926 matches
-
chip de lotru, ca să văd dacă ai să-ți dai seama cu cine ai a face... Și dacă mi-am dezvăluit identitatea, să nu-ți ridici nasul mai sus decât îi este locul, că cu mine ți-ai pus în cârd! Uite colo... durda! Privesc la el cum abia își stăpânește râsul... --Așa spune, mehenghi bătrân! Acum parcă mai vii de-acasă. Și dacă îi cum spui, atunci hai s-o luăm hai-hui pe ulițele cele vechi ale bătrânei cetăți... --Și
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
același loc, pentru a vedea cum au curs veacurile peste cele șapte coline... --Sper să nu mă las furat... --De cine, dacă nu-i cu supărare, “boierule’? --Păi cine știe ce ochi focoși de căprioară cocoțată colo între pernele butcii cu un cârd de pierde-vară în jurul ei pot să-mi ație calea? Nu știi vorba? Ochii văd... inima cere... --Dacă n-aș ști sigur că șăguiești, ți-aș găsi repede leacul! - mi-a arătat el durda râzând. O fărâmă de nour iscată de
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
aterizăm, mi-a spus el, frecându-mi blând încheietura cu degetele. Mi-am mișcat degetele de la picioare. Mă dureau. Avusesem parte de un somn așa de profund și de luxos, iar acum nu ne mai despărțea de Lucille și de cârdul ei de prietene decât un drum scurt cu mașina. Am aruncat manuscrisul lui Luke înapoi, în geantă, și mi-am tras pantofii în picioare. Ar fi bine să-ți pui asta pe tine, draga mea, m-a sfătuit stewardessa, indicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca și de noua formă de comunicare cu împărăția cerurilor. 3. Lumea nu era nici mai bună, nici mai rea. Ci altfel. PAGINĂ NOUĂ 2 Seara, la toate porțile caselor boierești se aprinseră deodată mari făclii. Copiii se porniră în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați de la urechile cailor, sunau zurgălăii săniilor mânate de arnăuți încinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
război. Puteau spera la vremuri mai bune. Alții se scărpinau a pagubă în cap. Regretau imensele profituri din comerțul cu armata rusă. Chiar și femeile tinere aveau ceva probleme. Oftau adânc după strălucitoarele baluri ale ofițerilor ruși. Tropăind ritmic, având cârduri întregi de copii și gură-cască pe urmele ei, o strălucitoare gardă militară sosi cu puțin timp înainte de ora hotărâtă. Soldații își ocupară locurile de o parte și de alta a intrării principale, apoi încremeniră. Pentru că trăsurile și caii nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în plină vrajă. El o răspândea asupra noastră ca un mare magician. În casa lui, cât a trăit, nimeni nu a simțit trecerea timpului. Trăiam intens. Doar poezie. Doar povești... Mă culcam cu ele și mă trezeam în cântecele fetelor. Cârduri vesele de fete și flăcăi... Toți tineri... Atât de frumoși... Dimineața, când deschideam ochii, mă credeam ajuns în Paradis, printre îngeri. Lumânările ardeau mai tot timpul, ziua ca și noaptea, pentru că nu le mai deosebeam... Și peste tot, în orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
superior de observație, o bandă întreagă. — Maimuța mă urmărește, scânci Pinky, unde mă duc eu vine și ea. Se întoarse și-și privi încruntată fratele. Tu de ce te bucuri așa tare să le vezi? Cum să nu se bucure? Un cârd întreg de fețe interesate, negre și cu margini argintii, îl priveau drăgăstos dintre frunzele unui copac învecinat. — Nu ți-am zis, Pinky, că nu te urmărește nimeni, îi repetă domnul Chawla. Dar ce știa el despre atributele deranjante ale acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei porți mari de sticlă mată, impresionat de măreția înaltei gări unde zburau cârduri de lilieci și unde nu se mai auzea decât pufăitul locomotivei, ce părea că respiră adânc, trăgându-și sufletul după epuizantul efort. Apoi traversă marea sală de așteptare, cu marmură murdară și bănci lungi pe care dormeau familii întregi nedezlipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
