799 matches
-
Întăritoare, izvoditoare de noi chemări, de noi dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără grabă, fredonînd bolero-uri și acompaniindu-se cu clinchetul plăcut al legăturilor lui de chei. — Poate preferi să nu ne mai vedem, i-am propus eu, lipsit de convingere. — Nu știu, Daniel. Nu știu nimic. Asta vrei tu? — Nu. Firește că nu. Dar tu? Ridică din umeri, schițînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui sălbatică și de zumzetul de albine, au Început să-i dea târcoale. Oliver n-a zis nimic când a venit femeia-șarpe și i s-a Încolăcit, urcându-se, pe trup. Alunecând, solzii ei, destul de aspri la atingere, scoteau un clinchet plăcut, ispititor, care-l Înfierbîntă În așa măsură, Încât masterandul Își pierdu pur și simplu cunoștința, căzând Într-o stare de prostrație. Între timp, vântul cel surd, bătând dinspre răsărit Înspre apus, stârni un vifor În coroana lui, Împrăștiindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ciripit... „Sunteți ca păsările cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe cîmp...” Pipăindu-și geanta cu sticla de vin roșu și colaci primiți de pomană ce i se bălăbănea pe umăr, pictorul se gândi să-și acompanieze ciripitul cu clinchetul dumnezeiesc pe care Îl scot crinii sălbatici atunci când Înfloresc pe țarină, dar În auz nu-i răzbătu decât un zumzet Îndepărtat al unui roi de albine. Ar fi vrut, drept mulțumire pentru găzduire, să-l răsplătească pe starețul Pafnutie fredonând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plecat? Umed ca un limax, mă târâsc pe străzi În căutarea ta... Lilith, Lilith...” Degete subțiri de damă Înfulecă ficat. Mânuiesc cu multă Îndemânare cuțitele și furculițele de pe masă. Taie ficatul cu gingășie. Bucăți-bucățele. Îl Împing la marginea farfuriei. Ce clinchet plăcut. Ți se face foame și mai ales sete. Buzele sunt crăpate. Firicele de sânge se preling din gingii. „Lilith, Lilith, te hrănești cu celulele mele pline de sevă, Lilith. Ficatul meu e ferfeniță. Limba e Încărcată. Ai grijă... Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește, transformă semiântunericul Într-o fosforescență violetă. Camera se populează treptat, este duminică 8 mai ’77 și sunt mai multe meciuri de văzut. Zgomotul zarurilor În cutia de table, clinchet de pahare, un vin roșu bine păstrat peste iarnă. Așteptare. Ecranul Își toarce alene zvâcnirile de alb și negru, ploaia lui de cuvinte de care Încercăm să nu ne sinchisim. Un vecin care Întreabă: — Ai săpat via, mă? — Io mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bă ia sculați că acu să dă ordinu dă Înaintare, drepți, știa ei ce Înseamnă ordinu dă Înaintare că pân Vesely trecusem foarte greu, Îmbrăcați, spălați, nemții ar fi dincolo de pădure, adunarea! și sublocotenentu: Ai noștri au deschis scorul, bucurie, clinchet de pahare, vacarmul tribunelor pătrunde până la noi prin difuzoarele aparatului, are vreo legătură această agresivitate „nevinovată“ cu simțurile noastre maltratate, cu echilibrul lor atât de precar? bă băieți uite ce e (noi știam ceva de la caporal da’ ne-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
primite. -Aveți grijă, dacă vă udați la picioare, sau dacă vă e frig, să veniți repejor acasă. Da, mămico! Ieșiră grăbite și porniră la drum. Satul era îmbrăcat într-o mantie de omăt, era liniște, doar glasuri de copii și clinchete de zurgălăi pluteau în văzduh. Umblând din casă în casă, cu trăistuța de gât și cu clopoțelul în mână, grupuri-grupuri de copii făceau gazdelor urare de an nou mai bun, cu sănătate și belșug în casă, primindu-și răsplata cu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
acești copii am să pregătesc un dar special. În seara de Ajun, deși copiii din Cătunul Îndepărtat știau că nu va veni Moșul, au împodobit bradul, s-au așezat în jurul lui și au început să cânte colinde. Deodată, se auzi clinchet de zurgălăi și apăru Moș Crăciun. Ho! Ho! Ho! Crăciun fericit! Moș Crăciun! strigară copiii în cor, surprinși, dar fericiți. Moș Crăciun! Credeam că nu mai vii, am auzit că ești bolnav. Așa este, dragii Moșului, însă darurile și scrisorile
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pe Kelly să intre În panică. M-am felicitat pentru că am fost fermă și am trasat niște limite, ceva ce mama tot Încercase să mă Învețe de când aveam șase ani. În momentul acela Începuse să respire greu și am auzit clinchetul slab al paharelor În fundal. Scuze, pisi, dar Kelly nu acceptă un refuz În seara asta. E la cină cu oamenii de la BlackBerry chiar acum, la Vento, și vrea ca noi să ne Întâlnim cu ei la Soho House cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
în pieptul negustorilor. „Scoateți pungile cu galbeni și tot ce aveți de soi! Fără vorbe!” - a poruncit apăsat unul din lotri. Ceilalți trei hoți erau deja în coasta convoiului cu marfă. „Ce aduceți”? - s-a auzit șoaptă apăsată însoțită de clinchet al cocoșului pistoalelor. „Mirodenii de toate felurile” - a răspuns șeful convoiului. „Într-o clipă, să fie la o sută de pași în spate, dincolo de șanț, câte un sac, ladă sau coș din fiecare fel de marfă! S-a înțeles? Nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
