KorAP: Find »[drukola/base=cârmaci & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...26 >

632 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

pâlc de copaci, la obârșia izvorului fierbinte din care se face, mai către vale, Râul Cald. Unul dintre străini cerceta copacii, Hor și altul luau apă din acel izvor turnînd-o în anume vase, pentru a-i cunoaște însușirile și alcătuirea. Cârmaciul alegea pietricele, adunîndu-le în câteva cutii. Deodată, de după arbori, s-au ivit câțiva robi tăietori de copaci, însoțiți de un slujitor al Marelui Preot. Îndată ce îl zări pe Auta, știind pesemne că va primi o răsplată, slujitorul chemă robii și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spuse: - Hai să plecăm. Poate liniștea dragostei îți va fi de folos. - Dragostea nu e liniște: când femeia iubită nu e lângă tine, ești tulburat, și tulburat ești și când este alături! îi răspunse Auta, dar porni către mica luntre; cârmaciul aștepta, râzând. Luntrea ajunse, firește, repede și apoi se roti de câteva ori deasupra grădinii palatului. Copacii înalți o împiedicau să se așeze. Găsiră cu greu un loc bun, între tufe. Când ieșiră din luntre, Auta șopti: - Iat-o! Pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe frunte și pe umeri. Cel dintâi care rupse tăcerea fu cârmaciul. - Nu-mi pare rău că n-am rămas în luntre, spuse el în șoaptă. Poate că n-am să mai pot avea prilejul să văd grădina asta și să miros florile ei. Luntrea tot n-are cine s-o lovească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
are cine s-o lovească sau s-o zgârie; n-a văzut-o nimeni... Și la urma urmei, poate învăț și eu ceva. Hor îl privi întrebător. - Vreau să văd cu ochii mei cum se răpește o femeie! zise râzând cârmaciul. Să știu cum să fac și eu cu una din fiicele tale, după ce ne întoarcem acasă. - Nu te vrea? îl întrebă simplu Hor. Cârmaciul nu răspunse. Nefert era foarte aproape de ei. Atunci Auta strigă ușor: - Nefert, am venit! și alergă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl privi întrebător. - Vreau să văd cu ochii mei cum se răpește o femeie! zise râzând cârmaciul. Să știu cum să fac și eu cu una din fiicele tale, după ce ne întoarcem acasă. - Nu te vrea? îl întrebă simplu Hor. Cârmaciul nu răspunse. Nefert era foarte aproape de ei. Atunci Auta strigă ușor: - Nefert, am venit! și alergă spre dânsa. Fata se întoarse spre ei și deodată scoase un strigăt și se repezi în brațele lui Auta, căzîndu-i la piept. Numaidecât după

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-au luat luntrea! Auta ridică ochii în sus și înțelese: luntrea zbura trecând spre miazăzi. Cine o luase? Cine știa s-o poarte prin văzduh? Scăpă din mâini statuia zeului. O mână grea i se lăsă pe umăr

