613 matches
-
Liov, în Pocuția, peste tot. Până și-n Cetatea Nemțului, unde rar vedeai picior de femeie, cunoștea bucătăreasa, una Dorica, pe care-am cunoscut-o și eu, pentru că logofătul, cu limbă de moarte, mi-a lăsat sistema mie. Am mai cârpit-o pe ici, pe colo, că unele muriseră sau erau hoaște, dar grosul mi-a rămas de la moșneag. Totul era să n-ai două în același loc, ci numai una, că altfel puteai păți ca paharnicul Zdrenghea, care să lăcomise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mănușa uzată. O luă și el după cel mai În vîrstă. Biroul era exact unde mi se spusese: imediat la stînga, după aleea cea Îngustă. Am dat de o ușă glisantă din lemn de chiparos, prost făcută. Fereastra crăpată fusese cîrpită cu scotch. Mirosea ca nămolul de la canalul de scurgere dizolvat În benzină... Putea la fel de bine să fie mirosul greu al unor Îngrășăminte chimice Înmuiate În urina unor animale domestice. Ușa scoase un sunet metalic pătrunzător pe șina deformată. Am crăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
suspicios. Fiecare cu ale lui... Am impresia că nu Înțelegeți, nu?... Nu mi se pare că ați fi de-al nostru... Membrii clubului nostru sînt toți unul și unul... Mă găsești atrăgător ? Ha? Te deranjez? — Arăți bine. Atunci să-ți cîrpesc una? N-ai vrea să-mi bei urina? Ce-ai zice dacă te-aș pune să-mi lingi tălpile pantofilor? M-am cutremurat cînd i-am văzut privirea fixă și fioroasă, dar am zis: — Eh, mă descurc eu. — Așa mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la „un mesaj epocal“, cum ar fi, de exemplu, cel despre sosirea lui Mesia în gara din Apud: „Sosesc vineri, ora 16. Așteptați gară. Mesia. Iar eu pierd telegrama. Și Mesia vine. Și nimeni la gară decât navetiști cu ochii cârpiți de somn. Nu tu primar, flori, fanfară, cetățeni“. Am putea spune că Asediul Vienei, care stă sub semnul operei lui Robert Musil, descrie o lume fără însușiri, lumea oamenilor „recenți“. Horia Ursu, Asediul Vienei, colecția „Proză“, Editura Cartea Românească“, 2007
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
dormit, mai aproape de toaletă, poate să aibă nevoie de ea. După o noapte de călătorie cu trenul, V. Voiculescu era acasă, în strada Dr. Staicovici nr. 34, București. „La ieșirea din închisoare, spune Gabriela, tata era îmbrăcat cu un pulover cârpit cu niște petice de pătură și în picioare avea un fel de burlane de lână. Când l-am întrebat ce erau lucrurile acelea, mi-a răspuns: „A, săracii băieți, au scos sârme de la pat, au adunat ce au mai găsit
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
reacții întârziate. Încercă să ghicească cine era la celălalt capăt al firului. N-o află decât tot pe Sidonia, ajunsă acasă după acțiunea eșuată, în cămașă de noapte, în penumbra holului, așezată pe suportul de încălțăminte de la cuier, cu ochii cârpiți de somn, dar nevoind să accepte insuccesul manevrelor sale. În final va lăsa receptorul în furcă, n-avea rost să-l alerteze și pe Trofin, ar fi întrebat ce se întâmplă cu ea la o asemenea oră și în voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
speranței În viitorul Basarabiei românești. Cu aceste convingeri ”s-a raliat obștilor care au trecut Nistru spre reîncreștinarea Transnistriei” ("Raza", nr. 628, 1942) Pr. Vasile Țepordei Preotul și jurnalistul Vasile Țepordei s-a născut la 5 februarie 1908 În Comuna Cârpești din sudul Basarabiei din părinți țărani originari din cătunul Țepordei de lângă comuna de răzeși Cuhureștii de Jos, jud. Soroca. Înaintașii familiei, o parte au trecut Prutul În jud. Galați când sudul Basarabiei a fost reanexat la imperiul rus. În anul
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
