6,220 matches
-
nu-și iau amante tinere. Pune-ți haina Antonia! — Nu merge cu tine, am spus. Nu vezi că-i e frică de tine? Antonia era complet paralizată, se uita când la unul, când la altul cu ochi mari și speriați, clătinându-se pe picioare, cu umerii străbătuți de un fior. Chipul ei era însăși imaginea groazei. — Martin, și tu și Antonia veți face ce vă spun eu, rosti Palmer. S-a terminat cu chestia asta, am spus. Mi-e milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ai și tu clitoris. Și ce drăguț arată. La Început am vrut să protestez pentru că organul despre care vorbea părea mai mare decât ce avea majoritatea fetelor și nu reușeam să descopăr nici intrarea corespunzătoare. În plus, cu cât mă clătinam mai mult spre oglindă, cu atât Îmi dădeam seama mai bine cât de dificil e pentru un bărbat să se elibereze de acest accesoriu al său. Dar aruncând o privire fetei din oglindă, am Înțeles că poate Dora avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
suna, toată lumea s-a apucat să deseneze. În ceea ce mă privește, mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să-mi cadă lacrimile. Totuși, ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că, cu cât mi se umezeau ochii mai tare, cu atât mai puțin mă priveam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sau Lueger? — Knisch, am zis la nimereală, făcând un pas Înapoi. Ce era În mintea lui Anton? Nu l-am văzut azi pe-aci. Dar puteți să Încercați. Bărbatul tuși din nou În subsuoară. Când se șterse la gură, Își clătină obosit capul. — Camera 6. De obicei stă treaz până târziu. Acum probabil că doarme. Apoi, aplecându-se asupra boabelor, pierdu orice interes față de mine. Am intrat pe un coridor cu podeaua scârțâindă și cu niște nori de praf, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându-mă, simțindu-mă din ce În ce mai liber. Hainele mă ardeau, sângele Îmi cânta, eram În sfârșit eu! Pentru prima dată În viață eram o doamnă, nu o fată - e drept, una cu acel je ne sais quoi În plus, dar orișicât. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce picior să stau - Își Încrucișă brațele. — Ei, ce-o să fie, drăguță? — Poftim? m-am foit. Cred că mă poate ajuta și portarul. S-o fi trezit și el de-acum. În cer scuze că v-am deranjat. Am mers clătinându-mă până la scări, Încercând nervos să deschid poșeta. Planul meu se transformase deja Într-un fiasco total. Cum puteam să cred că Anton... Stai puțin, te ajut eu. Ce s-a Întâmplat după aceea, mi-e silă să povestesc. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de ușurare a durat doar câteva secunde, apoi greața s-a reîntors și am vomitat cu crampe dure. Puținul pe care l-am mâncat țâșni din mine În jeturi puternice, ca atunci când cineva Împinge lichidul prin seringă, apoi m-am clătinat și am leșinat, presupun. La un moment dat, În escapada În vidul zvelt care a urmat, cineva a slăbit sforile și m-a mutat pe canapea. Dar când mi-am revenit, Încercând să compun din culori și forme ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
grimasă peste gulerul balonzaidului ei ieftin. — Doar dacă nu vrei să-l duci dumneata... căpitane. Provocarea ei Îl Încântă. — Ah, dacă aș fi eu tânăr, n-ați mai avea nevoie de hamal! Nu știu ce-o fi În capul ăstora. Clătină din cap În timp ce evreul părăsea biroul vamal, traversând grijuliu liniile În pantofii lui gri din piele Întoarsă, urmat de doi hamali Încărcați. — Mergeți departe? Până la capăt, spuse ea, privind deprimată dincolo de linii, de grămezile de bagaje, de lămpile aprinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În vârstă aruncă o privire Înăuntru. Avea o mustață căruntă, purta ochelari și o pălărie moale, ponosită. Myatt Îi spuse În franțuzește că acest compartiment era ocupat. — Un loc, spuse omul. — Doriți la clasa a doua? Întrebă Myatt, dar omul clătină din cap și trecu mai departe. Domnul Opie se cufundă cu vizibilă voluptate În colțul lui și Îl privi cu dezamăgire și curiozitate pe bărbatul mărunțel și palid din fața lui. Omul era extraordinar de șters ca Înfățișare, iar sănătatea precară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scurgeau prin