636 matches
-
Îl iubești? ― Un veritabil dezastru! ― Ha!... Deci minunea s-a produs... Mă faci gelos. De ce adică el și nu eu? Dante Negro îl răsuci cu fața spre oglindă. Acolo, în oglindă, apăruse un personaj în haine cam ponosite, cu o claie de păr cărunt și sprâncene stufoase, aproape albe. Ochelarii și un umăr ceva mai ridicat îi dădeau aerul unui om care se aplecase toată viața doar asupra cărților. ― Apreciați singur! Acolo văd doar un profesor de condiție modestă, un biet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nichel puse în fața lor, pe masa lungă, la capătul căreia prezida, roșu și trufaș, comandantul batalionului, maiorul Plaschke. Trompetul Chihaia Gheorghe le-a spus cinstit, făcându-și cruce, că nici prin gând nu-i trecuse vreodată să dea foc la clăile de fân pe care fusese pus să le păzească. Nu vroia să le spună, însă, cine le-a aprins. Zicea trompetul că numai atâta ținea să știe domnul maior, dar că el tăcea ca mutul. Se încăpățâna să nu destăinuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Machiavelli! Montesquieu ar fi reprezentat spiritul legilor, iar Machiavelli, care ar fi fost Napoleon al III-lea, i-ar fi expus politica sa oribilă“. Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli va junge În Franța cu o șaretă, sub o claie de fîn (un țăran contrabandist fusese Încredințat că În cutia de carton dosea tutun de contrabandă), ca pe filiera celor care disprețuiau tirania să se propage În Întreaga țară. Dar cum oamenii iubesc mai degrabă siguranța nelibertății decît nesiguranța datorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
modulată, cu mâinile gesticulând la fel de grăitor ca ale lui Sarah Bernhardt. Nervii Îmi sunt Întinși la maximum - la maximum. Trebuie să plecăm chiar mâine din locul ăsta Înfricoșător, să căutăm soare. Pătrunzătorii ochi verzi ai lui Amory se fixau, de sub claia de păr Încâlcit, asupra maică-sii. Nici la vârsta aceea nu-și făcea iluzii În ceea ce-o privea. — Amory. — O, da. — Vreau să faci o baie fierbinte, cît suporți tu de fierbinte, și să te relaxezi. Îți dau voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Yozō cu care împărtășise chinurile îndelungatei călătorii, inima lui își găsea o alinare, oricât de firavă. În vale era vremea la care terminaseră și de strâns meiul, și de cules ridichile japoneze. Pe ogoarele pustii se ridicau ca niște paparude clăile de fân ce urmau să fie folosite ca așternut de paie în grajdurile cailor. Curând aveau să ducă fânul în grajduri și până la Anul Nou nu mai aveau nici o muncă însemnată de făcut, în afară de arderea cărbunilor. Într-una din zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai fost În stare de nimic. 15 decembrie 2012 Gerul s-a Înăsprit, așa că am stat În casă, unde am Încercat să fac ordine În balamucul din sufragerie, sporit și mai mult de Ionuț, care s-a grăbit să transfere, claie peste grămadă, tot ce a considerat el că mi-ar fi de folos. N-am reușit decât să selectez cărțile pentru depozitul legal, să grupez exemplarele din volumele mele În două cutii și să golesc un spațiu din compartimentul de
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Asta era lângă Odessa". Unul dintre morți avea capul crăpat "ca un pepene", din care ieșise creierul, care stătea, întreg, alături. Ochii erau întredeschiși. Albaștri. Gura deschisă. Muștele roiau în jur. Alături, într-un șanț anticar, alte cadavre, proaspete, aruncate claie peste grămadă. O imagine sinistră care îi persistă Marianei în memorie, de peste 60 de ani. În august 1942, Escadrila Sanitară numită acum Escadrila 108 Transport Ușor este deplasată în sectorul Stalingrad, mai întâi pe aerodromul de la Kotelnikovo, apoi pe cel
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
