1,608 matches
-
cele trei victime alese arbitrar, doar ținând cont de homosexualitatea și dependența de droguri, sau asasinul le cunoscuse în prealabil? Tot mai multă oboseală. Circuitele din creierul lui Danny cedau nervos: prea multe informații, prea puține conexiuni. Își privi voluminosul cadran fosforescent al ceasului de mână, străduindu-se să rămână treaz. Tocmai trecuse de 3.11 când auzi cum cineva umblă la încuietoarea de la intrare. Se ridică în picioare și se trase după draperiile de lângă comutator, la un pas de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
au dat buzna în Misiune. Robert scotocește în buzunar, de unde scoate un ceas cu o curea de piele, maro. Uitându-se înapoi să vadă dacă nu cumva l-a urmărit vreunul din Macfarlane, și-l pune la mână, suflă peste cadran, apoi îl șterge de pantaloni. Acum este gata, identitatea de stradă fiindu-i alcătuită. Tânărul domn pășește sigur pe domeniul său. Pretty Bobby, prințul încoronat al celui mai rău famat dintre toate cartierele, scursura Indiei: Falkland road. Falkland Road este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
N-am toată noaptea de pierdut. Îl privește pe Bobby. Miss Garnier tresare, apoi zâmbește. — Desigur, dragule. Vin numaidecât. — Cum o cheamă, Diane? insistă Bobby. Spune-mi, cum o cheamă? Miss Garnier se uită la însoțitorul ei, care îi arată cadranul ceasului. Apoi se întoarce la loc spre Bobby. Dintr-odată pare foarte obosită, figura ei la un pas de colaps. — Lily Parry. Al meu nu este Diane, ci Delphine. Bobby încuviințează. Ea rostește numele din nou, despărțindu-l în silabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să extindă limitele științei antropologice. Ce scop mai înalt ar fi putut avea? Numai că fără Astarte, antropologia nu i se mai pare atât de incitantă. Fără ea, direcția sa este destul de nesigură, acul compasului tremură și se învârtește pe cadran. Încearcă să-și amintească ce a mai citit despre exploratorii care trec prin aceste clipe cumplite de singurătate. Dar ea era piesa finală a puzzle-ului său, cu care ar fi devenit un întreg. După ce sunt îndeplinite formalitățile, pune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
solul pierdut. Coboară-ți privirea la muza mea tâmpă Ce zace uitată, răpusa de vin. Rămas-a pe dânsa doar blana cea scumpă Primită de dar la schimb cu festin. E ziuă, e noapte, cine mai știe? Rânjește-n perete cadranul pervers, E plină natura de dor de beție înec deznădejdea în vers după vers. Degeaba-mi cutreier în zare privirea Nici urmă, nici geană de vreun curcubeu, E plină carafa, mi-e ochi fericirea Și-mi plouă destinul, mi-l
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Rong zâmbește și aprobă din cap. Este adevărat, te-ai făcut mai frumoasă. Îmi pun un braț în jurul umerilor ei: Vreau să fii conștientă de frumusețea ta în fiecare minut de acum înainte. Ce înseamnă „minut“? — E un ac pe cadranul ceasului. — Și un „ceas“ ce e? — Ei bine, o să-ți arăt. Ceasurile sunt jucăriile împăratului. Ele arată timpul. Se ascund în cutii de metal, precum melcii în cochiliile lor și fiecare cutie are înăuntru o inimioară care ticăie. — Ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mișcă, rămăsese în patul îngust ca un sicriu, fără a clipimăcar. Ușa se închisese în urmă. Se afla iarăși în curte, în stradă, în ploaie. Ridicase, zgribulit, gulerul hainei umede. Ridicase, fără să vrea, brațul, văzu ceasul de la mână. Privi cadranul, acul gonind, în cerc. Jumătate de oră! Atâta trecuse, doar o jumătate de oră fusese veșnicia. Pitit, din nou, sub arborii trotuarului, privi iarăși terasa clădirii de peste drum, unde abia fusese, acum o mie de ani. În ceața și ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la prânz, cum se nimerea, operația trebuia făcută, negreșit. De 60, de 90, de 100 de ori se învârtea discul telefonului, după cum Tolea era grăbit sau lenevit, ca o broască după infarct, sau vesel sticlete, să tot țopăi. Privirea pe cadranul ceasului: o oră, fix! Nici o secundă în plus. Nu răspundea nimeni, dar Tolea nu renunța. Adresa era una singură, luată de la Asociația Exemplară, verificată apoi în cartea de abonați telefonici. Numele era unul singur, deci și numărul. Dacă perfectul handicapat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își