3,719 matches
-
și penitență și căutare, și pedeapsă și mântuire. Ca să izbândească pe această cale lua Madopar ori Levodopa de două ori pe zi și spunea Tatăl nostru Înainte de culcare. Din păcate nu putea renunța Încă la paharul cu vin și nici la ceașca de cafea. Drept urmare uneori avea convulsii puternice și stări de agitație cu care Marta nu se putea obișnui. El Însă socotea boala de care suferea ca pe un semn ceresc și o trăia cu smerenie. Singura sa neliniște, nemărturisită până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pensiile. Cafeneaua era curată și bine Încălzită. Mocheta vișinie era aspirată În fiecare dimineață, iar instalația de aer condiționat funcționa În permanență. Prețurile erau mari și lumea puțină. Era un client obișnuit și Îl cunoșteau toți chelnerii. Cafeaua era bună, ceștile curate și toate Întregi, adică cu toartă și fără zimți. Atmosfera era plăcută. Iolanda venea uneori și fără el. Locul acela, singurul din oraș, părea condus după legi care În alte părți nu funcționau. Aici Însă erau de neocolit. Eventualii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din Piața Carolina. Când va avea el vârsta lui Grațian, acesta va fi un artist de renume internațional. Așa vedea el viața pe atunci. Și nu avea nici un motiv de Îngrijorare În privința desfășurării ei Întocmai. 17. Fiecare Își privea propria ceașcă. Nivelul lichidului era cam același În toate trei. După expresia feței, doar Flavius-Tiberius părea a ști ce bea, În vreme ce Iolanda și Petru erau total insensibili la savoarea cafelei Meo, sau la rafinamentul ceștilor pe care patronul barului tocmai le lansase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ei Întocmai. 17. Fiecare Își privea propria ceașcă. Nivelul lichidului era cam același În toate trei. După expresia feței, doar Flavius-Tiberius părea a ști ce bea, În vreme ce Iolanda și Petru erau total insensibili la savoarea cafelei Meo, sau la rafinamentul ceștilor pe care patronul barului tocmai le lansase „la apă”. Gesturile lor erau mecanice, goale de orice trăire. Gesturi În oglindă: oglinda era Flavius-Tiberius. Așa cum cei doi se răsfrângeau În el, nu era greu să Înțeleagă că echilibrul lor era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la Absolut! Așeză lângă ușă coșul cu mezeluri și se Întoarse la mașină, În timp ce iahtul se scufunda Încet În adâncul trupului său ca un ghiorăit Înăbușit de mațe. Pentru el, era ora micului dejun. 7. Cafeaua se răcise binișor În ceașca de porțelan decorată cu desene abstracte În culori vii, pe care domnul Húsvágó nu le Înțelegea oricum ar fi ținut obiectul În mână. Le privea Însă pentru prima oară cu o intensitate ce ar fi trebuit să-l ajute, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Leigh din filmul vieții ei, pe care 1-a văzut de trei ori. A citit și romanul: cadou de la Brândușă. Ce carte! Și ce bărbat! Brândușele erau florile ei preferate. Avea și o broșa de ceramică făinuță, de mărimea unei cești chinezești de cafea pe care o purta doar la ocazii. O ocazie ar putea fi și Revelionul ăsta trăznit. Se Îndreptă spre baie, presărându-și hainele pe drum. Ascuns sub haina de nutrie, Gheretă plângea de fericire, dar și din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
liniști băiețelul. De unde știi? Întrebă tatăl deloc liniștit. Așa arăta, zise băiețelul, dus pe gânduri, absent, visător. Profesorul Încă mai citea ultima pagină În căutarea unui schimb favorabil sau, cel puțin, a unei posibile adrese atrăgătoare. El se bucura de ceașca sa cu nes și admira reproducerile după Klimt de pe coperta Omului fără Însușiri, tradus În franceză de Philippe Jaccottet. Supracoperta neagră a cărții lui Kundera, sumbră, Îi displăcea. Pachetul fusese pus la poștă În Aarhus În urmă cu o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Totuși, paza bună... O femeie fără blană, Gheretă, e ca România lui Rosenthal fără drapel, zicea cu tâlc domnul Zegrea. El Însă Înțelegea ce voia să spună domnul farmacist, Întrucât băuse de mai multe ori cafea, pe la diverse familii, din cești cu numele ăsta. Rosenthal era de fapt un fel de steag al familiilor bune. Toată mobila era acoperită cu un soi de pânză de sac albă, dar mai fină. La fel și parchetul pe alocuri. Doar tablourile erau colorate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ocup de pregătiri? Să fac ceva acum? Lucrurile astea mi-au trecut prin cap chiar în clipa în care le-am