modificate în fel și chip, spoite cu bidineaua cu var, cu grund, cu vopsea de toate culorile: Jos Dictatoru’, Jos Iliescu, FSN = PCR, Jos Rațiu, Jos Câmpeanu, Noi nu ne vindem țara, și uite-i ajungându-i din urmă un cârd de femei, vreo zece, dintre care pe unele le știa, prietene de-ale Elenuței, vecine din blocurile din împrejurimi, mai dădeau cu nasul pe la bârfă și cafele, iar cele pe care le vedea pentru prima dată erau, desigur, prietene de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
înnebunit. Lui Rafael i se păru pe moment că i se atrage atenția c-a luat-o razna, intrând astfel în rândul lumii, păi, bineînțeles că-i o nebunie generală, atotstăpânitoare, un carnaval de balamuc, iar de-acum, contempla surprins cârdul de femei răsfirate pe mijlocul străzii, și Roșioara, împroșcând dezgustată, ce mare distracție și votu’ ăsta? Atâta lume strânsă grămadă, de parcă s-ar da cine știe ce bunătăți, toată lumea asta cu foamea-n gât, moartă să voteze, de parcă cine știe ce... De parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
covor, și doar să ai grijă să nu se înece, c-altminteri mestecă și clefăie non-stop, în timp ce-și exersează mersul prin casă, ușurându-se pe unde apucă... Amintește-ți că arăta cea mai pusă pe rele din tot cârdul ăla de femei. N-o știai nici măcar din vedere, dar îți era limpede ce hram poartă. O vedea pornită pe jaf și ravagii, capabilă să culce la pământ tot ce i-ar ieși în cale, o veritabilă forță a naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ea, și iar își aminti și-i aminti și lui că e o femeie liberă și nu depinde de nimeni, și de astă dată gata, să nu-l mai prindă la ușa ei! 8. Rotea priviri mari, de uliu, peste cârdul de femei, schimbându-și dispoziția de la o secundă la alta, foamea se suprapune peste greață, oh, cum e să ți se aplece de-atâta, oh, lasă-mă să te-ating, să pun mâna, să intru, să-mi dau drumul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
tot soiul de unghere mă lovi mirosul de mâncare picantă pusă la prăjit și-mi făcu stomacul să cânte. Poate o să-mi iau o samosa cu legume, mai Încolo. La taraba unde se făceau coafuri Împletite era mare Înghesuială. Un cârd de școlari francezi chicoteau, stând la coadă ca să li se Împletească fire colorate În buclele lor deja sclipitoare. Hotărât lucru, copiii de pe continent se spală mai des pe cap. Chiar și băieții păreau a folosi balsam În mod frecvent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
tuturor apropiaților. Nu-și revenise niciodată din această umilire. În care clipă alunecase de la Îndrăzneală la nebunie? Neîndoielnic, la moartea soției sale. A fost văzut, de-atunci, rătăcind În zdrențe, clătinându-se pe picioare, zbierând nerozii nelegiuite. Pe urmele sale, cârduri de ștrengari băteau râzând din palme, aruncând asupră-i pietre ascuțite, care-l răneau până la lacrimi. Urmărind Întreaga scenă, Omar nu se poate Împiedica să nu gândească: „Dacă nu bag de seamă, Într-o zi am să ajung ca zdreanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ale lor. Am trimis-o cu ei și pe Lea, iar noi doi, eu și Dorin, am rămas singuri. Ne-am așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
zic... poate ar fi bine să stai de vorbă cu prietenul tău și după aceea să decizi dacă îl ierți sau nu. Nu mă înțelege nimeni, spuse fata, încruntată și continuă să rupă fire de iarbă. Dinspre vest apăru un cârd de ciori care trecu peste magazinul Odaky¿. Se luminase complet și se apropia plecarea trenului de Nagano, așa că am dat unui cerșetor băutura care ne rămăsese, fata și-a cumpărat bilet și noi am condus-o la tren. După aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nimic. — Îți amintești cînd au plecat vînĂtorii? — Ar trebui. Dar nu-mi amintesc. Știu doar cum s-au dus femeile după apă, pe cărarea aia care ducea spre plajă, cum Își țineau urcioarele pe cap, și-mi aduc aminte de cîrdul Ăla de gîște pe care toto Ăla le tot ducea la apă și-napoi. Îmi amintesc cît de Încet mergeau și cum le vedeam mereu ducîndu-se sau Întorcîndu-se de la apă. Mai era și o maree uriașă și cîmpul era galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
