808 matches
-
în problema plan-paralelă a câmpului magnetic la curent de conducție în conductoare drepte este preferabil să se rezolve ecuația lui Poisson pentru potențialul vector, aceasta având numai componentă axială; alternativa rezolvării ecuației ∆H=0 nu e recomandabilă nici în coordonate carteziene, întrucât ar necesita integrarea a două ecuații, ∆Hx=∆Hy=0. Metoda separării variabilelor se aplică integrând ecuațiile problemelor exterioare și separat ecuațiile problemelor interioare. Soluțiile care se obțin conțin constante de integrare, determinarea acestora fiind una dintre dificultățile cele mai
COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ SURSE DE PERTURBAŢII ELECTROMAGNETICE by Adrian BARABOI, Maricel ADAM, Sorin POPA, Cătălin PANCU () [Corola-publishinghouse/Science/733_a_1332]
-
se obțin după relații similare de la mașina bifazată. 6.4.3.3 Semnificații grafice ale cuplului mediu în regimuri staționare simetrice și nesimetrice Cuplul electromagnetic mediu al mașinii de inducție poate fi asociat unor reprezentări grafice, prin arii în plan cartezian, căpătând astfel valențe didactice benefice. Dacă se revine la fazorii fluxurilor totale de succesiune directă și 436 Regimuri tranzitorii și nesimetrice ale mașinilor de inducție inversă ale armăturilor mașinii, ținând seama și de diagramele în complex din fig. 6.44
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
tehnologic și rațional (iar miturile fiind considerate, cum o făcea Alain, o trăsătură a infantilismului omenesc), Luminile nu au făcut decât să laicizeze și să materializeze vechile figuri ale imaginarului, să recupereze și să dispună după propriile reguli geometrice, mecanice, carteziene, materialiste "toate fantasmele esențiale ale omenirii".69 Știința actuală pe globul pământesc este știința impusă în Europa, cea axată pe acțiune (mecanică, cuantificare, formularea legilor naturii), dar cum știința urmărește îndeaproape teoria, ea urmărește de fapt și ideologia, reflectând totodată
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mit aceste elemente componente ale dinamicii sunt greu de disociat și la fel ca visul, mitul nu poate fi delimitat decât prin conceptualizare, adică sărăcire a complexității sale (în el temele se dublează la infinit, ceea cea face imposibilă analiza carteziană, care operează pe baza descompunerii în părți distincte, pe divizări succesive și numerotări).199 Deși perspectiva sa de studiu mitologic este diferită de cea a lui Vasile Lovinescu, urmând calificărilor în domenii diferite și intereselor specifice în demonstrație, observăm și
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
informare, iar cunoașterea, tot mai metodică, și-a luat ca standard performanța cognitivă (IQ). Anemierea componentei liturgice din cunoașterea teologică a coincis cu dislocarea corporalității din odiseea cunoașterii științifice. Acest postulat n-a fost decât tot opera uneia dintre meditațiile carteziene, care a declarat că omul se naște atunci când visele îi mor. În Occident, academiile au început să echivaleze nașterea subiectului cu apogeul transparenței autocritice a rațiunii. În spatele acestei epistemologii stă convingerea că lumea spiritului poate fi cunoscută în totalitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gambitul îndrăzneț al filozofiei hegeliene, nici Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin teologul Schleiermacher (1768-1834), istoricul Johann Gustav Droysen (1808-1884) și Wilhelm Dilthey (1833-1911) primele intuiții ale lui Giambattista Vico (1668-1744), nu vor depăși schema epistemologică carteziană (res extensa și res cogitans). Chiar și pentru un autor ca Nietzsche, prestigiul „metodei științifice” de cercetare rămâne nechestionat. Celebra separație a „științelor” între Naturwissenschaften și Geisteswissenschaften slujește tocmai acelei dezbinări lăuntrice atât de proprii omului modern. Au existat, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
început, raportarea față de „centru” era prezidată fie de geniala dezordine a gândirii aforistice, fie de rigoarea ambițioasă a reflecției sistematice. Există nu puține sisteme filozofice rapsodice precum niște „benzi desenate” (Michel Tournier), așa cum putem descoperi „benzi desenate” care rivalizează claritatea carteziană. Pentru că morfologia scriiturii filozofice codifică regulile propriului „joc de limbaj”, un modest survol de natură istorică ar putea identifica avatarurile problematicii „centrului” în raport cu tipurile de scriitură posibile în reflecția filozofică și teologică 1. Localizarea centruluitc "Localizarea centrului" Centrul este o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obiectivării intelectuale a Dumnezeirii din scolastica târzie. Omul recent nu se concentrează atât de mult asupra momentelor vitale din evoluția gândirii teologice europene, cât mai ales asupra destinului gândirii politice, unde paginile dedicate autorilor britanici strălucesc prin convergență. Noutatea momentului cartezian care plasează subiectul epistemologic în centrul discuțiilor metafizice nu este suficient cântărită. Res cogitans domină totuși întreaga istorie a gândirii moderne până la apariția maeștrilor bănuielii (Marx, Nietzsche, Freud). Alte asemenea truisme ascund un potențial hermeneutic neexplorat. Interpretarea postmodernității apare drept
