1,124 matches
-
care Vancu o improvizează aici, rafinamentul frastic crește odată cu numărul gradelor. De la bere, care se menține clamoroasă, până la whisky, care validează civilitatea frustă, mutația e sesizabilă cu ochiul liber. Adică, pe de-o parte: "Berea lenevoasă și cronofagă, dialogica și caragialiana bere, revelân-du-și natura transalimentară doar inițiaților suficient de răbdători și cu îndelungi ani de ucenicie, întrucât supa de hamei se transformă în alcool propriu-zis numai după vidarea primei duzini de recipiente, mizând deci nu pe ingerarea intensivă și abruptă a
Tratament fabulatoriu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7287_a_8612]
-
epistolieri din cultura română (începută cu Eminescu, continuată cu Cioran și ajunsă, acum, la borna Caragiale) este aceea că, dincolo de metodele critice de sondare a operei, numai corespondența revelează corect și complet natura sufletului unui scriitor (în particular: „pentru sufletul caragialian și pentru toate tribulațiile acestuia: existențiale, profesionale, administrative, politice, sentimentale, sociale”, cum aflăm la pp. 45 - 46). Foarte bine informat, având o adevărată pasiune a amă- nuntului istoric, eseistul trasează, de la început, o schiță plauzibilă (și voltairian de optimistă) a
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
a întări valoric, pe rândul următor, anumite pete de culoare ale tabloului: „Dacă ar fi să numim și aici două vârfuri echivalente într-un secol, aș spune că fenomenul iradiant și decisiv editorial care a fost Șerban Cioculescu pentru «monumentul» caragialian inter- și postbelic avea să-l reprezinte în ceaușism cartea lui Florin Manolescu, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, din 1983. Ea continuă să genereze benefic reacții și astăzi. Perechea binomului G. Călinescu - Ion Negoițescu în eminescologie” (pp.
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
întreaga listă de contributori la bibliografia critică a lui I.L. Caragiale, chiar nici unul nu a elucidat, măcar intuitiv, în filonul său central, sufletul dramaturgului? Și a doua: oare însăși această elucidare constituie, acum, o nevoie sine qua non a exegezei caragialiene? Era ea obligatorie? Sincer, nu prea cred. Obiectul preocupării lui Dan C. Mihăilescu mi se pare în sine cam imprecis (și nu spun asta în virtutea unui pozitivism încăpățânat). Care ar fi, la urma urmelor, foloasele unei radiografii riguroase a naturelului
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
Era ea obligatorie? Sincer, nu prea cred. Obiectul preocupării lui Dan C. Mihăilescu mi se pare în sine cam imprecis (și nu spun asta în virtutea unui pozitivism încăpățânat). Care ar fi, la urma urmelor, foloasele unei radiografii riguroase a naturelului caragialian? și, apoi, cum putem determina gradul de rigoare al acestei ipotetice radiografii? După părerea mea, ideea unei „campanii pentru neobiografism” (p. 22) în istoria literară i-a venit lui Dan C. Mihăilescu în urma exersării (prea) asidue a magistraturii de cronicar
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
că avem de-a face cu un membru al Partidului Liber-Schimbist, "recidiva" domnului Ștefan Cazimir, publicată anul acesta de Grupul Editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, poate părea paradoxala. Caragiale Recidivus este o reeditare a textelor sale de exegeza caragialiana elaborate de-a lungul unei perioade de trei decenii - o mai grăitoare dovadă de consecventă nici că puteam primi din partea sa. Retipărirea acestor texte, menționează autorul în cuvântul premegător, a fost făcută fără "cosmetizări", acest lucru însemnând că vom afla
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
nuanțând interpretarea inițială, sporind gradul de subtilitate al analizei (vezi, de pildă, atenția acordată înzestrării narative a lui Caragiale, așa cum se manifestă ea în registrul dramatic al operei sale - Artă narativa a "Scrisorii pierdute"). Un motiv pentru reluarea unor teme caragialiene din perspective diferite, "oblice", este sugerat de autorul însuși în Arta compoziției din 1983: Cine mai percepe astăzi, ca în vremea premierelor absolute, știința dramaturgului de a trezi și întreține curiozitatea, de a crea suspensii și de a rezervă surprize
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
până la obsesie cu obiectul sau de studiu. Volumul de față mă duce automat cu gândul la deontologia jurnalului datorită faptului că, mai înainte de a fi o carte de exegeza literară, este o mărturie a odiseii personale a autorului în lumea caragialiana. Meritul domnului Cazimir stă tocmai în aceea că a păstrat caracterul organic al analizelor, neintervenind în succesiunea vârstelor sale critice. Ștefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Colecția ESEURI și STUDII, Grupul editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, București, 2002, 614 pag
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