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
umărul lui. Soldatul se clătină și se retrase de-a-ndărătelea, cu mâna la cap. Alți patru se repeziră la Auta și-l înșfăcară de mâini. Încercă să se descleșteze, dar nu mai putu. Încercă să se uite în partea dincotro strigase cârmaciul. O mână puternică îi întoarse capul înapoi. Apucase să zărească între tufe lucind ceva argintiu; poate erau străinii cu Nefert, poate numai lumina lunii. Dar auzi dintr-acolo o voce subțire. Se încordă și încercă încă o dată să scuture de pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ca sălbaticii! spuse fata printre sughițuri de plâns. M-am săturat și de tata și de palatele lui... Nu mai vreau să fiu preoteasa lunii, nici... nimic. Vreau să fiu numai cu tine. Hor nu îndrăznea să-i tulbure. Dar cârmaciul îi trezi din această visare: - Trebuie să plecăm grabnic sus, la noi. Nu mai avem cu ce zbura, știi. Nefert ascultă mirată. Ea nu băgase de seamă luntrea în zbor, într-atît era de tulburată. În preajma lor nu mai era nimeni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Nefert ascultă mirată. Ea nu băgase de seamă luntrea în zbor, într-atît era de tulburată. În preajma lor nu mai era nimeni. Călăuziți de Auta, porniră pe întortocheatele poteci. Nefert pășea alături de el și-l ținea de mână, neîntrebîndu-l nimic. Numai cârmaciul nu avea liniște. O dată zise: - Cred că într-o lună pot înjgheba alta, mai mică, din ceea ce am adus cu mine... Altă dată rostit îngîndurat: - Cine s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sau pe buza unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur vorbind ceva neînțeles, sau cum i se păru ei, cântând. Și străinii și Auta erau foarte îngrijorați. Străinul care fusese cu Hor și cu cârmaciul să-l ducă pe Auta în luntre deasupra sclavilor răsculați tocmai spunea: - Am crezut că ați plecat spre locul răscoalei. Am încercat să vorbim cu voi, dar luntrea zbura fără să răspundă. Întâi am socotit că s-a stricat ceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înțeleg tot! Tefnaht a zburat spre Muntele de Foc: vrea să împiedice răscoala. - Zbura foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor încremeni. Uitîndu-se la el, și ceilalți se schimbară la față. Auta nu bănuia la ce se gândesc. Începu să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia oară atât de mare de când se știa. Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer, înainte de a ajunge la muntele acela primejdios? - Nu! murmură cârmaciul cu glas sugrumat. Nu m-am pregătit pentru asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer, înainte de a ajunge la muntele acela primejdios? - Nu! murmură cârmaciul cu glas sugrumat. Nu m-am pregătit pentru asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas stins: - Și ce va fi acum? Hor nu-i răspunse. Umblă la o altă oglindă, pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta își dădu seama că era luntrea lor. Întrebă din nou: - Și acum ce va fi: Fără să-și ia ochii de la oglindă, Hor zise: - Nu știu ce va fi... Vocea lui tremura. CAPITOLUL XXIV Mpunzi era de mult prieten cu robul cârmaci care-l dusese nu o dată ascuns în luntrea pescărească. Dar acum erau douăzeci și cine putea să-i ascundă pe toți? Dimineața îi apucase într-o pădurice de pe țărm. Să meargă pe jos pe uscat spre Muntele de Foc nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Utnapiștim spuse: - Pluta noastră plutește prea încet, cu toate că vântul e bun. De ce să nu avem și noi o corabie sau mai multe corăbii? Și Utnapiștim le mărturisi planul său. Îndată ce va cădea noaptea, Mpunzi să se strecoare la prietenul lui, cârmaciul, și să-i spună în taină ce au pus ei la cale. Cârmaciul era rob, așa că n-avea să țină cu stăpânii. După ce vor socoti că Mpunzi a ajuns, unul din ei să se ducă ceva mai departe de țărm

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu avem și noi o corabie sau mai multe corăbii? Și Utnapiștim le mărturisi planul său. Îndată ce va cădea noaptea, Mpunzi să se strecoare la prietenul lui, cârmaciul, și să-i spună în taină ce au pus ei la cale. Cârmaciul era rob, așa că n-avea să țină cu stăpânii. După ce vor socoti că Mpunzi a ajuns, unul din ei să se ducă ceva mai departe de țărm, acolo unde pescarii își întind năvoadele la uscat, pe lemnăria dulgherilor de corăbii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lăsaseră țărmul, dar frica, amestecată cu bucuria libertății, care-i stăpânea pe toți, îi îndemna să se grăbească și îi făcea să le pară lungă și clipa. Mpunzi, Mahukutah și alți câțiva socoteau să mai stea, dar ceilalți și îndeosebi cârmacii stăruiau să plece. - Când ne-am ales și noi căpetenie, ne-a luat-o apa! spuse râzând unul cu barbă neagră, ajuns în Atlantida de undeva de departe, dintr-un mic ostrov răsăritean. Erau gata să întindă pânzele, și când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de jos și se făcu că vrea să spargă puntea. Abia atunci foștii robi înțeleseră de ce s-au întors din drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți? îl întrebă un cârmaci. Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
era când împinsă, când aruncată ca o găoace. Apa năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]