504 matches
-
cum în șopronul folosit ca bucătărie, băiatul cel mare dădea raportul lelei Ghența. - M-am dus acasă, am muls vaca, i-am scos buruian, am dat drumul la porc, am lăsat vițelul să sugă, de-acolé am muls și vaca lui bădia Neculai... Îmbrăcată în rochiță de sărbătoare, albastră, cu ciorapii roșii, viitoarea doctoriță mă privea stăruitor, scobindu se în nas. Avea capul ca un dovleac fără bărbie. - Cum merg treburile, domnișoară? Mirată, dînsa se uita în sus. - Bine, merg? Pe fața
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
gros din sat. Ajunsese așa după ce, pe criteriul luptei de clasă, a fost ales președinte de întovărășire. De la asta i s-a tras o burtă uriașă. În această privință îl urmau întocmai cei șase feciori. Mezina însă rămăsese slabă. Spînatic, bădia Nică dovedea o sprinteneală păstrată din vremea cînd arăta ca un țîr. Era vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
un țîr. Era vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea. Cea mai obișnuită afacere a lui bădia Nică
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea. Cea mai obișnuită afacere a lui bădia Nică era să vîndă budenarilor grîul întovărășirii din Dobrina. Gheșeftul îl făcea în zori, la aria de pe hotar. Nimeni nu îndrăznea să se ia cu dînsul în poară. Nici n-ar fi meritat, nu era decît grîul statului, adică al
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
puteau pricepe bunăstarea. Bec și difuzor, asta nu-i interesa. Slavă Domnului, au trăit pînă acuma fără ele. Calitatea mea de salariat mă vărsa într-o echipă de lămurire. După un plan bine chibzuit, am fost dat pe mîna lui bădia Nică Grigoraș. Nici chiar președintelui de întovărășire nu-i dădea ghes inima să plecăm amîndoi. Călca cu o grabă mai sprintenă decît puteai bănui la acest om gros și pîntecos. Cunoscînd obișnuita reacție a oamenilor, bădia Nică nu întîrzia la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dat pe mîna lui bădia Nică Grigoraș. Nici chiar președintelui de întovărășire nu-i dădea ghes inima să plecăm amîndoi. Călca cu o grabă mai sprintenă decît puteai bănui la acest om gros și pîntecos. Cunoscînd obișnuita reacție a oamenilor, bădia Nică nu întîrzia la porți; la una striga, pe alta o ocolea, intrînd de-a dreptul în grădina unde avea sau numai își făcea omul de lucru. După cîteva propoziții, pleca și mă aștepta mai încolo, așezat pe-o piatră
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de perspectivă, gîndirea aceasta urma o experiență pe care, de milenii, nimic nu putea s-o întoarcă din făgaș. Deșirasem argumentația mea unui țigan zbanghi, murdar și vesel, care îmi aproba fiecare cuvînt. Aveam sentimentul unei victorii cînd, deodată plictisit, bădia Nică se ridică de pe piatra fîntînii. Țiganul nu numai că promitea, ba chiar părea grăbit să-i fac cererea ca să pună degetul. Bădia Nică nu mai avu răbdare să i-o scriu. Pe drum îmi explică că omul n-are
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
țigan zbanghi, murdar și vesel, care îmi aproba fiecare cuvînt. Aveam sentimentul unei victorii cînd, deodată plictisit, bădia Nică se ridică de pe piatra fîntînii. Țiganul nu numai că promitea, ba chiar părea grăbit să-i fac cererea ca să pună degetul. Bădia Nică nu mai avu răbdare să i-o scriu. Pe drum îmi explică că omul n-are nici o palmă de loc; de-abia așteaptă să fie împroprietărit cu lot de folosință. Una peste alta existau vreo sută de cereri la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
prin farmec. Tovarășul Șoptelea făcu oțărît: - Ce dracu, parc-am fi tătari! Unde s-or fi mistuit ăștia? - S-au dus la Ucigă-l crucea pe pustii! Nici moșneagul, nici ginerii nu-s acasă, constată cu năduf, după ce cercetase cotloanele, bădia Nică. O femeie din vecini ieși somnoroasă ca să zvîrlă cu bulgări în cîine. Cînd mi s-a părut că tovarășul Șoptelea e dur, mă înșelasem. Deși șezuse toată toamna la Dobrina, n-a putut zmulge mai mult de treizeci de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
