1,528 matches
-
dacă! ...mai spune o dată.... Poate ai uitat ceva... sau pe cineva.... Tot am impresia că nu ai terminat povestea.... Vreau să îmi mai bucur sufletul ..... -Bine... îți spun.... -În Satul cu Profesori s-au copt prunii și magiunul da în clocot.... Referință Bibliografica: SATUL CU PROFESORI / Mirela Penu : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1479, Anul V, 18 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mirela Penu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
SATUL CU PROFESORI de MIRELA PENU în ediţia nr. 1479 din 18 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377732_a_379061]
-
sentințe strâmbe sunt multe vieți proscrise Iar morți de suflet umblă prin lumea celor vii. Se poartă aroganța, această vechitură Ce lasă-n urmă aburi de putred și otravă, În inimi mult prea pline de patimă și ură Dă-n clocot răutatea și se revarsă-n lavă. E-atâta tulburare între pereți de ceară Că geamandura vieții stă-n umbre ancorată, Amestecate-s toate și dau pe dinafară Șuvoi de neputințe cu viață-abandonată. Destine stau clădite pe umeri mult prea mici
ANGELINA NĂDEJDE [Corola-blog/BlogPost/377614_a_378943]
-
de copiiși în sentințe strâmbe sunt multe vieți proscriseIar morți de suflet umblă prin lumea celor vii.Se poartă aroganța, această vechiturăCe lasă-n urmă aburi de putred și otravă,În inimi mult prea pline de patimă și urăDă-n clocot răutatea și se revarsă-n lavă.E-atâta tulburare între pereți de cearăCă geamandura vieții stă-n umbre ancorată,Amestecate-s toate și dau pe dinafarășuvoi de neputințe cu viață-abandonată.Destine stau clădite pe umeri mult prea mici, Iar hainele
ANGELINA NĂDEJDE [Corola-blog/BlogPost/377614_a_378943]
-
îl cunoștea pe domnul X. de multă vreme și făcuse chiar afaceri cu el, îi uita mereu numele, trebuind să-l afle în repetate rînduri de la alte persoane atunci cînd voia să-i scrie". Pe tribuna-tanc improvizată în mijlocul pieței în clocot (1989 scenariu perfect), Iliescu vorbea și gesticula în stilul predecesorului său proaspăt suprimat. O voce reuși să spargă totul: nu mai da din mîini! Era, evident, și bășcălia străzii dar și, sigur, teama că previzibilul succesor ar putea moșteni ticuri
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
subțire, mută. Care se înclină stînga-dreapta, cum merge atacul lui Poli. Alaltăieri, în tensiunea jocului, mă lipesc ușor de el și facem împreună mișcarea: stînga-dreapta. De-abia după minute bune, mi se adresează: aveți o înclinație specială. Tribuna dă în clocot. Măscările și spurcăciunile lumii în gura ei. Un barosan ras la tîmple, cu cerceluș în stînga, își roade șapca de draci. Stop! Printre rîndurile turbate se strecoară felin o roșcată. Ieșită parcă acum dintr-o paradă a modei. Muțenie generală
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
își roade șapca de draci. Stop! Printre rîndurile turbate se strecoară felin o roșcată. Ieșită parcă acum dintr-o paradă a modei. Muțenie generală. Unde să se-așeze? Barosanul sare ars și-i oferă galant locul. Atît. Galeria își reia clocotul. Cu Mihai Ursachi, la peluza pestriță. Debut absolut: n-a mai fost niciodată aici. Îmi spusese că acceptă, cu o condiție: să nu-l duc la... Oficială; vrea gregaritate pură. La peluză, deci, printre înrăiții obiectului. Îl simt, cu coada
