2,421 matches
-
gg.), în Učennye Zapiski Tiraspol'skogo Pedagogičeskogo Instituta „T. Ševčenko”, vyp.15, Kišinev, p. 65-66). • Z. A. Fed'ko, N. B. Petrovskaja, Intelligencija Moldavskoj SSR (1940-1975), Kišinev, 1979, p. 22. De fapt, în Basarabia s-a recurs la principiul aplicat de către bolșevici în URSS după 1917 (izolirovat', no sohranit'), a cărui esență consta în marginalizarea și înlocuirea vechii intelectualități cu alta nouă, modelată și verificată în laboratoarele comuniste de formare a cadrelor. Printre cei represați s-au numărat, mai întâi de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
BOLȘEVIC* • Ciupercă Experiența Marelui Război a marcat vizibil transformarea propagandei în propagandă politică modernă. După încheierea operațiunilor militare, propaganda persistă ca instrument al politicii naționale a fostelor țări beligerante. Altfel se pune problema în spațiul rusesc mai ales odată cu victoria bolșevicilor în Revoluția rusă. Vom face câteva observații asupra rolului și locului propagandei în regimul totalitar sovietic. De la început, trebuie spus că acest tip de regim este unul care „trăiește din/prin propagandă“; a mișca masa spre un scop prestabilit și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
printr-o contrarevoluție, s-a spus. Vedem în controversa în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la 7 noiembrie 1917 expresia complexității Revoluției ruse concretizată în pluralitatea ipostazelor sesizate de istorici. Cert este că interesul nostru se centrează asupra propagandei desfășurată de bolșevici. Din perspectiva acesteia apare necesară dilatarea evenimentului din 7 noiembrie și diminuarea aferentă a celor întâmplate în februarie și după aceea. Dată fiind preluarea puterii de către o minoritate, problema legitimității puterii se pune cu acuitate și se caută soluții atât
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
națiuni și apoi într-un război între sistemele comunist și capitalist. Tot Lenin este cel care a imprimat ideea că acest război de clasă trebuie purtat ca oricare confruntare militară; frecvența conceptelor militare (tactică, strategie, asalt etc.) în rostirile conducătorilor bolșevici este relevantă în sine. Ca urmare, propaganda rămâne în arsenalul beligeranților. De unde folosirea ei fusese una episodică prilejuită de războiul mondial, acum devine permanentă, expresie a unirii ideologiei marxiste-leniniste cu acțiunea politică. Propaganda devine cheia formării noului regim, utilă și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
omului: condiție sau produs al raporturilor de producție. Pusă astfel problema, observă tot Jacques Ellul 6, rezultă o certitudine asupra maleabilității omului; asupra posibilității de a-l schimba și a-l adapta la noile condiții, evident prin propagandă. Regimul sovietic/bolșevic aspiră la formarea omului nou (homo sovieticus). Câtă iluzie și câtă certitudine în acest obiectiv merită o analiză aparte și literatura de specialitate a insistat suficient asupra problemei. Tot Jacques Ellul 7 remarcă faptul că elemente de circumstanță / anumite împrejurări
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mișcări revoluționare în celelalte state; mișcări de solidarizare a segmentului muncitoresc din alte țări, peste frontierele existente, cu Revoluția bolșevică. Din acest punct de vedere, apare semnificativă prezența în mișcările organizate de detașamentele muncitorești naționale a lozincii de solidarizare cu bolșevicii ruși și apoi cu Uniunea Sovietică și U.R.S.S. Tendința va căpăta un caracter sistematic, organizat, odată cu crearea Internaționalei a III-a, în martie 1919. În confruntarea militară din 1920 cu Polonia asistată de Franța, această solidarizare a putut lua
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să transforme nemulțumirea în energie revoluționară“8. Aceeași realitate este condensată astfel de J.-M. Domenach 9: „propaganda de tip bolșevic se poate reduce la două expresii esențiale: revoluția politică (denunțarea) și cuvântul de ordine“. A știut Lenin să identifice bolșevicii „cu forțele majore ale maselor nemulțumite din societatea rusă“. A sesizat Lenin oboseala de război - un fapt, nu o invenție a lui. Reperabilă la nivelul fiecărei țări beligerante, oboseala de război era expresia prelungirii acestuia peste calculele planificatorilor de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
stare într-un amestec exploziv, revoluționar“. Armata țaristă intra într-un proces de descompunere, transformându-se într-o veritabilă rezervă revoluționară; locul i-l va lua Armata Roșie, dar această problemă merită o analiză aparte. Falanga specială de sprijin pentru bolșevici era constituită din muncitorii din fabrici. Promițându-le controlul muncitoresc asupra producției și repartiției și pâine, Lenin a scos principalele detașamente ale muncitorimii ruse de sub controlul menșevic. A patra direcție a propagandei bolșevice viza țărănimea rusă. Realismul acestei direcții poate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sovietic apreciau îndeplinirea condiției așa încât s-a ajuns ca frontierele Uniunii Sovietice să cuprindă teritorii pe care nici vechii țari nu le anexaseră. Și astfel se explică de ce, din Occident, conducătorii de la Kremlin erau numiți țarii roșii. Odată preluată puterea, bolșevicii au trebuit să gândească firesc la menținerea ei; mai mult, puterea articulându-se într-un regim totalitar, s-a urmărit permanentizarea ei. Autorul romanului Noi, E. Zamiatin, intuiește genial configurația viitoare a acestui tip de regim politic: „un stat unic
