934 matches
-
să spună ceva la masă: ― Nu se vorbește de șobolani la masă, Philippe. Îți interzic pe viitor să pronunți acest cuvânt. ― Tatăl dumitale are dreptate, a zis șoricuța cea neagră. Cei doi căței și-au lăsat nasul în farfurie și bufnița a mulțumit cu o mișcare a capului care nu spunea mare lucru. În ciuda acestui frumos exemplu, se vorbește mult în oraș de această poveste cu șobolanii. Ziarul s-a amestecat și el. Cronica locală, care de obicei e foarte variată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de ani, cu păr roșcat și rar, părea atât de hotărât să recunoască totul, atât de sincer speriat de ceea ce avea să i se facă, încât după câteva minute nu m-am mai uitat decât la el. Avea aerul unei bufnițe speriate de o lumină prea puternică. Nodul cravatei lui nu se ținea exact în unghiul gulerului. Își rodea unghiile de la o singură mână, dreapta ... Pe scurt, nu insist, ai înțeles că era un om viu. De aceasta eu, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nimeni nu va mai fi ucis. Era adevărat într-un anume fel și, la urma urmelor, poate că nu sunt eu capabil să mă mențin în acest gen de adevăruri. Ceea ce e sigur, este că șovăiam. Dar mă gândeam la bufniță și puteam să continui. Până în ziua în care am văzut o execuție (era în Ungaria) \ și aceeași amețeală care cuprinsese copilul de altădată mi-a întunecat privirea de bărbat. N-ai văzut niciodată cum se împușcă un om ? Nu, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
oprești. Se pare că istoria mi-a dat dreptate, astăzi se întrec toți cine să omoare mai mult. Sunt toți cuprinși de furia uciderii și nu pot să facă altfel. Ceea ce mă interesa în orice caz, nu era raționamentul. Era bufnița roșcată, această murdară aventură în care murdare guri ciumate anunțau un om în lanțuri că o să moară și aranjau tot ce trebuia ca el să moară cu adevărat după nopți și nopți de agonie în timpul cărora aștepta cu ochii deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
au luat drumul orașului, după un trai mai bun. În casele cu mulți copii din trecut nu mai este nimeni. În locul tumultului celor trăitori atunci, acum se observă părăsirea, paragina, ruina, tristețea, singurătatea locurilor, mai ales în timpul nopții, când doar bufnițele mai dau semne viabile cu sinistre presimțiri. Încă un argument în plus care demască și mai acuzator comunismul care a depopulat satul românesc tradițional de acel element denumit generic talpa țării.” Nu a fost pentru nimeni o surpriză apariția în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Dumnezeu de longevitate și să ne asumăm și unele riscuri pe care vârsta înaintată ni le impune. Cu bune și mai puțin bune, mergem atât cât ne va fi îngăduit”. Sau: „în bradul solitar din fața casei, la orele serii, o bufniță își exercită măiestria cântecului său. Oare e aceeași care a prevestit moartea lui Gil? E și ea o biată pasăre, poate pe nedrept blamată, e și ea o creație a Celui de sus”. (p. 79) De altfel, personalitatea concitadinului nostru
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
venit totul de-a gata. Nu știu dacă mai e vreo urmă de casă și de gospodărie „la hotar”, dar când trec uneori prin sat și văd casa părăginită, cu pereți crăpați, gata de prăbușire, cu gardurile căzute și cu bufnițe care ies noaptea să vâneze și să-și exercite sinistrul lor cântec, mă cuprinde tristețea și mă întreb de ce s-a zbătut acel om și n-a beneficiat de odihna nopții ca un gospodar, așa cum se considera? Fac apel la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cămăruță. La masă stătea un bărbat în vârstă, într-un costum cu dungulițe, și un puști într-o giacă Dodgers, cu un laptop în fața lor. Puștiul avea ochelari cu rame groase, din baga, care îl făceau să semene cu o bufniță. Sau cu Harry Potter. Se ridicară amândoi la intrarea lui și îi strânseră mâna. Nu le reținu numele. Dar știa că erau de la firma de avocatură a unchiului său. — Ce se întâmplă aici? îi întrebă. Avocatul mai în vârstă deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de tatuaje pe corp. Cele mai vechi tatuaje din lume! — Adevărat? a Întrebat Armanoush. Mă Întreb ce fel de tatuaje se făceau pe-atunci. — Cel mai adesea Își tatuau pe trup animale, cele care erau totemurile lor... probabil măgari, căprioare, bufnițe, capre negre - și, bineînțeles, șerpi, sunt sigură că șerpii erau Întotdeauna la mare căutare. — Uau, mai mult de cinci mii de ani vechime! s-a entuziasmat noua prietenă a Scenaristului Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste. — Însă nu cred că avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Delphine Îi spusese: „Erai mai amuzant pe vremuri“, o frază care nu suna nici ea prea rău ca epitaf. Și nu greșea. El Încetase de a mai fi amuzant, și totuși a fi amuzant era una dintre funcțiile lui naturale: bufnița face bu-hu-hu, tigrul rage, cămila rumegă, iar el, François Weyergraf, era amuzant. Delphine Îi spusese: — Ești amuzant cu toată lumea, În afară de mine. Oamenii sînt Încîntați cînd vii pe neanunțate la ei acasă. Știu că alături de tine se vor distra. Îi vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întâlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singur; fără concurenți. Din păcate pentru el, nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru de trofeul lui, sub privirile pline de ură ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. „De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-a smuls ție limba, Profetule. Măsurați-vă cu el, nu cu o femeie fără apărare, târâie brâu ce sunteți”. Pescarii așteptau cu capetele plecate să se potolească ocările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea ochi omenești bufnița și parcă nu mă mai interesa s-o omor, ci numai s-o ajung, să mă uit în ochii ei și să-mi aduc aminte ai cui ochi erau. Dar cum mă apropiam, se muta pe alt val, dansa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe furiș? Ce glorie e asta? Gloria trebuie trăită, altfel nu face două parale, or Bătrânul - ce caraghios! s-a închis în incubatorul unde-și clocește utopia și dacă ar ieși de-acolo acum i-ar arde ochii ca la bufnițe. Eu pot să aleg în fiecare dimineață între mai multe posibilități: să mă culc, să mă plimb, să înot, s-o caut pe Laura ori să mă duc în cătun. Pe când el e condamnat. Sala cu oglinzi e imperiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din mâlul nopții, se retrăgea obosită, pentru a reveni în noaptea următoare, anunțând de fiecare dată, asemenea corurilor antice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]