crimă împotriva umanității, ce nu se prescrie niciodată!), oficialitățile au simulat că a evadat, veneau noaptea dubele de securiști în Dragomirești și-o terorizau pe mama și neamurile, făcându-se că-l caută pe fugar prin pivnițe și poduri, prin clăile de fân și șoapre, așa că mama nu s-a căsătorit timp de 15 ani, așteptându-l pe tata să vină acasă, și abia în 1965, după ce au fost eliberați toți deținuții politici, a aflat că e mort. Ne-au confiscat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scoate hohote cristaline de râs. —Ta-ti, ta-ti, ta-ti! striga Betsy ca o sirenă. Sau nu, ca semnalul de încetare a stării de alarmă. Soția mea se răsuci spre ușă. Căldura și umezeala îi transformaseră părul într-o claie dezordonată. Îmi arătă zâmbetul de copil hrănit cu lapte. Asta, doctore Gabor, înseamnă „ieșit din comun“. —Spune-mi cum a fost la doctor! mă rugă soția. Duceam farfuriile goale pe blatul din bucătărie în timp ce ea își îndeplinea rutina familiară. Curățare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
i-am repetat și doctorului Gabor. Nu am căutat niciodată ajutor psihiatric. De ce aș fi făcut-o? „Nu e nevoie să mai spun că șPeterț e chipeș, pentru că toți cei care îl văd știu asta. Părul lui este minunat - o claie de bucle șatene. Are ochii albaștri spre gri.“ Povești din casa din spate: fabule, amintiri personale și povestiri scurte, de Anne Frank „Am înțeles în sfârșit de ce șPeterț îl ține pe Mouschi tot timpul în brațe și îl dezmiardă. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Când ajunse lângă mine și se întoarse, am fost surprins. De la distanță, învăluiți în șalurile de rugăciune, cu micile tichii pe cap, toți păreau bătrâni, dar acest bărbat era cam de vârsta mea. Tichia lui neagră stătea cocoțată pe o claie de păr sârmos și roșcat. Sub curelușele de piele care îi țineau legată de frunte o cutiuță neagră, pistrui ruginii se risipeau pe pielea lui albă ca laptele. Părul, mi-a trecut prin minte, l-ar fi salvat, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ale ei. Cu ajutorul lui, învățase să țintească. Omorâse elani și cerbi și crescuse în greutate, deși pusese pe ea numai mușchi. Părul lung în care băieții își îngropau nasurile și despre care spuneau că mirosea a mere devenise acum o claie de lațe, năclăite cu sevă de pin. În loc de tocuri, Pearl purta acum niște bocanci pe care îi primise de la Helena; nu se mai răsese pe picioare de trei ani. Dar când l-a sărutat pe Zach, a fost ca și când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nenea Weisz. Poate că-n perioada aceea a conva lescenței priete nului meu i-am răs foit mai des paginile. E adevărat că o vedeam acolo și pe Klári, sora cu șase ani mai mare decît Zoli, de a cărei claie de păr blond și creț ochii mei imperfecți șovăiau de fiecare dată să se dezlipească. Mai Înaltă ca noi, părea o păpădie zveltă, cu pălăriuța ei de aur, gata să se preschimbe În nou raș și să se risipească În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Gheorghe, feciorul primarului Pomean din Pișcari, cu Floarea Nodului din Giungi. Așa era poreclit tatăl fetei, nu de alta, ci pentru că Încărcase o dată carul cu atîta fîn, că a avut nevoie de multe noduri la funiile cu care Înțepe nise claia. I-a asigurat pe gospodarii Îngrijorați de primejdia răsturnării carului că nodurile sînt multe și tari. Nodu i-a rămas numele din acea zi, fiindcă prin părțile locului cuvîntul era o noutate sunătoare de care nimeni nu avea nevoie de vreme ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
anului 1914. Regimentul lui se Împrăș tiase prin Galiția, iar el, cu o mînă de ardeleni, se as cunsese Într-un sat părăsit În care nu mai supraviețuiau decît cîinii, sălbăticiți și aceia. Împreună cu un alt soldat, stătuse ascuns În clăile de fîn, prin șuri, mîncînd din pesmeții uscați și din morcovii găsiți În grămezile de nisip de prin beciuri. Pomeanului nu-i umbla prin cap decît un plan: fuga spre România și spre Marea Neagră, iar de acolo, pe vapor, spre
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spuseseră nimic. Stăteau înșirate la distanțe egale până mai încolo, spre liziera pădurii, care mărginea cerul ca un tiv întunecat. Uneori, norii le umbreau ordinea, apoi începeau din nou să atragă cu lucirea lor argintie. Poate că fânul adunat în clăi ne momise încă de la venire cu oferta lui. Acum mi se părea că mireasma câmpului cosit sporise în intensitate. De îndată ce am știut că gara, împreună cu tovarășul adormit și cu proviziile adunate, se afla la o aruncătură de băț în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adunate, se afla la o aruncătură de băț în urmă - sau am avut nevoie de mai mult timp? - am și abandonat căruciorul gol și ea m-a luat de mână. Amândoi am fost atrași în