aduce, brusc, aminte, fraza căutată: „Când tot aștepți, improvizația pare o salvare“. Tot aștepți, tot aștepți improvizația, salvarea. Improvizația salvează, mă salvează, amânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fixe și zile repetabile, doar ale sale. Iarăși miercuri, pândind în casca receptorului. Iarăși vineri, pe teren, vânătoarea fantomei. Ar îndesi exercițiul acestei zădărnicii, mai multe ore, mai multe zile, toate orele, toate zilele. Dar e joi. Așa arată calendarul, cadranul. Soarele acesta suspect se numește joi. Până vineri mai e un secol. Anatol Dominic Vancea Voinov nu mai poate aștepta! Are nevoie de o provocare, un subterfugiu nevrotic. Acum, mai bine acum, în acest con încins și strâmt, numit joi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îngăduia oboseala, anunța că renunță. Ca și cum ceea ce rămăsese nespus era, de fapt, mult mai important, dar n-avea rost, renunța, se resemna, asta e. Pauză, tăcere. Pe mâna domnului profesor ceasul susura egal. Vancea dădu scurt din picioare și privi cadranul electronic. 1:00:2, 1:00:3, 1:00:5. — Aa, să-ți dau ceva de mâncare. Cum a trecut timpul... Am pregătit prânzul. Să merg să-l încălzesc. Ia te uită, domestica reînviase. Peste o clipă, ne vom freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
rubinii în toate părțile. cinci Știam deci că țiganii îi poartă sâmbetele lui Sevgin. În dimineața când au început să trosnească geamurile cămăruței mele și ceasul de pe masă mi-a arătat ora, patru fără zece, fără să-mi mai apropii cadranul, că era lumină ca ziua, am sărit cu fața drept în pălălaia care se agita în fața ferestrei. În hol mă îneacă fumul, ușa cu geam abia se mai zărește, de-afară o aud pe bătrână urlând, mă orientez mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
chiar așa de proastă. Îmi iau un prosop din teanc, mi‑l înfășor în jurul gâtului și mă îndrept spre un aparat de alergat, care pare destul de simplu. Mă sui pe bandă și mă uit la butoanele din fața mea. Pe un cadran pâlpâie cuvântul „Timp“ și, după ce mă gândesc puțin, tastez „40 de minute“, ceea ce mi se pare potrivit. Cam atâta durează o plimbare, nu? Apoi văd pălpâind „ program“ și, după ce mă uit la opțiuni, aleg „Everest“, care mi se pare mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
repede. Nu pot face asta. Sunt roșie la față. Am un junghi în piept. Gâfâi nebunește și mă apuc disperată de barele laterale ale aparatului. Nu pot să fug atât de repede. Trebuie să mai încetinesc un pic. Izbesc febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O, nu! Te rog, nu! Pe cadranul din fața mea pâlpâie „Timp rămas: 38.00“. Încă 38 de minute? Mă uit în dreapta mea, și individul cu chelie sprintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de barele laterale ale aparatului. Nu pot să fug atât de repede. Trebuie să mai încetinesc un pic. Izbesc febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O, nu! Te rog, nu! Pe cadranul din fața mea pâlpâie „Timp rămas: 38.00“. Încă 38 de minute? Mă uit în dreapta mea, și individul cu chelie sprintează lejer, de parcă ar alerga pe un deal. Vreau să vorbesc cu el, dar nu pot să deschid gura. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de făcut ca să ajungă la Palat. Nu era nici țipenie în acea casbah cufundată în noapte când o străbătu în tăcere, speriind pisicile, și un orologiu înșiră lent trei bătăi sonore, când ajunse la prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă ca un ochi mare de ciclop, și negura nopții nu-i permise nici măcar să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și un orologiu înșiră lent trei bătăi sonore, când ajunse la prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă ca un ochi mare de ciclop, și negura nopții nu-i permise nici măcar să distingă conturul turnului, încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării. Bulevardele păreau solitare fără prezența autobuzelor noctambule și a camioanelor de gunoi, și l-a neliniștit calmul anormal, deși ora era înaintată. Acest calm fu sfâșiat brusc de apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
