765 matches
-
pe scara organică, până ajung a se îngropa ca cânii și ca maimuțele, acestea domnesc asupra poporului românesc; pentru a plăti trebuințele lor, lenea, inepția economică și sterilitatea lor intelectuală, poporul românesc se scoate la mezat și se închiriază, asemenea catârilor și cailor de birjă, cu luna și cu ziua. [3 august 1882] 157 {EminescuOpXIII 158} ["D. C. A. ROSETTI E, SE VEDE... "] D. C. A. Rosetti e, se vede, în ajunul de-a pleca la Paris și de-aceea adresează
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
nu mai pot ține pas cu dezvoltarea înainte a altor ochi omenești. La toate rasele îmbătrînite și decrepite miopia se va găsi des. Nu se pot altoi, pentru că uscătura nu se poate altoi. Sunt stârpituri morale, stârpituri fizice, stârpituri intelectuale, catâri etnici. fizic stârpituri, intelectual catâri, incapabili a pricepe ori a produce un adevăr, moralicește mlaștine infecte de nerușinare și de libertinaj. O! natura nu minte niciodată! Când pune-o viață *-n două picioare - miop, cu privirea ascuțită și vicleană, înclinat
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cu dezvoltarea înainte a altor ochi omenești. La toate rasele îmbătrînite și decrepite miopia se va găsi des. Nu se pot altoi, pentru că uscătura nu se poate altoi. Sunt stârpituri morale, stârpituri fizice, stârpituri intelectuale, catâri etnici. fizic stârpituri, intelectual catâri, incapabili a pricepe ori a produce un adevăr, moralicește mlaștine infecte de nerușinare și de libertinaj. O! natura nu minte niciodată! Când pune-o viață *-n două picioare - miop, cu privirea ascuțită și vicleană, înclinat a avea o cocoașă fizică
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ore. Înfundat într-un fotoliu de răchită, o privea pe Cecilia ca pe-o logodnică mistică sau ca pe-o zeiță. Iar acum, lângă Cedric, privind fascinată vitrina medicală de vizavi, ocultată din când în când de trăsurele trase de catâri ce-și scoteau prin pălăriile de fetru urechi lungi și neliniștite, de limuzine de culoarea lămâii și chiar, o dată, de un dric gol, cu ferestre strălucitoare și sculpturi flamboyante în abanos, Cecilia o aștepta răbdător pe mătușa ei, care nu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mistică, un mesaj copleșitor. La fel se uită la fața stupidă a soldatului, observând prima dată cum îi picură uleiul de pe vițele de păr năclăite. Ajunsese la garnizoană puțin cam târziu. Colonelul inspecta deja mult prea lustruitele pompe trase de catâri, cu tulumbele răsucite șerpește în jurul cisternelor de alamă. Marile depozite de cărămidă roșie din curte îi părură deodată amenințătoare, iar platanul uriaș - prea viu pentru un simplu copac. Își mai reveni în rutina comenzilor militărești și a verificării pârghiilor și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
prin tina acum plină de balegi aburinde carele alegorice ale berăriilor Oppler și Luter și cele ale topitoriei Lemaître. Plăpumarii nu putuseră înjuga decât un bou mai mult mort decât viu, împreună cu care trăgea-n jug, în huiduielile mulțimii, un catâr frumos acoperit cu satin galben canar. Dar micii funcționari cu mânecuțe negre, bufante și cu cozoroc de țiplă, băieții de prăvălie și ucenicele ce-și lăsaseră mașinile de cusut în croitorii ca să caște gura la paradă rămaseră încremeniți văzând cum
