727 matches
-
a ieșit ultimul pe faleză, spuse rece Ryan. Gildas, Yves, Gwen n-au aflat decît mult mai tîrziu că printre naufragiați se afla o femeie. Mi-au spus-o, iar sub hipnoză nimeni nu minte! - Nu voiam, ți-o jur, bîigui PM, a cărui bărbie tremura puternic. Ai milă. - Milă? Ryan avu un rictus plin de ură. - Dar ție ți-a fost milă de Mary și de copilul pe care-l purta? Stupoarea lui PM fu atît de uriașă Încît Încetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cărui bărbie tremura puternic. Ai milă. - Milă? Ryan avu un rictus plin de ură. - Dar ție ți-a fost milă de Mary și de copilul pe care-l purta? Stupoarea lui PM fu atît de uriașă Încît Încetă să mai bîiguie. - Ce copil? cîrÎi el. - Mary era Însărcinată. În aproape nouă luni. - Nu, nu, e cu neputință! Lama șișului apăsă și mai tare, mușcînd din carne, PM Începu să se smiorcăie. - Îți jur că e adevărat! urlă el. Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ale lui Anne și ale lui Christian, Marie Îngăimă: - Voiam doar să spun că nu e momentul. - Și cam cînd crezi că are să fie? Întrebă Christian cu amărăciune. Peste alți treizeci de ani? - SÎnt atîtea lucruri de pus la punct, bîigui ea, conștientă că evită răspunsul. Hotelul, șantierul... angajații. Cine se va ocupa de toate astea? - Marie are dreptate, decretă Anne turnîndu-și Încă un pahar, Îi aud vorbind la cafenea, sînt cu toții Îngrijorați pentru soarta lor. - În ce privește hotelul, e practic aranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îmi pune niște apă de la robinet și-mi dă câteva aspirine. Așa, stai liniștită. Relaxează-te. Nici să nu te gândești să faci altceva ! Până când trebuie să te apuci de cină, adaugă cu un gând. — Sunteți foarte bună cu mine, bâigui. În clipa în care rostesc aceste cuvinte, îmi dau seama că sunt chiar adevărate. În ciuda aerului ușor demonstrativ, bunătatea ei e reală. — Poftim. Pune o ceașcă de ceai jos și mă cântărește din priviri câteva momente. Ți-e dor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aici pe la noi o luăm un pic mai încet, zice în cele din urmă. Am înțeles, spun, făcând eforturi să nu par dezamăgită. Ce vrea să spună ? Că are vreo problemă sau ceva de genul ăsta ? Ăă... păi... sunt sigură... bâigui confuză. N-ar fi trebuit să încep fraza asta. Se uită din nou la ceas. Trebuie s-o șterg. Diseară plec la Gloucester. Simt o ușoară strângere de inimă la auzul tonului său de om de afaceri. Aproape că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și pe frunte îi apare o cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă în tăcere. E rezemat de un stâlp vechi de piatră din fața băncii singuratice pe care sunt așezată. Stă în profil, umbrit de soarele după-amiezei, și n-am nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce ni se întâmplă nouă acum cu adevărat, Iulia? Acum, aici, în clipa asta, unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în față sub un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite. „Dar e ordin, ce să fac“, bâigui Goncea. „Lucrez și eu la convingerea oamenilor ăștia nenorociți, că partidul le vrea binele. Lucrez și pentru morți, ce necazurile mele să fac?! Parcă eu am chef de... La experiența mea să mă mai ocup și de săculeții ăștia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise portiera aceea. Bărbatul se opinti și încercă să tragă femeia afară din mașină. - Ce-ai... Ce... Eu nu... Bâiguia, somnolentă. Încerca să se opună, buimacă, agitând o plasă de ațică în care, de sub numărul festiv din Vestitorul sărăcean scos pentru oaspetele din Sudica, ieșea o franzelă „Delycya“, noul sortiment de pâine eco-europeană lansată pe piață de câteva zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
