7,416 matches
-
să fiu jefuit. Am pus calul pe noptieră. În orice caz, Anton se plictisise. — E cald aici, ca-ntr-un cuptor, Sascha. Hai să ieșim, să bem o votcă și noi, ca tot omu’. Nu porcăria asta. Puse dopul Înapoi. Cântărind opțiunile, i-am propus un restaurant de pe malul râului. Când am ieșit În stradă, vântul părea cam amorțit. Nici o frunză, nici un om nu mai mișca. În piață, doi bărbați se odihneau pe o bancă, cu cămașa descheiată și bărbia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că a trecut ceva timp de când n-o mai văzusem pe femeia despre care amintea Anton. Ne despărțisem cu un an Înainte să Încep să vizitez Hotelul Kreuzer, din motive niciodată lămurite. Mă Întrebam oare ce-a mai făcut și cântăream argumentele pro și contra pentru a o contacta. Între câteva fumuri și Înghițituri, m-am pierdut printre gânduri melancolice. Timpul trecea și chiar Înainte ca soarele să apună după acoperișuri, se porni o briză călduță, aproape afectuoasă. După ce chelnerița ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În jurul organului, Îl legă cu un nod mai lejer și Îl trase În spate. Capetele pânzei erau date Într-o parte. Am presupus că tipul voia să Împiedica ca penisul să acopere testiculele, pe care bărbatul cu mâinile pătate le cântărea acum În palmă, ca pe niște prune coapte Într-un sac de piele. Scrotul părea ras; cel puțin, eu nu reușeam să disting nici un fir de păr. Conținutul său era mai mare ca o migdală, dar mai mic decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
demult. Da, știu. Trebuia să spun asta mai devreme. Dar mai bine mai târziu, decât niciodată, nu? Se numea Wilms, Dora Wilms. Locuia În partea de vest a orașului. Poate că Inspectorul dorea să-i afle adresa? — Wickert? Fotografie? Manetti cântărea informația. Continuă să vorbească pe un ton cenușiu ca aerul de oraș, adresându-i-se atât ei, cât și mie. Înțeleg. Da, desigur. Diels m-a rugat să verific materialul vinerea trecută, imediat ce Pieplack va termina raportul. Așadar, ați cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Și așa o să ai și dumneata, tovarășe, dacă nu te ferești, contiunuă plesnind masa cu palma. L-am Întrebat politicos dacă șeful lui Îi Împărtășea punctul de vedere. — Adică doamna inspector Manetti. Sau v-a trimis inspectorul Wickert? — Manetti? Diels cântări cuvântul. Wickert? repetă colegul său. S-au uitat unul la altul, după care ofițerul tânăr, controlând, se pare, situația, continuă: — Foarte drăguț aici la tine, Knisch. Cărți, paturi, multă lumină... Nu-i rău pentru cineva ca tine. De când ești oaspetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meu continuă, dând din cap Înspre vânătăile mele. — Vreau să zic că ai deranjat deja liniștea cuiva. Dacă nu știi, a cui, n-ar fi mai bine să fi atent? Poate că tu ești următorul la rând, mai știi? Am cântărit sugestia. Nu, chiar nu știam cine m-a bătut. Și nici de ce. Dacă vizitatorul necunoscut al Dorei nu găsise filmul - mi-era clar că despre asta era vorba - putea trage concluzia că l-a ascuns altcineva. Caz În care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și pedepsirea băieților tineri care sufereau de erecții involuntare? Poate că de fapt Adolf Koch n-a exagerat cu privință la funcția paradisului ca ideal al societății. Dar a fost vreodată un corp gol doar gol sau doar corp? Am cântărit alternativele. Dacă m-aș fi Întors acasă am fi putut evita cearta, dar era puțin probabil că ne-am mai fi Întâlnit vreodată. Pe de altă parte, dacă m-aș fi dus la ea În Otto-Ludwig-Straße, ne-am fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În lumina Întreruptă a trenului care, de data aceasta, venea din direcția opusă, se văzu doar o fracțiune de secundă. În ciuda ropotului liniștitor al șirului de vagoane, nu-mi era greu să disting vocea. — De ce nu luați loc? Mi-am cântărit opțiunile. Când, Într-un final, mi-am dat seama că n-aveam nici una, mi-am pierdut și ultima picătură de Încredere și m-am prăbușit Într-un scaun, secătuit și dezumflat, simțind că nu mai am putere să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
