KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...34 >

837 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

Larisei, apoi, treptat, când senzualitatea lua proporții și părea a fi de durată (între timp Larisa născu un băiat și, după cum spunea Ovidiu, n-avea de gând să se oprească aici, era, după părerea ei foarte pozitiv să ai copii), Carmina începu să se împotrivească, să se gândească la trecerea timpului, la faptul că era o amantă ca oricare alta ce așteaptă, flămândă, ziua când cealaltă femeie, soția, sătulă fiind, pierde din vigilență și astfel poate și ea să se bucure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ziua când cealaltă femeie, soția, sătulă fiind, pierde din vigilență și astfel poate și ea să se bucure de puțină dragoste, pe furate, la adăpostul unor minciuni banale, incitată de bucuria de a gusta din fructul oprit. După o vreme Carmina realiză că pentru ea timpul trece ireparabil, că nu era bine să se mulțumească cu acel rol minor și își ceru libertatea, voia să se liniștească, să termine povestea, protestă la început vehement apoi, pe măsură ce se adânceau în acea voluptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ea impresionată de fastul naturii? Era foarte aglomerat pe stradă, o forfotă continuă de oameni și mașini, bărbatul se concentră asupra volanului ca să-și mascheze începutul de nemulțumire... Era nedormit, cu o seară mai înainte se întorsese cam târziu de la Carmina, acasă, ca de obicei, găsise ușa blocată cu siguranța, trebuise să sune, să sune de câteva ori insistent până când Larisa se deranjă să-i deschidă. Avusese cu ea un schimb prelungit de replici, generalizat, fără un punct de plecare anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
O clipă avu impresia că băiatul este nefericit și se gândi că poate ar fi mai bine să tacă, pe urmă, în parcare, cu mâna pe mânerul portierei, a trecut peste propria ei afectare și a început să vorbească despre Carmina, Larisa, despre o anume datorie, nu-și alungase stânjeneala, nu credea o iotă din ce spunea. Ce jenant, venise fără să-și fi pregătit discursul, crezuse că se va orienta la fața locului, că va reuși să intre în rol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să stingă mustrarea din ochii lui. Ce dracu, n-are rost să te lași îngropat de sentimente iluzorii, se înflăcără ea, e absurd tot ceea ce ți se întâmplă, găsește-ți altă modalitate de a-ți satisface dorințele. Dacă pentru tine Carmina ar fi o noutate, aș înțelege, dar așa, ce-ți poate ea oferi nou, acum în al optulea ceas? Tu nu-ți dai seama? În toată povestea asta există un iz de irațional. Așa o fi, maman, cum spui, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
fel de situații limită, nu mai era de mult o copilă. Maman, îi spuse Ovidiu, împăcat și amuzat totodată, nu te băga, maman. Până aici, te rog! V-am făcut pe plac la toți. Și ție, și Larisei, și altora, Carmina e singurul meu moft. E o oază. N-am să permit nimănui să se amestece, să se atingă de ea, ai înțeles? Clipi către ea de câteva ori. Părea foarte hotărât. Stătea cu cotul pe volan, pe jumătate întors spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
posesiei. Îi ridică mâna și i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce Carmina nu i se putea opune, bărbatul avea un fel de a fi atât de pasional, fiul ei, al ei, băiatul lui Trofin! Doamne, ce bizară individualitate, ce schimbare se petrecuse în el. Se simțea depășită, depășită cu mult. Deja intrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de a se sustrage de sub supravegherea lui. Îi plăcea să simtă deasupra superbului ei cap amenințarea, sabia lui Damocles, asta o amuza. Nu i-ar fi convenit însă deloc dacă procurorul și-ar fi schimbat testamentul. Cu biletul în poșetă, Carmina a plecat după amiază la teatru. Era bine dispusă, în sfârșit o seară care nu trecea în van. În sală se aflau puțini spectatori. Era deci adevărat, secolul vitezei secătuise sensibilitatea. Se gândi că poate mulți vor veni în ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vișinei putrede. Pe unul dintre scaune