763 matches
-
și protejat decât modelul T-60. Armamentul principal consta într-un tun automat de calibru 20 mm TNȘ, o adaptare a tunului antiaerian ȘVAK plus o mitralieră de calibrul 7.62 mm. Tunul putea perfora de la 500 de metri un blindaj gros de 15 mm la un unghi de 90°. Deși tunul era eficient împotriva tancurilor ușoare germane Panzer I și Panzer II, tancul T-60 era depășit de tancurile mai noi germane. Din acest motiv, în anul 1942 s-a
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
ocupa și de armament. T-60 nu a fost dotat cu o unitate de comunicație radio. Comandantul era nevoit să folosească stegulețe de semnalizare. În comparație cu Panzer II, T-60 avea o autonomie mai mare, o mobilitate mai bună și un blindaj superior. Cu toate acestea, tancul nu se putea compara cu modelul T-34, fiind folosit cu precădere în misiuni de recunoaștere și escortă. Armatele Germaniei, Finlandei și României au folosit și ele vehicule capturate. T-60 a fost folosit pentru
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
aerodinamice foarte slabe, bombardierul TB-3 care îl tracta a fost nevoit să-l abandoneze, fiind în pericol de a se prăbuși. Tancul T-60 a fost construit în două variante: Spre sfârșitul producției, unele tancuri au fost dotate cu un blindaj frontal gros de 35 mm și 25 mm în lateral. Producția a fost oprită în septembrie 1942. În 1943, treizeci și patru de tancuri T-60 capturate au fost modificate la Atelierele Leonida. Proiectul, denumit oficial TACAM T-60 (Tun Anticar pe
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]
-
general al războiului sau să oprească invazia Aliaților. Potențialul lor distructiv a stat la baza Operațiunii Bumblebee, un program militar care a dus la apariția rachetei teleghidate RIM-8 Talos în 1959. În confruntările imediate cu atacatorii "kamikaze", portavioanele britanice cu blindajul din oțel al punților par să se fi recuperat mult mai repede dar analizele post-război au indicat că unele, precum HMS "Formidable", au suferit avarii structurale care au dus la casarea lor drept măsură mai economicoasă decât reparațiile. Britanicii au
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Carul de luptă Kliment Voroșilov (KV) a fost un tanc greu sovietic, denumit după Comisarul Poporului pentru Apărare și politicianul Kliment Voroșilov. Seria de tancuri KV era recunoscută pentru blindajul extrem de gros pe care îl avea la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în timpul Operațiunii Barbarossa. Tancul KV era aproape invulnerabil la focul tunurilor de calibru 7,5 cm KwK 37 și 3,7 cm KwK 36
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
a fi testate în luptă. Prototipul KV a fost ales de către Consiliul de Apărare ca succesor al tancului T-35. Începând cu anul 1942, odată cu introducerea tunurilor antitanc germane cu țeavă lungă de calibru 5 cm și 7,5 cm, blindajul tancurilor din seria KV nu mai era inexpugnabil. Tunul de calibru 76,2 mm, deși era eficient împotriva tancurilor de model mai vechi, nu putea penetra blindajul frontal al noilor tancuri germane. De asemenea, era același tun montat pe tancul
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
antitanc germane cu țeavă lungă de calibru 5 cm și 7,5 cm, blindajul tancurilor din seria KV nu mai era inexpugnabil. Tunul de calibru 76,2 mm, deși era eficient împotriva tancurilor de model mai vechi, nu putea penetra blindajul frontal al noilor tancuri germane. De asemenea, era același tun montat pe tancul T-34, care era mai mic, mai rapid și mai ieftin. Tancul KV avea o design complex, fiind mai greu de construit și mai scump decât T-
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
sau Model 1941 au apărut după război în publicațiile de specialitate. Armata germană folosea denumirile de tipul KV-1A pentru a face diferența între modelele seriei de tancuri KV. La începutul Operațiunii Barbarossa, Armata Roșie avea 508 tancuri din seria KV. Blindajul tancului era atât de gros, încât singurele arme eficiente erau tunul antiaerian de calibru 8,8 cm sau loviturile directe ale obuzierelor de 105 mm. Tancurile germane nu puteau să avarieze un blindat KV decât printr-o lovitură de la câțiva
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
câteva Panzer III, înarmate cu tunul de 37 mm. Blindatele germane s-au împotmolit în mlaștină, nefiind capabile să lanseze un atac coordonat. La sfârșitul luptei, asupra tancului comandantului sovietic s-au tras 135 de proiectile perforante, fără a perfora blindajul. Zinoviy Kolobanov a fost decorat cu Ordinul Lenin, iar lupta a fost mediatizată de către propaganda sovietică. Tancurile grele KV și tancurile medii T-34 au fost unele dintre cele mai bune modele aflate la dispoziția armatelor sovietice. Deși a fost