tocmai în aceea că a păstrat caracterul organic al analizelor, neintervenind în succesiunea vârstelor sale critice. Ștefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Colecția ESEURI și STUDII, Grupul editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, București, 2002, 614 pag Răspărul postmodernist De la spiritul caragialian tradițional promovat de profesorul Cazimir trecem acum la ceea ce am putea numi avatarul sau postmodernist, ilustrat de cartea lui Călin-Andrei Mihăilescu, Țara europsită, o colecție de eseuri apărută recent la Editură Curtea Veche. în paginile acesteia totul pare străbătut de
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
copil, care să primească numele Crișan). Finalul textului contrazice moda culturală a numelor istorice, revenind la banalitatea tradiției - a numelor calendaristice creștine ("După lungi dezbateri, se adoptă: Gheorghe și Dumitru"). Mai tîrziu (în Titanic Vals, 1932), Tudor Mușatescu reia tema caragialiană, prin personajele marcate onomastic de preferințele bunicului, profesor de istorie. Nepotul Traian e nemulțumit: Da' știu că și-a bătut joc de noi! (Arată pe fiecare din cei pe care îi numește.) Sarmisegetuza... Decebal... Traian... Pe mama.... Dacia... Dacă mai
Onomastica și moda culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9611_a_10936]
-
dar nu leșinat), un umor care intră în combinație și cu prozaismul vieții de fiecare zi, și cu fantasticul livresc. Dumitru Radu Popa are în scris o oralitate elaborată, ca Ion Creangă. El nu este, deci, pur și simplu, un caragialian. Seamănă, de altfel, și cu alți scriitori români (inclusiv cu ceremoniosul Al. Odobescu), dar cel mai mult seamănă cu sine însuși: un autor care își amintește, când scrie, întreaga literatura română și o continuă, inteligent, inventiv, plin de nerv. Remarcabil
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]
-
nu era un magazin de opticale -, nimeni nu-l cunoștea cu precizie, însă convențional i se spunea Securitate. Semnai de primire, când și când reveneai, pentru retușuri. Cunoscut al casei, intrai într-o lume ce furnizase o faimoasă replică personajului caragialian Tipătescu. Necruțătoare cu adversarii, pe care, după poftele diriguitorilor, aci îi extermina, aci îi marginaliza, de o manieră lucie, Securitatea era, în schimb, o mamă exemplară pentru cei care, încă din pruncie, îi supseseră cu lăcomie mamelele, precum și o gazdă
Cui de trecut îți vorbește... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10485_a_11810]
-
a definit genul proxim, calificând-o "o farsă pură" și a observat că lucrarea este "de o ingeniozitate extraordinară de situații, de o complexitate de intrigă rară". Și tot Pompiliu Constantinescu credea că înțelegerea acestei farse "presupune studiul întregului teatru caragialian". Ideea avea să fie reluată mulți ani mai târziu de Ion Constantinescu, în cartea Caragiale și începuturile teatrului european modern, unde putem citi că D'ale carnavalului e "o cheie a tuturor comediilor caragialiene". Marile reevaluări ale criticii literare aveau
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
acestei farse "presupune studiul întregului teatru caragialian". Ideea avea să fie reluată mulți ani mai târziu de Ion Constantinescu, în cartea Caragiale și începuturile teatrului european modern, unde putem citi că D'ale carnavalului e "o cheie a tuturor comediilor caragialiene". Marile reevaluări ale criticii literare aveau să vină însă după excepționalul spectacol din 1966 de la Teatrul Bulandra, regizat de Lucian Pintilie, în scenografia lui Liviu Ciulei și a lui Giulio Tincu și interpretat de Octavian Cotescu, Marin Moraru, Toma Caragiu
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
laolaltă, oameni de teatru și exegeți literari au căzut de acord că D'ale carnavalului, departe de a fi "cea mai slabă piesă" a lui Caragiale e, fără tăgadă, cea mai dificilă. De dificultățile pe care le presupune înscenarea textului caragialian m-am convins încă o dată urmărind premiera orădeană regizată de Ion Sapdaru. într-un text publicat în caietul-program, regizorul afirmă că D'ale carnavalului "este un antivodevil; un vodevil clasic franțuzesc debutează cu un ghem de încurcături, confuzii, conflicte care
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
să fie susținută de "turtă dulce - panorame - tricoloruri - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniștri - pungași de buzunare"... (Moșii - tablă de materii). Or, tocmai din această serie de combinații se naște toposul specific caragialian, aflat la interferența a două universuri - cel real și cel moftologic - interferență ce nu poate fi detectată în spectacol. Și, neîndoielnic, nu ar fi stricat ca veselia să fie contrapunctată de acea tristețe infuză specifică personajelor lui Caragiale, respectivul aliaj
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
Țării sfîșiată..."). Am început să ghicim recurențele naționaliste și religioase la mai toți foștii poeți comuniști. Dl Bălăeț a rămas atașat mărețelor idealuri peceristo-pesemiste și după 1989. * În Familia din februarie, dl Ion Derșidan fixează, cu o busolă sigură, Nordul caragialian, ocupîndu-se de "periplul versiunilor" unora dintre operele scriitorului. Tot acolo, prefațat de dl Ion Simuț, un Colocviu pe tema Culturii de divertisment. Binevenit! * Cronicarul semnalează în revista Liber (nr. 7), editată de Fundația "Horia Rusu", o masă rotundă sugestiv intitulată