patru ani. Îți vor da drumul în cele din urmă, după alegerile din acel an. Vei primi scuze și dreptul de a-l urma pe dom’Aulius în fascinanta Sudica. Chiosea, ridicat și el în picioare, privea holbat spre bărbos. Bâigui: - Îl știam de Ilarion. Dacă vă referiți la aceeași persoană Acesta continuă absent: - Îmi place. Sunteți concentrat. Așa-i, Ilarion, nu vă mint. Ca să mă credeți, urmăriți desfășurarea scenetei de la cabine. Toma Preda, zis Biluță, omul cu vidanja, va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ar trebui, măcar acum, la final, să-i spună toată povestea cu afacerea începută de demult cu Tomnea, de când încă profesorul scormonea pe dealurile alea de la Obancea și Cetatea Nouă. Oftă doar, ca și cum i-ar fi aprobat spusele lui Vergilică. Bâiguia amețit: - Îl știu pe băiatul ăla de la cabine, oftă din nou Aulius. E nepotu’ lu’ Tomnea, ăla care a fost profesor p’aici și-acuma dacă sa-ntors în oraș îl așteaptă toți să le aducă... Ce să le mai aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se bagă toți la fantezie și frecare de talente, cu muci și clăbuci, adică vezi bine, noi facem dreptate și căutăm adevărul până-n pânzele albe!“ Dădu iar acuzator din mână spre Burtăncureanu. Acesta ridică încurcat, vinovat din umeri. Dădu să bâiguie ceva. „Da’ tu știi cum e pânzele albe ale adevărului?! Le-ai văzut vreodată, Burtăncurene? Eu le-am văzut, le-am trăit, le-am pipăit, le-am și lins, ba, dacă mi-a ordonat superiorii, le-am și halit. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
noastre păreau vălătucii de fum iscați de un incendiu. Am aruncat-o pe pat, alături, și m-am ridicat în genunchi. Ochii ei rămăseseră pironiți asupra pantalonilor mei. «Îți vreau pula», mi-a zis. «Îmi vrei pula, îmi vrei pula?» bâiguiam printre dinți în vreme ce-mi desfăceam cureaua. «Da», suspină ea și, nerăbdătoare, îmi trase fermoarul blugilor. Îi vedeam sfârcurile întărite ca două butoane a căror apăsare ar fi adus un uragan. Am prins-o de un sân și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin, încă puțin... bâiguiam în neștire mângâindu-i un picior. Pe urmă m-am oprit fiindcă o mânjeam cu sânge. Hai că se poate... mai dă-i un pic... Cel mai mult mă temeam că o să se oprească din zbierat. Atunci știam sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Era foarte cald. Până la urmă a ieșit cu totul. I l-am dat Soniei să-i taie cordonul - așa stabilisem de la început, eu n-aveam stomac pentru asta - și m-am ghemuit alături, pe paie curate. Stăteam cu spatele la ea, care bâiguia vorbe de neînțeles, cu copilul la piept, și simțeam o mare silă față de mine, față de ea și față de javra aia mică și roșie, care o umpluse pe maică-sa de durere și pe mine de sânge. Noroc că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
tem să nu cadă. Dacă se prăbușește n-o să mă pot ridica la timp să-l sprijin. Probabil o să se lovească de colțar. - Ia-o ușor, Mirciulică, tată, ia loc, uite, așează-te acolo pe scaun. Vrei o ciorbă? Mircea bâiguie ceva, îmi dau seama că e nemulțumit. - Tu... trebuia să... te duci... nu ea... nu ea... Până aici. Mă ridic dintr-odată, mă apropii de fiul meu și-i dau un brânci. Se împleticește și se retrage înjurând în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
am ridicat instinctiv capul. Am privit neîncrezător ciotul acela fluturând, amintindu-mi de ziua când o femeie cu cearcăne mari mi-a înmânat o scutire unsuroasă, ștergându-și lacrimile cu un șal negru. Cristinuca și-a pierdut mâna dreaptă, a bâiguit ea printre lacrimi, a strivit-o un compresor, dar slavă Domnului, o să se facă bine. Deci am fost mirat când Cristina s-a ridicat îmbujorată în picioare și a spus repede, abia înghițindu-și saliva, că a terminat ecuațiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
înfundate, zgomotul armelor și pașii câtorva gărzi suplimentare se auzeau din anticameră. Frank, tot aplecat peste bibliotecă, se lăsă să lunece până la capăt. Raftul înalt și plin cu cărți se închise cu un clinchet. - Îți dai seama ce înseamnă asta? bâigui distrat, scărpinându-se la ceafă și pornind spre birou. Așa ceva ... așa ceva nu s-a mai pomenit. Dintr-o dată, în mintea lui Frank se revărsară toate imaginile lumii de afară din care făceau și ei parte doar printr-un capriciu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
