701 matches
-
poți imagina o asemenea oroare?”, spune la un moment dat. De fapt, marea împlinire a unui cinic este, pentru Cioran, moartea. „Avantajul morții e că te pune obiectiv în situația unui cinic absolut. Nimic nu mai contează: cel mai mare cinic, chiar dându-și toată silința, nu se ridică nici la genunchiul unui cadavru” (III, 167). Continuă Cioran: „Orice atitudine a unui om viu, chiar și a celui mai detașat, mai desprins de toate, e o farsă pe lângă supremația celui mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
umorul” (idem). Cât despre Cioran, el este un slujitor al umorului, nu al filozofiei, al culturii, nu al naturii. Câtă deliberare, însă, și câtă fatalitate aici? Câtă realizare și câtă neputință? Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe care, cum am văzut, Cioran o deplângea vorbind de Nietzsche, de Napoleon sau de Danton, acele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
157)? Își spune la un moment dat: „Să ai tăria «morală», inima oțelită a unui mare asasin” (III, 207). Cum vom vedea, tăria morală e mai degrabă neputință. Oricum, de n-ar fi vorba de fiziologie și de trup, unui cinic care se hrănește cu scepticism ar trebui să-i fie străină o astfel de angajare. Or, Cioran își trăiește cu ardență nihilismul social și, în substrat, pe cel ontologic. Și nu numai în imaginație. Viața de zi cu zi a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Nu cumva acțiunea era ea însăși o intervenție lucidă asupra propriului destin?! Totuși, Cioran, care știe că în toată violența față de alții se manifestă ura de sine, un egoism extrem, visează adesea la ideea supunerii, la asumarea înțelepciunii, la victoria cinicilor. „Iubesc orice formă de violență contra propriei ființe” (I, 86). El, care în momentele de tristețe are „nostalgia cruzimii” (I, 74) și care crede în „virtuțile febrei” (26), el, care spune „există în mine un fond de venin pe care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și a lui Dumnezeu, cu toată voința de a se ruga, lui Cioran, care știe că nici o convertire nu-i este posibilă, nu-i rămâne decât soluția scepticismului. Scepticismul ca religie. Sau, complementară, soluția cinismului. Nu-i numește Cioran pe cinici „sfinții păgânismului” (III, 248)? Diogene i se pare lui Cioran superior lui Buddha. Iată: „Cinicul vădește veleități de mântuitor, voia într-adevăr să-i îndrepte pe oameni. Extravaganțele lui nu erau gratuite. ș...ț Superioritatea lui față de Buddha constă în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la propriul cadavru, la metamorfozele oribile ce-l așteaptă, are ceva liniștitor: te apără de mâhniri și de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici” (I, 20). Viziunile sumbre rămân, însă, ceea ce sunt: prilejuri de tortură. Macabru aproape, cinicul Cioran notează: „Nu izbutesc să am o greutate normală, slăbesc de ani de zile, și doar unghiile mele prosperă, ca la cadavre” (II, 61). La Cioran, prosperă, însă, nu doar unghiile, ci tot ceea ce poate fi o mărturie a existenței
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să fii apreciat de oamenii cu care lucrezi... Maria: Cine spune asta? Mihai: Forurile... Maria: Hm! Ceva nou... Val: Ba e ceva vechi... vechi de tot... Irina: Val! Mihai: Ascultă, măi băiete, n-o mai fă pe deșteptul și pe cinicul și pe ironicul, știi! Ei drăcie! Măcar azi. Val: Păi... mai ținem serbarea?! Mihai: Nu, n-o mai ținem. (tare) Tocmai, fiindcă nu mai ținem serbarea. (Val îi face un semn spre tavan, de unde ar putea, adică, să se audă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să le respecți vîrsta și generozitatea. Maria: Ți-ai găsit! Mihai: (tot în șoaptă) Că dacă mă numeau rector și țineam azi serbarea, ai fi avut și tu degetele unse cu miere... Și ți le-ai fi lins și mătăluță, cinicule, să te întrebi prea mult cine ți-a împins mîna în borcan... (se aud ciocănituri în peretele din dreapta, mai insistente și ca ritm, și ca intensitate decît primele; se așterne din nou tăcerea) Maria: Ei, acum ce dracu mai vor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
asigurase o masă la spital. Câteodată George Mavridi făcea un cuplu bizar cu “Tinca nebuna”, o femeie cu mintea rătăcită al cărei nume întreg și origine nu le mai știa nimeni. Impreună dădeau spectacole grotești, uneori susținute cu alcool de cinicii “oameni ai muncii”, pentru a dovedi “ce au fost și ce au ajuns” acești oameni bogați, deci cât este de putredă burghezia și moșierimea orașului. Dan Mihăilescu, tecucean și absolvent al aceluiași liceu ca și mine, dar din promoția care
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
