4,934 matches
-
în loc să meargă la biserică ori să iasă pe faleză, ori să se ducă la cafenea și să-i ardă o tablă, ori să răspundă invitațiilor la petrecerile organizate prin rotație de împuterniciții Comisiei Dunărene, se pierdea în stufărișuri ca să prindă broaște, țipari, lipitori și alte jigărănii scîrboase? Umbla în văzul lumii cu un soi de minciog cu coadă lungă, de care atîrnau mai întotdeauna răgălii, frunze ude, cîte un mormoloc încurcat în fire, lintiță. Purta pantaloni scurți, coloniali, englezești și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
părinților care-și dăduseră copiii pe mîna lui să-i învețe științele naturii. Indignarea nu provenea de la experiența în sine, ci de la proliferarea ei. Oriunde te întorceai în tîrg nu se putea să nu dai peste cîte o jumătate de broască secționată dintr-o singură lovitură, de-a latul. Experiența lui Schmeltzer părea o scamatorie de bîlci privită din afară, însă pentru ei, școlarii, era unică și fascinantă. Acolo, în laboratorul care mirosea a iod și a formol, priviți din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
galvanice, lăsînd așa să treacă un curent electric prin mușchii despărțiți de restul trupului, de inimă și de cap, iar mușchii tresăreau într-un zvîcnet viu, adevărat, așa cum văzuseră de nenumărate ori în apa bălților și a Dunării că zvîcnesc broaștele întregi, iar ei nu erau decît un capăt mort, ciuntit, nu mai erau de fapt decît un rest de mortăciune. Și degetele lor dădeau viață întreagă, adevărată, aceeași mișcare, cu aceeași energie și amplitudine, cu aceeași nervozitate, o zvîcnire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el era oglinda, luciul din ce în ce mai mat, mai tulbure, așa încît întrebările se amestecau. Rămînea doar amintirea gestului, cum degetele sale transpirate, subțiri, încordate, dureros de încordate, răsuceau butonul negru al pilei galvanice și ceea ce era pînă atunci o jumătate de broască,. o jumătate mai moartă decît tot ce era mort pe lume, în acea clipă căpăta viață. O secundă, o fracțiune de secundă, dar îndeajuns să zvîcnească și să dărîme o ordine a lumii care părea de neclintit. Asemenea mușchilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o jumătate mai moartă decît tot ce era mort pe lume, în acea clipă căpăta viață. O secundă, o fracțiune de secundă, dar îndeajuns să zvîcnească și să dărîme o ordine a lumii care părea de neclintit. Asemenea mușchilor de broască secționați i se părea că zvîcnește și caraghioasa organizație subversivă a militarilor de la Arsenal și Aeronautică. Undeva, cineva răsucea un buton și pentru cîtva timp Vulturul Alb devenea cu adevărat o pasăre amenințătoare. Apoi totul intra în letargie. Toată fascia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vreme un trup atletic altădată. "Bîlbîie n-avea de unde să știe că în toată afacerea asta cu Vulturul Alb nu exista de fapt nici un creier, că nu avea unde să ajungă. Fascia ofițerilor de la Arsenal și Pirotehnie era ca o broască retezată, excelență, pentru a zvîcni avea nevoie de un impuls electric, un impuls ca să se miște, dar fără să-și dea seama de ce și încotro se zbate. Niște inși care vreau cu orice preț să se agite, să-și descarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mi rămânea altceva de făcut decât să accept amabila propunere. Portarul mă conduse În fața unei uși uriașe pe care o descuie, după care aprinse o lumină chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănând pânzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfâșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca‑ntr‑o pivniță peste sticlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atât de dușmănit și atât de hulit!) La un moment dat am luat hotărârea de a ne despărți. Și, precum un copil retardat, Îi presimțeam intențiile după țârâitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupând legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „când perlele se rostogolesc pe scândura dușumelei galbene“ (din apartamentul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