ședea un bărbat. O privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul și amândoi își dirijară atenția către scenă. În pauză o întrebă foarte sobru dacă Emilia îi dăduse biletul pentru spectacol și Carmina îi răspunse foarte mirată că da și imediat se înroși puternic. Pricepu manevra Emiliei, încerca să-i paseze vreun iubit care devenise enervant cu insistențele lui și asta amenința să-i șubrezească bunele ei relații cu procurorul. Emilia aflase despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Sunt convins! Până la sfârșitul părții a doua nici unul nu mai făcu nici o mișcare, parcă erau făcuți din piatră. Dar în acea anchilozare era mai puțină concentrare. Muzica nu mai reuși să treacă dincolo de urechile lor. La plecare, în ușa lojei, Carmina i-a spus sec "la revedere". Nu-i prea plăcuse ideea de a fi plasată ca într-o cursă de șoareci. Permiteți-mi să vă conduc până acasă. Ea nu-i răspunse. El a urmat-o de-a lungul culoarului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cu Emilia. De altfel bănuia că femeia ar fi evitat-o. Dacă s-ar fi văzut întâmplător, Emilia și-ar fi scuturat coama și i-ar fi explicat: Fii sigură că la mijloc nu a fost nici o rea intenție. Dar Carmina prefera ea însăși s-o ocolească pe Emilia. Multe zile nici la cantină nu s-a mai dus. Curând, interesul ei pentru acel concert simfonic, scăzu. Ploua aproape în fiecare zi, era frig. De la serviciu se grăbea să ajungă acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
maman? Pentru ce? Lasă-mă cu fleacurile astea. Între noi nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-mă, ca orice nevastă aveam și eu simțul proprietății destul de acut. Ți-e greu să știi că trebuie să dai cuiva ceva ce ți se cuvenea doar ție. Dar când vine scadența, lichidarea, atunci nu prea mai ai de ales. Carmina, înțelege, între noi doi nu s-a lichidat nimic. Un simplu act la judecătorie nu poate distruge o legătură de ani! O privea foarte de aproape. Lumina săracă a veiozei făcea ca pupila să-i devină mare, ochii lui de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Recunosc, nu înțeleg unde vrei să ajungi, spuse ea și se feri din calea palmei lui întinsă a mângâiere. El îi apucă încheietura mâinii, o strânse cu putere. Un gest hotărât care o împietri. Eu nu-ți pot reda libertatea, Carmina. Am înțeles asta abia în seara asta. V-am văzut ieșind de la cinematograf pe tine și pe Adrian Pascu. Nu mă întreba de unde îl cunosc. Îl cunosc și basta. Eu tocmai coboram din mașină, locuiesc în spatele cinematografului, veneam de la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
chef de scene grotești. Am dorit să-ți spun toate astea. Înțeleg, ești femeie tânără, ai nevoie de dragoste. Îți stau la dispoziție începând chiar de acum. N-am nici un chef să mai trec prin ce am trecut astăzi. Pricepi? Carmina îl privi înverșunată. Ar voi să-i spună ceva despre idioțenia acelei propuneri, dar felul cum el o privea, ca în transă, o blocă. Un scurt semnal de alarmă i se strecură în sânge. Se simți săltată din fotoliu. Spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
spui, să-mi spui clar care e adevărul. Nu-ți cer amănunte, dovezi, spune-mi da sau nu. Nu. N-a fost nici un bărbat în casa asta? Nu. Nici tu n-ai fost la nici unul? Nu. Atât voiam să știu, Carmina, doar atât. Femeia își simți brusc îndârjirea înlocuită cu o baie de sânge fierbinte. Atunci știu că nu i se va împotrivi, că îl dorește. Se detestă. O furie scurtă ce-i împăienjeni mintea. De ce oare nu am nici un dram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
o mișcare a lui Alexe a făcut imposibilă orice fugă. Lângă el, Nina era complet absorbită în contemplarea unei imagini. A înaintat către ei șovăind. Între ea și profesorii Alexe se produsese o sciziune ce nu era de ignorat. A, Carmina, ce întâlnire neașteptată, a exclamat Nina, cu adevărat surprinsă de astă dată. A urmat o tăcere, o cercetare de ambele părți, care i s-a părut Carminei că a durat cât un veac. În cele din urmă, discuția se urni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Nina, cu adevărat surprinsă de astă dată. A urmat o tăcere, o cercetare de ambele părți, care i s-a părut Carminei că a durat cât un veac. În cele din urmă, discuția se urni și, mult timp după aceea, Carmina avu convingerea că soții Alexe acceptaseră conversația dintr-un simplu sentiment de milă. Probabil, consternarea și deruta erau așa de evidente pe fața ei încât voiseră să încerce s-o scoată din impas, un gest creștinesc la urma urmei. Așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
