1,903 matches
-
Se iluziona cu ideea că până și dintr-o pânză de păianjen poți scăpa dacă ai ață pe mosor (iată geniala filozofie de viață practicată la colț de stradă, cu o doză de bere în mână, așezat în cur pe bordură), însă nu-și amintea, totuși, unde citise asta sau dacă citise așa ceva vreodată... Pentru prima oară în acea zi își spuse că are nevoie de Lucia. De fapt, dacă ar fi avut răgazul necesar pentru a rumega ideea respectivă - însă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Dar dacă nu dispare? La asta nu te-ai gândit, niciodată nu iei în calcul toate posibilitățile, ceea ce este o greșeală imensă. De ce? Fiindcă geamantanul e în debaraua ta, acoperit cu o pătură. Iar Land Roverul acela e tot lângă bordură... Aproape că alergă până la fereastră și mișcă draperia câțiva milimetri. Ploua în continuare, ca și cum întregul univers se storcea asiduu și se transforma în picături mari de apă, intenționând să înece pentru totdeauna pământul. Dacă spuneai doar rupere de nori, nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tare cordonul pelerinei. Prefera să parcurgă pe jos, de fiecare dată, distanța de la colțul străzii și până la poartă, chiar și în zilele în care intemperiile își făceau de cap. Înregistră cu coada ochiului șuvoiul de apă care se scurgea pe lângă bordură, îndreptându-se către gurile hulpave ale canalizării. Își spuse că nu va mai dura mult până când toate canalele vor fi înfundate, iar apa va intra în curți pentru a da bătăi de cap proprietarilor. Ajunse în dreptul porții fără să realizeze
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
va ascunde în recycle bin și acolo își va trăi restul zilelor unei vieți de tot rahatul. - Vezi să nu! Strigătul care îi ieșise din gură odată cu aerul expirat îl dezmetici. Alerga în continuare, adidașii lipăiau prin bălțile strânse lângă bordură, apa picura de pe cozoroc, simțea cum curgea și pe ceafă, strecurându-se pe sub gulerul treningului, apoi se prelingea indiferentă și rece de-a lungul coloanei vertebrale. Strânse din dinți și mări ritmul, parcă pentru a-l lăsa în urmă pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca pe rufe, plămânii începeau să protesteze, splina își cerea dreptul la cuvânt, iar ploaia, spălând cu frenezie asfaltul, îi trimitea glonte după glonte, direct în cozorocul șepcii. Se opri. Îi tremurau picioarele și fu nevoit să se așeze pe bordură. - Ți-ai pierdut antrenamentul, evident, mai lasă berile în frigider, schimbă-ți alimentația, fii un om normal, nu te omorî singur, nu crezi că și fumatul contribuie la această incapacitate a ta de a îndura un efort prelungit? Râsul Magicianului
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu crezi că și fumatul contribuie la această incapacitate a ta de a îndura un efort prelungit? Râsul Magicianului. Unul pițigăiat, cu inflexiuni metalice, respingător. Acesta era cuvântul care descria cel mai bine ceea ce auzea. Respingător. Stătea lângă el, pe bordură, cu jobenul în mâna stângă (ți l-aș îndesa pe gât, Magicianule!), arăta jalnic în treningul galben - ce oroare! -, însă ochii îl pironeau neobosiți, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite și se prelingeau către bărbie, îi închise
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să intre în profunzimea mesajului literar. Bărbatul nu dădea semne că va renunța la acea reprezentație care-l putea trimite direct pe un pat de spital, în cel mai fericit dintre cazuri. Își luă inima în dinți, se apropie de bordură și strigă: - Hei, aveți grijă, e periculos ceea ce faceți! Sunteți între mașini, Doamne, Dumnezeule! * În acea clipă, Lucia ridică privirea din pământ și întoarse capul. Îl văzu, rămase pe loc și deschise brațele.Vino, dragul meu... Scriitorul ridică un pumn