afara drumului, pe cea mai apropiată claie de fân. Și eu trebuie să fi fost, într-adevăr, acela care s-a lăsat tras ascultător în fân, căci nu puține sunt amănuntele datorită cărora, pentru mine, Inge a rămas ușor de recunoscut - nu doar din cauză că a fost prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în fân, căci nu puține sunt amănuntele datorită cărora, pentru mine, Inge a rămas ușor de recunoscut - nu doar din cauză că a fost prima. Pe fața ei mare, care semăna cu luna-aproape-plină, se instalaseră pistrui. Dar ei n-au contat în claia de fân. Destul de sigur e că ochii ei, pe care nu i-a închis, erau mai degrabă verzi decât gri la culoare. Mâinile ei mi se păreau mari, aspre de la muncile câmpului. Ele au știut cum să-mi fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sperat doar că începătorul a dovedit că-i place să-nvețe. Și apoi ce a urmat? Presupun că am continuat să șoptim în fân, cu rândul sau numai eu. Nu mai știu ce anume ar fi de găsit într-o claie de fân în materie de șoapte. Numai faptul că la un moment dat Inge vorbea la obiect, ca și când ar fi avut ceva de explicat, mi-a rămas. Lucruri familiare legate de război. Casa bombardată de la marginea Bochum-ului. Logodnicul ei căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ea a devenit brusc, sub luna aproape plină, trist ca un animal și nu știa cum și de la ce, nu l-a mai ajutat nici o mângâiere și nici o vorbă bună. Și nici măcar mirosul câmpului proaspăt cosit nu mai părea suportabil. Claia noastră de fân era turtită când ne-am ridicat - ea, ca să-și caute chiloții, eu ca să mă închei la nasturii de la pantaloni. Apoi ne-am pigulit firele de fân de pe noi, fiecare pe ale lui, bănuiesc. Dar, atunci când ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am ridicat - ea, ca să-și caute chiloții, eu ca să mă închei la nasturii de la pantaloni. Apoi ne-am pigulit firele de fân de pe noi, fiecare pe ale lui, bănuiesc. Dar, atunci când ea a început să ridice fânul la loc în claie, probabil că voi fi ajutat și eu. Văzuți din depărtare, păream o pereche muncind noaptea la câmp. După asta, sentimentul de inconsolabilă însingurare a dispărut. Nu, nu s-a cântat și nu s-a fredonat nimic în timp ce o ajutam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la câmp. După asta, sentimentul de inconsolabilă însingurare a dispărut. Nu, nu s-a cântat și nu s-a fredonat nimic în timp ce o ajutam pe Inge să facă patul nostru în așa fel încât să fie la fel cu celelalte clăi: patru mâini harnice. Nu se știe sigur dacă a zis „Scrie-mi și tu o vedere, dacă ai chef“ atunci când mi-a spus numele ei de familie, care se termina cumva în polonă, cu -kowiak sau cu -ski, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fusese încă la îndemână ar fi trebuit trecut numaidecât în zestrea memoriei. Când m-am așezat în sala de așteptare lângă tovarășul meu adormit, a cărui față Inge o zgâriase, încă mai simțeam pe mine mirosul ei și acela al clăii de fân. Iar apoi, când mergeam deja cu prada noastră spre Bad Kreuznach, Kongo a rânjit fără încetare, binedispus, dar nu a spus nimic porcos... Până astăzi. Plecarea aceea grăbită mă urmărește. De ce atâta grabă? Ca și când, mânat de frică, simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
simțeam nevoia să fug departe. A durat destul până a venit trenul. Timp care a trecut nefolosit. Cu întârziere, îmi adresez o întrebare: oare nu te-ai fi putut culca cu ea, cea pe care o chema Inge, în următoarea claie de fân și - imediat cuprins iarăși de foame - într-o alta? Da, în fond de ce trebuia să mă întorc în Saarlandul cel sărac în calorii? Hunsrück, regiunea aceea, ar fi putut, pe cât de uitat de Dumnezeu de catolică se delurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să i le dau fetei înapoi sau poate să le predau la Miliție, ce ți-a trecut prin cap?) Așa... Eu sânt ăla, cu caracatița aia blondă căreia îi atârnă brațele pe o parte și picioarele pe cealaltă și o claie de păr blond și creț, care-mi intra în ochi și-n nas, și-n gură, eu care dau șuturi imaginare unor hârtii albăstrui, în mijlocul unei străzi pustii, noaptea, într-o stațiune de pe litoralul Mării Negre, lângă Constanța, Dobrogea, în estul
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]