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe scurt, sensul teologic al „întemeierii” trinitare nu poate fi contestat cu premisele antifundaționaliste contemporane. Ceea ce cade mai ușor pradă criticii contemporane este postulatul autorului, care propune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pus în discuție legitimitatea recursului la revelația lui Dumnezeu în Scripturi. Descartes (Meditationes De Prima Philosophia, 1641) este convins că numai celor credincioși istoria biblică le poate oferi o certitudine cu privire la existența lui Dumnezeu (și a nemuririi sufletului). Obsesia tipic carteziană față de actul suprem al inteligenței matematice care este demonstratio - pentru care „rațiunile inimii” (Pascal) nu înseamnă nimic - fixează pentru câteva secole termenii dezbaterii. Revelația - în sensul radical al descoperirii lui Dumnezeu - nu poate fi demonstrată „științific”, deci trebuie suplinită de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
modul liber în care o face este cel al schimbării identității, așa încât în Hristos - particularul - avem doar o relativă (sau aparentă) negare sau chiar aneantizare a dumnezeirii - generalul. Revelația nu mai este prezentată drept „conștiință de sine” a absolutului. Limbajul cartezian al conștiinței dispare. Cu Schelling, ambiția hegeliană de a construi un sistem al cunoașterii absolute este demitizată, iar contingența radicală a gândirii filozofice este, în sfârșit, recunoscută. Revelației i se recunoaște dreptul la un alt vocabular decât cel folosit de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ronaldhino. Darul fenomenologic al fotbalului este evenimentul în sine al jocului - ceea ce nu tolerează nici o regie, constrângere sau presiune unilaterală. Darul fotbalului nu încape în schemele explicative ale metafizicii aristotelice. Fântâna arteziană de goluri braziliene nu se recunoaște în metoda carteziană de calcul al suprafeței. Darul fotbalului nu poate fi povestit decât, tangențial, prin recurs la realismul magic al literaturii sud-americane. Fenomenologia fotbalului este un poem anonim al exuberanței sau poate mai mult - o școală a vieții în care „nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru a gestiona individul rațional. El este neputincios în fața (re)izbucnirii imaginarelor tribale. La o astfel de alunecare trebuie să fim atenți: sufletul colectiv tinde să prevaleze în fața spiritului individual. Am putut arăta în diverse moduri relația strânsă dintre raționalismul cartezian și logocentrismul care era o consecință a acestuia 14. Acest "gândesc" suveran, constitutiv al eului și al lumii și fabricând societatea, pare a fi înghițit de un "supra-eu" al juisării. Exacerbarea corpului individual în cadrul corpului colectiv trimite la o altă
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
cool" Să mergem mai departe cu critica elementelor de bază ale marilor sisteme teoretice ale ideologiei occidentale: substanțialismul, subiectivismul, conștiința de sine. Toate elemente care au constituit soclul pe care s-au elaborat reprezentările antropocentrismului modern. Acțiunea inaugurală a demersului cartezian, aceea a îndoielii universale, a ajuns la certitudini epistemologice, nu mai puțin universale, care fac din conștiința individuală și din idealul de stăpânire bazele înseși ale oricărei cunoașteri. Ideal prometeic, dacă există așa ceva! La aceasta să încercăm să opunem, pe
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
epistemologic care îi servește drept suport este desigur levierul metodologic cel mai eficient pentru a percepe ceea ce este în joc în majoritatea situațiilor contemporane. O repet: acest lucru este constatat, dar este, paradoxal, negat. Și totuși faptul este acolo. Subiectul cartezian, stăpân și posesor al naturii, ca și subiectul inconștientului, pe care se sprijină esențialul psihanalizei freudiene, acel subiect nu mai este actual. În ceea ce mă privește, spun asta de mult timp65. Dar este de ajuns, pur și simplu, să deschizi
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
lui Thomas d'Aquino / 80 4. Ideologia scolasticii / 84 IV. Zorii erei moderne post-medievale Renașterea / 89 1. Reforma gândirii medievale / 89 2. Noua ordine logică a lui Francis Bacon / 92 3. Viața psihică reprezentată geometric Galileo Galilei / 93 4. Dualismul cartezian / 95 5. Monismul lui Baruch Spinoza / 100 6. Empirismul asociaționist al lui John Locke / 104 7. Empirismul lui David Hartley / 106 V. Psihologia Iluminismului secolul al XVIII-lea / 113 1. Asociaționismul preformist al lui Charles Bonnet / 114 2. Senzualismul mașinist
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cea realizată în termenii reflexelor, ai instinctelor, ai asociațiilor, una diferită de cea impusă de credința scolastică. Această perspectivă a însemnat o contribuție importantă adusă la formularea noului mod de explicare a fenomenelor naturale și a celor sociale. 4. Dualismul cartezian Un fondator distinct al noii filosofii postmedievale a fost René Descartes (1596-1650). Acesta a pus bazele perspective noi de gândire în științele naturii și sociale: explicarea mecanicistă a fenomenelor. Descartes a conceput o filosofie în care materia și gândirea sunt
