877 matches
-
vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-o dată Goncea. Păcat de niște oase? Păcat de-un pumn de ciolane? Așa judeci dom’le bunăvoința noastră? Păcat zici?! I-auzi părințele, cine zice de păcat. Da’ nu-mi zici și ce-a făcut unchiul ăsta de-al lu’ mătăluță? Ce-a făcut domnul ăla de stă acuma în săculeț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
creadă că nu mai prezenta interes sau că fusese uitat. Îl vizitase din nou abia pe la începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zbătea. Leșinase. Mai apucă să vada cum pasărea aceea albă vine iar, se așează chiar pe burta ei și prinde a țipa din nou „Pardalian!“ Speriat de țipetele celor două femei, apăru și Girevengu, tatăl. Șevrolet, ăla micu, cu un ciolan în mână, încercă să se strecoare pe lângă el, dar fu trimis cu un șut la locul lui la masă. Girivengu trânti ușa. - Ce-ai, fă, cu fata?! Ce-ți făcu, de-o nenorocești când stăm și noi și petrecem! Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Du-te, madamo, la Papa de la Roma, că erați de-ai lui. El să vă îngroape, cu Vaticanul lui cu tot. Noi de-abia îi mai reconstituim p-ăștia de la noi. Catolici mai îmi trebuie? Chiar vreți să damblagesc de la ciolanele astea de criminali ai poporului?!“ Vă dați seama, ce mentalitate... Și-acu’ auzii că s-a trecut de ctitor la biserica de-o ridică la Șoptireanca, pă lângă aia veche. Cum vă cade la conștiință, generalul Goncea și biserica? Oficiantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trust, ne arun‑ cam priviri cu subînțeles, oripilate, pe la masă, unde veniserăm să ne turnăm chipurile un pahar cu apă, fărĂ să Îndrăznim totuși să vorbim Între noi. Bossul petrecea de minune, văzând cât de bine se Încinsese lupta pentru ciolan. Atunci am văzut pentru prima oară cu ochii mei ce Înseamnă noroc și nenoroc și cum funcționează legea compensației. Toți cei care au câști‑ gat iradiau un fel de justețe, de forță izvorâtă din meritele lor anterioare. Cu toții cereau acum
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
din trust, ne aruncam priviri cu subînțeles, oripilate, pe la masă, unde veniserăm să ne turnăm chipurile un pahar cu apă, fără să îndrăznim totuși să vorbim între noi. Bossul petrecea de minune, văzând cât de bine se încinsese lupta pentru ciolan. Atunci am văzut pentru prima oară cu ochii mei ce înseamnă noroc și nenoroc și cum funcționează legea compensației. Toți cei care au câștigat iradiau un fel de justețe, de forță izvorâtă din meritele lor anterioare. Cu toții cereau acum, după
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
se lansa În politică. În ce fel de politică? În politica pură. Politica, aia, pe care o fac toți politicienii de pe fața pământului, și-n al cărui ring se hărcătesc și se-ncaeră și se latră și se hăituesc reciproc, de la ciolanul puterii, toți infestații, cu microbul scabian și rabian, al morbului politic. Zis și făcut. Au hotărât, de comun acord, de bună voie și nesilite de nimeni, să se arunce, cu toate puterile, În valurile campaniei electorale, care, tocmai urma să
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
știe ce e îndurarea. Cunoaște poveștile multor bărbați. Ar putea fi sultană..." Pe drumul care i-a scos dintre catacombele Centrului Civic, aruncați, prin zona liceului Dimitrie Cantemir și-a Pieții Galați, de suflul construcțiilor, cei doi își întinseră fiecare ciolanele și, cu izbituri voinicești de palmă, se străduiră să-și scoată praful ce le 106 DANIEL BĂNULESCU Pentru început, glasul i se despleti molatec, aproape dulce. Brusc, explodă în tonuri ascuțite, care parcă te juleau pe ficați. Dădea Asupritorul cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
viață, Pink Floyd intui cam cum ar fi ca o zână bună să-ți ruleze sub picioare un covoraș zburător, taman ca-n O mie și una de nopți, iar când își telescopă și mai mult pe sub măsuța ovală, ciolanele, izbindu-și-le de pantofii uneia dintre gazde, nu și le mai retrase scârbit, ci și le înfipse mai temeinic în acel loc, perpelindu-și-le parcă înaintea unui foc tihnit și binefăcător. - Deci batem palma. Înhățăm moștenirea. Rămânem jurați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
