1,211 matches
-
precum: Orașul ("Oh, atâta oboseală/ În oftatul uriaș/ Al orașului"), Istm ("Înstrăinați de tot, iubito,/ Alături ne aflăm în țara nimănui/ Sub cer de gheață"), Arătare, La nunta lumii, Merry Jungle, Requiem, Circul, Muzeu sau Tăcere. "Copii din eprubetă, Euforion,/ bolborosind o limbă stranie și neînțeleasă" prefigurează o lume infernală, a angoasei și a artificiului, cu profeți "înecați în pustiu", pentru ca vizionarul lor glas să fie pus la uscat, apoi științific întins pe laméle (Mythistorime II. Salvarea pare a veni din
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
la intimismul candid, de la neliniște la beatitudine, de la senzualitate la ceremonia sentimentală, dar nu scapă nicicum de verbozitate și asperități expozitive: "Miros de trup abandonat de suflet / Sub soare nerușinat, / Miros de trup pe care / Carnea crește, / În care sângele bolborosește/ Și, într-un fel de harnică furtună, / Celulă cu celulă se-mpreună... / Nu te-apropia, nu mă atinge, / Amar mi-e trupul și otrăvitor, / Cu soarele prelins la subsuori, / Cu fluturi beți de mine răscoliți / Din larve sfărâmate de dorințe
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
la îndemână, ale eului regresiv: "(am stat pe recamier și/ mi-am pus mintea la contribuție/ acum intră în zbor/ pe fereastra deschisă/ gunoaiele aruncate de la etaj/ mă aplec în genunchi și/ îmi așez fața în găleata cu/ apă - ca să bolborosesc)" (Sic cogito); "(mi-am închis fălcile cu mâna/ și mi-am vârât pe rând vârful limbii/ în toate spărturile din măsele// atunci ai întins mâna și ai început/ să îmi încâlcești părul - apoi/ totul în jur s-a acoperit de
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
prin microscop, fie prin telescop. Asistăm la o scrutare nu numai pe cord, ci și pe corp deschis. Suntem martorii tăcuți ai unui conflict armat, care se poartă pe lamelă, între globule albe și roșii; țevăria interioară se zbate, atârnă, bolborosește, se stinge, putrezește, rătăcește, tușește, oftează, strigă (ce-i drept, un strigăt „făcut din aluat”), se forțează, scâncește și răgușește - o simfonie a uzării, acordarea unor instrumente ce nu mai pot cânta și care își duc veștejite existența în pansamente
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
cele din urmă, pe foaia de cort, se apucă să se schimbe pentru dejunul la care îi invitase turcoaica singuratică, fără bărbat, fără copii, fără alt neam ori viață, decât Coranul ei străvechi, jerpelit și ce ghicea zilnic în el, bolborosind ceva pe turcește... Sisi pretindea că, tot auzind-o ghicind, apucase să priceapă câte ceva... Abia atunci zări pe măsuța de lucru jurnalul ei, un caiet gros, negru, deschis ca la jumătate, scânteietor luminat de razele soarelui de amiază bătând pe
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
Dormiți liniștiți,/ Poetul Pomorius veghează!»” Un altul, tot un stentor inutil, e Nikophantes: „De departe, pare o statuie uriașă de slănină./ Dar, dacă te-apropii, vezi că are doi ochi mici, albaștri/ Care lăcrimează continuu și-o gură știrbă/ Care bolborosește neîncetat: «Dacă de Nikophantes, poetul, n-ați auzit, nu e mare scofală, dacă de Nikophantes, poetul,/ n-ați auzit, nu e mare scofală...»”. Victimele nu mai sunt individuale, nici individualizate. Alexandru Mușina atacă, de astă dată, reflexele culturale mediocre, dispuse
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
a simplității și limpezimii ei: Ci tu când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați..." (Matei 6, 6-7). Pe de altă parte, literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie și se dăruiește celor din jur. Aleg
Tu și eu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/8278_a_9603]
-
căreia poezia nu e decît răsplată efortului cotidian. Un efort adesea tangent la dezorientare, amnezie, haos: Mă voi amestecă în mulțime/ pînă la nerecunoaștere/ pînă la amnezie/ salutînd focurile de gunoaie/ ce fumegă-n capătul străzilor/ unghiile-mi incarnate vor bolborosi:/ o, nu mai avem numere la case/ nu ne mai strigă peste gard vecinul/ scînduri ale nimănui plutesc pe ape/ pînă cînd devin putregai și mîl..."" (Cîntec pentru gonit golul de sub scară). O dezorientare decentă, o amnezie acceptabilă, un haos
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
sforăie / ca un fumător bătrân / piunezele din pereți / au rămas fără rost / sertare închise în sine // până și singurătatea ar fugi cu altul // în dulap va începe să plouă” (Suspans); sau: „la masa din bucătărie / singurătatea-și trosnește degetele / ibricul bolborosește rugăciuni”... Cum se vede, Virgil Botnaru debutează foarte promițător: are știința construcției - din fărâme - a unor corelative obiective asociate adesea surprinzător, în stare să sugereze, să aproximeze stări sufletești desfășurate, cum s-a observat, pe o gamă largă, ilustrată deocamdată