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
medii T-34 au fost unele dintre cele mai bune modele aflate la dispoziția armatelor sovietice. Deși a fost un model de succes, tancul KV avea și câteva puncte slabe. Primele modele aveau probleme la transmisie și la ambreiaj. Cu toate ca blindajul a fost mereu îmbunătățit, motorul a rămas același, iar tancul nu avea suficientă putere. Tancurile KV au fost folosite până la sfârșitul războiului. În 1944, câteva unități din Leningrad și din Crimeea încă aveau aceste model de tanc în dotare. În
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
O tanchetă este un vehicul militar șenilat, cu blindaj și armament ușor, folosit pentru misiuni de recunoaștere sau sprijinirea infanteriei. Tancheta are aspectul unui tanc mic, de dimensiunea unui autoturism. Colocvial, termenul este folosit uneori cu sensul de "tanc mic". Tanchetele au fost proiectate și construite de câteva state
Tanchetă () [Corola-website/Science/320507_a_321836]
-
În inventarul armatei s-au aflat și câteva tanchete TKS/TK3 de fabricație poloneză, după retragerea armatelor poloneze în România (parte a planului Capul de Pod Românesc). Armata poloneză avea 575 de tanchete la începutul războiului cu Germania nazistă. Din cauza blindajului slab al acestor vehicule, pierderile au fost mari. Totuși, au existat și excepții: pe 18 septembrie 1939, o tanchetă TKS (echipată cu un tun de 20 mm), sub comanda sergentului Roman Orlik, a reușit să distrugă 3 tancuri germane Panzer
Tanchetă () [Corola-website/Science/320507_a_321836]
-
XLVIII Panzerkorps și Corpul de Armată LII. Planul de atac pentru Armata a 5-a Gardă Tancuri avea deficiențe majore, prin aceea că neglija pregătirea artileriei, ordona tanchiștilor sovietici să se folosească de viteza sporită pentru a compensa deficiența de blindaj și armament a tancurilor lor și plasa atacul principal într-un sector în care forțele germane erau într-o oarecare măsură protejate de un șanț antitanc săpat chiar de sovietici. Mai mult, mare parte din aviația sovietică era concentrată pe
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
denumirea BTR-152 (abreviere de la Bronetransporter, în care însemnă literalmente "transportor blindat"). BTR-152 avea la bază șasiul camionului ZiS-151 cu tracțiune 6×6, fiind practic o variantă blindată a acestuia. Deși folosea un motor mai puternic, cele 5 tone suplimentare de blindaj au afectat mobilitatea vehiculului, care s-a dovedit a fi insuficientă pe teren frământat. Câteva variante îmbunătățite care au intrat ulterior în producție au fost proiectate de către W. F. Rodionow și N. I. Orłow. Acestea au remediat unele dintre problemele vehiculului
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
transportorului blindat BTR-152 a fost oprită în 1962. Aproximativ 15000 de exemplare au fost construite. BTR-152 are la bază șasiul unui camion, cu motorul amplasat în partea din față, echipajul în spatele acestuia și camera desantului în spatele vehiculului. Transportorul are un blindaj înclinat, din oțel sudat. Liniile blindajului sunt asemănătoare semișenilatului SdKfz 251 utilizat de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Parbrizul, format din două bucăți, este protejat de două obloane rabatabile echipate cu fante de observare. Mecanicul conductor
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
în 1962. Aproximativ 15000 de exemplare au fost construite. BTR-152 are la bază șasiul unui camion, cu motorul amplasat în partea din față, echipajul în spatele acestuia și camera desantului în spatele vehiculului. Transportorul are un blindaj înclinat, din oțel sudat. Liniile blindajului sunt asemănătoare semișenilatului SdKfz 251 utilizat de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Parbrizul, format din două bucăți, este protejat de două obloane rabatabile echipate cu fante de observare. Mecanicul conductor și comandantul folosesc ușile laterale ale
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
bucăți, este protejat de două obloane rabatabile echipate cu fante de observare. Mecanicul conductor și comandantul folosesc ușile laterale ale vehiculului. Partea superioară a ușilor este rabatabilă. Ambii membri ai echipajului au la dispoziție periscoape de vedere montate în lateral. Blindajul transportorului este relativ subțire și asigură protecție doar împotriva schijelor mici și gloanțelor de calibru mic. BTR-152 este vulnerabil la focul mitralierelor grele și la schijele mari ale artileriei. Pneurile vehiculului nu sunt protejate de blindaj și pot fi perforate
