542 matches
-
cocoș de mesteacăn, găină de alună. Cunoscătorii limbii noaște știu că nu se pot amesteca noțiunile păstorești, noaten (miel înțărcat), cârlan (miel de un an), cu mânzoc, strâjinc, tretin, denumiri ale prăsilei cavaline (noaten și cârlan se spun în Muntenia căluților). Se cunosc deasemeni echivalentele moldo-ardelenești pentru pepene verde și pepenele galben ("lubeniță" "harbuz" și "pepene" "zămos"). La București n-am auzit decât o expresie pentru lemnele întrebuințate în gospodărie: "a sparge lemne". Lemnul se "despică", "se curmă", "se taie". Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din illo tempore. Deși Pătru poartă pălăria care îl face invizibil, zânele și copilul său îl recunosc imediat, căci sunt ființe inițiate, prin simpla lor apartenență la tărâmul celălalt. Cuplul reîntregit revine în profan, unde împăratul păsărilor le dăruiește „un căluț de argint”, mijloc de transport solar „de-mi lumina lumea toată”. Eroizarea lui Pătru este completă și primește în final împărăția păsărilor ca răsplată. Rege peste sufletele călătoare și căsătorit cu o zână, Pătru și-a încheiat inițierea. Alte probe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
moral fiind o altă prerogativă a maestrului: „Pe drum, calul îi zise să-și ia inima în dinți și să nu-i fie frică de nimic, orice-ar vedea și orice-ar întâlni, că fără dendrăzneală nu este vitejie”, „- Calule, căluțul meu/ spune: ce să mă fac eu?”. Uneori însă, sfaturile calului nu sunt urmate: „- Stăpâne, să nu cumva să te-agăț’ dă pădurea asta să rupi vo frunză, că e primejdie dă moarte. El nu s-anțăles. A rupt o cracă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al planetei. Iar asta Înseamnă și o decizie legislativă, menită a netezi calea utilizării unei energii pe care o primim gratuit și fără nici o restricție. Ne trebuie doar năvodul. “Radiosfera”, 25 martie 1996, ora 9,43 75. Cai năzdrăvani și căluți costelivi E de notorietate faptul că iubesc pisicile, mai ales pe acelea negre. Dar nu numai pe ele, căci de fapt iubesc tot ceea ce este viu. Iubesc și caii. Dacă de pisică m’a apropiat tenacitatea cu care-și apără
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
din stepele libertății sale. Noi mai puțin. Nu cunosc de unde știau strămoșii asta, dar sunt sigur că noi doar am uitat-o, pierzând, vreme de 50 de ani, legătura cu tradiția. În multe cazuri, noi știm doar să suprasolicităm un căluț costeliv care nu are la dispoziție decât iarba de pe marginea drumurilor. Căci, dacă În stepa libertății sale, calul consuma gramineele cu semințe cu tot, În anturajul omului el “beneficiază” doar de paie; semințele și le adjudecă omul. Grăunțele nu sunt
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
randament mai bun, mulțumirea. Al doilea e reducerea caracterului de monocultură al ogorului, caracter nociv pentru Însuși ogorul. Stema ținutului Iași e un cal. Și cred că n’ar fi deloc nimerit s’o reactualizăm, indicând pe ea și coastele căluților costelivi pe care-i vedem atât de des... “Radiosfera”, 1 aprilie 1996, ora 11,46 76. Plante care fac de toate După o practică veche În anturajul meu, mâine voi primi o floare, anume o zambilă; și cum Învăț și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
are dânsul prieteni în vizită, ba eu sunt nevoită să-i servesc pe musafirii noștri și pe alții, și pe alții, și pe alții... Spre surprinderea mea, Ion s-a dovedit un profesor foarte capabil, doar că uneori încalecă pe „căluțul său favorit“ - fonetica -, și atunci încep să mă simt îngrozitor, încep să-l urăsc, dar cu o ură supusă, și-mi vine să mă scufund în pământ de rușine... Ah, Petinca, dacă ai ști cât de îngrozitor pronunț româ nește
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se facă aceasta, Pelerinul veni la acesta însoțit de un notar și de martori și fu scrisă o mărturie de încredere 2. Capitolul VII IERUSALIM SAU ROMA (aprilie - octombrie 1535) Întoarcerea în țară 87. După toate acestea, încălecă pe un căluț pe care i-l cumpăraseră însoțitorii săi și porni singur spre țara sa. Pe drum, se simți mult mai bine. Ajungând în provincia Guipuzcoa, părăsi drumul mare și o luă pe drumul de munte, care era mai singuratic. Înaintă puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