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
dus să se spele. Îmi închipui că celălalt a inventat sau exagerat crezând că așa poate intra în vorbă cu femeia. Care zice că aici nu ai putea să te îneci, că vara vin oamenii, fac baie, și gazele care bolborosesc îi saltă în sus... îi ține... * Dialogul absurd, prelungit, al celuilalt cu femeia care ține sub braț un pachet din care ies vârfurile unor pantofi de damă, - abia acum văd că umblă desculță... Când mă întorc și dau de cel
Vulcanii noroioși by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7547_a_8872]
-
la care căuta ceva ce scotea un hârâit ca atunci când umbli după un post. - Ce faci aici? cauți pământul? întreb serios. - Da, pământul... planeta, - răspunde preocupat. Eram, într-adevăr, ca pe altă lume. Bășicele de noroi se umflau, se spărgeau, bolborosind a fierbere... Mă uitam într-un fel de băltoacă unde gazele făceau mai tare bulboci, mereu în altă parte, în urmă și înapoi... Miroase a infirmerie a iod, a cazarmă dezinfectată recent. Mă gândeam cum mă sculam în zori în
Vulcanii noroioși by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7547_a_8872]
-
lui Francesco Sorți, despre care am citit că a fost muzicolog. VZ: Da, sunt tot felul de citate și nu doar din muzică. Sunt salturi peste timp care-ți fac cu ochiul. De pildă, la un moment dat, personajul care bolborosește ininteligibil, spune, înainte de a-și da duhul, ceva ce "interpretul" reda în latino-italiană (latino-română, în frumoasa traducere a lui Geo Vasile), astfele: "Că lacrimile în ploaie". Întreaga scenă și frază din final sunt citate din filmul Blade Runner. Mai tarziu
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
unicul său fiu cu cruzimea, intolerant și abuziv, o forță a naturii dirijată deopotrivă către succes și autodistrugere. Daniel Day-Lewis nuanțează acest personaj pornind de la inflexiunile vocii, cu o căldură umană pînă la tonurile hîrșîite, guturale ale unei uri care bolborosește, de la mimica expresivă la dominantele posturale. Vocea determinată a lui Daniel vine în contrast cu vocea stinsă, obosită a lui Henry Plainview sau cea efeminat suavă cu derapaje isterice a lui Eli Sunday, pastorul evanghelist. Mustața "pe oală" ca și sclipirea metalic-cinică
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
nimicuri gigantice, fapt care l-a făcut pe Haralampy să soarbă setos niște pălincă și să înceapă apoi să declame în limba arabă versuri proprii: Pe o stradă lungă-scurtă Niște inși mergeau venind Și-n tăcerea lor profundă Se-auzeau bolborosind... Evident că prietenul nu făcea aluzii și exagera în privința bolboroselilor, dar poeții mai și fabulează din când în când, nu-i așa ? Ca și marii jurnaliști, precum domnul Cornel Nistorescu în seara zilei de 31 mai când, în cadrul emisiunii "Miezul
Folclor și alte povestiri televizate - din pădurea românească by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11641_a_12966]
-
straniu să stau singură pe bancheta din spate a unei mașini conduse de acest tip. S-a oprit în fața porții imobilului unde locuiam. - Hai, la culcare. Și să nu mai recidivați. Mi se adresa iarăși cu dumneavoastră. Cred că am bolborosit un „vă mulțumesc, domnule.” Am mers până la poarta cea mare și, în clipa-n care mă pregăteam s-o deschid, am privit o clipă înapoi. Oprise motorul și nu mă slăbea din ochi, de parcă ar fi vrut să se asigure
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
din inima pădurilor dese de brazi care înconjurau deplin satul, un vânt tăcut de întuneric bătea din zori până în asfințit. Chiar și în lunile de vară o umbră de vânt întunecat se prelingea din pădure până în sat. Iar râul, spumegând, bolborosind, șerpuia printre ogrăzi și se năpustea în vale, cu malurile albite de spumă, ca și cum ar fi gonit cât putea el de repede ca să se îndepărteze, și totuși zăbovind o clipă pe acolo ca să blesteme întregul sat. Maya și Matti erau
Amos Oz - Deodată în adâncul pădurii by Dana Ligia Ilin () [Corola-journal/Journalistic/6331_a_7656]
-
sihăstriilor, în nici un caz România concretă, murdară, a gunoaielor și molozului, a funcționarilor de la de la ICRAL, a securiștilor și activiștilor de partid care cîntau la beție cu gura larg deschisă „și noi sîntem români” (...) România sfîrșitului de mileniu în care bolboroseau naționalismul și brutalitatea, rîgîiau mîrlanii iar oamenii de bun simț își dădeau ochii peste cap, neștiind ce să facă, așa cum nici ea nu știa, dar pleca, se azvîrlea cu capul înainte pentru a sparge sticla de proastă calitate a destinului