larg deschisă. Zgomotul acesta neașteptat îi zgâlțâi inima o clipă, dar îndată ce îl identifică, spaima i se transformă într-un sentiment de încredere. Întinse mâna spre mescioara pe care își pusese micul ei ceasornic de aur. ― Opt! murmură ea examinând cadranul. Cât sunt de obosită! Parcă nici nu m-aș mai ridica din culcuș!... Și totuși trebuie să plec! Am întîrziat... Aș putea fi pe drum, dacă... Numai Rudolf să fie gata, eu într-o jumătate de oră sunt în mașină
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
semiînălțime pentru ușurarea inspectării, se aprinseră. Navigatorul se aplecă asupra ocularului de lângă scaunul său... și se încruntă numaidecât. Ceea ce văzu n-o surprinse. Ceea ce nu văzu o îngrijora. Factorul cel mai important, figura anticipată care ar fi trebuit să domine cadranul, nu era prezentă la întâlnire. Absența sa nega credibilitatea celorlalte cadrane de înregistrare. ― Unde e Pământul? Supraveghind cu atenție propriul ecran, Kane văzu un fond negru pătat cu stele. Poate ieșiseră din hiperspațiu prea devreme, dar sistemul lor solar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de lângă scaunul său... și se încruntă numaidecât. Ceea ce văzu n-o surprinse. Ceea ce nu văzu o îngrijora. Factorul cel mai important, figura anticipată care ar fi trebuit să domine cadranul, nu era prezentă la întâlnire. Absența sa nega credibilitatea celorlalte cadrane de înregistrare. ― Unde e Pământul? Supraveghind cu atenție propriul ecran, Kane văzu un fond negru pătat cu stele. Poate ieșiseră din hiperspațiu prea devreme, dar sistemul lor solar tot trebuia să apară clar în fața lor. Or, Sol era de negăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
trimite o cerere pe cale ierarhică, sau o vorbă bună, acolo! Ne-ar fi de-ajuior. După vorbele acestea tari, se afundă în observarea numerelor care alergau de la dreapta spre stânga pe un ecran de citire. Linia roșie fluorescentă care traversa axa cadranului rămânea fixată cu încăpățânare pe zero. Parker ar fi reluat alandala văicărelile și poveștile dacă semnalul sonor de deasupra capului său nu și-ar fi întrerupt muzica monotonă. ― Cristoase! Ce-o mai fi! Nu poți sta o clipă liniștit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
N-aș vrea ca masa asta de două trilioane de tone să se prăbușească și să ardă cât om face noi acolo jos cercetările. Atmosfera nu e destul de densă pentru a face o "umbrelă" demnă de încredre. Lambert verifică un cadran. ― Nici un pericol. Uzina va rămâne aici și un an. domnule. ― Bine. "Păpica" e-n siguranță, așa că și capetele noastre. Să coborâm pe planetă acum. Pregătiți-vă pentru zborul atmosferic. Cinci ființe umane se animară, fiecare îndeplinindu-și funcția ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fiind închiși în compartimentul mașinilor, dar simțeau efectele bătăliei în curs. Sala mașinilor suportă o smucitură, devie, apoi urmă un nou șoc. Parker emise o înjurătură printre dinți. ― Ce-a fost? Ai auzit? ― Mda, zise Brett cu nervozitate, consultând un cadran. Presiunea a scăzut în intrarea nr. 3. Se pare că am pierdut un scut. (Îndesă câteva butoane.) Hei! 3-ul nu mai merge. Intră praf în admisie. ― Blochează admisiunea. blocheaz-o! ― Ce crezi că fac? ― Bravo! Am limitat avaria. ― Nici o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cheamă nu mai pot să ne trimită mesajul, trebuie să plecăm spre ei. Sau în căutarea acelui lucru, în cazul în care semnalul a fost emis de o baliză automată. La ce distanță ne aflăm de sursa transmisiei? Ash examină cadranele sale, activă un raportor de nivel de sol pentru confirmare. ― Aproximativ trei mii de metri, la același nivel cu Nostromo, conform reperării radarelor. Cam la nord-est de poziția noastră actuală. ― Compoziția terenului? ― Pare să fie același cu cea determinată în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pe consolă apărură informații noi. ― Eu cred că descoperirea structurii acestui acid este o întreprindere delicată. Dallas se exprimă calm dar ferm. ― Puțin îmi pasă! Vreau să-ți vorbesc acum. Ash acționă o serie de butoane, văzu cum se sting cadranele mașinii și se răsuci în final spre căpitan. ― Vreau să-ți scap pielea și ție, nu numai mie. Dar dacă este așa de important, hai! De ce-ai lăsat creatura să trăiască în interiorul lui Kane? Figura ofițerului științific se adumbri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]