rămâne mereu perplex în fața ei. Dar de unde vin ticăloșii parcă tot nu știm, pare a spune cel fascinat, încă din 1980 de "conceptul de stare" niciodată, îndeajuns. Ce se întâmplă însă cu apariția persistentă în spațiul public a indiferenților și cinicilor? Acest subiect este recognoscibil în multe scenarii și în conținutul regizoral al operei lui Alexa Visarion. Nu insistă, aidoma oricărui moralist autentic asupra cauzelor precum un medic sau un savant. Este conștient că, în tema indiferenței și a cinismului contează
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de calități ce stau în puterea omenească: "fii deschis, onest, harnic, nelacom după plăceri; mulțumit cu destinul tău, cumpătat, binevoitor, generos, simplu, serios și mărinimos" (Cartea a V-a, 5). În aceeași ordine de idei, nici sensul indiferenței din filosofia cinicilor clasici nu-l avem în vedere atunci când afirmăm că există în societatea actuală o îngrijorătoare prezență a atitudinilor de indiferență și cinism manifestate în spațiul public. Nu mai reprezintă, mai ales, după apariția cărții lui Peter Sloterdijke, Critica rațiunii cinice
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
îngrijorătoare prezență a atitudinilor de indiferență și cinism manifestate în spațiul public. Nu mai reprezintă, mai ales, după apariția cărții lui Peter Sloterdijke, Critica rațiunii cinice, un secret faptul că noi putem aprecia ca fiind întru totul moralmente acceptabil profilul cinicului antic, pe de o parte, și, pe de altă parte, ca toxic și periculos cinismul modern. În fond, dacă forma veche de cinism este compatibilă cu ideea de moralitate viață dusă în conformitate cu ceea ce este natural, adică un comportament firesc, simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
comportament firesc, simplu, modest, franc și transparent, optimism bazat pe cunoaștere și pe o viață activă sustrasă prejudecăților și convențiilor artificiale noile forme de cinism din timpurile în care, viața s-a artificializat infinit mai mult decât își puteau imagina cinicii clasici, sunt perfect acordate la un sens, mai degrabă psihologic, al indiferenței și detașării și nu la unul moral. Într-un fel, cauzele profunde ale cinismului actual nu sunt deloc străine nici de excesul de individualism promovat de ideologia obtuză
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pentru că acestea sunt profitabile; ei pot fi și servili la nevoie față de mai marii zilei pentru că oricum aceștia pot fi atunci sau după aceea "coborâți" prin ridiculizare; ei sunt cei care nu critică puterea, și nici nu se revoltă precum cinicii antici, pentru abuzurile ei; ei sunt, în genere, indivizi mediu sau superior educați care au conștientizat relativismul și inconsistența valorică din societate, dar care, găsesc că "nu merită" să fie părtași la forme active de viață socială și politică; ei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
părtași la forme active de viață socială și politică; ei dinamitează în fond, însăși bazele conștiinței democratice necrezând în forța intrinsecă a "masei democratice moderne", care are o tendință benefică spre adunare pentru a câștiga forță și legitimitate; în schimb, cinicii moderni se simt bine în "masele de adunătură" (după expresia lui Canetti), iraționale și capricioase, exhibiționiste și fluide, ce pot fi ușor manipulate. Mai nou, cinicii cultivați, provenind din medii intelectuale, nu cultivă în public luciditatea brutală. Cel puțin nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
are o tendință benefică spre adunare pentru a câștiga forță și legitimitate; în schimb, cinicii moderni se simt bine în "masele de adunătură" (după expresia lui Canetti), iraționale și capricioase, exhibiționiste și fluide, ce pot fi ușor manipulate. Mai nou, cinicii cultivați, provenind din medii intelectuale, nu cultivă în public luciditatea brutală. Cel puțin nu în spațiul autohton. Tocmai de aceea, deși îi disprețuiesc inclusiv pe cei care cred în vorbele lor, nu arată acest lucru și preferă să-i instrumenteze
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
O parte a acestora au fondat practicile oktodoxiei, despre care am vorbit mai sus (adică supra) sau mai jos. Cine caută, găsește. zzzz Cluj, Editura Dacia, 1975. aaaaa Adică de câini iubitor. De aici i se trage și porecla de Cinicul. De ar fi trăit în vremurile noastre, ar fi fost poreclit "clinicul", dacă faptele relatate de contemporanii lui ar fi judecate de psihocrații de azi. Pentru verificare, rog consultați orice ediție din scrierea lui Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
