599 matches
-
Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. „Ca o cățea”, râdea Domnul Andrei, încrețindu-și pielea de șopârlă: „Poate că și acum dă târcoale pe undeva prin bălării. Dacă am nevoie pot s-o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ea nu m-am văzut decât pe mine. Pe când Hingherul suferea dezinteresat pentru fiecare câine lovit. Era în stare să doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj neomenesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. „Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se lasă păgubaș, nu mai cheamă pe nimeni. Și apoi, altfel îți cioplește piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-am părăsit. Acum nu mai sunt sigur. Îmi câștig oare pâinea fără să trișez pe nimeni? Nu sunt în stare să dau un răspuns. Poate chiar pe mine mă trișez, fiindcă în acest timp pământul făgăduințelor se acoperă cu bălării. 11 februarie Deși nu m-am restabilit de pe urma gripei, am ieșit. M-am dus la doctorul B. să aflu rezultatul noilor analize. L-am găsit furios pe tăcerea mea. „Nu am numai grija dumitale”, mi-a zis. Era mai sceptic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciudat și un fel de superstiție, de respect superstițios, și mi-am dat seama că bătrânii simțeau nevoia să vorbească între ei despre omul enigmatic din sala cu oglinzi. Discutau despre mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din umeri. Trecuse ceva timp și mă pregăteam să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a îndreptat spre mine fiindcă în clipa aceea nu se mai afla nimeni pe țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știa să se joace, dar era prietenos. Numai când mârâia își arăta colții și își trăda rasa. L-am botezat Alfa și câteva zile i-am adus de mâncare. Când se sătura să se joace cu mine se întorcea în bălării, dar în fiecare dimineață se obișnuise să mă caute pe țărm. Chiar mă atașasem de el când a dispărut fără să mai revină în zilele următoare. „Hingherul îl ține ascuns în bălării, mi-a șoptit Domnul Andrei. I-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se joace cu mine se întorcea în bălării, dar în fiecare dimineață se obișnuise să mă caute pe țărm. Chiar mă atașasem de el când a dispărut fără să mai revină în zilele următoare. „Hingherul îl ține ascuns în bălării, mi-a șoptit Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mâncare”. Și a adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui” Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi a smuls bălării, a făcut din ele un fel de pat pe fundul gropii și a întins hoitul cu grijă, acoperindu-l cu pământ. Eu ara pornit totuși pe coridor după el, cu intenția de a-i spune o vorbă bună. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul. Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo. Nu era foarte ușor să înaintezi. Bălăriile creșteau ca într-o boală. Se uscau în picioare, în timp ce altele, tinere, năvăleau dedesubt, amestecându-se, încâlcindu-se; trebuia să-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo. Nu era foarte ușor să înaintezi. Bălăriile creșteau ca într-o boală. Se uscau în picioare, în timp ce altele, tinere, năvăleau dedesubt, amestecându-se, încâlcindu-se; trebuia să-mi fac loc mereu cu mâinile și cu picioarele și m-am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau ierburile înalte peste ochi, dar îmi plăcea să mă simt ca un explorator; era, într-un fel, primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un câine. Mi s-a făcut frică. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbântată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă, a susținut că fiecare iubire e o răstignire. Suferință, moarte și reînviere. Dodo s-a înfiorat auzindu-l. I se părea, și pe bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cuțitul, i-a tăiat limba. După care ar fi făcut câțiva ani de închisoare. De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din nou, fierți parcă, împreună cu halatele lor. Uneori, vântul aducea dinspre bălării un sunet ciudat. Era zgomotul ierburilor uscate, transformate aproape în scrum de secetă. Într-una din acele zile groaznice am reușit, în sfârșit, să mă găsesc față în față cu Laura. Am uitat pe loc de căldură și am zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea apa până la genunchi. Deodată, din bălării, a țâșnit un buldog furios care s-a repezit ca un blestem negru asupra lui. Toți cei care ne aflam pe țărm am înlemnit pentru că, ne-am dat seama, câinele avea moartea înscrisă în ochi. L-am văzut pe individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost văzut târând de pe țărm trupul câinelui împușcat. Pe urmă a dispărut, nu l-a mai zărit nimeni. Își făcuse, se vorbea, un sălaș în bălării. În aceeași noapte, plimbându-mă, fiindcă nu puteam să adorm după cele întâmplate, am nimerit, în spatele azilului, puțin mai departe, dincolo de o magazie veche de lemn, peste niște ziduri dărăpănate și înverzite de licheni care nu susțineau nici un acoperiș. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]