până În 1910 și mi-a câștigat admirația Într-o zi de iarnă la St. Petersburg, când obișnuita noastră plimbare de dimineață a fost tulburată de un incident violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare și fornăiau, să dea buzna Într-o gloată de oameni, agitată. O mulțime de căciuli și cel puțin trei galoși zăceau ca niște pete negre pe zăpadă. O clipă am crezut că unul dintre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru, se slobozește în sfârșit Alexandru, că o sută de tătari obraznici, c-o falcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din Râmnicelu un monument din marmoră albă. FRATELE IONEL Un chip vesel și frumos cu ochi luminoși. Îl purtam pe umeri. Se ținea cu mâinile de părul capului meu. Bătea cu picioarele, cu călcâiele în pieptul meu și striga: „De căluț”! Fugeam cu el pe umeri da la casa noastră la deal, până la casa finului nostru Paraschiv Durbacă și apoi reveneam tot în fugă. Stam cu el tolănit în iarbă și mâncam amândoi „cașul popii”. În anii grei ai „înfăptuirii visului
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Din fericire, victimele omenești au fost puține, dar pagubele suferite de populație au fost incalculabile. Giovanni avea nouă ani iar din acest dezastru natural își amintea numai aspectele curiozității infantile: bărcuțele de hârtie lăsate în voia curentului și mersul cu căluțul, pe umerii tatălui său, pentru a merge să o viziteze pe mătușa Teresa. Casa mătușii se găsea pe Adige, în Riva San Lorenzo, și a fost cuprinsă de ape. Parohul, don Pietro Scapini o primise, împreună cu alte familii de refugiați
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
din Râmnicelu un monument din marmoră albă. FRATELE IONEL Un chip vesel și frumos cu ochi luminoși. îl purtam pe umeri. Se ținea cu mâinile de părul capului meu. Bătea cu picioarele, cu călcâiele în pieptul meu și striga: De căluț! Fugeam cu el pe umeri da la casa noastră la deal, până la casa finului nostru Paraschiv Durbacă și apoi reveneam tot în fugă. Stam cu el tolănit în iarbă și mâncam amândoi cașul popii. în anii grei ai înfăptuirii visului
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Scrieri alese, I-II, pref. Valeriu Senic, Chișinău, 1985; Ciclul italian sau Criza de timp, Chișinău, 1987; Piramida singurătății: introspecții, Chișinău, 2000; Ninge la o margine de existență, Chișinău, 2002; Decebal, Chișinău, 2003; Momentul inimii, Chișinău, 2003. Traduceri: P. Erșov, Căluțul năzdrăvan, Chișinău, 1971; Byron, Peregrinările lui Ciaild Harold, Chișinău, 1979; Poeți letoni, Chișinău, 1983; M. Dudin, Versuri, Chișinău, 1984. Repere bibliografice: Raisa Suveică, Victor Teleucă, în Profiluri literare, Chișinău, 1972, 532-541; Mihai Cimpoi, Focul sacru, Chișinău, 1975, 155-165; Liviu Damian
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
și spațiu cu Marin Niculescu, Iași, 1978; Visul și veghea, pref. Nicolae Manolescu, București, 1980; Pavăză putredă, București, 1981; Roman imaginar, Timișoara, 1991; Un glonț pierdut, București, 1991; Vremuri de tinichea (convorbiri cu Daniel Nicolescu), București, 1998. Traduceri: L. Kvitko, Căluțul, București, 1949 (în colaborare cu Irina Deșliu); S. Marșak, Teatru vesel. Casa pisicii. Căsuța din câmpie, București, 1949 (în colaborare cu Irina Deșliu); Alex. Bezâmenski, Versuri de mânie, București, 1950; Nahabed Kuceak, Poezii, București, 1963 (în colaborare cu Victor Tulbure
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
de câțiva ani mă preocupă acest lucru. Textul este foarte simplu și foarte clar: Viața este un mare r...t, viața este o mare minune." Titlul va fi, bănuiesc, "Călătorie". Este formată din două elemente un panou scris și un căluț pe care l-am achiziționat dintr-o piață de vechituri din Haifa. Altă lucrare, și aceasta, bineînțeles, face parte dintr-o serie, intitulată "Cuplu". Datează dintr-o perioadă când acopeream totul, hai să-i spunem perioada mea "barocă". Alături de scris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
artist cuminte, la locul lui". În funcție de ce vezi prima dată, materia de lucru a lui Dragoș Pătrașcu poate fi denumită suprafață, obiect. Găsite undeva, unde nu te aștepți, pâlnia unui instrument muzical de suflat, o mașină de scris sau un căluț se pot "combina" într-o relație de amiciție ori de amorul artei, stârnind mirarea, curiozitatea, chiar dorința de a le găsi un loc acasă la tine. E preferabil să vezi mai întâi obiectele altădată orfane, adunate într-o familie/colecție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