rostit. — Anunțarea familiei? Organizarea înmormântării? Cine se ocupă de toate astea? Ochii apăsători ai doctoriței Randle mă scrutară din spatele ceștii. — Slujba de înmormântare a avut deja loc. Ai organizat un priveghi pentru ea ieri. Am rămas încremenit. — De ce nu-mi amintesc nimic? — O să ajungem și la asta. Când? — Ei bine, vrei să discutăm despre asta acum? Nu, voiam să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îmi voia binele sau nu. Pur și simplu nu m-am mai gândit deloc la lucrurile astea. Sufletul meu era spațiul infinit, iar mintea - matematică. Viața mea ca o listă de cumpărături. Într-o dimineață, am luat prea repede o ceașcă de pe suportul pentru uscat vasele și am răsturnat o farfurie în chiuvetă. Nu s-a spart, dar s-a auzit un pocnet puternic și, fără absolut nici un motiv, zgomotul m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Avea să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de culoare ale uleiului în apă, la trista rostogolire și dispersare a galaxiei, la margaretele ca niște rotițe zimțate în iarba verde făcând să funcționeze vasta mașinărie a evoluției, la un vârtej de frișcă desfăcându-și brațele spiralate într-o ceașcă de cafea rămasă nebăută, toate astea ivindu-se de undeva în același timp, dar fără a crea confuzie; în perfectă armonie cu frumoasa, aproape traumatica actualitate a substanței, formei, mișcării și luminii din pahar. Îți tăia răsuflarea, era prea clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-l poți captura, am șoptit, dureros de tare în tăcerea aceea. — Nu, zise el, nu fără... Am nevoie de-o echipă și de echipament. Nu e posibil fără... Cercul de lumină fu străbătut de valuri mici, precum ceaiul dintr-o ceașcă. Nimeni se întrerupse la jumătatea propoziției și făcu atent un pas înapoi de la margine. — Teritorialitatea, zise el. După tine a venit. După tine, nu după mine. A venit după mine. Am început să mă concentrez asupra personalității mele de Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cât era de mare? În orice caz, nu e menit să fie o adevărată armă. Explozia proiectează în toate direcțiile litere metalice - toate asocierile lor, trecutul lor, totul - pentru a bruia fluxul în care înoată rechinul - arătă cu cuțitul între ceașca ei de ceai și a mea -, cel care ne leagă pe noi de el. — Mi-amintesc. — Până una-alta, bubuitura atrage atenția tuturor celor aflați destul de aproape ca s-o audă și rechinul se pierde în toate acele noi fluxuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dinți și uscătorul de păr și CD-urile nepuse înapoi în carcase și deodorantul de pe pervazul geamului de la baie. Lucruri obișnuite, păstrate cu grijă la locul lor pentru că ultima persoană care le-a atins nu va mai pune niciodată o ceașcă pe marginea mesei și nici nu va mai lăsa vreodată o carte pe jumătate citită. Lumea se forța să continue fără ea și eu mă forțam să țin zăgazurile intacte. Tata a venit în vizită nu acum mult timp. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Balcani, cum a promis și Liselle nu mai are răbdare. Pleacă. E o invazie de șepci proletare în București, ceva de speriat. Pînă și restaurantul Cina a devenit cantină muncitorească". Mai văd rozul supranatural al degetelor ei, strînse pe coada ceștii de cafea. Ne ducea cu trăsura, pe mine și pe Brăduț, la o ultimă cofetărie particulară (dispăreau meserii, dispăreau profesiuni, dispăreau ocupații, dispăreau clase sociale întregi), din București, să mîncăm cataif. Îmi pot imagina perplexitatea ei blîndă cînd a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fier, e a lui... Churchill, știu. Da, dar a preluat-o de la Goebbles, asta n-ai știut-o. Goebbles e cel care a spus, la procesul de la Nürnberg, că rușii au ucis la Katyn și n-a fost crezut? În ceașcă s-a strecurat o boabă roșie de gherghină. Gheara dintre glotă și epiglotă îmi trimite un avertisment. Nu-l ascult. E imperios să continuu: Scara valorilor se dăduse peste cap. Treapta de sus era ocupată de Neculuță, Păun-Pincio, Tradem... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
