539 matches
-
pentru ca acest monument să fie prilej de bucurie și binecuvântare pentru cei ce se vor opri să așeze un gând smerit... În ședința din 12-13 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Sinodului Mitropolitan Iași, a aprobat canonizarea Mitropolitului Varlaam Moțoc. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la data de 29 August 2007 la Mănăstirea Secu, acolo unde se află și mormântul marelui ierarh, în prezența a numeroși ierarhi din țară și de peste hotare. Osemintele au fost
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
bucurie și binecuvântare pentru cei ce se vor opri să așeze un gând smerit... În ședința din 12-13 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Sinodului Mitropolitan Iași, a aprobat canonizarea Mitropolitului Varlaam Moțoc. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la data de 29 August 2007 la Mănăstirea Secu, acolo unde se află și mormântul marelui ierarh, în prezența a numeroși ierarhi din țară și de peste hotare. Osemintele au fost deshumate în data de 4-5 iunie 2007
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
observațiile criticului de poezie au fost confirmate de exegeza postbelică. Lucian Boz merită, cel puțin sub acest aspect, recitit. Capitolul XIV. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Evoluția receptării lui Urmuz - pentru mulți, „mitul fondator” al avangardei românești - poate fi considerată ca principalul indicator al asimilării avangardismului de către instituția critică autohtonă. O deplasare dinspre marginea spre centrul sistemului literar, dinspre critica de susținere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cele nu puține apărute pînă acum conține și o istorie mai detaliată sau mai sumară a receptării. Din motive de spațiu, prezentul studiu are în vedere doar receptarea de pînă în 1990 a autorului, pornind de la ideea că procesul de canonizare critică al lui Urmuz și, prin extensie, al avangardei autohtone, a fost intim legat de nevoia depășirii aceluiași „complex al periferiei”. Fără a fi, desigur, exhaustiv, el nu se va limita la „traseul de creastă” al exegezei, ci va încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Urmuz „asocierea e mai adîncă și neprevăzutul mai savant”), criticul atrage sever atenția că „nu trebuie să se exagereze crezîndu-se că Urmuz poate însemna și un nume”. Însă, chiar dacă va reedita ulterior multe dintre aceste judecăți și prejudecăți, începutul „canonizării” critice a lui Urmuz i se datorează aceluiași Călinescu... Numărul semnificativ de pagini pe care i le rezervă în „Cursul de poezie” susținut la Universitatea ieșeană în 1938 și publicat în volumul Principii de estetică (1939), ca și spațiul acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană ca fiind valabilă într-o „istorie a formelor literare”. Putem vedea însă în această pioasă „blasfemie” și un argument „patriotic” al canonizării: „cu puțină îndrăzneală, pentru un cercetător avizat, într-o istorie a formelor poetice românești, valoarea lui Urmuz poate fi comparabilă cu aceea a lui Eminescu. Prin Urmuz se poate observa cum, pentru prima dată în Europa, criza profundă a conceptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
termeni de rentabilitate simbolică, în acord cu politica de stat a regimului Ceaușescu. Cazul Urmuz - mit fondator și obiect de cult al avangardei istorice românești - este paradigmatic pentru relația dintre „legitimarea internă” și cea „externă” a fenomenului. Procesul asimilării (al „canonizării”) sale critice de pînă în 1990 oferă o adevărată secțiune transversală în istoria criticii românești moderne și a atitudinilor acesteia față de avangarda artistică. Pe fundalul primei conflagrații mondiale, al marii rupturi soldate cu prăbușirea ultimelor imperii europene și cu redesenarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plic gol și să aștepte după aceea rezultatul. Aruncând fulgere de mânie și scântei de furie, ministrul ar telefona imediat ca să ceară explicații și el ar jura pe toți sfinții de la curtea cerului, inclusiv pe cei care încă își așteaptă canonizarea pe pământ, că plicul avea înăuntru fotografia și lista de nume și adrese, așa cum i se ordonase, Răspunderea mea, albatros, a încetat în momentul în care mesagerul dumneavoastră, după ce a lăsat pistolul pe care-l avea în mână, da, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au greșit nimic, au dat jertfa din iubire, pentru care sunt veșnic osândiți de adevărații dușmani ai neamului nostru și al lui Hristos. În sufletul autorului se simte o urmă de tristețe. Jertfa martirilor din închisorile comuniste, în loc să ducă la canonizări de Sfinți, spre modele umane care să schimbe destinul României și al acestui popor minunat, nu numai că e trecută sub tăcere, dar e stigmatizată și chiar pusă la zid de acești „comunisto democrați”, fără pic de credință, de moralitate