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și intepretate ca și cum ar fi total neînsuflețite, ca și cum ar acționa automat. Mestecatul, bătăile inimii, creșterea tensiunii, respirația, starea de veghe, somnul, etc., toate funcționează asemenea unui ceas sau altor mecanisme prevăzute cu contragreutate. 3. Formularea unei "cibernetici" fără informație Gândirea carteziană reprezintă o încercare reușită de concepere și explicare a viului dintr-o perspectivă sistemică. În accepțiunea lui Descartes, toate organele corpului funcționează asemenea unui sistem cu reglare automată. Sistemul nervos este o parte a corpului care funcționează după același principiu
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
în viața de după moarte. Ambele, în acest sens, reprezintă pași succesivi spre abordarea vieții psihice, ca domeniu de cunoaștere distinct, care în curând va fi inclus în sistem. 4. Conștiința ca esență singulară În ceea ce privește rolul cunoașterii, în acord cu teoria carteziană, aceasta este înmânată unui plan superior, conștiinței. Descartes spune că activitatea cognitivă nu are nimic comun cu trupul și relațiile sale cu mediul înconjurător. Cunoașterii conștiente i-a conferit menirea de a se putea îndrepta spre esențialitate, descoperită deja la
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
două principii distincte: cel al corpului capabil doar de mișcări, și cel al conștiinței capabil de gândire. În acest fel s-a născut concepția dualistă; care, însă, se deosebește net de forma ei anterioară antică. 5. Psihofizica lui Descartes Dualismul cartezian avea o caracteristică distinctă, dată de însemnătatea diferită conferită conceptelor de "corp" și "suflet". Corpul, de astă dată, înseamnă un sistem care funcționează pe baza legilor mecanicii și automatismelor. Astfel, organismul este considerat asemenea oricărui corp neînsuflețit. Dar punerea în
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
formulat de el nu doar postulatul unei autonomii și al unei independențe a corpului în raport cu sufletul, ci și cel al influenței reciproce limitate, relative, suflet corp: ceea ce a reprezentat o contribuție în plus și, în același timp, potrivnică modelului mecanic cartezian unde determinismul reflex al voinței era redus și epuizat de cel al corpului. Spinoza a demonstrat că este falsă concepția conform căreia corpul se mișcă sau se odihnește în funcție de semnalele primite de la suflet. În accepțiunea sa, corpul este ceva mai
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
după care fenomenele sufletești ce reflectă atributele lucrurilor nu pot, n-au puterea să dobândească o determinare proprie în raport cu cele corporale. Problemele de acest fel au fost viu disputate în decursul vremurilor, criticii găsind în ele exercitarea aceluiași dualism caracteristic cartezian. Ca și cum, pentru el, sufletul ar fi un fel de lucru gânditor (res cogitans), echivalent cu corpul, care aparține naturii, asemenea lucrurilor. La baza sufletului și a corpului se află aceleași cauze determinante. În postulatul al șaptelea din partea a doua a
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
Realitatea ajunge să fie reflectată doar în măsura în care, ca rezultat al unor eforturi individuale, se dobândesc cunoștințe asupra ei. În acord cu opiniile congenerilor săi, Locke a fost cel care s-a dovedit a fi adversarul cel mai aprig al metafizicii carteziene. A arătat, în acest sens, că în mintea noastră nu poate exista nimic prefăcut, vreo idee sau principiu înnăscut. 2. Critica apriorismului gândirea științei prin experiență Critica vehementă a ideilor înnăscute a abătut atenția de la înrudirea internă și de fond
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
fără ca omul să nu știe despre ele. Gândirea este, în sensul cel mai larg al lui Descartes, echivalentă cu aptitudinea, spre a o putea contempla, spre a o putea imagina pe dinăuntru. În fond, "ideea" lockeniană este echivalentă cu "gândirea" carteziană, fiecare vede altfel, însă, cum acestea își găsesc locul în suflet. Descartes a vorbit totuși de existența unor adevăruri matematice și metafizice care nu pot fi niciodată reductibile la senzații; Locke, dimpotrivă, în această problemă opinează că nu există cunoștințe
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
reacția reflexă inițiată are loc pe un plan superior, de suprapunere și unificare a acțiunii reflexe în raport cu semnificația actului, realizată pe calea asociației. O explicație care a luat în considerare producerea activității pe un plan superior, de necuprins din perspectiva carteziană. 7. Voința și gândirea dintr-o perspectivă asociativ-reflexă Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au fost cele în care s-a acordat importanță explicării activității voluntare. Pentru Hartley, conduita voluntară a omului se produce pe planul interrelației dintre
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]