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
preluată de o minoritate este de netăgăduit; cifrele absolute nu sunt aceleași în toate sursele. Héléne Carrieerre d’Encause (Stalin. L’Ordre par la terreur, Paris, Flammasan, 1978, p. 12 și urm.) constată că în 1917 erau 24.000 de bolșevici; în 1924 erau 472.000 (350.000 membri de partid și 122.000 de candidați); în 1925 - 801.840; în 1929 - 1.535.362. Se știe că în 1991 erau aproape 18 milioane membri de partid. Merle Feinsod (op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
000 membri de partid și 122.000 de candidați); în 1925 - 801.840; în 1929 - 1.535.362. Se știe că în 1991 erau aproape 18 milioane membri de partid. Merle Feinsod (op. cit., p. 80-86) avansează cifra de 25.000 bolșevici, Michel Heller, Aleksandr Nekrich (op. cit., p. 25) găsesc 77.000 de membri ai P.C.(b) în aprilie 1917; a mai pierdut Partidul membri până la preluarea puterii; este posibil. Chiar această cifră nu contrazice ideea de minoritate. Este semnificativ și faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de membri ai P.C.(b) în aprilie 1917; a mai pierdut Partidul membri până la preluarea puterii; este posibil. Chiar această cifră nu contrazice ideea de minoritate. Este semnificativ și faptul că în alegerile de la sfârșitul anului 1917 pentru Adunarea Constituantă bolșevicii nu dețin mai mult de 25% din voturi. Însuși Lenin va observa, mai târziu, că „bolșevicii au avut preponderență copleșitoare de forțe în momentele decisive și în punctele decisive (Petrograd, Moscova, Flota Balticii). Adversarii erau mai numeroși, dar erau slabi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
este posibil. Chiar această cifră nu contrazice ideea de minoritate. Este semnificativ și faptul că în alegerile de la sfârșitul anului 1917 pentru Adunarea Constituantă bolșevicii nu dețin mai mult de 25% din voturi. Însuși Lenin va observa, mai târziu, că „bolșevicii au avut preponderență copleșitoare de forțe în momentele decisive și în punctele decisive (Petrograd, Moscova, Flota Balticii). Adversarii erau mai numeroși, dar erau slabi, neorganizați, apatici“. Exemplele ar putea continua. Generalul Andrei Andreievici Vlasov (1900-1946)14, numit în fruntea Comitetului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe care acestea și le cuceriseră „în revoluția populară din 1917“. Autorii frecventați de noi15 rămân contrariați de faptul că Manifestul și programul KONR „recunoșteau în mod curios necesitatea și legitimarea Revoluției din 1917 și condamnau trădarea idealurilor revoluționare de către bolșevici. Un asemenea punct de vedere era seducător pentru mulți intelectuali ruși (și sovietici) adepți ai doctrinei socialiste, fără excesele staliniste“. Mai târziu, în 1967, un simpozion organizat la Cambridge Massachusetts reunea învățați între care Adam B. Ulam16. Ulam insista atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
învățați între care Adam B. Ulam16. Ulam insista atunci asupra problemei controversate: ce a fost marxist în Revoluția bolșevică?17. Acest tip de controverse ne-a focalizat atenția asupra felului în care conducătorii, în genere, aduc adevărul în fața masei; cei bolșevici au biruit propunând utopia. Filosoful spaniol Miguel de Unamuno (1864-1936) va remarca faptul că „Adevărul este teribil și poporul are nevoie de mituri, de iluzii; are nevoie să fie mințit. Adevărul este înfricoșător, insuportabil, mortal“. Așadar, trebuia prezentat masei ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Adevărul este înfricoșător, insuportabil, mortal“. Așadar, trebuia prezentat masei ceva în care să creadă și să se lase condusă, guvernată. Acesta este terenul înfloririi mitologiei Revoluției din octombrie. Unul din mituri, și foarte puternic, se referă la preluarea puterii de către bolșevici „datorită unei explozii a furiei populare“ (subl. ns.)18. Nu există probe pentru a susține această afirmație. Controversele asupra celor întâmplate în Rusia anului 1917 vor continua; exemplul Revoluției franceze, după 217 ani, este sugestiv. Importantă este sublinierea ideii că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să ne gândim la aceeași eficiență a propagandei din perspectiva proiectului de a schimba lumea și a crea omul nou; scrisul și cititul erau doar mijloace ale învățării unei gândiri corecte; corecte din punctul de vedere al doctrinei marxiste. Conducătorii bolșevici se loviseră de analfabetismul masiv al rușilor și s-au văzut nevoiți