fereastră de-a curmezișul feței doctorului și apoi spre tânărul evreu din spatele acestuia. Myatt. My’at. Râse În sinea ei, cu o satisfacție bruscă. Era ca și cum ar fi transferat pentru moment altcuiva toată responsabilitatea. Trenul Începu să se clătine până ce se opri definitiv și evreul se văzu proiectat În perete. Doctorul nu se mișcase. Dacă o făcuse, fusese În sensul mișcării trenului, nu În contra acesteia. Ochii Îi erau atenți la fața fetei, degetele la pulsul ei. O privea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o jumătate de oră și trebuie să-mi iau bagajele, iar tu trebuie să-ți faci interviul. Bea-ți ginul și hai să plecăm! Mabel Warren Își ridică paharul și-l bău. Apoi se sculă și forma ei pătrățoasă se clătină puțin. Purta cravată, un guler țeapăn și un costum „sport“ de tweed. Sprâncenele-i erau grele, iar ochii Îi erau Întunecați, hotărâți și roșii din cauza plânsului. — Știi de ce beau, protestă ea. — Prostii, dragă! spuse Janet Pardoe, asigurându-se În oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi spuse omul. — La ce oră ieși din tură? — La șase. Nu-i bine. Trebuie s-o ștergi. Poți face asta, nu? Nu va băga nimeni de seamă. — Mă vor da afară. — Riscă, spuse domnișoara Warren. Douăzeci de mărci. Omul clătină din cap. — Șeful va observa. — Îți mai dau douăzeci și pentru el. Șeful nu va fi de acord, spuse el. Riscul era prea mare. Putea să afle șeful hamalilor. Domnișoara Warren deschise poșeta și Începu să-și numere banii. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
chiar și corespondentul de la The Times și-ar da un an din viață ca să-l afle. Nu oricine, se gândi femeia cu mândrie, ar fi fost În stare să sesizeze momentul așa cum o făcuse ea, beată fiind. Cum se tot clătina prin fața compartimentelor de clasa Întâi, triumful de pe față Îi dădea un aer ciudat, ca o coroană pusă strâmb. Norocul o favoriză. Un bărbat ieși dintr-un compartiment și Își făcu drum spre toaletă, iar ea, În timp ce se lipi cu spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
drum spre toaletă, iar ea, În timp ce se lipi cu spinarea de-o fereastră ca să-i facă loc, Îl zări pe omul În balonzaid moțăind Într-un colț, deocamdată singur. El ridică privirile și-o văzu pe domnișoara Warren În ușă, clătinându-se puțin Înainte și Înapoi. — Pot să intru? Întrebă ea. Am urcat În tren la Köln și nu găsesc loc. Vocea Îi era joasă, aproape tandră. Ar fi putut momi un câine drag spre camera de gazare. — Locul e ocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
recăpătă amabilitatea. — Cobor și eu la Viena. Probabil că-mi veți permite să vă arăt unele locuri. Un bărbat stătea În ușă, iar Mabel se ridică: — Mă scuzați. Acesta-i locul dumneavoastră. Rânji spre cel care intrase În compartiment, se clătină pe-o parte În timp ce trenul tocmai trecea peste un macaz și nu reuși să-și rețină un râgâit, care umplu compartimentul timp de câteva secunde cu miros de gin și praf de pudră ieftină. — Ne vedem Înainte de Viena, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că aceștia Își vor aduce aminte de el. Cinci ani. Nimeni nu-i ținut minte atâta vreme. — Scumpa mea, dar ce morbidă ești! Mabel Warren reveni cu dificultate la realitatea imediată, la cafeaua vălurind În ceașcă, la masa care se clătina ușor și la Janet Pardoe. Janet Pardoe făcuse botișor, protestase și se necăjise, dar acum trăgea cu ochiul la un evreu care Împărțea masa cu o fată banală - În opinia domnișoarei Warren - dar având ceva luminos și plăcut. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gol, abia existând, În afară de nevoia de somn, nevoia de hrană, nevoia de-a fi admirată. Dar curând Își va reveni, va fărâmița iar pâinea prăjită și va spune: — Sigur că-i și părerea mea. Așa am simțit dintotdeauna. Ceașca se clătină În mâna lui Mabel Warren, cafeaua se revărsă peste buza acesteia și câteva picături căzură peste fusta ei, pătată deja de grăsime și bere. Ce contează, se Întrebă ea, ce face Janet, atâta vreme cât eu nu știu? Ce importanță are pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care dădea din cap În somn, cu fața tot atât de cenușie ca și cerul