mi ține loc de moacă. După ezercițu dă Încălzire mi-am pus șpențăru, care manevră iera să evit guturaiu, care În partea dă jos Îți prezintă zero treizeci la Genioles. Grumazu mi l-am Înfășat În fularu care l-ai cârpit cu degetele tale de zână și mi-am adăpostit urechile sotto galibarda aia mică și naltă, da marea bombă a zilei a adus-o Pirosanto, c-a zis că să-i dăm foc la primitoru dă pietre, nainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o păți. În acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr și parcă neras, cu pantalonii burlan, puțin adus de șale, se apropie tiptil de undeva și când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul, îi cârpi năprasnic după ceafă și făcu același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-a-mboua, imprimîndu-le parcă în același timp și mișcarea de ridicare, care îi retrimise glonț prin ușile atelierelor. Și îmi amintesc expresiile
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
impas, ea mi se părea chiar comodă în anumite împrejurări; ca un costum pe care ți-l croiești singur, după gustul tău și pe care, dacă nu-ți convine, îl schimbi cu altul; pe când adevărul n-ai cum să-l cârpești, să-l lărgești, n-ai cum să-i modifici croiala; dacă te strânge, te simți în el ca într-o cămașă de forță. Încât n-aveam motive să fiu indignat, nu asta era problema. Altceva mă descumpănea. Înțeleg să minți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încîlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oglinzi. Nu știa ce semnificație are obiceiul acesta. Dar ca și cum s-ar fi temut să se vadă în oglindă, în viață și continuând să facă gesturile pe care de atâția ani le făcea în fiecare dimineață, aproape adormit, cu ochii cârpiți de somnul ce va dispărea cu totul doar când se va afla în stradă, ca și cum s-ar fi temut să-și vadă pur și simplu chipul, într-un fel străin: părul castaniu, moale și lung pe care îl pieptăna arareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
goale dup-amiaza. Domnul Maxted, conducea Studebaker-ul, o comportare ștrengărească ce-i părea lui Jim incitantă și chiar ușor dezonorantă. El și Patrick Învîrteau ruleta nesupravegheată pe banii domnului Maxted, sub zîmbetele Îngăduitoare ale rusoaicelor albe de la bar care Își cîrpeau ciorapii de mătase, În timp ce domnul Maxted ședea În birou cu proprietarul, Învîrtind alte teancuri de bancnote. Poate că, În schimb, ar trebui să-l ia pe domnul Maxted În expediția lui secretă la aeroportul Hungjao? — Să nu pierzi prezentarea filmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu ața asta te-oi lega,/ Nouă noduri am să-ți fac,/ Cu foarfecele te-oi tăia/ Și pe pârâu te-oi da” (15, p. 124), sau (de „soare sec”) „Cu nouă fuse te-oi toarce,/ Cu acul te-oi cârpi” (15, p. 124), sau (descântec împotriva furtunii) „Bălaur, Bălaur/ Cu cap de taur/ Du-te-n pustie/ Ca nimeni să nu te știe/ Că de nu ti-i duce/ Cu drâgla te-oi trage/ Cu săcurea te-oi tăia/ Cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
conștientă de nevolnicia sa. Într-un fel poetul (care o fi?) e un palavragiu care îi duce pe alții cu vorba, se duce pe sine însuși cu vorba...! Și asta ca să nu i se vadă peticele cu care și-a cârpit nădragii cu care a ieșit la sărbătorile lumii din jur! Și dacă e să revin iarăși la versul lui Vallejo, cred că e vorba și de un instinct criminal al poetului, prea puțin pedepsit, însă demn de luat în seamă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
umbrelă de grădină mare și vărgată care fusese abandonată de Clubul Foștilor Membri ai Curții. Fusese ridicată de reparatorul de umbrele, care tocmai se pregătea să îi folosească părțile componente, când domnul Chawla îl convinse s-o curețe, s-o cârpească și să-i repare spițele. O dată aranjată cât de cât, fu și ea suită în arborele de guava. Deși un pic șubredă, era suficient de mare ca să-l apere pe Sampath și patul său de ploaie și de soare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
păți. În acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr și parcă neras, cu pantalonii burlan, puțin adus de șale, se apropie tiptil ieșind de undeva și când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul îi cârpi năprasnic după ceafă și făcu același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-amboua, imprimîndu-le parcă în același timp și mișcarea de ridicare, care îi retrimise glonț prin ușile atelierelor. Și îmi amintesc expresiile
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