moșului răcnind: - Nu da, omule! Stăi, nu da!... Departe, în șesul Siretului, două case răzlețe se ițeau printre vișini desfrunziți. La una din ele o femeie alăpta un prunc. De după fustă i se ițea altul. Speriată, nevasta ne zîmbi sfioasă. Bădia Nică o întrebă: - Ai făcut cererea, Mariță? - Nu-i acasă omul. Să vie el, răspunse ea. - Da’ ce, fa, crezi că o țară întreagă stă în loc pentru voi? Iscălește-o tu. - Nu știu carte. - Pune degetul. - Cum să pun degetul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lui pleca în grajd numai să evite a se certa continuu. Când înjura folosea doar două înjurături: ciapa mă-si și zidirea mamei ei. Dacă-l întrebai de mai are fasole, vin și multe altele, răspunsul lui era: La anu, bădie, la anu! Armata a făcut-o la marină în timpul celui de al Doilea Război Mondial, întorcându-se acasă sănătos. Într-un an, mai bine zis într-o primăvară, avea o vacă mai slabă care a iești din ogradă, iar el
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
deloc. Ei, da’ lucrurile nu s-o sfârșit aici... Până la urmă te-o împușcat, Pâcule, sau nu? a întrebat moș Dumitru, nerăbdător ca niciodată. Da’ ce crezi tu, că te ia pe sus, te leagă de stâlp și trage-i bădie ca la iepuri? Nuuu! Să vezi cum te ia cu binișoru’... Intâi m-o pus să-mi spun ultima dorință, pe urmă popa - o tufă de busuioc - mi-o cerut să spun rugăciunea dinaintea morții...Apoi, spre locul execuției nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
înțeles, domnule doftor.” „Da’ greu mai ești de cap, bade. Dacă ți-am spus că o ajuns în ceruri, însemnă că o dat ortu’ popii. Ce mai vrei?” „Taie-mă, domn’ doftor, da’ tot n-am priceput.” „Adică o murit, bădie! O închis ochii și gata!” Omul o căzut leșinat. „Să știi că tot neamul aistuia si-o pus în gând să umple morga spitalului” - o zis doftorul în timp ce i-o ars două palme, ca să-l aducă în simțiri. Până la urmă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
îs venit la târg cu căruța.” „Numai că nu se poate s-o iei așa...Trebuie să-i facem întâi autopsia și pe urmă...” „Da’ ce înseamnă otopsie, domnule doftor?” „Adică să vedem de ce o murit. Așa-i în spital, bădie.” „Si de ce o murit, mă rog matale?” „Pentru că n-o mai avut zile.” „Da’ când să trec s-o iau acasă?” „Cam peste vreo câteva zile.” Omul și-o îndesat cușma pe cap și o plecat acasă, nedumerit încă ce
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mă lămurești ce-i aceea otopsie.” „Ce spui, omule? Cui trebuie să-i facă autopsie?” „Fimeii mele. O murit în spital și nu mi-o dă s-o îngrop până nu-i face otopsia.” „Apoi nu-i o treabă bună, bădie.” „Adică cum, domnule învățător?” „Adică...cum să-ți spun eu?... Adică...Dar mai bine îi să nu știi...O aduci, o îngropi și gata. Ce folos să știi ce îi aceea autopsie? Nici unul. Tot o îngropi. Nu?” „Dar...” „Nici un dar
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
prea mult de lucru la câmp sau în grădină, făceau cărăușie până la Prut, adunând de prin sate sumane pe care le băteau în pive, după care le aduceau înapoi gospodarilor. Din față, stârnind colbul drumului uscat, apăru o căruță. Era bădia Niculae, vecinul de peste drum. Văzându-l, uită toate gândurile despre apariția lui triumfală, în postura de învățător, în sat. Își aminti: cu ani în urmă, după ce sărea gardul în grădina vecinului, asemeni celorlalți copii, se- nfrupta din perele, întotdeauna mai
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
contra imitării slugarnice a diverselor curente burgheze"; "contra izolării scriitorului de popor". Sadoveanu și-a pocnit pălmile. S-a jurat că va aplica linia, c-o să-i dea în vileag pe imperialiștii care-i "tumănesc" de cap pe unii. De ce, bădie Mihai? oftează Șichy. "De e rău sau de e bine/ Tu te-ntreabă și socoate". Dacă scriai (sau pretindeai c-o faci), avînd pe masă "lucrările" congreselor PMR, pe urmă PCR, erai tipărit. Nu-i urmai, te zdrobeau. Cît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