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-o altă ceață, prin minuni/ De dibăcie, minereul greu,/ Pe soiuri alegîndu-l și spălînd de zgura-i și de spumele-i plămada./ A treia ceață felurite forme/ Închipuie-n pămînt și-n ele varsă/ Materia ce-n oale da în clocot,/ Prin țevi ciudate îndrumînd-o pînă/ În colțurile cele mai ascunse. Și, iată, din pămînt, un edificiu/ Imens se-nalță, ca un țîșnet nalt,/ În dulce son de simfonii și glasuri,/ Asemeni unui templu, împrejur/ Pilaștri-avînd și dorice coloane,/ Purtînd în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sale. Același limbaj și aceeași modalitate metaforică, conferind în simplitatea lor o oarecare onestitate poeziei lui A., sunt transferate în volumul de poezii patriotice Metafora umană (1982), ce conține o serie de encomioane dedicate „gândirii ceaușine”, „strategului stelar” descins din „clocotul sângelui dac”. Antologia Stelăria (1997) îi cuprinde majoritatea versurilor, la care poetul adaugă producții de după 1989. SCRIERI: Ochi neînnoptat, București, 1971; Texte de ființă, București, 1974; Poeme, București, 1978; Stelăria, I-II, București, 1981-1986; Metafora umană, București, 1982; Stalactitele dorului
ANDRONACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285360_a_286689]
-
milioane, / din uzine, din câmpii, / s-au ridicat, unul ca unul mai neînfricat”) sau glorifică „Armata Sovietică, / pe Marele Stalin, / Poporul Sovietic”, în versuri așezate în fruntea unei puzderii de plachete apărute aproape concomitent: 16 milioane, Scrisori de pe front, Torente, Clocot. Plânsete de clopot. Răsărit de soare, Balade, Doftana, Balada celor patru mineri (1949). Frapează totuși, ca notă dominantă, nu festivismul, ci vehemența mesajului vindicativ. Din vechiul fond resentimentar al liricii care striga revolta față de împilarea și umilințele țăranului, se nutrește
CORBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286408_a_287737]
-
Hariga. SCRIERI: Sânge de țăran, pref. Demostene Botez, Iași, 1936; Acuz..., București, 1937; Război, pref. C. Rădulescu-Motru, București, 1937; Nu sunt cântăreț de stele, București, 1940; 16 milioane, București, 1945; Scrisori de pe front (în colaborare), București, 1945; Torentele, București, 1945; Clocot. Plânsete de clopot. Răsărit de soare, București, 1945; Balade, București, 1945; Singura cale, București, 1946; Hrisovul meu, București, 1947; Bălceștii, București, 1948; Doftana, București, 1949; Balada celor patru mineri, București, 1949; Anii tineri, București, 1951; Versuri alese, București, 1954; Barbu
CORBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286408_a_287737]
-
țintind a se însufleți și a participa la Idee. Proces figurat în planul realist al cărții (apt însă și de o lectură alegorică) de sinteza cristalului pur, incoruptibil, din masa lâncedă, putridă, pieritoare, în fabrica de zahăr - teatru neașteptat al clocotului morții și renașterii. Gulică Unanian, personajul din Cimitirul Buna-Vestire, are o situație aparte, propria sa viziune ironico-grotescă subordonându-se celei auctoriale. Batjocorit de semeni pentru neîndemânarea (datorată curăției sale) cu care ratează în sfera relațiilor sociale, Gulică descoperă sistematic în
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
de vijelie ș-o răpăială de grindină cutremură valea. O pânză mișcătoare de săgeți zbârnâie deasupra pământului, Între cele două puteri. Dar pânza se scurtează. Zidul ce scapără de izbirea săgeților se-mpinge tot mai aproape, tot mai Îngrozitor În clocotul dacilor. Se prăbușesc mulți din oastea romană. Dar șiruri proaspete izvorăsc mereu din pădure, s-ar crede că toți copacii se prefac În oșteni și vin din ce În ce mai mulți, din ce În ce mai Îndârjiți. Iată i aproape, nu-i mai desparte decât o lungime
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
de lume, de tine însuți, că iubeai o femeie în loc de un mormânt. Dar nu vei reuși... [TOMA] Am reușit... ha, ha, ha! Vezi cum rîz? Aide, răzbună-te!... [MIRON-ȘTEFAN] Reușit?... O, deosebirea între iad și ceri pe care și-o clocote otrava conștiinței este o copilărie pe lângă otrava lacrimilor mele. Este dar adevărat că acest om nu e decât o carne putredă de bătrânețe și desfrânare... Este dar adevărat că acest cap, în care credeam prins pe Dumnezeul viitorului, nu e
