7,266 matches
-
unde se născuseră și crescuseră frații Tălparu. Inițial, Gheorghe crezu că s-au rătăcit. În plin câmp, înconjurate de arătură, doar trei case și bisericuța; în rest, nimic! O lăsă pe Elena în mașină, iar el porni singur, pe o cărare îngustă, ascunsă parcă printre brazdele adânci, negrăpate. Nu lipsi mult; se întoarse cu un vecin, Costache Șufăru, un om bătrân, trecut bine de 70 de ani. Mulți spuneau despre el că este în mintea copiilor, alții chiar că e nebun
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Imaginea aceasta terifiantă o urmărea de trei nopți. Trei nopți la rând ieșise după, sau înainte de miezul nopții, și văzuse același și-același lucru. Drumul mare în care se scurgeau și se-ntretăiau drumeagurile mici șănțuite de roți, potecile și cărările bătucite de pași, frământate-n copite, întinse și bătute în toate părțile, ca niște piei de tobă, respirând viața dealurilor din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele și umeri dealurilor împingându-se în piepturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ele se-ntemeiase-n tăcere războiul soacrei și nurorii, hărțuiala și pânda înverșunată. Când o vedea plecând, îi tresălta inima de bucurie. Poate se duce, și dusă rămâne. Poate are, poate-și găsește pe cineva! Atâta pagubă! Pagubă-n ciuperci! Cărare bătută! Când o vedea plesnind de sănătate și de voie bună, cu dinții ei care-ar fi putut sparge pietre de moară, ea, care nu putea mușca nici dintr-un măr și-i cădeau brațele de vlăguială, frumoasă ca soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
umbră, s-o prindă asupra faptului și să-i închidă gura pentru totdeauna, lecuindu-l și pe Toma de pacoste și dându-i o pildă bună și lui Miluță, care numai atât așteaptă, zbânțuratecul, să se rătăcească și el pe cărări străine! Ah, doamne, ce bucurie, ce liniște! Ce-ar mai întineri și s-ar înzdrăveni din nou să se poată odată descotorosi de pacoste! La ce-i trebuia ei noră-n casă? La ce folosesc toate femeiuștile astea cu vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
după zmeuriș, cu capu-n jos, clătinându-se și mormăind în legea lui. Parcă spune-o rugăciune sau îl ceartă pe Dumnezeu că i-a dat atâta foame. E-atât de concentrat în meditația lui, că, dacă te nimerești în cărare și ai curajul, te dai la o parte, și el trece pe lângă tine fără să te observe. Când trece, dacă ai și mai mult curaj, îi dai una în spate și-așa se sperie, c-o rupe la fugă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și izuri înțepătoare. Cerbul o scăldă în limpezimea ochilor lui catifelați și umezi, îi aruncă din gât un muget, declarația lui de iubire, și, scuturându-și grumazul de chiciură năruită din bradul avântat cu brațele pline de nea, ațintindu-i cărarea, o luă la goană prin pulberea fină, dispărând nălucire-n fumegarea ninsorii. Cerboaica, pe urmele lui, își înfundă cizmele de lup în troian. Zvâcni scurt, cu capul pe spate, ținându-și răsuflarea, orbită de soarele ghețos și de albeața strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
este o «direcție antimetafizică».“ După cum am arătat, ideile invocate nu sunt contribuții personale ale lui Bergson. De altfel, despre originalitatea acestuia, Blaga a scris câteva rânduri interesante: „Bergson umblă aici pe drumuri bătute; trebuie însă să recunoaștem că, pe aceste cărări el știe totuși să-și cânte cântecul său. El are darul să stilizeze pentru uzul rafinat al sfârșitului de veac gânduri de altădată. În definitiv, metafizica a fost totdeauna o nouă stilizare a unor gânduri de altădată.“ Și lui Spengler
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
poezie. Cel mult, un semn de întrebare. Un mare semn de întrebare. Chiar și pentru mine. FLASH 17 (Alma- Firul de pai) Lună plină. Argintie. Parcă în seara aceea era mai frumoasă ca oricând. Razele ei coborau drept, făurind adevărate cărări în aerul rece al nopții. O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pământul, altul că de ce l-am bătut, unu că de ce l-am împușcat. Acela fără gât, acela fără limbă, toți se dau la mine, toți mă strâmbă. Nu pot să merg, nu pot să umblu, nici pe drum, nici pe cărare. Am, părinte, am în mine un pârjol mare, care arde, arde tot mai tare. Acum ce să fac, părinte? Ce mă sfătuiești? Să te pocăiești, fiule, să te pocăiești ... Da, nu mă ierți părinte? Nu mă ierți? Ba te iert
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Dumnezeu lângă piciorul bolnav care făcea piruete în salturi cochete, cândva în copilărie, când Tata-mare ne ducea cu brișca la plimbare. Cum să uit florile din grădină, pe care nu le mai stropeam cu lumină, și ulița mică cât o cărare lăsată de o furnică cu suratele negre din lumea ei. Drumul era anevoios, un destin într-o lume întoarsă pe dos. Pentru mine a rămas întortocheat în suișuri printre bolovani până a coborât în brațele mamei care m-a legănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
După masă bunica merge în grădină și își pune mâinile în cap. Straturile ei frumos îngrijite sunt călcate în picioare, tulpinile sunt rupte și trântite la pământ. Se pare că recolta va fi la jumătate. − Fetelor, voi n-ați văzut cărările dintre straturi? − Da’ ce-am făcut?!?