trebui s-o inviți la cină, îi sugerez răutăcios, poate comandă ea porția dublă de cartofi. Chiar așa? zice îngrozit. Ce vorbești? Adunătura aia de oase? Oricum, am cam terminat-o cu femeile, adaugă el devenind din nou posac. Un cârd de gâște, bune de nimic! Nu spun nimic. Îl privesc doar. Îmi pare rău, Rebecca, spune el când se prinde. Nu m-am gândit la tine. De fapt, tu ești... colega mea. Iartă-mă, fir-ar să fie! E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
este acroșat și placat, din plonjon, de doi haidamaci hidoși, bine-putreziți și este eviscerat numaidecât de către aceștia, care se bălăcesc până la coatele lor sidefii și țuguiate, în sângele său, ca șopârlele! Pe deasupra Fosei Infernului, se pogoară în cercuri concentrice, un cârd alb, înaripat și gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv Fratele. Dacă noi eșuăm, dacă nu reușim... Șefu'! Șefu'! Uite-mă, ajung acuși! exclamă Vierme Mărunțelul, izbutind să se fofileze neinterceptat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. Când intrară în satul Curteanca, Grigore
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rând, încet și rece, și pe toate fețele citi limpede aceeași dorință mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea neliniștită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală, fire-ai a dracului!" Un argat adăpa vacile. Erau în ograda conacului. Cârduri de galițe scormoneau și ciuguleau. O găină începu a cotcodăci sâcâitor. ― Așa, măi oameni! zise Miron liniștit, ca și când înjurătura argatului I-ar fi smuls dintr-o toropeală. Să vorbiți cu conița dacă n-o să vă luați seama, că dumneaei e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puțin bațjocoritor. Goana vijelioasă ținea de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bîrlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezișul șoselei, o împroșcătură de cerneală pe o colosală coală de hârtie. Flămânde și obraznice, ciorile numai când sania era să dea peste ele zbucniră brusc de pe pământ cu zgomotos fâlfâit de aripi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se topeau într-un zgomot straniu, izbucnit parcă din rărunchii pământului... Târziu, după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. Un nour uriaș de scântei răbufni brusc și se împrăștie în văzduhul roșu, urmat de un cârd de flăcări proaspete, desprinse din mormanul de jăratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. Apoi, ca și când numai acest semn de izbândă deplină I-ar mai fi așteptat, țăranii se risipiră încetul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu mătura, dar degeaba. Vrăjitroacele nu se potoleau până nu capturau și ultima victimă, un copilaș care, văzând că se îngroașă gluma, se speria de-a binelea. Noaptea era înspăimîntător să dai ochii cu o vrăjitroacă mascată, darmite cu un cârd întreg. Ultimul prins era cărat în scara cea mai apropiată, unde ceilalți se strâmbau la el și se prefăceau că vor să-l înghită, până veneau mamele indignate și ne luau acasă. Când nu aveam chef de Vrăjitroaca și nici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră, năvălind prin ferestre. Am luat-o la fugă, țipând, pe coridoare, urmărite de cârdurile de șoareci înaripați, care acum ne izbeau cu-adevărat peste față și încercau să ne sfâșie hainele. Coridoarele se înmulțeau și nu mai găseam ieșirea. Lanterna Garoafei își alungea lumina pe pereții acoperiți de licheni. Când am deschis una din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]