A pus și note la morală. Nu i-a scăpat nimeni, nimeni nu i-a scăpat. De ce nu-ți bei ceaiul? S-a răcit. Ba nu, e bun. Ceaiul de sovîrv, plus celelalte. Boaba roșie de gherghină e încă în ceașcă. Facem o pauză, cît îl caut pe Croh. Încaltea să vorbim cu cărțile pe masă. Alege tu un disc. La concerte nu mai merg. Ultima dată cînd am fost la Filarmonică, au sunat trei-patru telemobile. Mai tare ca alămurile. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viespe. Nimic nu deranja mai mult decît nuanța nepotrivită a pudrei Helena Rubinstein. Le cercetam inelele, broșele, acele de baga din bucle. Cîți ani ai, Medlin? Nu se întreabă nimic despre vîrstă, puiule, roșea Liselle și-și pleca genele în ceașca albastră de Sèvres, asortată cu ochii. Madeline rîdea gîlgîit și mă săruta cu buzele ei în cupă. Poate din pricina asta, în primul meu roman, Poveste din cartierul de sud-est, eroina e o adolescentă întîrziată, pe care o subjugă farmecul discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pictor de succes. Ca Rusalin Pop. Depinde ce cauți, Ana. Dacă vrei altceva decît Butterkultur și să-ți vinzi bine tablourile, atunci vii. Vii înapoi. Cînd a hotărît să se întoarcă în țară, în '88, România era sub vremi grele. Ceașcă renunțase la clauză. Un pictor celebru de la New Delhi pîn' la Barcelona, de la Tokio pînă la Viena, din Nikosia la Buenos Aires, din Frankfurt la Lima (Parisul fusese cucerit, și Roma, și Veneția, unde stătuse mai mult), așadar o celebritate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Gherea, toate "temele majore" trasate de PCR, o baghetă de șuncă și o palincă pînă se crăpa de zece, orice număr de telefon util, "reconsiderările" de scriitori, ciorbe de burtă, dicționare de idei literare, Eugen Simion tot, neologisme prost-plasate, nenumărate cești TAPL cu cafea, interviuri cu întrebarea " Ce aveți pe șantier", de parcă scriitorii ar fi fost mecanici și lăcătuși. Am să verific dacă l-a întrebat asta și pe Steinhardt: "Ce aveți pe șantier?" Revista nu supăra (programatic) pe nimeni. "Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
despre aceeași sculptură. Aprecia îndemînarea bardei, simbolica grea, gîlgîirea materiei fruste, făcînd trimitere la "capul de lemn de la pagina întîi". Mica ironie a sorții (ajutată de "partinitatea" lui Leandru) a făcut ca fotografia sculpturii să se schimbe cu poza lui Ceașcă. Aceea cu ambele urechi la vedere. Corectura n-a intervenit întru corijare, așa că sintagma "capul de lemn" de la "a-ntîia" i s-a atribuit cui i se potrivea: celui mai iubit dintre tovarăși. Mai era și cuvîntul obtuz: pe-acolo: "lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pentru cazul că nu i-i sete". Asta cînd nu împărtășea cineva adevărata rețetă a unui șiș kebab sau secretul cel mare: pe care străduță din Mangalia se vindea bragă cu șuberek. Dacă se îmbătau, treceau la bancuri cu nea Ceașcă. "Mă aruncă-n Space cu cracii ăia", comenta Iordan silueta inhibantă a unei debutante la Teatrul Mic. Nici nu mai eram geloasă. Îi număr pe degete defectele: mîncăcios, cinic, infidel, excesiv, egocentric. Nu, nu în ordinea asta. Mai ales alcătuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a elimina acea substanță perversă ce se instala în ea, acea materie a viitoarelor ei vise ce aveau să-i hrănească somnul morții. Apoi, abia ținându-se de ziduri, s-a îndreptat spre bucătărie, unde a dat pe gât o ceașcă de cafea veche și rece, urmată de un duș la fel de rece, apoi a îmbrăcat una din rochițele ei adolescentine cu volănașe și a pornit-o cu toată viteza spre locuința mamei sale. Vedea dublu, dar s-a suit fără nicio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aurit, toate împachetate; țâfna berbecului de ceramică, senzualitatea inocentă a unei nimfe obscure și, ca replică, veselia vulgară a unei țărăncuțe din Oltenia, sperietura calului cabrat în culoarea bej a vidului din vitrină, somnul vertical al paharelor de cristal, depresia ceștilor emailate, bolind culcate pe teancuri de farfurioare, somnul pisicii din cărămidă arsă, infantilitatea cățeilor de teracotă, tăcerea prăfuită a icoanei, luciul murdar al oglinzilor, strânse cu grijă. Volumul camerei de zi, 64 m3, circumferința luminii abajurului din tavan, al abajurului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pus serios umărul la răsturnarea lui. Dar într-un fel e mai bine așa, se gîndește. Trebuie să-ți fac o mărturisire care mă chinuie de mult timp, i-a zis într-un tîrziu, în timp ce se juca cu lingurița în ceașca cu compot de caise. Pe fundal se auzea în surdină un fragment de vals clasic venit din două difuzoare Unitra suspendate în tavan. Cunosc pe de rost banda, i-a spus, după titlu ai fi tentat să te gîndești la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]