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Paris Massilia Marseille Noviodunum Nyon Vesontio Besançon PARTEA INTÂI 1 Soarele era la apus când Balamber și prietenii săi, ieșind călare de pe cărarea întortocheată pe care o urmaseră tăind pădurea, zăriră cocioaba lui Audbert, marcomanul. Dindărăt, ducând de căpăstru un catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii pe care îi cunoștea, Balamber nu era dintre cei mai răi. își strigă tare câinele și înaintă către cei patru cu un mers iute, dar stăpânit, urmărindu-le atent fiecare mișcare. Ochii i se opriră pentru o clipă la catârul pe care cel mai tânăr dintre vizitatori îl trăgea după sine: era împovărat până la refuz, dar încărcătura era acoperită cu totul de o pânză mare, aspră, de in. Se întoarse din nou să-și cheme câinele, fiindcă agitația lui furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de in ce învelea încărcătura catârului, două sipete, iar atunci când Odolgan ușurase animalele de încărcătură, putuse chiar să le vadă și să observe că hunul le ducea cu greu în brațe. Dar, în definitiv, nu asta era principala lui grijă; ba mai mult, dacă stătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de-a face cu o pradă mult dorită, dar periculoasă. Cu inima bătând să-i spargă pieptul, Audbert se răsuci în șa și îl privi alarmat pe Balamber, care se apropie fără grabă, urmat de Odolgan și de Kayuk cu catârul său. Khaba, în schimb, ce ar fi trebuit să se afle în capătul șirului, nu se vedea; probabil că rămăsese în urmă. în sfârșit, Balamber ajunse lângă el. — Cine sunt câinii ăștia râioși? îl întrebă cu aparentă dezinvoltură, ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cheamă Gomer și sunt conducătorul acestor oameni. Pe aici nu trece nimeni fără să ne dea socoteală, iar voi nu sunteți de prin părțile astea. Vânători? închipuindu-și că nu lipsea mult până bagaudul ar fi pretins să percheziționeze încărcătura catârului, Balamber socoti că e inutil să mintă și speră că, dimpotrivă, va ieși din impas, sau cel puțin va câștiga timp, apelând la nume răsunătoare. — Nu, suntem soli. Mergem în valea Rhonului, cu un mesaj de la Atila pentru Gundovek. — Gundovek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăind pometul în întregime, până aproape de gât. El fu cel care se făcu ecoul căpeteniei sale: — Măi, să fie! observă. E ciudat. Dar solii nu călătoresc niciodată cu mâinile goale. Gomer încuviință și, întinzându-se ca să tragă cu ochiul la catâr, observă: — Aici, Ulf are dreptate: dacă mergeți la Gundovek, cu siguranță îi duceți daruri. — Firește. Acum ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la câțiva pași distanță, îi făcu semn cu mâna să se apropie. Biatul înaintă, trăgând de căpăstru catârul cu încărcătura lui, iar Gomer, trecând pe lângă Balamber fără să se oprească, le veni în întâmpinare. Audbert, care nu-i scăpa din ochi pe bagauzii din jur, rămase uimit, nu fără un dram de ușurare, văzând cât era Balamber de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușurare, văzând cât era Balamber de conciliant. Prin urmare, hunul, cântărind raportul de forțe, luase hotărârea înțeleaptă să fie conciliant și poate că așa vor reuși să se salveze cu toții. Nu-și lua ochii de la Kayuk, care se apropia cu catârul, astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla în acea clipă. Auzi doar niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse să privească spre luminiș, rămase încremenit. Alți doi bagauzi zăceau în iarbă, străpunși de săgețile lui Khaba, iar Odolgan, strigând și râzând, se năpustea cu securea însângerată către un al treilea, deja înmărmurit; iar Kayuk se străduia să țină catârul, ce răgea zvârlind din copite. Bagauzii care rămăseseră în viață se retrăseseră în grup la marginea luminișului; de acolo, incapabili să mai reacționeze, aruncau priviri îngrozite spre Balamber; acesta, în șaua calului, îl ținea zdravăn pe comandantul lor de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de căpăstru caii tot mai nervoși; ultimul venea Kayuk, cu catârul. Foarte curând, rafale violente de ploaie biciuiră valea, iar cărările deveniră imediat alunecoase. Aveau nevoie urgentă să găsească un adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea, sub plesnetele