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dar era evident că nu ei i se adresa. Se trase doi pași înapoi și blestemă în gând absența unui taxi și acea inițiativă pe care o avusese atunci când ieșise din magazin. Bărbatul țipă din nou, și se apropie de bordură. - Te iubesc, Lucia! Nu am iubit pe nimeni așa cum te iubesc pe tine! O mașină îl ocoli în ultima clipă, dar el nu se sinchisi. Ținea mâinile întinse în față, iar Lucia își spuse în gând că semăna cu un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fugă, încercând să nu privească în urmă. * - Hai să alergăm prin ploaie, domnule Scriitor! Vrei? Să nu-mi spui că nu vrei, fiindcă dacă faci asta te voi tăia de la porție! Lucia își dădu părul pe spate, aruncă umbrela lângă bordură, se răsuci pe călcâie și începu să alerge. O văzu, surprins, cum se îndepărtează și își spuse că adolescența era foarte departe, iar el cu mult mai bătrân și mai obosit decât ar fi dorit, însă glasul Luciei îi făcu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mi le făcea pe sub cearșaf, Dodo s-a Îmbrăcat și a ieșit din cameră jignit. Ca de obicei, iubirea mea pentru el dispărea și revenea ca mareea. Uneori Îl iubeam din tot sufletul, pentru că avea urechi mari, pe a căror bordură se putea desena un șarpe cu model În zig- zag cu puncte, sau pentru că putea să rezolve orice problemă complicată de fizică, din al cărei enunț eu nu Înțele- geam o iotă și, nu În ultimul rând, pentru că Îmi dăduse
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
șomeră, cât ca să Îmi păstrez Într-o oarecare măsură sănĂtatea mentală după plecarea lui Ștefan. mi-am turnat din belșug apă rece pe ochi ca să se dezumfle. mi-am pregătit o cafea tare și mi-am pus rochia albă cu bordură de trandafiri albaștri, cea mai frumoasă din garderoba mea, cumpărată din toți banii mei din ultimul premiu literar, cu care speram să-l dau gata pe misteriosul Sjork, pentru a-i smulge toate secretele despre afacerea lui cu românce. Pe la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
bula bulelor, În jocul jocurilor, mai ceva chiar decât poezia : dragostea. Sau, poate, pasiunea - Întunecarea inimii și a minții. Toată viața mea nu făcusem decât un lucru : să sar dintr-o colivie În alta. mai Întâi fuseseră urechile groase cu bordură bună de pupat ale lui Janet. Pe vremea adolescenței mele, un helix gros de ureche era de ajuns pentru a alina aspectul fumuriu al blocurilor din cartier, care Îmi blocau vederea spre Dunăre. Trebuia să fie de ajuns, așa cum pentru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mi le făcea pe sub cearșaf, Dodo s-a îmbrăcat și a ieșit din cameră jignit. Ca de obicei, iubirea mea pentru el dispărea și revenea ca mareea. Uneori îl iubeam din tot sufletul, pentru că avea urechi mari, pe a căror bordură se putea desena un șarpe cu model în zig- zag cu puncte, sau pentru că putea să rezolve orice problemă complicată de fizică, din al cărei enunț eu nu înțelegeam o iotă și, nu în ultimul rând, pentru că îmi dăduse să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
șomeră, cât ca să îmi păstrez într-o oarecare măsură sănătatea mentală după plecarea lui Ștefan. Mi-am turnat din belșug apă rece pe ochi ca să se dezumfle. Mi-am pregătit o cafea tare și mi-am pus rochia albă cu bordură de trandafiri albaștri, cea mai frumoasă din garderoba mea, cumpărată din toți banii mei din ultimul premiu literar, cu care speram să-l dau gata pe misteriosul Sjork, pentru a-i smulge toate secretele despre afacerea lui cu românce. Pe la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
bula bulelor, în jocul jocurilor, mai ceva chiar decât poezia : dragostea. Sau, poate, pasiunea - întunecarea inimii și a minții. Toată viața mea nu făcusem decât un lucru : să sar dintr-o colivie în alta. Mai întâi fuseseră urechile groase cu bordură bună de pupat ale lui Janet. Pe vremea adolescenței mele, un helix gros de ureche era de ajuns pentru a alina aspectul fumuriu al blocurilor din cartier, care îmi blocau vederea spre Dunăre. Trebuia să fie de ajuns, așa cum pentru
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în călătorii virtuale pe care le visau să devină realitate, cândva. La câțiva pași de ultima intersecție pe care o avea de trecut până la părculeț, ridică bastonul și se pregăti să îl pună la lucru pentru a fi sigur că bordura nu este nici mai aproape și nici mai departe de piciorul său. Ascultă cu atenție mărită zgomotele străzii. Era trafic obișnuit pe partea carosabilă. Pe trotuar erau puțini pietoni. Urechea nu-l înșela. Nu coborî de pe bordură decât atunci când se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