să facă propagandă, folosindu-se de imagine și sunet, în defavoarea cuvântului. La 12 noiembrie 1920 se crea Comitetul Central de Educație Politică a Republicilor Sovietice pentru care instrumentele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pe măsura alfabetizării și a edificării învățământului de masă, propaganda tinde „să anexeze școala“. La examenul de maturitate ținut la Moscova, în mai 1950, două subiecte din trei aveau teme de propagandă 21. Căutându-se documente care să probeze venirea bolșevicilor la putere pe valul exploziei unei furii populare, cercetătorii găsesc în fapt o lovitură de stat. Și în privința acestei ipostaze a Revoluției din octombrie părerile cercetătorilor se nuanțează. Michel Heller observă că „lovitura de stat din octombrie, care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o minoritate și alegerile pentru Adunarea Consti • Ibidem, passim. • Kurzio Suckert, zis Malaparte (1898-1957), autorul lucrărilor: Technique du coup d’État, 1931; La Volga naît en Europe, 1945; Kaputt, 1944; La Peau, 1949. tuantă n-au adus câștig de cauză bolșevicilor, fapt care explică decizia lui Lenin de a o dizolva (ianuarie 1918). „Ca urmare, conchide Pipes, pentru a-și justifica autoritatea, au pretins mandatul istoriei (subl. ns.), care i-a ales pe ei [pe bolșevici] să anunțe faza finală a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
au adus câștig de cauză bolșevicilor, fapt care explică decizia lui Lenin de a o dizolva (ianuarie 1918). „Ca urmare, conchide Pipes, pentru a-și justifica autoritatea, au pretins mandatul istoriei (subl. ns.), care i-a ales pe ei [pe bolșevici] să anunțe faza finală a evoluției umane, aceea a societății fără clase“. Astfel se explică nevoia „rescrierii“ istoriei lui Octombrie. Legitimarea puterii prin mandatul istoriei trebuia să devină credibilă și atunci s-a avansat ideea preluării ei ca rezultat al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Noiembrie în defavoarea Revoluției din Februarie 1917 și chiar a Revoluției franceze de la 1789, al cărui urmaș firesc era apreciată de ei Revoluția din Octombrie. Drept rezultat al acestei propagande eficiente în privința Revoluției din Octombrie, în Occident se instalase percepția că bolșevicii au răsturnat țarismul 35. Tot semnificativ este faptul că cele petrecute în Octombrie devin mai întâi Revoluția din Octombrie și apoi Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Atât de mare încât, sub regimul sovietic, era interzis să se scrie despre Marea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de a organiza opoziția față de regim. Stalin, mai târziu, a înțeles utilitatea mitului Lenin și a decis să-i construiască mausoleul 41. Procedând astfel, se amplifică mesajul, până la a * Au fost momente când Lenin nu vedea șansa păstrării puterii de către bolșevici fără transformarea revoluției în una mondială, cuprinzând țările lumii, pe rând, începând cu Germania. • Herbert J. Muller, op. cit., p. 426 și urm.; Michael Howard, op. cit., passim; Adam B. Ulam, Miturile leninismului, în „Times Literary Supplement“, November 6, 1992, passim; Geofrey
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
studiile istorice, ediția a III-a, București, 1944, p. 338-339). Pasajul din Generalități... arată și deveni intoxicant, că săracii vor moștenii lumea 42. Așadar, se impun câteva observații finale asupra funcției propagandei de a legitima puterea totalitară instalată prin victoria bolșevicilor în Revoluția rusă. Proba indubitabilă a eficienței acestei propagande se concretizează în constituirea comunismului ca alternativă credibilă, viabilă la sistemul capitalist. Rusia Sovietică și apoi U.R.S.S. devin ele însele un veritabil mit amplificat în timp de criza anilor ’30
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de decrepitudine“ să se fi produs? Desigur, sunt doar întrebări retorice, formulate în temeiul ludicului „ce s-ar fi întâmplat dacă?“. Și totuși, vrăjit de propriile construcții intelectuale, Emil Cioran exprima îndoieli care priveau nu atât „viziunea de viață a bolșevicilor“ ori „universalismul lor pretențios“ - ambele asimilate voinței istorice -, cât faptului că „într-o țară cu o rezistență interioară atât de minoră și cu o conștiință națională atât de labilă“ experimentul bolșevic „ar putea echivala cu o lichidare“. Profetism cioranian? Să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
G.U., G. Urz, George Urzin, Ghiță Urziceanu, Ghiță de Urziceni. Cu sporadice recenzii, răzlețe stihuiri sentimentale, articole, între care gesticulante sunt cele de atitudine politică (exaltând frăția de arme dintre soldatul german și ostașul român în „războiul sfânt” împotriva bolșevicilor), câteva traduceri (din Leonid Andreev, Arcadii Avercenko, A.P. Cehov, Al. Kuprin), D. nu-și modifică fizionomia literară, care rămâne aceea a unui prozator. Nuvelele și schițele din La fetița dulce (1933) - carte încununată cu Premiul de debut al Societății Scriitorilor
DUMITRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]