ploii. Ajunseră aproape de căsuță, dar nu găsiră pentru animale alt adăpost decât sub coroanele răvășite ale copacilor; era, totuși, mai bine decât nimic. în vreme ce tovarășii săi le legau de arbuști cât puteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de nuntă și... Balamber îi acoperi vorbele, poruncindu-i lui Kayuk să se ducă afară și să aducă burduful de kumis. — Ptiu! izbucni Malaberga. Nu vreau, nu-mi trebuie așa ceva! Și pe urmă, acum o fi caldă ca urina de catâr! îi vorbi direct băiatului: — Mergi pe drumul dintre copaci cam douăzeci de pași. O să găsești un puț de piatră. Jos e un izvor, iar în apă am lăsat două amfore de vin de Mosela. Dă la o parte găleata, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își aminti de Audbert. — Și marcomanul? L-ați găsit? întrebă cu glas scăzut, ca să nu fie auzit de gărzile lui Gualfard; fiindcă nimic nu-i garanta că printre ei n-ar fi fost vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de plopi, aflat la o distanță de o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva. — E acolo, în desiș. Au prins pe cineva la catâri. Venise, între timp, heraldul, ce ținea stindardul roșu al lui Gundovek, împreună cu cei doi însoțitori; toți trei îi urmăreau cu curiozitate pe romani, căutând să-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de zel, Wolfhram ridică mâna să-l lovească încă odată, însă Sebastianus, de la înălțimea calului său, întinse o mână ca să-i domolească mânia. Așteaptă, îi porunci. Apoi, întorcându-se spre prizonier, care își freca obrazul însângerat, întrebă: Ce căutai printre catâri? De mâncare, veni prompt răspunsul. N-am pus gura pe nimic de ieri dimineață. — Care e numele tău? — Audbert. Nu e un nume celtic, iar după accent, nu pari a fi nici burgund, nici galo-roman, observă Sebastianus. De unde vii? — Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de regulă, în spatele diaconilor, care mergeau ținând deschise Psaltirele de pergament și intonând, acum urmați doar de câteva glasuri din mulțimea epuizată, psalmi ce implorau îndurarea divină. Cât despre nobilitas, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se să înainteze prin apa puțin adâncă a râului. Bărbații își strigau și-și îndemnau rudele, bătrânii se împiedicau și cădeau, uitați, mamele se întorceau din drum ca să-și regăsească micuții ce rămâneau în urmă, în vreme ce vitele - iar între ele catârii cu încărcăturile lor - rătăceau fără țintă în mijlocul haosului. Toată mulțimea aceea orbită de spaimă trecu ca un talaz printre rândurile cavalerilor burgunzi, care căutau să se desfășoare în poziții pentru a înfrunta dușmanul, și se îndepărtă în goană, împingându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și câțiva bătrâni, sprijiniți de rude. Zidurile dărăpănate ce înconjurau sihăstria - în trecut, un post militar - nu erau de ajuns ca să-i oprească pe oameni, de vreme ce alții și alții veneau continuu, suind ulița desfundată. Unii aduseseră cu ei vaca ori catârul, iar în mijlocul mulțimii tronau încărcături uriașe de lucruri de prin gospodării. Pe chipurile tuturor se citea spaima. La apariția lui Canzianus în prag, oamenii acei fură cuprinși parcă de un freamăt. Un oftat de ușurare se ridică din multe piepturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zile întregi. Tot timpul nu faci altceva decât să alergi și să călărești. Eu, de pildă, de când m-au luat, am străbătut deja sute de mile, totdeauna târându-mă până la epuizare în urma blestemaților ăștia: pe jos, în care, pe spinarea catârului. Și pentru ele - arătă cu capul spre celelalte femei - a fost tot cam așa, iar mâine va fi ca ieri și tot așa până când o să le ucidă sau o să crape singure, ca animalele, de oboseală. De aceea, dacă nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]