firele de păr de pe brațe și abia apoi, îndurîndu- se de ei, le răspundea flegmatic: - Natura! Picii nu concepeau. - Și când te plouă și te fulgeră, tot natura? Doru trăgea, c-o expresie tainică, aer în piept și-și încrucișa ciolanele sub plapumă. - Vedeți bine! Natura... - Și când o să te prindă Miliția. Și-o să te pună să-ți mănânci singur un ochi. C-ai făcut caca și pipi în mijlocul străzii... Și-or 373 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - ...Îl ia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore își chema găinile. - Hai la tata, domnișoarelor, hai la tata... Le număra și le închidea într-o magazie. În câteva zile frigul se întețea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc! își mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Într-un colț mai petreceau trei negustori cu lăutarii. Se hitrofoniseră și moțăiau cu ochii în gura guristului, care cânta de inimă albastră. Slugile se înghesuiră să le curețe scaunele. Sandu trase două mese aproape. Se așezară. Piele își întinse ciolanele lui lungi și oftă cu mulțumire. Și unde mi s-au așternut hoții pe mîncat! 68 Cârciumarul căra cu tovarășii lui, cu nevasta și cu ajutoare. Afară, ploua să rupă pământul. N-ar mai fi plecat nimeni. După târguială, merge
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un grătar și și-au văzut de treabă. Doamne ferește de așa mușterii! Hangiul striga la ele vesel și cu oarecare îngrijorare. Bozoncea chemase lăutarii la masa lor și-i judeca: - Mă, care sînteți? Ia să-mi spuneți. - Taraful lui Mitică Ciolan, de-a cântat la granguri și la fețe bogate, zise unul. Erau patru balaoacheși, căutați la dinți, cu niște ochi dulci, lipicioși și se făcură mai aproape de masă. Ăl cu țambalul clămpăni o dată coardele și trase cu ochiul la ceilalți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l chema, băgă dibla sub braț și rîriji: - Se poate? Avea o mână subțire și ageră, cu degete lungi, care tremurau pe coarde. Cu acordeonul cânta Neacșu, cel mai gras, proțăpit într-o cravată albă de ginere, iar ultimul, Mitică Ciolan, dădea pe gură. Caiafe bătrâne, și Dumitru, și Mitică, și Neacșu, că erau toți de pe vremea lui Maciste. Cântaseră pungașilor, lui Gică-Adormitu, lui Mielu-Calapod, cine-i mai ținea minte? Zicea guristul: Inel, inel de aur, Cu piatră la mijloc, Eu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
arcușul în paharul Stăpânului, să-i ia piuitul. Bozoncea băgă mîna-n nădragi și scoase sutele. O dată se însuflețiră balaoacheșii. Neacșu schimbă măsura: Banii mei, banii mei, La Marița la bordei, S-a ales, bules de ei... ciripi vioristul, lăsîndu-l pe Ciolan să se odihnească. Starostele a umplut țambalul cu poli. Lăutarilor le era mai mare dragul să cânte. Când s-a întunecat bine, au plătit, au dat bacșiș slugilor și au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Spiridon! Am venit să colindăm! 126 - Intră, muceo! făcu omul, potolind dulăul. Haide, că vine gerul de afară... În casă, masă mare, ca la sărbători. Împrejur, neamurile cuscrului, muieri cu bărbații lor. Petreceau cu vinul dinainte. Copiii se dezmorțiră, priviră ciolanele din farfurii. Începură să cînte: Lerui, Ier, Raza soarelui, Raza soarelui, Pe casa săracului... Când terminară, gazda, nevasta rudei, îi puse la masă. Bărbații scoaseră câte zece lei, pe care Beghe îi strânse mulțumind. La plecare zbieră săru' mâna. Afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-am zis eu. "Da o aripă de găină ar mânca gura ta, Ciupitule?" Ar mânca, 164 sfinte Petre!" "Nu se poate. Stai și te uită!" mi-a arătat el cotul. Si pe urmă, parcă aduseseră și lăutarii, pe Mitică Ciolan cu ai lui. Guristul îmbătrînise de tot, dar se ținea. De la poarta raiului începuseră să cânte. "Ia zi-i, Anghele", s-a răstit bunul