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
roș ca racul. Rămăsei așa afară puțin, ca mărmurit; și mă crezui că mă aflu în vreunul din acele vise grozave și aievea. Cum să nu crez astfel? înainte-mi vedeam curat niște oameni cari pot zice că fierbeau în clocote și cari semăna că simt cea mai mare plăcere în această chinuire! Aceasta îmi amesteca toate ideile asupra plăcerii și durerii, căci ceea ce era durere pentru mine, pentru ei era plăcere, văzîndu-i bălăcind în apa în care eu mă opărisem
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
tare. Ce bucurie! Toate acestea se petrecură pentru el într-o clipă, și înțelesul clipei rămase același pînă la sfîrșit. Pentru cei din jurul lui însă, agonia mai dură două ore. În piept îi clocotea ceva: trupul slăbit tresărea. Pe urmă, clocotul și horcăitul deveniră tot mai rare. S-a sfîrșit, spuse cineva la căpătîiul lui. Auzi cuvintele și le repetă în gînd. "S-a sfîrșit cu moartea, își spuse. Nu mai există." Trase aer în piept, se opri la jumătatea unui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
du journal de notre parti l’organe de ses rancunes personnelles”, exprimau un adevăr, chiar dacă intransigența poetului deranja de fapt cine știe ce combinații de culise. În orice caz, invectivele nimicitoare din Scrisoarea III îmi par de o frumusețe irezistibilă; forța imprecației, clocotul mâniei și gheața disprețului întrec la Eminescu toate motivările actualității și toate datele inițiale, căpătând un caracter definitiv și absolut, cu o putere perpetuă de exorcism. De asemenea, găsesc această sublimă putere a invectivei, această încântare prin violență și ultragiu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a asimila, fără ostentație, principalele orientări ale liricii românești din prima jumătate a veacului al XX-lea. În placheta Anotimpuri aprinse (1982) apare mai pregnantă apartenența sa la tipologia poeților „meridionali”, dornici de soare, angajați afectiv: „Urcă seva din pământuri, clocot verde, crud, / plesnesc la soare mugurii-n băgrini și-n dud. Ce păienjenișuri toarce cerul peste vii, / destrămare lentă, fulgi de păpădii ?” (Clopotul din mine cântă). Comparat adesea cu Aron Cotruș, G. este un poet important în devenirea literară a
GROZDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287374_a_288703]
-
piesa Biruitorul (scrisă în colaborare cu Al. Băbeanu). În 1927 pleacă la Paris, unde conduce periodicul lunar „Revue franco-roumaine”, militând în favoarea literaturii și culturii românești. Revenit în țară la începutul celui de-al doilea război mondial, se dedică dramaturgiei: piesa Clocot, cu premiera în septembrie 1946, prilej cu care se inaugurează Teatrul CFR Giulești, apoi o dramatizare după romanul Ochii strigoiului și piesa Mânzul nebun (premiera la Teatrul Național din București, în martie 1947), ambele în tandem cu Cezar Petrescu, dar
RUSSU-SIRIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289407_a_290736]
-
idealitatea ei. Elegiile din a treia secțiune conțin reminiscențe simboliste (Ștefan Petică, D. Anghel, G. Bacovia), dar însetatul de lumină solară, stenică, aspiră să depășească starea de morbidezza sau de spleen, așa încât textele rămân dominate de „țâșnirea vulcanică” și de „clocotul de pasiune” (Octav Șuluțiu). Paradisul peregrinar (1942) consolidează imaginea poetului frenetic-vitalist chemat, ca perihelicul Al. Macedonski, de zboruri spre luminile celeste: „Aici e numai luptă aspră pentru soare. / În fiecare lacrimă din vis se zbate / Chemarea înălțimilor nemuritoare”. Unele poeme
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
