divine. Acestea formează cadrul în care se regăsesc reperele concrete istorice sau profetice ale evenimentelor religioase, istorice sau profetice discutate. Acestor termeni li se alătură cei escatologici (sfârșit frecvență observată 80, Apocalipsa frecvența observată 35), care
by Zenobia Niculiţă [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
așa li se poate induce ideea de vechime; în realitate, ei nu recunosc spontan decât stratul cel mai recent, uzual al limbii vorbite 226. Termenii populari dialectali au fost la fel de solicitați, cu aceeași intenție de a sugera deopotrivă familiarul și atemporalul folcloric, cu un plus de simpatie pentru viața oamenilor "simpli". Poporul dând substanță istoriei 227, copiii au fost mereu invitați să se includă în rândurile sale. Întrebările retorice par să fi fost procedeul favorit al autorului, ajutându-l să sublinieze
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
pedagogic a surclasat adevărul istoric, manualele ignorând faptul că evenimentul avusese loc, în realitate, după cei patru ani enunțați, când Ungaria nu mai făcea parte din alianța Puterilor Centrale. Povestirea era presărată cu accente mistice ("dreptatea dumnezeiască se făcuse"), voit atemporale, înfierând "vrăjmașul de veacuri" și anticipând înlăturarea "pentru totdeauna a primejdiei bolșevismului"29. Războiul din 1941 părea astfel o necesară revenire a românilor la un destin istoric exemplar, un nou prilej de reeditare a faptelor glorioase din trecut. Pe măsură ce al
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
unirii, ca în deceniul anterior. Semnificațiile evenimentului erau desprinse de persoana monarhului, particularul și regionalul topindu-se în marea sagă a neamului, în formula "toți românii". Timpul, spațiul și faptele ieșeau astfel din istorie, pentru a lăsa locul unei metafore atemporale. Reperele cronologice fiind tratate ca semne divine, ca niște sensuri confirmate și certitudini istorice pentru generațiile viitoare, deveneau imune la tentațiile unor lecturi alternative. Ziua de 1 decembrie 1918 concentra, pentru totdeauna, memoria exemplară a Unirii, așa cum a ajuns și
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
făcea cu mare greutate"304. În paginile acestui manual, viața oamenilor de atunci trebuia să pară cititorului un adevărat coșmar; ei trăiau "în mizerie", duceau mereu "aceeași viață de muncă istovitoare", istoria lor reducându-se la o singură realitate, aproape atemporală: "viața grea". În anii războiului și ai unirii, România nu părea să fi avut conducători nominalizabili; nici măcar nu putem afla că era, de fapt, un regat. Actorii noii narațiuni istorice "guvernul", "boierii", "patronii", "țăranii", "muncitorii" erau prezentați mai curând ca
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
triumfalistă insista asupra "tricolorului unirii", asupra faptului că "toți cântau "Deșteaptă-te Române" și "Pe-al nostru steag e scris Unire""371. Unitatea națională, una dintre ideile-forță ale manualului, era extrasă în final din presupusa ei istoricitate, devenind o axiomă atemporală: "este veșnică, după cum veșnic este și poporul român"372. După astfel de rânduri, cu greu s-ar mai fi putut inova ceva în encomiastica de gen. Într-adevăr, manualul din 1985, ca și cel din 1989373, erau practic identice cu
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
-i plăcea să fie contrazis") și atingând, din nou, problema proprietății ("nu-i plăcea proprietatea personală"). Simțul duratei și al evoluției, nu par să existe în aceste expuneri, elevii preferând judecățile de valoare, ca și aprecierile de ordin etic, la fel de atemporale. Sfârșitul epocii pare să le fi fost însă mult mai clar localizat, datorită uciderii dictatorului. Nu au folosit cuvântul comunism, nu au făcut distincții cronologice sau politice în interiorul regimului, nu au numit personalități sau evenimente anume. Pentru ei, întreaga epocă
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 879. footnote>. Adevărurile propovăduite de acești corifei ai teologiei creștine și cuvintele lor inspirate nu au fost îngropate de uitare și nu s-au diminuat în secolele de când au fost rostite. Literatura patristică este atemporală și nu devine desuetă sau vetustă. Ea este mereu actuală, căci, ca orice capodoperă, ea „scapă de sub acțiunea Timpului. E un corp bine închegat. E un moment cristalizat, deși trecător. E scoasă din flux”<footnote Nicolae Steinhardt în Monahul de la
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
distins și prin propovăduirea învățăturilor primite de la Mântuitorul și de la Sfinții Apostoli. Ei sunt nu numai reprezentanții tradiției doctrinare a Bisericii, ci și martorii și criteriile adevăratei credințe, judecătorii Ortodoxiei atribut cu o valoare și pondere nu numai istorică, ci atemporală și general-spirituală. Sfinții Părinți sunt extrem de „contemporani” prin faptul că se adresează direct creștinilor din zilele noastre și oferă răspunsuri la întrebările esențiale ale omenirii. Prin studierea literaturii patristice, dobândim modul de a gândi al sfinților care ne ajută în
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
spirituale. XII.5. Idei de bază în religia sikh Specialiștii actuali în studiul religiei sikh sunt de acord cu existența unor idei de bază ale acestei religii: a) „Dumnezeu este unic și impersonal.” Este desemnat prin expresia Akal Purakh („Omul atemporal”, „Ființa supremă nesupusă timpului”, „Principiul absolut etern”). Cel de-al zecelea guru va da divinității o „conotație războinică și justițiară...”. Dumnezeul credincioșilor sikh se va numi Sarab Loh, adică „Oțelul”. Simbolul său va fi sabia. b) refuză ideea hindusă de
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