M-am așezat pe podea, am luat-o de mână și am tras-o jos lângă mine. Sunt bani, i-am explicat eu. Bani pe care eu îi pun deoparte în caz că va trebui să fugim. Mă privi cu ochii ei cârpiți de somn. —Să fugim? Să plecăm de aici. Să mergem în altă parte. —De ce? Uneori oamenii trebuie să plece. Ăștia sunt ca să fim siguri că putem, dacă mami, tu, Betsy, David și cu mine va trebui să plecăm. Tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fost lucrat pe măsură ce s-a citit în ședințele literare ale cercului "Sburătorul" din anii! 1923- Se auzi soneria ia ușa din față. Ursuză ca de obicei, Sia se întoarse greoi pe scaun spre Lina Rim, care, cu ochelarii pe nas, cârpea pledul agățat cine știe cum. - Tanti! Sună! zise leneș Sia. Lina, care băga în ac, nu răspunse îndată. Sia se uită la profesor. Doctorul Rim, nemișcat pe fotoliu! do la birou, nu spuse nimic, surise numai gardianei, cu intenția de a fi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Ruinare istorică. Transformarea societății. Mergea dincolo de Înjosirea personală. Trecuse peste acele idei În timpul războiului, În Polonia - trecuse de-a binelea peste toate, mai ales peste durerea idioată a pierderii privilegiilor de clasă. Cât de bine putea cu un ochi, Își cârpea ciorapii, Își cosea nasturii, Își freca chiuveta, Își trata pentru iarnă lucrurile de lână cu un spray. Bineînțeles existau doamne, fiica lui, Shula, nepoata (prin alianță), Margotte Arkin, În apartamentul căreia trăia. Mai trebăluiau pentru el, când Își aminteau. Câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am ajuns decât până la Weißwasser, acolo unde s-a pierdut orice nouă indicație și, odată cu ea, tot echipamentul meu de campanie, cu jurnal cu tot și cu mantaua de iarnă, fixată deasupra... Din momentul acela, filmul se rupe. Ori de câte ori îl cârpesc și-l proiectez din nou iese o salată de imagini. Undeva pot să mă opresc să-mi arunc cârpele ferfenițite din picioare și să le înlcouiesc cu ciorapi de lână pe care îi găsim într-o magazie de haine părăsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acel education officer, care încerca să medieze între grupurile învrăjbite. În manuscrisul meu, el se numea Hermann Mautler, fusese nevoit să se refugieze în ‘38 din Austria, emigrase în SUA, era licențiat în istorie și credea în rațiune. Povestirea mea, cârpită în cuvântare, intra în detaliile eșecului său. Și dacă o citesc astăzi, la o distanță în timp de aproape patru decenii, am impresia că eșcul lui e înrudit cu zădărniciile mele. Numele Hermann Mautler este, ce-i drept, inventat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se plimbe pe sub copaci. Ah, cum mai ciripeau! Imaginea mea, un bărbat tânăr cu o capră năbădăioasă, le făcea cel puțin să zâmbească. Câte îndemnuri, multe batjocoritoare, nu a trebuit să îndur! În țoalele mele de lucru, în drilul meu cârpit de atâtea ori și tot mereu în conflict cu animalul încăpățânat care voia de fiecare dată s-o apuce în direcția opusă și behăia cât îl ținea gura, eram ca un personaj din bancuri sau cel puțin așa mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu verde: -Spune-mi mai multe despre tine... Femeia, supusă, cu gândul la copii, la bărbat și la necazurile care s-ar putea ivi, a început să turuie: că a spălat vasele, că a treminat de trei zile borșul, că a cârpit pantalonii lui bărbatu-su, că a dus copii la școală...doar, doar l-o convinge că ea nu e ca altele... ea nu stă o clipă. Ăla de colo: -Vreau să ne întâlnim... Tăcere... tăcere... Gospodina simte că moare de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mă țineați pe mine la distanță ca pe un burete pucios... Și cine a descoperit, mă rog, pînă la urmă cele mai multe lucruri? Voi?... Ori cumnatul meu, care se laudă că-i cel mai mare arheolog din lume? Gata, că te cîrpesc! se rățoi Virgil, deși nu avea niciodată intenții agresive. Ce vrei de la mine? Ia nu te mai lăuda degeaba, că fără noi tot n-ai fi făcut tu nimic!... La Peștera Liliecilor, sau la Gropniță, cum vrei să-i zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]