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
un mediu ostil relația, deja compromisă, dintre tată și fiu se distruge complet, cei doi schimbându-și complet rolurile: Roy e adultul responsabil, capabil, până la un punct, să gestioneze comportamentul irațional al unui anti-tată care noapte de noapte plânge și bolborosește frânturi dintr-un soi de mărturisire vinovată (a absenței în viața fiului, a infidelităților, a frustrării sexuale ș.a.). Nici măcar în mijlocul unei naturi virgine, simbolizând începutul, fragilul, nevroticul Jim nu se poate împăca pe deplin cu trecutul, incapabil să înceapă o
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]
-
întîmplător? - și am întrebat sfios despre un tramvai în care se joacă o piesă de teatru. "Habar n-am de-așa ceva. Eu am văzut un tramvai cu niște manechine îmbrăcate în rochii de mireasă, care stau lipite de geam și bolborosesc. Ce să caute teatru' în tramvai, donșoară, sau poate ai tras ceva mai mult ca mine, hai ?!" În timpul acesta, a dat și din mînă, arătîndu-mi nu foarte vag și o direcție, pe care am urmat-o. Așa am ajuns într-
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
fundal, exprimîndu-se prin imaginea vechi-testamentară că sub o protecție formală ("oracolul" fiind aci materie plastică, spaimă artificială, aidoma unor blocuri de gheață artificială, menite a construi un peisaj funcțional): "Ni-e teamă. Seară de pojar/ Ieri a fătat nemaivăzute steme./ Bolborosea verseturi că pădurea./ Ni-e teamă fără fund, fără hotar:/ În munți, pe mari, la noi, aiurea,/ Mușchiul, ce-i pompă sîngelui, se teme/ Pe tot rotundul furnicar./ Urechile ne fug prin vreme/ Iscodind poporul Gomorii:/ Ce semne fură? Unde
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
doar în noaptea nunții să se despartă de lungile-i plete. Tîrînd pe coridoarele sumbre ale palatului părul arămiu și deseori încurcat ca o tufă de trandafiri, ori lungile șiraguri de mărgele căpătate de la sclavi, fiecare cu semnificația sa, și bolborosind cuvinte de neînțeles, Sierva Maria este de la bun început o apariție care tulbură, o sălbăticiune care se vrea salvată și iubită. Misterioasă, cînd feroce-rea, cînd suav-bună, fetița nu are aerul unei făpturi vii, ci mai curînd a nălucirii închipuirii bolnave
Demonii vremii noastre by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17010_a_18335]
-
dispărut silențios în frunzișuri și ierburi acolo unde tu în urmă cu un an ai adormit îngerește cu fața spre cer iar eu căutam urme ( și mai ) adânci prin vegetația arsă de pe platou Și iată - vei auzi o gură bătrână bolborosind - și iată cum orice poveste își năruie cu un sadic rafinament propriile-i personaje celeste și iată cum le-azvârle sub streșini de periferie cum le uită acolo cum le ispitește să se-mbete crunt cu tot soiul de amintiri
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
parcă în tine însuți - cum pentru orice minusculă fericire e pregătită de mult - în anxioase culise - o cădere banală de cortină și câteva ropote de aplauze hilare vor înghiți într-un vuiet grotesc toată scena toată tărășenia și iată - va bolborosi chiar gura ta fără tine - și iată - chiar te și vezi - cum vei coborî lent ori poate în trombă pe un peron pe cât de străin pe atât de recognoscibil (cândva chiar ai visat o astfel de hartă polară ) și pașii
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/6884_a_8209]
-
În razele din soare de care se apuc' Și-arhanghelii, să-și zbată-n amiază săbiuța. C-un cocoloș de pîine-s muiate muște-n zbor Razant la geamul verde al zilelor gustoase; Oh, cad în mari cazane de bulion sonor, Bolborosind în flăcări cu noduri de mătase. Și-un tren marfar și-aruncă frînarul ca pe-o cîrpă Pe liniile luci. Traversele-s sub pacuri Și parcă se aude și-un început de bîrfă Cînd sufletul prin pînze de vechi mărar
Nu-i de glumit c-un fluture, te bagă-n balamuc… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6926_a_8251]
-
Nu știam! Deci adăstaserăm acolo, ne băteau, ne tăiau venele, mințile, afecțiunile secrete, totul, ne hăcuiau orologiile stricate ale Paltului, harcea-parcea și... alcoolizați autumnal, număram fir cu fir nalba pustiită de brume, șopîrlele încrețite de frigul luminii albe, reci... și bolboroseam ca-n somn... și pipăiam pereții, doream adînc să-i jupuim de razele turtite pe ei, lipite, una cu tencuiala... Ascultam (eu, medicinist ratat, cu stetoscopul!) canarii din colivii, buldogii de faianță, încremeniți în mîrîituri sfioase. însă poezia se termina
Proza din poem (II) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16175_a_17500]