stângul, răzbătând dincolo de ritmul cadenței. Mă, acela, păstrează distanța, stânga împrejur. Grupul albastru de elevi mergând în susul și-n josul aleii, printre sălciile cu frunzele crețe. Acest final nu-i tocmai un paradox, se pronunță Alexe. Da, probabil, le răspunse Carmina, dar după ce-ți petreci câțiva ani lângă un om te înveți cu felul lui de a fi și-ți vine greu să realizezi adevărul. Ovidiu era un om extrem de planificat. Dacă întâmplător îi rămâneau câteva ore libere, pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ceea ce a căutat, o asaltă de cealaltă parte Nina, o hienă ultra pozitivă care să-l ajute să-și urmeze ascensiunea. Tu erai un obstacol pentru el, un balast. Ochiul critic, preciză Alexe, conștiința. Între timp se mișcau prin fața tablourilor, Carmina înregistra printre vorbe, acolo o stâncă, acolo o vale, un cer nuanțat, dincolo, un capăt de luncă, o șosea, umbra unei prelate care cade pe o masă rotundă din fier forjat, și pe două scaune, un gard, o căsuță pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de luncă, o șosea, umbra unei prelate care cade pe o masă rotundă din fier forjat, și pe două scaune, un gard, o căsuță pentru porumbei. Lipsea cu desăvârșire elementul uman. Atunci care e sensul vieții, i-a întrebat exasperată Carmina și ar fi vrut să o arate clar, așa ca și cum ai despica un măr în două și ai dezgoli căsuța cu pereții ațoși, rezistenți, ce închide în cămăruțe sămânța. Se săturase de abstracții, de vorbe goale, voința ei era mâncată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vorbă, mergea alături de ea și răscolea cu vârful pantofilor mormanele de frunze, atunci ea a știut că n-ar fi vrut să-l piardă, că el era suficient de puternic ca să o poată căra și pe ea după dânsul. Ascultă, Carmina. De ce n-ai mai venit în tot acest timp pe la noi? O întrebă Alexe și ochii lui albaștri, duri ca oțelul îi așteptau răspunsul. La ultima vizită am observat că nu sunt bine venită. Erați prea neclintiți ca să vă pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
voastre erau de fapt imposibile. Asta s-ar fi putut discuta atunci, mă, se puteau lămuri multe lucruri, nu? Adevărul, te asigur, e cu totul altul, păcat, mare păcat că nu l-ai înțeles. Adevărul era, continuă în sinea ei Carmina, că-mi pierdusem încrederea în voi, niciodată nu ați încercat să-mi spulberați îndoielile. O idee, odată emisă de voi, devenea paratrăsnet, nu se discuta, pe urmă a fost căsătoria mea cu Ovidiu, pe care voi dintr-o ochire l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dactilografiate, intercalate cu altele scrise de mână. Omul răsfoia dosarul interesat. La un moment dat l-a așezat pe volan și a început să noteze, să spicuiască ceva din paginile acelea. Curând umplu cu scrisul său o pagină de hârtie. Carmina se gândi că omul acela, înseamnă și el o nebuloasă, ceva necunoscut, putea fi un eventual pericol sau dimpotrivă, un apărător sau puteau avea drumuri paralele și astfel ea n-o să afle niciodată ce era cu dosarul acela, ce anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
experiență, reușise să ajungă cu raționamentul mult mai departe. După ce își bău cafeaua, pașii o purtară mecanic către fereastră. Mașina era tot acolo, bărbatul la fel, pagina scrisă mărunt zăcea pe bancheta de alături, acum umplea altă coală de hârtie. Carmina își continuă lectura. Era sâmbătă, avea zi liberă. După ce termină un capitol, lăsă cartea cu copertele în sus pe măsuță și se duse din nou la fereastră. Mașina plecase și ea exclamă, ca și cum ar fi fost ceva deosebit: În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]