eului sunt paradoxale: „Îmi port curatul suflet ca o vină/ În lumea-n care nu mai e lumină/Decât pentru Minciună și Păcat”, reunind „vestala senină” cu femeia-damnată a iubirii, sub „stigmatul patimei funeste” și al „simțurilor pervertite”, biciuite de clocotul „tulbure” al sângelui; într-o Metempsicoză, poeta se vede „Hero, Gretchen, Julieta”, altădată o spaniolă care „dansează sfidător pe masă” ori sultana de o feroce lascivitate: „Și când deodată tâmplele mi-ar strânge/ În viu-i clește patima barbară / Și
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
vremurilor de odinioară, tinzând să reînvie într-o ambianță de roman trubaduresc dramele prințeselor de altădată și ale artiștilor rătăcitori, uniți printr-o poveste de dragoste. Firul narativ formează doar un pretext, forța de atracție a textului fiind asigurată de clocotul poetic bizar, dramatic. Romanul Golia (I-II, 1933), plasat într-o atmosferă de crepuscul feudal, încearcă să valorifice viziunea hoffmanniană pe terenul unei narațiuni a cărei tensiune trimite la Victor Hugo. Poematicul este supus cu mai multă insistență epicului și
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
importanță literară este nulă. De observat ar fi doar aria tematică diversă: viața evreiască în romanul Aviva, fiica ghetoului (1947), copilăria în Școlarul roșu (1950) și în Micul patriot (1950), memorialistica în Prăbușirea Doftanei (1947), Soarele din anii grei (1951), Clocote (1954), istoria în Scântei în beznă, șabloanele ideologice fiind atotstăpânitoare. SCRIERI: Ioan din Marghita, București, 1946; Aviva, fiica ghetoului, București, 1947; Prăbușirea Doftanei, pref. Teodor Rudenco, București, 1947; Herbac din Mărghita, București, 1949; Ocsko Tereza a fost ucisă!, București, 1949
VAIDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290409_a_291738]
-
Mărghita, București, 1949; Ocsko Tereza a fost ucisă!, București, 1949; Micul patriot, București, 1950; Scântei în beznă, București, 1950; Școlarul roșu, București, 1950; Procesul, București, 1951; Soarele din anii grei, București, 1951; În țara constructorilor comunismului, cu ilustrații, București, 1953; Clocote, București, 1954; Povestiri din anii grei, București, 1954; Anii mâniei, București, 1956; Eșecul bandei V5, București, 1957; Povestea unei mame, București, 1957; Pavilionul revoluționar la catarg (în colaborare cu N. Bârdeanu), București, 1959; Tinerețe (în colaborare), București, 1962. Repere bibliografice
VAIDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290409_a_291738]
-
catarg (în colaborare cu N. Bârdeanu), București, 1959; Tinerețe (în colaborare), București, 1962. Repere bibliografice: Eugen Luca, „Scântei în beznă”, CNT, 1950, 207; Mihai Novicov, O carte care trebuie citită de cât mai mulți, FLC, 1950, 34-35; Ștefania Popovici, Romanul „Clocote”, IL, 1954, 4; Valeriu Râpeanu, Un grăitor document de viață, GL, 1955, 20; Leonard Gavriliu, „Eșecul bandei V5”, O, 1958, 1; Aurel Butnaru, „Povestea unei mame”, IL, 1958, 2; Elena Stan, Lupta partidului în ilegalitate reflectată în romanul actual, TR
VAIDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290409_a_291738]
-
ritmurile, poetul evocă locurile natale, vatra aromânilor de la sudul Dunării (Doleani, satul meu frumos, Crușova, sat minunat), istoria tracă (Frumoasă, neuitată Macedonie), pe Alexandru Macedon („Strămoșule, falnicu-ți nume/Solar străluci-va în veac./ Țâșnit ca un fulger în lume/Din clocotul sângelui trac”) și deplânge pierderea graiului din străbuni (Strigăt, O vorbă), pe care îl socotește „limbă veche-mpărătească”. Unele texte sunt pasteluri (Toamnă în Pind), iar un ciclu de balade (Balada căpitanului Dona, Balada voinicului căzut în luptă, Balada tânărului întors
ZEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290723_a_292052]