PUNCT TREC DOAR REVOLUȚIONARII. A făcut-o să se gândească la cabana unui copil construită Într-un copac și prăbușită la pământ. — E ciudat, a zis Margaret când a ajuns la ușă. Nu pot s-o deschid. Nu merge cheia, broasca pare să fie blocată. Mick a răsucit cheia, apăsând totodată mânerul. A pus un umăr pe ușă și a Împins-o cu putere. Abia acum și-a dat Margaret seama cât se Îngrășase. Corpolent fusese el Întotdeauna, chiar și În
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
acum și-a dat Margaret seama cât se Îngrășase. Corpolent fusese el Întotdeauna, chiar și În tinerețe, dar acum devenise cu adevărat masiv. Dimpotrivă, mâinile lui lucrau cu o delicatețe care nu se potrivea cu restul. Cineva a umblat la broască. Fii fără grijă, o deschid, e-o nimica toată. și, de fapt, nu i spartă. A tras de clanță și cu o răsucire ușoară a reușit s-o deschidă. Biroul arăta așa cum Îl lăsase cu trei zile În urmă. S-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mai era acolo, dar petrecerea putea să continue! Nu mai știu bine ce m-a apucat. Nu-mi amintesc foarte limpede ce s a Întâmplat, Însă m-am trezit agățat de spatele polițistului ca un melc pe spatele unei enorme broaște țestoase. Karl a râs din nou, dar de data aceasta râsul lui n-a mai făcut-o să se simtă bine. Polițistul s-a scuturat, a continuat el să spună, iar eu n-am mai văzut decât că uriașul ăla
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ar fi putut stingheri, Larisa era o ființă prea voluntară ca să-i pese că babacii ei sau ai lui circulau prin apartament în timp ce ea avea chef de amor, asta nu avea absolut nici o importanță, era suficient să întoarcă cheia în broască, să răsucească butonul casetofonului, în șaizeci de minute cât dura până se termina înregistrarea muzicală, avea tot timpul să-și potolească simțirile, pe urmă ea deschidea ușa, își scotea capul ciufulit pe hol și făcându-i semn cu degetul, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aprozar sunt struguri negri, dar ea nu mai are timp să aștepte, pornește ca un bolid către blocul ei. Pe scări, între etaje își mai trage sufletul, se sprijină epuizată de balustradă. Sunt nebună, își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta îi alunecă din mână, își leapădă pantofii, mai face câțiva pași și se prăbușește în fotoliu, cu genunchii tremurând. Zace acolo nemișcată, palidă, câteva minute pe urmă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
alunecă pe ea și pielea ei alunecă pe țesătură, acum e gata, roaba a fost pregătită, minuțios pregătită pentru venirea stăpânului. Puțină muzică, derularea unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig? Întreabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ușa blocului, se opri în fața cutiilor poștale. A ei era goală, bineînțeles, cine să-i scrie și despre ce? În lunile din urmă nu primise decât citațiile de la tribunal și avizul telefonic. Atât. Ar fi vrut să învârtă cheia în broască și dintr-odată să-și amintească de problemele ei multiple, studii, lecturi, corespondențe. Dar când pătrunse în hol știu că o așteaptă aceeași lâncezeală ca ieri, alaltăieri, ca în toate zilele din urmă. Din cauza ploii, a vântului, bătrâna curioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sterpe când "știuse" că vine, se îmbăiase, se parfumase, își masase obrajii, își aranjase cu ondulatorul vârful la păr, cu respirația accelerată, tot mai speriată că el va veni înainte de a isprăvi ea pregătirile, că va auzi cheia învârtită în broască, în timp ce va sta întinsă pe pat cu ochii acoperiți cu pansament, sub infuzia de tei ce-i atenua cearcănele, o va găsi așa cu mâinile ridicate în sus spre tavan, ca sângele să coboare încetișor de-a lungul brațului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
shit! Fuck you all! Vă urăsc pe toți! Prea multe povești în capul meu, prea mulți vampiri de la distanță înfipți în carnea mea, îi arunc cu înjurături și îi scutur din mers, pe drumul pietruit, printre clădiri, în lift, în broasca ușii, nu mai pot, nu mai pot, cu Dumnezeu ascuns în cearceaf, la nivelul gurii, nu mai pot, nici Dumnezeu nu mai știe ce trebuie să înțeleg, ce Dumnezeu trebuie să înțeleg, nu mai pot, nu mai pot, nebunii orașului ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mintea mea suferă o spălare pe creier. Pun haine frumoase și plec cu Prințesa Miau, Pinochio și Mihai în Ceainărie să vedem un film pe terasă, Mihai pleacă mâine în Canada, suferă și-l văd, e rece, distant, închis în broasca țestoasă și crede că scapă plecând, iar eu știu, mănâncă și cere bani cu împrumut de la Păianjenul care nu vrea să-i dea și el insistă să-i împrumute, se retrage în mâncarea lui, Păianjenul îmi spune să stau lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