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
vedere montate în lateral. Blindajul transportorului este relativ subțire și asigură protecție doar împotriva schijelor mici și gloanțelor de calibru mic. BTR-152 este vulnerabil la focul mitralierelor grele și la schijele mari ale artileriei. Pneurile vehiculului nu sunt protejate de blindaj și pot fi perforate de toate tipurile de gloanțe. Unele variante ale transportorului blindat pentru trupe au la dispoziție un troliu cu o capacitate maximă de 5 tone și 70 de metri de cablu. BTR-152 poate tracta piese de artilerie
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
care pot executa foc din interiorul vehiculului. Accesul se face prin ușile din spate, însă trupele pot la nevoie să sară din vehicul prin plafon. Camera desantului nu este acoperită, deși unele versiuni de mai târziu erau complet acoperite de blindaj. Șoferul și comandantul erau singurele persoane care aveau plafon deasupra la primele variante. O prelată era folosită pentru a proteja încărcătura sau trupele de ploaie și zăpadă. Totuși, când era montată prelata, infanteriștii nu puteau sări din vehicul, iar mitralierele
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
încărcătura sau trupele de ploaie și zăpadă. Totuși, când era montată prelata, infanteriștii nu puteau sări din vehicul, iar mitralierele SGMB laterale nu puteau fi instalate. Soldații stăteau pe două banchete din lemn. Modelul BTR-152K a fost singurul care avea blindaj deasupra camerei desantului și un sistem de protecție NBC. Restul variantelor nu aveau aceste dotări. BTR-152 este înarmat cu o singură mitralieră SGMB pivotantă de calibrul 7,62mm care reprezenta armamentul obișnuit al transportoarelor blindate ale epocii. Mitraliera SGMB putea
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
Vehiculele erau propulsate inițial de un motor Horch de 3,5 litri pe benzină, acesta fiind mai târziu înlocuit cu unul cu o capacitate de 3,8 litri. Toată seria a beneficiat de tracțiune integrală, până în 1943 anvelopele fiind antiglonț. Blindajul avea o grosime de 8 mm în partea frontală și în lateral, iar în spate, la plafon și podea avea o grosime de 5 mm. Ulterior, blindajul a crescut la 14,5 mm sau 30 de mm, în funcție de model. Primul
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
litri. Toată seria a beneficiat de tracțiune integrală, până în 1943 anvelopele fiind antiglonț. Blindajul avea o grosime de 8 mm în partea frontală și în lateral, iar în spate, la plafon și podea avea o grosime de 5 mm. Ulterior, blindajul a crescut la 14,5 mm sau 30 de mm, în funcție de model. Primul vehicul al seriei și totodată modelul de bază, proiectat în 1934. Producția a încetat în mai 1940, acest model fiind construit în 339 de exemplare. Vehiculul era
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
2 persoane: șofer și comandant. Comandantul se ocupa și de mitraliera din turelă; acesta putea fi folosită defensiv împotriva aviației. Inițial, mitraliera era de tipul MG 13, însă din 1938 acest tip de mitralieră a fost înlocuit de MG 34. Blindajul era format din plăci sudate la un unghi de 35° care protejau echipajul de gloațele de calibru 8 mm sau de mitralierele de calibru 7,62 mm. În timpul producției, SdKfz 221 nu a beneficiat de un aparat de radio, însă
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
34 era montată coaxial pe un piedestal și putea fi orientată într-o pozitie aproape verticală, pentru a fi folosită defensiv împotriva aviației. Echipajul era format din 3 persoane: comandantul/servant, tunarul și șoferul. Din luna mai a anului 1942, blindajul frontal a fost mărit la 30 de mm, șasiul a fost îmbunătățit, motorul a fost schimbat cu unul de 3,8 litri, iar autovehiculul a beneficiat de frâne hidraulice. Spre deosebire de SdKfz. 221, care nu putea manevra decât roțile din față
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
mitralieră MG 34. Echipajul era format din 3 persoane: comandantul autovehiculului, care manevra și mitraliera, operatorul radio și șoferul. În luna mai a anului 1942, acest model a suferit aceleași schimbări ca și SdKfz. 222: șasiu nou, motor mai mare, blindaj de 30 mm, frâne hidraulice, precum și dotarea cu un radio cu rază scurtă de acțiune. Greutatea era de 4,56 tone. În total au fost fabricate 550 de vehicule de acest tip, din 1935 până în ianuarie 1944 când producția a
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]