ce prevestea ninsoare deasupra Nürnbergului. Și acum, Înainte de toate, spuse domnișoara Warren, care sunt planurile dumneavoastră? Văd că vă bazați destul de mult pe populația din mahalale. El clătină din cap: — Nu mă bazez pe nimeni. — Dețineți controlul total? — Eu mai puțin ca oricine. Domnișoara Warren se izbi brusc peste genunchi. — Vreau răspunsuri clare! Dar primi același răspuns: — Nu vă spun nimic. Arată mai degrabă de șaptezeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-o favoriza: nu purta pălărie, părul Îi era răvășit și respirația ei mirosea a băutură. N-am de ales, spuse ea. Trebuie să ajung Înapoi În tren. Trimite un om cu mine și-i dau banii. Controlorul de bilete clătină din cap. El Însuși nu putea să părăsească bariera, Îi explică el, și n-ar fi fost regulamentar să trimită pe unul din hamalii care lucrau În sală, pe peron, ca să ia banii pe bilet. De ce nu lua doamna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
regulatorul și viteza trenului crescu cu opt kilometri pe oră. 3. Coral Musker se opri un moment pe platforma metalică dintre vagonul-restaurant și vagoanele de clasa a doua. Trenul, În mersul lui accelerat, o scutura și o făcea să se clatine și, pentru moment, nu-și putu continua drumul ca să-și ia geanta din compartimentul În care se afla domnul Peters și soția acestuia, Amy. Departe de zăngănitul metalului și de bătaia pistonului, ea pășea gânditoare, Înfășurată Într-o haină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întindea cenușiu, vibrând printre cabinele Întunecate. Cineva se răsuci În somn și spuse În nemțește „Imposibil. Imposibil“. După ce Îl părăsi pe doctor, Coral Începu să alerge cât de repede putea, cu un geamantan În mână, Într-un tren care se clătina, așa că, atunci când o văzu Myatt că trage de mânerul de la ușa sa, era fără suflare și aproape frumoasă. Tânărul pusese la o parte corespondența de la domnul Eckman și lista cu prețurile pieții cu zece minute În urmă, constatând că Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din palme entuziasmată. — Nu vei Îndrăzni să le spui motivul. El Îi zâmbi. Le voi spune că bem În sănătatea iubitei mele. Mult timp rămaseră tăcuți, adăstând asupra cuvântului și sugestiei sale de confort și permanență, aproape de respectabilitate. Apoi ea clătină din cap: — E prea frumos ca să fie adevărat. Dar expresia ei de neîncredere se pierdu În șuierul aburului și scrâșnetul roților ce se puseră În mișcare. În timp ce cuplajele dintre vagoane se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
topită, iar șinele umede luceau. Ninici Își sorbi paharul cu rakia. Băutura tare, din prune, făcu să-i dea lacrimile. Era foarte tânăr. Lukici continuă să amestece cărțile. — Despre ce crezi că poate fi vorba? Întrebă funcționarul de la mesagerie. Lukici clătină din capul lui cu păr Încâlcit și jegos: — N-avem de unde să știm. Totuși n-aș fi surprins. Ei asta-i va fi Învățătură de minte. Funcționarul de la mesagerie Începu să chicotească. Ninici Își ridică ochii Întunecați, incapabili de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
goană dacă trebuia, și să alerge la vagonul-restaurant, dar teama Îi fu potolită puțin de ochii mari și blânzi ai soldatului. Acesta Îi zâmbi și dădu din cap, arătând spre clădirile gării. Tânăra spuse: — Ce dorești? Nu vorbești englezește? El clătină din cap și zâmbi, arătând iar În aceeași direcție, iar ea văzu că doctorul se Întâlnise cu soldații și că mergea cu aceștia Înspre clădiri. Putea să nu fi fost nimica rău, căci el mergea În fața lor, iar ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încurajeze. O pală de fum trecu prin fața ferestrelor, făcând sala de așteptare să se Întunece. Afară, În lungul liniei, se auziră voci și tropote de pași. Legăturile dintre vagoane gemură, se loviră și se-ncordară, iar apoi pereții subțiri se clătinară la bubuitul pistoanelor și huruitul roților grele. Când fumul se limpezi, Coral Musker stătea destul de liniștită pe banca de lemn. Nu mai era nimic de spus și picioarele Îi erau reci ca gheața. Dar după o vreme Începu să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]