spre bar și ridică un decantor de whiskey. Buzz schiță un croșeu în perete, oprindu-și pumnul în ultima fracțiune se secundă. — Povestește-mi despre Loftis, ce naiba! Ajută-mă să plec dracului de-aici! Sticla lovită de sticlă produse un clinchet, după care se auzi o respirație grăbită și urmară clipe de tăcere. Buzz se zgâia la perete. Hartshorn vorbi cu o voce spartă, moartă: — Reynolds și cu mine am avut doar... o chestie de moment. Ne-am întâlnit la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a evada din viitorul imediat. Dar sesiză și altceva. Schimbarea multor chipuri la vederea celor treizeci de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un sens. Ca și cum totul ar fi făcut parte dintr-un scenariu al apărării, iar acea apărare avea sorți de izbândă. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zile ar fi fost imposibile. Nu se vedea nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
De undeva din față, ca dintr-o mare depărtare, Începu să se deslușească un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din Încleștare trupele de răzeși, printr-o șarjă pe malul apei! Pârcălabul Șendre, din flancul drept, să intre În atac de linie de-a lungul Racovățului! Din pădurile rămase sub cețuri izbucniră trâmbițe vestind atacul. Tobele bătură semnalul de atac. Clinchete de arme se răspândiră pe firul văii. Urdia Își schimbă rapid tactica. O forță masivă de gemlii, spahii și ieniceri formară un vârf de atac spre dreapta, de unde se aștepta atacul moldovenilor. Apoi, biciuit de noi ordine ale beglerbegului Soliman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unei plecări prea târzii Îl făcu să renunțe la somn. Rămăsese aproape o oră În poziția Yoga de odihnă a spiritului și trupului, apoi Începuse să-și pregătească sacul de plecare. Își adunase toate armele și le așezase astfel Încât nici un clinchet să nu trădeze conținutul voluminosului bagaj. Protejase cu haine partea care avea să stea pe spinarea calului. De altfel, sacul nu era unul obișnuit, ci avea partea din interior căptușită cu un material cauciucat care atenua zgomotul și nivela posibilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri, grupate În jurul unor focuri de tabără. Tropote de cai se amestecau cu clinchete de săbii. Apărătorii se Întorceau de la antrenamente. Muntele era plin de viață. Se dădeau ordine În limba italiană, se mișcau trupe de cavalerie, se ascuțeau săbii tocite de exerciții. Undeva se auzea sunetul melodios al unei mandoline. „Italienii... ” gândi, ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Bătu din nou din palme și, la apariția gărzilor, spuse: - Lăsați intrarea deschisă. Mi se pare că aud ceva. În cort se lăsă tăcerea. O tăcere care acoperea zgomotul cailor și al căruțelor care se mișcau prin tabără, vocile războinicilor, clinchetele armelor, bubuiturile artileriei care lovea fără Încetare zidurile Sucevei. Peste toate acestea se auzi, deodată, cu limpezime, sunetul mult mai apropiat al unui corn de vânătoare. Nu mai era nici o Îndoială. Era semnalul lui Ștefan. „Ridicați-vă, voievodul vostru vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu credeau că acolo, la Bradu Strâmb, se află Însuși Domnul țării. În clipa următoare, Întreaga cavalerie a vânătorilor domnești ieși, perfect aliniată, pe latura dreaptă a poienii și În josul ei, iar pădurea fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la pământ și spuse: - Comisul Tudor Jurj, comandantul corpurilor unu și doi de vânători domnești, la porunca măriei tale! - Ridică-te, comise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ba da, printre corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe și așteptară În spatele primului cort. Străjile se Îndepărtară. Fugiră printre alte două corturi și se opriră din nou. Acum străjile erau aproape. Se auzeau pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
într-o zonă îndepărtată, inaccesibilă, din vestul Africii. — Cred că sunt minunat de primitivi. — Păcat, bieții de ei. Majoritatea nu poartă haine nici măcar când ies. Poartă doar mărgele și aceste minunate brățări. Face un gest din braț pentru a produce clinchetul pe care-l iubește. Am crezut că ești de acord cu primitivismul. Ești un tip straniu! Fotse sunt sălbatici! Adică n-au făcut baie în viața lor! Tata ia cu el o cadă pliantă când merge acolo. Desigur, este tratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mugurii pe ramuri tremurând cu trupul nud, Când viorile inundă cu solfegii viorii, Atunci este primăvară ies cocori de sub stihii ? Când cerbii ridică arbori spirală spre cer senin, Când pădurea se deschide împânzind miros de pin, Când și-nalță ciocârlia clinchetele argintii, Atunci este primăvară, când-și-au zborul fluturii? Când pe lac sclipiri de aur se-oglindesc în ochi de zori, Când și munții se apleacă lăsând loc în colț, de flori, Când șiraguri de mătase își țes pături pe sub
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]