panică? Sau poate c-a exagerat, văzând că nu-i oferă serviciile la care se aștepta? Singurul lucru sigur e că acțiunile sale au provocat un anevrism neașteptat, cu consecințe fatale. Cuvintele atârnau În aer. Da, adăugă până la urmă Inspectorul, cântărindu-și Îndelung argumentația, după care se hotărî că ține. Da, trebuie să presupunem că cea care a murit a fost Dora Wilms și nu vizitatorul ei, pentru că altfel ar trebui să ne gândim la o schimbare de identități - și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era în întregime în situația asta. În promoția vară-mii Marcia de la Liceul Weequahic, din două sute cincizeci de absolvenți, nu erau decât unsprezece goimi și un negru. Ia-ncearcă să te pui cu ei, zicea unchiul Hymie... Așa că, după ce a cântărit situația, tata a făcut o cerere de transfer, prin care să revină pe meleagurile natale și, deși șeful lui direct nu se arăta deloc dispus să piardă un tip atât de muncitor (și, firește, a clasat cererea), maică-mea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
are jocul ăsta! Nu există mișcare pe care să nu și-o amintească până-n ziua de azi mușchii și articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi ridic mănușa de jos, și cum s-o arunc, cum să cântăresc greutatea bâtei, cum s-o apuc, cum s-o cumpănesc și cum s-o balansez în cercul de bătaie, cum s-o ridic deasupra capului, cum să-mi flexez și să-mi destind umerii și gâtul înainte de a păși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
că fusese conștientă de mâna care se retrăsese. Apoi ea se uită În sus și-l văzu pe Myatt privind-o. Era plină de tact, era răbdătoare, dar pentru Myatt nu era prea subtilă - el era conștient că i se cântăreau calitățile, că ea se Întreba cât putea fi el de plicticos În comparație cu tovarășul de compartiment. Tânăra nu căuta Încurcături - aceasta era expresia pe care ar fi folosit-o ea - iar el aprecie curajul, rapiditatea și decizia ei drept demne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scriau, dintre care unul schițase trăsăturile generalului. Vor fi trăsăturile mele. Va trebui să justific orele lungi și reci de pe esplanadă, când m-am plimbat În sus și-n jos, gândindu-mă dacă făcusem bine că evadasem. Va trebui să cântăresc la perfecție fiecare cuvânt, să-mi reamintesc limpede obiectul luptei mele, să atrag atenția că nu-i vorba doar de săracii din Belgrad, ci de săracii din fiecare țară. Protestase de nenumărate ori Împotriva doctrinei naționaliste a secțiunii militante din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cai și bărbatului torturat și obosit. Acesta nu murise pentru a-i face pe săraci fericiți, să strângă lanțurile și mai tare. Cuvintele Îi fuseseră răstălmăcite. Nu sunt spion al poliției. Dr. Czinner Îi acordă străinului prea puțină atenție În timp ce cântărea posibilitatea ca unele din cuvintele bărbatului să fi fost totuși adevărate, chiar dacă ele Îi fuseseră răstălmăcite. Apoi se contracată singur, spunându-și că Îndoiala vine doar din apropierea morții, pentru că atunci când povara eșecului era aproape excesiv de grea pentru a fi purtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dumneavoastră fără o armă la el“. Coral Musker Începu să râdă. Josef Grünlich se uită la ea Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece minute Înainte de a-l Întreba pe unul dintre bărbații din stație dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i oferi bani. În loc de asta, spuse prin sticla geamului că el Îl Îngrijise pe tatăl lui Ninici. — I-am dat să ia tablete când durerile au devenit prea mari. — Tablete mici și rotunde? Întrebă Ninici. — Da. Tablete de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că-i puteai vedea gândurile mișcându-se ca peștii În ochii săi translucizi. Spuse: - Ce chestie că i-ați dat tabletele acelea! Obișnuia să ia câte una ori de câte ori Îl apucau durerile și Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