o abordare lucidă a fenomenului religios, prin apelul la un procedeu retoric facil, și anume aplicarea unor atribute mistice ("sacru", "total", "divin", "cosmic") unor noțiuni dintre cele mai vagi, mai imateriale, pentru "a produce un efect surprinzător, o atmosferă misterioasă, atemporală, ireală".381 Într-un rechizitoriu devastator pentru un om de știință, fie aceasta și mai puțin rigidă decât a științelor naturii, Dubuisson susține că "sincretismul lui Eliade preia, deformează, simplifică, amestecă fără a justifica vreodată opțiunile; se mulțumește să invoce
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
instituția eroizării civice nu este separată de politizare, de funcția manipulativă a puterii, depinzând de autoritățile cetății și de riturile publice de consacrare, "prin care se acreditează simboluri vii".443 Eroul concentrează valorile integratoare ale unei comunități, aparținând unei structuri atemporale, continuă Borbely pe linia lui Roger Rollin, el este "figură a exteriorității, a consacrării publice", într-un "regim spectacular de sanctificare a simbolurilor de apartenență comunitară", fiind manipulat la etajul superior, oficial, al ideologiei, "ceea ce face din el o instanță
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
desăvârșire factorul uman aderent la mit. Robert Segal, Theorizing about myth, p. 137. 146 Ibid., p. 72. Pentru lumea occidentală, cea care și-a exportat eficient propriile imagini mitice, el identifică trei mari generatoare de limbaj metaforic: catedrala (pentru palierul atemporal), castelul (pentru palierul temporal) și orașul (pentru palierul folcloric). Toate acestea pornesc de la experiențe contextuale, comparabile cu ale șamanilor (deși nu preotul este șamanul occidental, el rămânând doar un funcționar, ci călugărul). Din păcate, deduce Campbell, religiile actuale se blochează
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
op. cit., p. 18. 739 Phillipe Souchet, op. cit., p. 16. 740 Ibidem, p. 7. 741 Să ținem însă seama de clasificarea eroului operată de către Philippe Sohet și Vicky du Fontbaré: eroul-zeu (perfect, total dedicat Binelui, independent, asexuat într-un univers masculin, atemporal), eroul ca centru al unei familii "de hârtie" (monolitismul eroului se fisurează și apar și alții, intermediari între eroul perfect și oamenii normali aici găsindu-și locul și savantul) și eroul fracturat (ambiguitatea este plasată în el însuși, principiile sale
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
enunțare de discurs. Așadar avem de-a face nu cu două ci cu trei sub-sisteme enunțiative de bază: Schema 26 Benveniste a mai avut și intuiția valorii speciale a "prezentului de definiție" pe care-l consideră ca pe un "prezent atemporal". Incluzîndu-l pe acesta din urmă în enunțarea istorică (2000, p.228), el îl numește "foarte rar" și nu-l apropie de PR gnomic al maximelor, proverbelor și al altor dictoane. Așa cum timpurile enunțării de discurs însoțesc de preferință pronumele EU
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
LCF, 1997, 23; Mircea Morariu, Confirmarea speranțelor, TTR, 1997, 10-11; Dan C. Mihăilescu, Un ionescian febril, „22”, 1997, 359; Dumitru Chirilă, Când se ciocnesc două lumi, F, 1998, 2; Alice Georgescu, Vodcă și camembert, „Scena”, 1998, 1; Daria Dimiu, Istorie atemporală, „Scena”, 1998, 1; Al. Ioanide, „Regele și cadavrul”, RL, 1999, 17; Marina Constantinescu, E o crimă să ai idei, RL, 1999, 24; Florentina Costache, Despre actualitate, RL, 2000, 10; Emilia David, Trei discursuri despre lume, OC, 2000, 19; Ghițulescu, Istoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
am putea vorbi de o enunțare la distanță, numită tocmai din această cauză non-actuală). 4. O enunțare proverbială, a maximei sau a dictonului, caracterizată prin prezența unor forme pronominale non-personale universale (fr. ON cu echivalentul său SE) și prezentul propriu-zis atemporal. 5. O enunțare a discursului logic, teoretic, științific, în care referința nu mai este de ordin situațional, ci este orientată înspre text și interdiscurs (textele și autorii citați în referință). NOI reprezintă aici fie o amplificare a relației dintre autorul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
posteshatologic cu o a doua „vârstă de aur” (saeculum aureum). După ce lumea se va sfârși, iar necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare”, teorie care desființează erorile caldeene și platoniciene. Cele șase milenii se află sub semnul răului, în cel de‑al șaptelea mileniu se va reinstaura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3, 10]). Seria argumentelor invocate de predicator cu scopul de a trezi sârguința practică a credincioșilor continuă până în capitolul 13. Încet, încet ne dăm seama că donatismul este pierdut din vedere sau, mai exact, devine un nume infamant, abstract și atemporal care‑i înglobează pe toți cei ce‑l „neagă pe Isus”, actuali sau potențiali, din interiorul sau din afara Bisericii. Ultima problemă dezbătută de Augustin se referă la versetul 2,27 din 1In. în care se spune că toți cei „unși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
condiții acustice de neimaginat, ca urmare a bruiajului temeinic), exercițiul artificios de a traduce în franceză autori folosind o limbă românească mai curând contorsionată cu scopul fixării de structuri gramaticale duce inevitabil spre un idiolect aflat la limita francezei virtuale, atemporală, aseptică. Timide deschideri spre eseul contemporan, palide încercări de a integra fenomenologia în prezentarea literaturii contemporane, pledoarii în deșert pentru o perspectivă sistemică prin semiologie... La asta contribuie și vârful acelui iceberg numit Hexagon în care băștinașul "a grandi dans
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]