neiubire: "Spune-mi că nu e adevărat, spune-mi că numai cu mine te tăvălești și devii gri și bătrână ca un șarpe muribund, numai cu mine ai curajul să mori". Din pretext al unei inexplicabile ispite, Italia, considerată de cinici "de departe vulgară, de aproape urâtă", va să devină reper absolut al dorinței și adorației îndrăgostitului. Îndrăgostirea lui Timoteo, cel care în fond n-a iubit pe nimeni, cel căruia i-a fost frică de viață, are dimensiunea unei revelații
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mai puțin variantele Zorilla, Molière, Byron. În ceea ce ne privește, nu ne-ar displace să-l revedem în aura satanic-estetizantă a lui Baudelaire sau în ereticul său discurs postromantic, frivol-hipnotic din versiunea romanescă a lui Nicolae Breban. Insular, săgetător și cinic, cu mari profunzimi afective și totuși ascetul unor aspirații spre sideral și sublim, acest Don Juan, păcătos și gânditor cioranian, am zice, nemântuit teoretician al fatalității, este chiar sistemul de valori și de referință al omului, esteticianului și romancierului Torrente
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pregătite din timp și difuzate post-mortem. Alik va fi chiar și la propria înmormântare regizorul reacțiilor publicului, un fel de comper detașat și lucid al spectacolului, inclusiv muzical. O ultimă lovitură de teatru nu putea lipsi din repertoriul naratoarei Ulițkaia: cinicii galeriști care ignoraseră până atunci producția plastică a lui Alik, îl contactează subit pe avocatul artistului defunct, adică pe prima iubită a acestuia, Irina. Achiziționarea tuturor lucrărilor pictorului este apogeul postum al figurii lui Alik, dar și o tentativă de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
peste salariul și îndemnizațiile de parlamentar, dar cu alte destinații. Aceste cheltuieli probabil că sunt comparabile cu cele ale parlamentarilor din țări mai mari și mai organizate decât România: 537 congresmeni americani, pe care Dahrendorf îi numea "întreprinzători". Iar "Un cinic ar putea adăuga că membrii Camerei au o "cifră de afaceri" de un milion USD pe campanie electorală, membrii Senatului 10 milioane și președintele 100 milioane". (11b, p. 63) Rușii au 628 parlamentari, iar polonezii 560 parlamentari. În țările menționate
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
germane (saxone), în cele slave (rusești) și în legendele românești. Comparând toate aceste izvoare, reies o serie de discrepanțe. Cronicile saxone înfățișează cruzimea lui Vlad, descriindu-l ca pe un psihopat. Citindu-le, impresia generală este că Vlad era un cinic care nu făcea deosebire între prieten și dușman, torturându-i cu sadism după bunul său plac. Potrivit acestor documente, Vlad ar fi ucis sute de mii de oameni, ceea ce l-ar plasa în rândul celor mai sângeroși criminali ai istoriei
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
s-a întâmplat cu „tinerii progresiști” de au făcut cale întoarsă din „munca” lor de „lămurire” a țăranilor? Îi vor fi luat aceștia din urmă la fugărit cu furcile sau cu bulgării de zăpadă? Cine știe. Cert rămâne faptul că cinicul Dimitrev n-a scris nici măcar un cuvânt despre eșecul „revoluționarilor de tip nou” din Vaslui. După ce-i laudă strașnic pe cei de la „resortul presă și propagandă”, nu a uitat să remarce că „...la școli s’a reușit să se atragă
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
cântărește cerealele destinate colectării, nu se ocupă de dezinfectarea caselor în cazul epidemiilor etc., intervenind numai în caz de rezistență fizică și morală (sic!, n.n.)”. Întrebarea este: cât și-au respectat milițienii propriul statut „plămădit” în anul 1948 în laboratoarele cinicului MAI cu „sprijinul” direct al consilierilor sovietici? În cele ce urmează, vom transcrie (cu unele comentarii, poate subiective, ale autorului), câteva „note informative” care priveau aproape în întregime lumea satelor vasluiene. Aceste documente erau redactate de șefii secretariatelor („plotoner”de
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
împotriva lui Eminescu, l-aș trece fără ezitare printre complotiști pe Caragiale care, am convingerea, i-a grăbit moartea lovindu-l în cele mai tainice fibre ale sufletului și rezervîndu-și rolul de prim apărător, în posteritate, a operei atitudine de cinic și canalie, așa cum chiar Eminescu îl caracteriza. Desigur, Slavici se înșeală declarînd că cei doi au fost "prieteni în cel mai bun înțeles al cuvîntului" căci așa cum apreciază T. Vianu "n-au existat doi oameni mai deosebiți în această lume
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]