fi sigur că bordura nu este nici mai aproape și nici mai departe de piciorul său. Ascultă cu atenție mărită zgomotele străzii. Era trafic obișnuit pe partea carosabilă. Pe trotuar erau puțini pietoni. Urechea nu-l înșela. Nu coborî de pe bordură decât atunci când se asigură că înaintea lui a mai coborât o persoană. De când a rămas cu acest handicap, învățase o groază de lucruri care-l ajutau să facă față unor situații speciale. „Este copil!” a exclamat el în gând. „Se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
trecuseră operativ la executarea unor activități care atrăgeau mai mult curioșii. Doi dintre ei căutau martori oculari să-i audieze, iar alții doi întindeau benzi reflectorizante care să limiteze locul accidentului și să interzică accesul publicului. Făceau măsurători ciudate între bordură, mașini, marcajul trecerii pentru pietoni și locul în care căzuse omul, dar și pe urmele de frânare, atât cât se puteau observa pe asfalt, urme lăsate de anvelopele roților blocate. Și, așa cum se procedează în astfel de cazuri, polițiștii au
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
picioare pe caldarâm, speriat, dar nu lovit, agățat ori împins, după cum afirmă martorii oculari... Știți foarte bine că o simplă cădere putea să survină și într-un joc ori din cauza unui mers neatent, al împiedicării piciorului de o piatră sau bordură etc. Ce doresc să spun? Șocul suportat a fost mult mai ușor decât cel din urmă cu trei ani și nu putea avea urmări la fel de grave... Imaginile sunt clare și vorbesc de la sine, doamna doctor, interveni doctorul Eugen Tomescu. În
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare, hîțînîndu-și cu umor un picior. - Gabi, scumpete, ce-ai rămas așa, cu capul în buzunar?! Doar n-o să-mi ții acum neprezentați doi domni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cine?... Panglica? - Păi, da!... Vezi?... Asta vroiam să-ți spun. A găsit-o un prieten. Se făcea și mai cald. Din cinci în cinci secunde, pânza oceanului îl lua la țintă. Celestin țopăia, scăpând de un val, se cățăra pe bordura vitrinei, ridica și picioarele. Mesteca un chibrit. - ...Uite, cum să-ți spun?! Împlinisem zece ani... Eram printr-a patra.... Alunecasem fără să-mi dau seama într-o seară plăcută, era 1 Mai și auzisem de tine... Rămăsesem adică proptit într-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sponci, iar curțile sanatoriului se înfățișau sărăcite și văduvite de zăpadă. Fiecare Gogo pornea înarmat cu cîte-o bidinea cheală și-o căldărușă de apă cu var, cu care trebuia să spoiască (pe jumătate da, pe jumătate ba) fiecare copăcel. Fiecare bordură. Fiecare pietricică. Fiecare tulpină de brusture înghețat ce i se ivea înainte. Pe pajiști, supraviețuiseră mustăți de ierburi scrumite. Preschimbate în țurțuri. Pe care aceiași Gogo trebuiau să le pieptene (cu niște piepteni îmbătrîniți, soioși, fără dinți). În așa fel
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un parfum aparte personalității madamei Nicolici. Concomitent îngheță. Și-o examină cu sporită atenție. Tînără! Dar buzele, șaua nasului, ochii nemigdalați nu aparțineau nici pe departe lui madam Nicolici. Fruntea madamei mică, fața pistruiată, părul vopsit roșcat, vârstat c-o bordură de alb la rădăcină, nici prin povești n-aveau ce căuta, în noaptea asta, acolo. 350 DANIEL BĂNULESCU - Nu trebuia să mai vii. Rămâneai acasă și-ți dădeam voie să-ți închipui c-ai și făcut-o. Dar tocmai cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc, neputându-și răsuci decât gâtul, vedea doar spre dreapta și stânga, și nu înapoi, iar Ologu nu privea îndărăt, ca nu cumva frica să-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără zece pași
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orbilor făcu cerc în jurul lui cu bastonul. Apucă frânghia căruțului și porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu cârja și intră cu spatele, înțepenind pentru ceilalți doi canaturile. Nu prea era lume la ora aia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]