acum încolo foarte diferit de cel de dinaintea festivalului. Asta cât mai suntem în viață. Sydney, Australia TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Florin L|Z|RESCU Poveste de-amețit copilul „Despre ce să fie povestea?“ „Una ca să dorm bine.“ „A fost odată un căluț indian.“ „Și îl chema Winnetou...“ „Ascultă. Nu era căluț indian din ăla apaș, ci unul indian budist.“ „Adică.“ „Adică el credea că e reîncarnarea unui câine și se comporta ca atare.“ „Adică?“ „Lătra la oameni“ „Super.“ „Se scărpina după ureche
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
cât mai suntem în viață. Sydney, Australia TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Florin L|Z|RESCU Poveste de-amețit copilul „Despre ce să fie povestea?“ „Una ca să dorm bine.“ „A fost odată un căluț indian.“ „Și îl chema Winnetou...“ „Ascultă. Nu era căluț indian din ăla apaș, ci unul indian budist.“ „Adică.“ „Adică el credea că e reîncarnarea unui câine și se comporta ca atare.“ „Adică?“ „Lătra la oameni“ „Super.“ „Se scărpina după ureche și alerga după pisici... Fugărea pisici indiene.“ „Da’ șoricei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
mânca?!“ „Nu, că el era budist, iar budiștii nu fac rău niciunei vietăți.“ „Aha.“ „Și avea stăpân sau era singur? Nu vreau să fie singur.“ „Cum să fie singur? Avea un stăpân care iubea foarte mult, pe nume Limesh... Dar căluțul mai avea o problemă.“ „Care? Nu putea să zboare?!“ „Păi, cum să zboare? Astea-s fantezii. Noi vorbim de un cal budist adevărat.“ „Da, bine, scuze! Dar pe căluț cum îl chema?“ „Volodea - asta deoarece tatăl lui era venit de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
Avea un stăpân care iubea foarte mult, pe nume Limesh... Dar căluțul mai avea o problemă.“ „Care? Nu putea să zboare?!“ „Păi, cum să zboare? Astea-s fantezii. Noi vorbim de un cal budist adevărat.“ „Da, bine, scuze! Dar pe căluț cum îl chema?“ „Volodea - asta deoarece tatăl lui era venit de prin părțile Rusiei... Dar să-ți spun care era problema lui.“ „Spune?“ „Păi, Limesh îi dădea iarbă de mâncare lui Volodea și Volodea nu mânca.“ „Da’ ce vroia el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
el să mănânce?“ „Mâncare de câini, evident. De vorbit nu putea vorbi, să-i explice stăpânului. Și uite-așa Limesh l-a prins într-o zi pe Volodea cu un os în gură și l-a dus la pshiholog.“ „Pe căluț?“ „Da. Ce te miră?“ „Păi, ai spus că era budist. Cred că trebuia dus la mai marele lor budist.“ „Nu, că Limesh era un om modern. El nu credea în budism, numai calul.“ „Am înțeles.“ „Dar psihologul la început nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
era sărac.“ „Săracul!“ „Stai, că până la urmă i s-a facut milă psihologului și a acceptat să-l trateze doar cu 10 rupii pe ședință.“ „Cât înseamnă 10 rupii?“ „O nimica toată... Și psihologul l-a hipnotizat pe Volodea și căluțul a început să-i povestească necazul lui.“ „Dar ai spus că Volodea nu putea să vorbească.“ „Aaaa, uitasem să-ți zic: de obicei un cal hipnotizat poate vorbi.“ „Aha.“ „Și-atunci, Volodea, sub stare de hipnoză, și-a amintit că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
fost câine într-o viață anterioară.“ „Cocker?“ „Nu cred. Oricum, nici amintiri așa de detaliate nu avea. Doar niște oi din trecutul lui îndepărtat. Putem deci bănui că a fost un ciobănesc.“ „Aha.“ „Așa, și, după câteva ședințe, sub hipnoză, căluțul budist s-a împăcat cu sine, și-a dat seama că nu-i nebun.“ „Da! Da!“ „Psihologul i-a explicat că, dacă a fost câine într-o viață anterioară, nu mai e cazul să se mai comporte așa și acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
s-a împăcat cu sine, și-a dat seama că nu-i nebun.“ „Da! Da!“ „Psihologul i-a explicat că, dacă a fost câine într-o viață anterioară, nu mai e cazul să se mai comporte așa și acum.“ „Și căluțul ce-a zis?“ „Volodea a înțeles și-a început să mănânce iarbă. Mai întâi, câteva fire pe zi, cam în silă. Apoi a început chiar să-i placă.“ „Și Limesh ce-a zis?“ „Limesh nu mai putea de bucurie, ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]