din Whipie nu le plac spionii, știți asta, spuse Frank apăsat. Nici mie nu-mi plac. Judecând după aspect, aș zice că sunteți trimis de Jo. Aș prefera însă o mărturisire din partea dumneavoastră înainte să vă împușc. - Sunt un reporter... bâigui Fitz, strângând mânerele scaunului. Atâta sunt, un reporter... N-am nici un habar de oamenii cu care sunteți certat. - Nu sunt certat, domnule Fritz. Am o datorie de onoare în fața celor care au murit din vina unor criminali. Înțelegeți? Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
straniu de patern, Își trecu mâna peste ochii tânărului, Încercând să-i forțeze să se Închidă. Unul refuză să se miște. Celălalt se Închise preț de-o clipă, apoi se deschise Încet și se holbă din nou la cer. Rizzardi bâigui ceva În barbă, scoase o batistă din buzunarul de la piept și o așeză peste fața tânărului. — Acoperă-i fața. A murit tânăr, murmură Brunetti. — Cum? Brunetti ridică din umeri. — Nimic. Ceva ce-a spus Paola. Își luă privirea de la fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ignorant. — Noi Încercăm să ne aruncăm deșeurile În țările din Lumea a Treia, Giancarlo. Pentru americani, poate că noi suntem o țară din Lumea a Treia. Sau poate că toate țările care nu sunt America aparțin Lumii a Treia. Ambrogiani bâigui ceva În barbă. Înaintea lor, traficul Încetinea la ghișeele de intrare pe autostradă. Brunetti Își scoase portmoneul și-i dădu lui Ambrogiani trei mii de lire, puse restul la loc și vârî portmoneul Înapoi În buzunar. La a treia ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Ar fi vrut să rămâie lângă dânsa, în groapă, într-o îmbrățișare veșnică în fața acelui Atotputernic și fără de sfârșit. Și, într-o frântură de clipă, hotărâ ce n-a gândit niciodată. ”- Așteaptă-mă, Fata...așteaptă-mă, că vin și eu !” bâigui el cu privirea rătăcită. Bulgării grei de pământ curgeau întruna...groapa se umplea repede, iar Iorgu parcă se depărta tot mai mult de adâncul ei. Bătaia clopotului părea că numără bulgării căzuți peste raclă. Cei de față simțiră, trecând prin
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ia. O simțea că se apropie, că e pretutindeni, că stă gata să lovească... Vasilica a auzit-o... ori, poate chiar, a văzut-o... și, privirile-i până atunci neliniștite, se ațintiră în necunoscut. ”- Ai venit!... Cine te-a trimis?!... bâigui ea încet. Ah, El?!” abia șopti ea și, cu un oftat ce a încremenit vremile... și-a dat sufletul... Pleoapele îi coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, zbuciumul de până atunci, și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spovedanie, de iertare a greșelilor față de Vasilica lui, dar glasul nu-l asculta... cineva îi luase în stăpânire limba. ”- Iartă-mă, Fata... iartă-mă!” ar fi vrut să spuie. O mână nevăzută îi ținea limba în puterea ei... Se trezi bâiguind... ”Iartă-mă, Fata... iartă-mă!” Peste puțin timp auzi tramvaiele ieșite la traseu. Era trecut de ora patru dimineața. Somnul nu l-a mai prins. Zorile coborau din Cer gingașe, împrăștiind întunericul, și încet, încet, împrejurimile se limpeziră. O geană
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ea. ”-Da, da, Fata, mergem, mergem îndată, să chem salvarea!” ”-Nu, nu-i grav, o să-mi treacă, nu te speria!”. Ea întotdeauna spunea... ”nu-i nimic, o să treacă”, orice i s-ar fi întâmplat. Iorgu se trezi din somn brusc, bâiguind, amețit de somn... ”Alo... alo... salvarea!.. Vă rog, salvarea!”. Ceasul arăta orele cinci si treizeci de minute... O geană palidă de soare se ivi în zare. Peste vreun ceas din pâcla sură izvorâ dimineața albă. N-a mai adormit... Era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]