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15336_a_16661]
-
Mihăilescu și pe Ioana Pârvulescu. A participat, din sală, Ștefan Cazimir. Trei spirite care ilustrează azi, la vârf, cercetarea critică și istorică preocupată de Caragiale. Dan C. Mihăilescu este totodată autorul, în acest an, al celor două antologii de texte caragialiene de mare interes iar Ioana Pârvulescu a publicat, în anul care a precedat centenarul, cartea despre Caragiale și lumea ziarelor. Să mai amintesc că Marta Petreu a publicat în 2012 ediția a doua (revăzută și adăugită) a eseului ei despre
Însemnări despre anul cultural by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4048_a_5373]
-
și chiar Liviu Ciulei), respingând adică realismul restitutiv, estompând socialul, punând accentul pe existențial, pe absurdul existențial descoperit de regizori oriunde la Caragiale, în comedii, în Două loturi și peste tot. Interesant, orice s-ar spune. De ce însă tragerea lumii caragialiene atât de mult în sordid, în noroaie și în grotesc? Mahalaua Nopții furtunoase nu e totuși o Cuțaridă prevestită, ci una în care onorabilitatea câștigă teren. Jupân Dumitrache se ferește să vorbească urât în fața damelor, ca să nu le rușineze. Mahalagiii
Însemnări despre anul cultural by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4048_a_5373]
-
ferește să vorbească urât în fața damelor, ca să nu le rușineze. Mahalagiii lui Caragiale nu scormonesc, oricum, prin gunoaie, nu fac parte din pegră. Ceea ce nu pot accepta, artistic vorbind, la noile viziuni regizorale este aruncarea una-două în caricatură a lumii caragialiene. De ce eroii din Scrisoarea lui Horațiu Mălăele erau toți umflați, la propriu, cu burți și funduri imense obținute prin montarea de uriașe perne pe trupurile chinuiților actori? Spre a ne spune ce? Poate că eroii Scrisorii pierdute erau, toți, bulimici
Însemnări despre anul cultural by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4048_a_5373]
-
Litere din Cluj-Napoca și lucrarea sa despre Caragiale, devenită carte, a fost la origine teză de doctorat. După cum ne explică una din paginile de gardă, demersul autorului este unul interdisciplinar și propune o investigare a unei secțiuni din lexicul simbolic caragialian. Pînă aici, nimic nu pare deosebit. Foarte mulți universitari își publică tezele de doctorat, referatele se transformă deseori în pre(post)fețe, coperțile rețin recomandări din aceleași referate, am citit chiar și o cronică de întîmpinare pe care o auzisem
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
și autonomia pe care ar trebui să le aibă ca volum de-sine-stătător. În notele primei pagini apare o mențiune de tipul: "Faptul că la Caragiale se vorbește mult și că vorbitul în ipostaza de viermuială și trăncăneală devine pentru insul caragialian o adevărată ocupație a fost remarcată întîi de V. Fanache..." Nu importă atît faptul că se poate replica citînd din Comediile d-lui Caragiale, cît mai ales impresia dezagreabilă pe care o produce permanenta gratulație între ucenic și maestru, între
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
lui Caragiale, așa cum propune Ștefan Gencărău, urmărește să arate "modul în care se realizează în opera dramaturgului, a creatorului schițelor și a nuvelistului deopotrivă o lume a reprezentărilor indirecte, o logică cu totul diferită de logica reprezentărilor comune". Dacă lumea caragialiană are ea însăși o structură ambivalentă, numărul poate da indicii cu privire la partea nevăzută, mai mult, este considerat "cel mai important semn pentru constituirea acestui univers simbolic cu atribute ale umanului", avînd "capacitatea de a instituționaliza practica prin care se produc
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
ambivalentă, numărul poate da indicii cu privire la partea nevăzută, mai mult, este considerat "cel mai important semn pentru constituirea acestui univers simbolic cu atribute ale umanului", avînd "capacitatea de a instituționaliza practica prin care se produc eterogenități ale conținuturilor conștiinței". Numărul caragialian devine obiect de studiu nu datorită recurenței, nici pentru că ar constitui un fapt de stil sau un reflex al oralității, ci pentru că este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
a instituționaliza practica prin care se produc eterogenități ale conținuturilor conștiinței". Numărul caragialian devine obiect de studiu nu datorită recurenței, nici pentru că ar constitui un fapt de stil sau un reflex al oralității, ci pentru că este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un instrument de calcul, dar și un martor al maladiilor intelectuale și, mai ales al stărilor de patologie lingvistică ale vorbitorilor din lumea caragialiană". Este un tip de abordare
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]