devenise maniac. Suferea de mania persecuției, îl obseda invidia celor din jur. De nebun, făcea "remarci menite să trezească stupefacție". Cum a fost aceea aici am pus un semn! că "Sadoveanu e cel mai persan scriitor al nostru". Asta cînd bădia Mihai împlinea 70. Stupefacție? Poate stupefacția "bodigarzilor" ideologici, Novicov și Vitner, care-l supravegheau strîns. Pentru cine avea carte, Călinescu îl parafraza pe Joseph de Maîstre: "Nu există oameni în lume. în viața mea am văzut francezi, italieni, ruși. Grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
văd. Iar melodrama relatată, acum constat, nici n-are mesaj, deci lui Mihalkov nu i-ar plăcea. Dar ce, o melodramă trebuie să placă? Rolul ei e să te emoționeze. Dacă n-ai prejudecăți și ești apt de emoție, firește!... Bădia Costache împarte bani la cîrciumă! Deceniul opt. Este cunoscută prietenia de pahar a celor doi mari actori Gheorghe Cozorici și Constantin Rauțchi. Pînă spre finalul lor, această patimă nici nu părea să aibă repercusiuni asupra activității lor artistice. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
el acolo, dar este chemat în scenă. Blestemată soartă! Să ai bani și, în loc să stai în cîrciumă, cu cel mai bun prieten, trebuie să repeți într-un viitor spectacol în care, culmea, nu se dă de băut!... Cînd, în fine, bădia Ghiță este liber, un mașinist îi atrage atenția că la Peștera Rauțchi împarte... hîrtii de-o sută consumatorilor. Marele actor grăbește pasul. Cînd intră, Rauțchi, care-avea la bord cîteva sute de votcă, înșirase bețivanii la o mică coadă și, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Tiberiu Vornic 9 Jurnalul dulce-amar 12 Chefuri cu artiști de ieri și de azi... 21 Un (alt) actor-dramaturg 24 Cavadia și ursulețul 27 Cazul Costinaș 30 Eusebiu Ștefănescu, omul fără dușmani 36 Servieta din Viena... 36 O melodramă treimiistă 36 Bădia Costache împarte bani la cîrciumă! 36 Întîmplări cu un celebru personaj: Nuni Anestin 36 Un histrion care iubea libertatea 36 Să ne-amintim de Lupu Buznea 36 Marele Calboreanu și tristul lui final... 36 Un actor care dorea să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
in octombrie 1877, în urma unui conflict cu directorul Tipografiei Naționale, unde se tipărea Curierul, Eminescu pleacă la București, unde va lucra în redacția ziarului Timpul. Creangă își trăiește cu greu singurătatea, și scrisorile trimise lui Eminescu dovedesc acest lucru. Față de „Bădia Mihai”, „fratele” drag, Creangă își manifestă dorul cu simplitate mișcătoare, pură, așa cum reiese din scrisoarea datată 1880: „Bădie Mihai, Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit și plin de jidani? O fi musai viața
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
unde va lucra în redacția ziarului Timpul. Creangă își trăiește cu greu singurătatea, și scrisorile trimise lui Eminescu dovedesc acest lucru. Față de „Bădia Mihai”, „fratele” drag, Creangă își manifestă dorul cu simplitate mișcătoare, pură, așa cum reiese din scrisoarea datată 1880: „Bădie Mihai, Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit și plin de jidani? O fi musai viața burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
loc în 1889, când, atât Eminescu și Veronica, dar și Creangă își vor continua purcederea spre absolut, ba chiar dincolo de acesta. Creangă va afla de moartea lui Eminescu după înmormântare și felul lui de a-și lua rămas bun de la bădia Mihai prin multe lacrimi și poezie subliniază încă o dată apropierea dintre cei doi. O parte din sufletul său plecase dincolo, iar când în august și Veronica urmează același drum, Treimea rămâne destrămată. Perfecțiunea relației celor trei din timpul vieții duce
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
vreau să-l recunoască protector(bade). Cum falnicii geți nu aveau în obicei să umble în patru labe în fața altora(așa cum o fac urmașii lor astăzi) și-au strunit sirepii, au dat săbiile la tocilă și l-au așteptat pe bădia Filipoi Enia să-l între- be de ce poftește la toriștea lor. Pentru că urgia era mare, s-a adunat neamul geților din toate ținuturile și rău i-au hăcuit pe macedoneni cu toată fala și falanga lor. După ce și-au îndepărtat
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]