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Ce-o să mai fie? Suntem surzi și orbi într-o lume de neghiobi. Ne-a ales timpul gol și înghețat de la pol și nu ne-a purificat. Ne-a mumificat! Înstrăinați de tot, într-o lume de-un cot. Pentru canonizare a rămas Isus crucificat modelul împărat. * * * Să te hrănești din propria rană, spunea Seneca, în goană după gânduri și idei! Cât am învățat, nu a avut rost, dacă scriu despre umbra mea și despre mine îngemănate ca niște șerpi decolorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în producția de imagini contemporană. Împreună, aceste studii ar trebui să facă lumină în privința dinamicii identității în așa-numita societate postmodernă. Televiziunea și postmodernitatea În vreme ce intervenția postmodernă în domeniul artelor este adesea interpretată drept o reacție împotriva modernismului 4, împotriva canonizării elitiste sufocante a operelor modernității, intervenția postmodernistă în domeniul televiziunii este o reacție împotriva realismului și a unui sistem de genuri codificate (Sitcom, telenovele, filme de acțiune etc.) care caracterizează sistemul televiziunilor comerciale din Statele Unite. În acest sens, intervențiile postmoderne
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
neprevăzut - conturul limpede și neobișnuit al unui protagonist de prim rang al culturii române posbelice. Paradoxal, deși mai mult decât îndreptățit să și le asume, lui Mircea Ivănescu i-au displăcut atributele excelenței și termenii sonori din vocabularul îngust al canonizării. Așa cum l-a caracterizat prietenul său Matei Călinescu, Ivănescu a fost un scriitor (și, implicit, un personaj) borgesian, iar acesta e un motiv suficient pentru a-l însoți pe Gabriel Liiceanu în labirintul unei existențe aflate mereu la limita neverosimilului
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fiind acelea care realizează o ordonare cronologică a definițiilor existente de-a lungul timpului, acestea din urmă investigând, totodată, modificările și reevaluările ideii de canon. Prin urmare, este necesar de avut în vedere și faptul că, atât canonul, cât și canonizarea, considerate forme normative, "pot fi definite în contextul extins al unui areal cultural de mare întindere exemplul cel mai evident fiind canonul occidental sau în interiorul unei culturi/literaturi particulare în cazul de față, literatura română"7. Ceea ce trebuie reținut, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu sensibilitatea și literatura occidentală, cu spiritul timpului, asumarea sintezei ca argument al coerenței și organicității estetice. Canonul postmodernist, în schimb, are un caracter oarecum contradictoriu. Pe de o parte, postmodernismul e cu totul refractar oricărui canon, oricărei intenții de canonizare, de uniformizare a literarului, preferând aderența la o perspectivă relativistă, multiculturalistă și centrifugă"15. Pentru a ilustra dinamica și relieful schimbărilor de canon, în contextul literaturii române, Iulian Boldea readuce în discuție modernitatea, din prisma câtorva trăsături definitorii: "Modernitatea e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceeași perioadă, apoi citiți dosarul de presă (atît de complezent!) al autorilor, urmăriți-le preocupările teoretice și prezența În dezbateri sau scrieri referitoare la literatură și extrageți În cele din urmă doi, cinci, zece scriitori sau un curent pe cale de canonizare: misiune imposibilă). Nu-i mai puțin adevărat că, la 42 de la moartea lui Rimbaud, În 1933, un doctor În litere Îl prezintă pe “blestematul” poet ca “talent vigoureux qui excelle à trouver des images violentes et étranges, d’un goût
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fie la cel lingvistic (literatura experimentalistă de Început de secol XX), o dată cu diseminarea autorității prin ruperea de tradiție, cum mai putem pretinde să predăm literatura În școală atîta vreme cît spiritul ei democratic, iconoclast, interzice ierarhia și deci anulează posibilitatea canonizării? Dimpreună cu celelalte arte, literatura a ieșit de decenii bune din paradigma constitutivă a unei discipline de studiu. Pentru a studia literatura modernă, ai nevoie de alte norme decît cele care stau la baza studiului istoriei religiilor, de pildă. În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