îngândurată și privesc valurile înspumate ale Dunării. Apele șușotesc, lovindu-se de mal, atingând uneori vârfurile îndoite ale sălciilor plângătoare. În depărtare, se vede o barcă din care doi bătrâni pescari aruncă sistematic undițele. Pe un nufăr galben, orăcăie o broască. În apă, berzele și pelicanii ciugulesc grăbite peștișori. Soarele se înalță ca un disc de aur, iar un alt soare strâmb apare în mijlocul apei. Dunărea neostenită curge mereu șușotind. Câte a văzut Dunărea, Doamne, și câte mai știe ea - când
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fiorul amurgului. Capătă reflexe de galben, roșu aprins și albastru închis. Apa capătă și ea aceste culori, plimbându-se lin în undele sale. Căldura își pierduse din intensitate. Predomină o răcoare plăcută. Barca înainta încet printre sălciile pletoase, stăpânele lacului. Broaștele își începuseră deja concertul nocturn și acum se chemau unele pe altele cu zgomote asurzitoare. Muzica lor, împreună cu cea a greierilor, era muzica lacului, a naturii. Ea era completată și de adierile dulci, misterioase ale vântului de seară. Un parfum
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de râvnită libertate eșua și ea În ceea ce „dincolo” numea obișnuință. Singurătatea Împrumuta forma casei lor: cu picătura sonoră de apă prelingându-se la intervale egale pe țeava nichelată a chiuvetei din bucătărie, cu cheia Întoarsă de două ori În broască și pusă apoi Într-un loc anume În magazia de lemne, și cu crăpăturile tot mai adânci din rondul de flori devastat de căldură. Ducea cu el această singurătate În timp ce urmărea cu fruntea lipită de geam succesiunea regulată a merilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Samuel, Dana, Rudi, Petra... Mai sunt și alții? Dacă ai ști ce singuri am rămas... Se ridică și deschise fereastra, dublată de o plasă verde, subțire, deasă. E plin de țânțari pe aici. Cartier nou... După cum auzi, nu ne lipsesc broaștele. Încolo, e bine, nu? Da, e bine. Etajul cinci, două camere decomandate, dulapuri În perete. Nu ne plângem. Era să uit balconul. Avem și balcon. Grațian fuma În picioare. Scutura scrumul Într-o cutie de tablă, fostă conservă de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dezbrăcam doar, veni răspunsul ei, dezinvolt, provocator, Începu să râdă. Râdea și el. Cu ea, totul e ușor: o Înmormântare, o naștere, o revoluție. Le privea cu o egală curiozitate, Întocmai cum ar privi o eclipsă totală de soare, o broască țestoasă sau o pictură de Baba ori Ilfoveanu. Cu ochii ei albaștri, cu chipul ei oval și pistruiat, cu sânii ei mici și rotunzi ca două mingi de tenis pe jumătate Îngropate În zgură, cu picioarele ei de 1,20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
iremediabil. Și Zorela lui tot așa gândește. Cu aceleași cuvinte. Îi veni În minte un desen sau o planșă, cam așa ceva, și care Înfățișa felul În care nu știu ce popor Își Închipuia pământul ținut În spate de un elefant sau o broască țestoasă. Te pomenești că, Între timp, lumea și-a schimbat punctul de sprijin... Te pomenești... Se uita pierdut la Brândușă care era ba elefant, ba broască țestoasă, ba... Asta trebuie să fie să ai vedenii. Să te ia cu rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care nu știu ce popor Își Închipuia pământul ținut În spate de un elefant sau o broască țestoasă. Te pomenești că, Între timp, lumea și-a schimbat punctul de sprijin... Te pomenești... Se uita pierdut la Brândușă care era ba elefant, ba broască țestoasă, ba... Asta trebuie să fie să ai vedenii. Să te ia cu rău de la stomac sau cu leșin. Cum i se Întâmpla și când cobora cu liftul de la etajul zece. Doar când ajunse din nou În stradă admise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]