atât de liniștit, că fata mai aprinse o făclie, ca să-i vadă fața, și fu surprinsă de privirea lui inteligentă și conștientă. Îi vorbi, dar el era prea plin de propriile lui gânduri ca să-i răspundă. În situația dată, Czinner cântărea dimensiunea acestui al doilea eșec. Știa că e pe moarte. Fusese adus În simțiri de atingerea rece de pe limbă și, după o clipă de perplexitate, Își aminti tot ce se petrecuse. Putea spune În ce loc fusese Împușcat după durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dar el se comportase tot timpul ireproșabil. Spuse fără grabă: — Oh, da, am cunoscut-o pe domnișoara Pardoe În tren. De fapt, e jos În hol chiar acum. Am venit Împreună de la gară. A fost rândul domnului Stein să-i cântărească cuvintele. Când vorbi, o făcu oarecum dintr-un alt unghi. — Sărmana fată nu are părinți. Nevastă-mea consideră că ar trebui s-o convingem să rămână aici. Înțelegeți, eu sunt tutorele ei. Stăteau unul În dreptul celuilalt, având masa Între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ceva împachetat în hârtie maronie, spunându-mi: — Dublu ambalat. Cred că o să vă placă. A pus obiectul pe tejghea și l-a lovit ușurel cu mâna. Pachetul e cam de două ori mai mic decât o cutie de pantofi. Nu cântărește nici cât o conservă de ton. A apăsat una, două, trei taste la casă, iar pe ecran a apărut scris 149 de dolari. — Ca să fiți dumneavoastră liniștit, să știți că am închis bine de tot pungile, îmi zice. A pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că și răbdarea are o limită. Sultana, apărută și ea de o vreme, se agită printre mese, împărțind ultimele comenzi, făcînd notele de plată. În bucătărie, Pavel a adus borcanul cu brînză de oi și gogoșarii în oțet, făcînd porții, cîntărind din ochi brînza pusă în farfurii, mai luînd înapoi cu lingura acolo unde i se pare că-i prea mult. Nu vinde acum îi spune soția -, lasă pe la prînz, că-i crește prețul. Ce,-s prost!? Dacă sosesc plugurile? Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că vi se întocmește decizie de transfer la Cooperări internaționale; m-a pus tovarășa Matei să vă anunț. Veți primi o sută de lei în plus la salariu, sporul de centrală. De atunci, Mihai încearcă să se gîndească la asta, cîntărind ce avantaje ar avea, afară, poate, de delegațiile în străinătate, la care, după cîte știe, sînt abonați permanenți alții, cu dosare beton. " În fond, ce-mi trebuie mie balamuc? La Cooperări trebuie să fii cu zece-douăzeci de ani de experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
normal: a topit vinul, ăia s-or fi îmbătat... Du-te după ea. Hm, maestre! pufnește Lazăr, urmărindu-și partenerul cu privirea aruncată pe sub sprîncene, în vreme ce bagă banii în plic. Înseamnă că mai păstrezi despre mine o imagine falsă adaugă cîntărind plicul în palmă, lăsînd să-i scapere un zîmbet cînd vede că vorbele lui nasc în profesor plăcerea scontată, dar brusc, tăiat iarăși de junghiul din stomac, trîntește plicul pe masă, lovindu-l cu palma: O sută de mii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în momentul în care decizi să renunți la a mai cere ajutor de la un doctor, intri într-o zonă crepusculară, unde anatomia și trupul corupt de boală devin ceva fantastic și fantasmagoric. În următoarele patruzeci și opt de ore, Carol cântărise ideea de a se duce pentru o consultație la Flaherty sau de a o suna pe Beverley pentru un sfat sau de a nu face absolut nimic, sperând că, indiferent ce era grăunciorul acela, se va estompa, se va usca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
departe că nici măcar nu se mai gândise să-l întrebe pe director cine îi va lua locul la Get Out!. Pe un câmp din apropiere de Wincanton, Alan Margoulies îngenunchease într-un cort. Era un cort vechi, de armată, care cântărea cam cincizeci de kilograme. Prelate mari, maro, de pânză cerată se întindeau deasupra capetelor celor treizeci de practicieni îngrămădiți înăuntru. Pe câmp mai erau trei corturi, exact la fel. Fiecare își avea propria echipă de medici și, în centru, stindardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
confecționate din acest material, unele piese atingând dimensiuni de-a dreptul impresionante. Un astfel de recipient din bronz din categoria celor cu patru picioare, are 133 cm înălțime, 110 cm lungime și 78 cm diametru, piesă descoperită în 1939. Vasul cântărește 875 kg și constituie una dintre capodoperele artei bronzului aflate în patrimoniul Chinei. În epocă, bronzul era un material prețios, motiv pentru care nu era utilizat și la confecționarea uneltelor agricole. Astfel că țăranii au continuat să lucreze pământul cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]