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3084]
-
constantă de a găsi ceva definit: simplu sau complicat, de utilitate strict personală sau de interes mai larg, măreț sau chiar purtând pecetea eroicului.” P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a fost decât o moarte aparentă!” De fiecare dată, nici unul dintre cei duși nu i-a adresat vreun cuvânt. Abia acum le-a înțeles tăcerea, ca pe o poruncă: de a se întoarce dincoace, în visul cu ochii deschiși, pe cărarea cu flori sălbatice multicolore, ca să o ducă de mână pe Clara, știind bine că după culmea dealului se deschide drumul mare, de întoarcere acasă. „Acasă!” Instantaneu, Profesorul a înțeles că există și pentru el un „acasă”. Este locul unde trăiește
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
era considerat șeful expediției? Dar, de, vedeți voi? Virgil a făcut în noaptea aceea ce nu ar fi putut face nici o mie de Vlazi la un loc! Da. De cum a pus capul pe pernă și-a imaginat, pas cu pas, cărarea ce duce în vîrful dealului și, de acolo, la cetate. Ajuns la gardul cu care, din porunca domnului Nicanor, erau împrejmuite toate ruinele, pentru a nu se prăvăli cumva bolovani peste oi sau vaci, s-a oprit. S-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
strigă spre Bărzăun : Cît stăm acolo? Ei, cît! se strîmbă Bărzăunul. Ce-ntrebare și la tine! Păi... știu eu ?... Un ceas, două... pînă ne apucă foamea. Doar nu ne silește nimeni să stăm pînă la anul. Puțin mai tîrziu, pe cărarea ce tăia de-a dreptul islazul spre pădure, se puteau vedea mergînd alături Virgil și Bărzăunul. Fluierau ultima melodie auzită la televizor și aruncau din cînd în cînd cîte o pietricică în apa pîrîului ce șerpuia leneș în apropierea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Toți erau voioși și nimănui nu i-ar fi dat prin minte că pot interveni pricini de harțag din te miri ce. Locul unde ajunse grupul era aproape în permanență pustiu. Adică pe acolo nu trecea nici un drum, nici măcar o cărare. Și nu trecea pentru că aproape oriunde puneai piciorul, dacă nu erai atent, te scufundai în nămol. Și nici animalele, fie ele sălbatice sau domestice, nu treceau pe-acolo din aceleași motive. Ca să poți înainta prin asemenea grozăvie îți trebuia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
înainte, unde i se păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit. Adică începuse să fie tot mai sigur că spre una din acele porți de umbră, ce păreau că duc spre inima pământului, se zărește o cărare tăiată în stîncă, pornind de la o altă poartă. Vru să le arate și celorlalți, dar se răzgîndi. În primul rînd, trebuia să capete el certitudinea, pentru a putea împiedica pe oricine ar încerca să rîdă de presupunerile sale. Ș-apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dar nu se dădu bătut. Dragă, în legendă așa scrie, explică el scurt. Cine vrea să creadă, bine. Cine nu... Și să mai știți voi ceva: s-ar putea ca acolo, sus, să fi fost atunci un drum, sau o cărare, înainte de a roade torenții culmea. Eu te cred, Bărzăune, spuse Ilinca domol, cu ochii umezi. Spune mai departe! Și, ajunși acolo, turcii n-au mai știut pe unde s-o ia. Întrucît era seară, s-au hotărît să înnopteze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
trebuia să aștepte clipa cea mai potrivită pentru a-i convinge și pe ceilalți că porțile acelea de umbră care se zăreau spre vîrful peretelui pot oferi surprize extraordinare. Se uită din nou, cu mai multă atenție, mai ales spre cărarea ce părea că face legătura între bolți și trase în sinea lui concluzia că pe acolo a trecut, neapărat, picior de om cîndva și nu se poate să nu fi lăsat urme tainice în adîncurile de întuneric ale pietrei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
interesantă. Asta am vrut să spun, iar voi ați înțeles totul pe dos. Și de ce crezi tu că e așa de interesantă? Pentru că, dacă vă uitați bine acolo, aproape de vîrf, se pot vedea două deschizături legate între ele printr-o cărare tăiată în piatră. Ai tu vedenii, zise Vlad, și ne pierdem vremea aici ascultînd aiurelile tale! Ba n-am nici o vedenie! se revoltă Bărzăunul. Nu vezi tu cum trebuie! Eu am convingerea că pe-acolo au umblat oameni cîndva. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de la picioare. Nu reușea niciodată. Să-ți spun câte ceva despre mine. Am, întotdeauna, mâna dreaptă mai rece decât cea stângă, indiferent de temperatura din cameră. O sprânceană mai ridicată, de la natură. Eroare în proiectul original. Strungăreață deplasată spre stânga. Ticuri. Cărare. Ar trebui să port ochelari. Oroare de insecte. Coșmaruri. Multe. O ușoară siflantă. Pe tine. Te am pe tine. Până la urmă se întâmplase. Într-o dimineață, degetele apăsaseră clanța. Metalul scrâșnise neuns în aerul umed și încă cernit. Genele ei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
putrede la pietre rămase de la ultimul dezgheț; și, cu forța lor cumulată, căpătată în rostogolire, nu te poți măsura. Din cînd în cînd, obosit de întîmplările de peste zi și legănat de șoaptele nopții, puiandrul închidea ochii și aluneca abrupt pe cărările somnului. Vise agitate, cu lupi arătîndu-și colții în lumina lunii, cu guri de fiare sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]