română” Grupa a IVa - „Pe urmele marelui Ștefan” Produsul final poate fi un portofoliu care să cuprindă: bibliografie; portret „Ștefan cel Mare”; album de vederi „Ștefan cel Mare în istorie”; poster - anii de domnie, lupte importante, ctitorii, locul de veci, canonizare; proză - portret fizic și moral al domnitorului făcut de cronicarii vremii; schemă - trăsături fizice și morale reieșite din lecturile studiate; fragmente din lecturi istorice scoase de pe Internet; imagini preluate de pe Internet privind tema dată; cântece: „Ștefan, Ștefan Domn!”; „La mormântul
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
autorul său au avut parte de o soartă și mai ingrată, pentru că au pus degetul pe răni adânci ale universității americane: abandonarea rigorii, standardelor și paradigmelor intelectuale pe care doar cultura clasică și valorile ei le pot orienta și susține; canonizarea culturii populare, a subculturilor juvenile și marginale; exaltarea deconstructivismului și relativismului; instituționalizarea ideologiilor contraculturale, de la revoluția sexuală și afrocentrism la feminism. Bloom a avut și curajul de a discuta inteligent și sincer tabuuri social-politice pe care nici Stânga, nici Dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
stat puternic și respectat care joacă astăzi un rol insemnat în cumpăna politiceĭ europene" (Xenopol, 1890, pp. 174-175). După cum remarcă și L. Boia (1997, p. 240), lunga domnie de 48 de ani a lui Carol a creat premisele temporale pentru canonizarea sa istorică antumă, realizările din timpul său asigurându-i introducerea în panteonul marilor figurile ale neamului încă din timpul vieții. Prin Carol I, memoria națională devine contemporană, iar regalitatea, una din resursele identitare ale românității. Elogiind succesele recente ale politicii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
galerie de personalități pe care le canonizează istoric prin introducerea lor într-un panteon. De cele mai multe ori, în jurul acestor figuri panteonizate este țesută ceea ce am numit a fi o martirologie. Regimul comunist și-a elaborat propriul său panteon proletar-partinic, prin canonizarea eroilor muncitori care s-au sacrificat în numele idealului luptei sociale. Răsturnarea regimului din 1989 a basculat și panteonul său proletar-partinic. Gradual, pe măsură ce manualele au început să abordeze subiectul regimului comunist (prima generația de manuale stopau narațiunea istoriei românilor odată cu sfârșirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului - momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină de smerenie, față de un trecut memorializat într-un registru sacrosanct. Cazul românesc nu face excepție. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și a lui Constantin Brâncoveanu, s-a încheiat după 1998, când modul de raportare la trecutul românesc s-a transfigurat radical. Invocându-l din nou pe F. Nietzsche cu ale sale foarte oportune concepte din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ad usum Delphini (lat., „pentru folosul Delfinului” - nume dat moștenitorului tronului Franței); ad-hoc (lat., „pentru aceasta”, „creat pentru un anume scop”); advocatus diaboli (lat., „avocatul diavolului” - un fel de procuror ce punea la Îndoială În fața Papei meritele persoanei propuse pentru canonizare și trecerea acesteia În rândul sfinților); Alea iacta est (lat., „Zarurile au fost aruncate” - cuvinte rostite de Cezar la trecerea Rubiconului În anul 49 Î.H.); alma mater (lat., „mama care te hrănește”); alter ego (lat., „alt eu”, „al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
unul dintre puținii autori remarcabili și publicați în alte spații lingvistice și culturale, care face constant în scrierile sale apel la autori români - fapt mai mult decît admirabil. Profesorul româno-american încearcă să descifreze mecanismul intrării unor opere în domeniul canonic: "Canonizarea e în primul rînd un proces democratic. Cărturarii, instituțiile, ideologiile, grupurile de scriitori sau, nu în ultimul rînd, persoanele individuale pot propune, iniția, presa și manipula cît doresc. Puterea de a decide e rezervată unui public cititor mult mai larg
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]