Dumnezeu la armonist. Dumitru bătea coardele cu degetele. Plângea sfîntu Petru, plângea curvarul de Dumnezu, plângeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trebuie? - Avem! - Sîntem cumnații lui Dumnezeu-piele goală? - Sîntem! Râdea Paraschiv, râdea Sandu. Ăsta era hazul lor. Vântul primăverii spulbera focul în toate părțile. Dinspre rampa gunoierilor cădea un miros greu de floare de salcâm, dulce și parșiv. Și-au tras ciolanele mai lângă flăcări. - Ar trebui să luăm Grivița asta de la un cap la un cap... spuse starostele. De mult pusese el geana pe negustori. - Să-i scuturăm nițel, adăugă și ăl bătrân. - Numai să iasă și Nicu din pușcărie, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a golit căruța. Pe hingheri abia i-au scos mahalagiii până-n Grivița, urmați de huiduielile și chiotele copiilor. Veta a închis poarta în urma dulăilor. Ei hămăiau încă spre groapă. Studentul râdea de isprava dinilor. - Și zi, era să le rămână ciolanele pe-aici. - Da, îngînă ea. - Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund al oltenilor. În grădină se vedeau pepenii de mai rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-a simțit privirea pe el. Îi mirosise starostelui, nu mai era scăpare. Și-a dat groaza-n el. Tremura tot, cu privirile în pământ. Bozoncea îi turna pahar după pahar, să-l îmbete. - Ia, puișorule, ia cu mine... Mitică Ciolan cînta: Foaie verde și-un susai, Inimă de putregai, N-am un cuțit să te tai, Să văd fnuntru ce ai? Anghel a întins vioara și caramangiul i-a umplut-o cu poli: - Na, mă, na, da să-mi ziceți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din care țâșnea un vin negru, spumos. Hoții chiuiau în gura mare și lumea ieșise pe la porți. În zăpadă rămânea o dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate. La gară, au simțit hamalii că e rost de petrecere. Alergau cu șepcile în mână să culeagă vinul risipit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ani și-ai stat cu el în pat... Soarele strălucea vesel deasupra, și în oțetarii Cațaveiului se zbăteau vrăbiile gureșe. Toată mahalaua era la porți și-o privea pe țigancă. Bozoncea se gândea că lăsase casa pe mâna lui Mitică Ciolan, care trebuia să fie cu ochii-n patru pe lăutari, să nu-i facă vreo pagubă, că aveau și ăștia mână lungă. Abia aștepta să se dea jos din trăsură la biserică, să-l vadă șuții cu mândrețea lui de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe el, și pe hoțul lui de tovarăș. A cheltuit parale multe, a tocmit dric clasa întîi și-a chemat lăutarii. - Nu i-ați cântat la nuntă, barim să-i cântați acum, la înmormîntare, că așa a vrut... PUngea Mitică Ciolan: - Ce cumsecade era, ce bani i-am mâncat noi, săracul! Cum petrecea el... Plângeau și Dumitru, și Neacșu. Numai Anghel se ținea mai bine. Au pornit dricul după trei zile spre cimitir. În urma morților pășeau pungașii Mandravelei si hoții de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Filantropiei, unde-i așteptau niște cozonaci moldovenești, galbeni ca berea, și țuică fiartă, să-i trezească din adormiri. Abia târa Anghel contrabasul, vechi și negru, mare cât un hambar, scrijelit de atâtea drumuri, în pântecele căruia dormeau cântece nemaipomenite. Mitică Ciolan, starostele, nu-l mai slăbea cu gura dacă zăboviseră mai mult în vreun loc: - Mișcă-te, mă, mai repede, că trece ziua și nu ne-am făcut treaba, ne-așteaptă oamenii să-i cinstim cu câte un cîntec! Ușor de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai pricopsit? încă Neacșu mai avea și darul beției, ce câștiga băga-n el. Umbla muierea pe urmele lui, o țigancă frumoasă, înaltă, numa cozi, o bătea, vai de mama ei de femeie amărâtă câte pătimise! Anghel și nea Mitică Ciolan erau mai așezați. Guristul strânsese câte ceva, avea un bordei de casă, adunase pentru copii. Ăl tânăr mai risipise, că-i plăceau țigăncile, le mai cumpăra de-o basma acolo, dar n-ar fi făcut paradeală-n cîștig! Se mai certau, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]