560 matches
-
În perioada dintre cele două războaie mondiale, Iernutul a făcut parte din județul Târnava-Mică (interbelic) și a fost reședința Plasei Iernut. Iernutul a făcut parte, pe rând, din Dacia, Imperiul roman, formațiuni statale specifice începutului de ev mediu (România populară, cnezat, voievodatul lui Gelu), voievodatul Transilvaniei dominat de nobilimea maghiară (sec XII - XVI), principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană (sec. XVII), Imperiul habsburgic (sec. XVII - XIX), Imperiul austro-ungar (1867-1918). La data de 17 aprilie 1989 localitatea Iernut a devenit oraș. Primul
Iernut () [Corola-website/Science/297083_a_298412]
-
pace”. După încheierea păcii cu Imperiul Otoman și securizarea frontierei sudice, în ultima parte a domniei, Ștefan își va focaliza politica externă pentru rezolvarea chestiunilor în dispută de la frontiera nordică. În acest sens a dezvoltat un sistem de alianțe cu Cnezatul Moscovei (1491), Hanatul Crimeei și Marele Ducat al Lituaniei (1499), în scopul îngrădirii influenței polone. După victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului din 1497 și expediția militară în Galiția din 1498, a încheiat pace cu Regatul Poloniei. Ultima sa mare
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
de-a lungul țărmului nordic al Mării Negre. ("Desht-e-Kipchak"). În secolul al XIII-lea, zona a fost frământată de dispute interne și a fost devastată de invadatorii păgâni mongoli din Hoarda de Aur și de nomazii turcici musulmani care au jefuit cnezatele rusești pentru mai bine de trei secole. Cunoscuți și cu numele generic de tătari, acești cuceritori au stăpânit zonele sudice și centrale ale Rusiei de azi. În același timp, zonele vestice ale teritoriilor rusești fuseseră încorporate în statul lituaniano-polonez. Disoluția
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
Rusia a rămas singura țară creștină suficient de puternică la extremitatea estică a Europei Răsăritene, ceea ce i-a permis, mai târziu, să se pretindă ca unică moștenitoare a Imperiului Roman de Răsărit, adică A Treia Romă. Deși sub suzeranitatea mongolilor, Cnezatul Moscovei a început să-și afirme influența în zonă, iar, la sfârșitul secolului al XIV-lea, a devenit suficient de puternic pentru a se scutura de jugul invadatorilor. Statul rus era controlat de Hanatul Crimeii, statul succesor al Hoardei de
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
primul care și-a luat titlul de "Mare Cneaz (Duce) al tuturor rușilor", după ce s-a căsătorit, în 1469, cu Sofia Paleologu, o prințesă bizantină (nepoată a fostului împărat bizantin). Marele Cneaz a consolidat dominația Moscovei în zonele înconjurătoare, cucerind cnezatele mai mici sau obligând principii locali să-i recunoască suzeranitatea. În 1574, nepotul lui Ivan cel Mare, Ivan cel Groaznic, a fost, la numai 16 ani, încoronat în mod oficial "Țar al Rusiei" (forma slavizată a termenului roman "Caesar"). La
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
astfel New York-ul și devenind orașul cu cel mai mare număr de miliardari. Moscova este situată pe râul Moscova, în Districtul Federal Central al Rusiei europene. În decursul istoriei orașul a servit drept capitală unei succesiuni de state, de la medievalul Cnezat al Moscovei și urmașul său, Țaratul Rusiei, și până la Uniunea Sovietică. Moscova este gazda Kremlinului, o fortăreață străveche care este astăzi sediul Președinției Rusiei și al ramurii executive a guvernului Rusiei. Kremlinul este, de asemenea, și unul din cele câteva
Moscova () [Corola-website/Science/297431_a_298760]
-
al Rusiei. Conform "Cronicii lui Nestor", elita rusă era constituită, inițial, din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik. Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere. Epoca de Aur a Rusiei
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
constituită, inițial, din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik. Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere. Epoca de Aur a Rusiei Kievene a început cu domnia lui Vladimir cel Mare
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
Aceștia au emigrat la sud de Dunăre sau au fost asimilați de populația romanică majoritară, dar au lăsat numeroase toponimii de origine slavonă: râul "Bistrița" (în nord-estul Olteniei), "Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț, Dumbrava" etc. În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș care, odată unficate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru a respinge atacurile maghiare dinspre munți, care ocupaseră Transilvania și a celor tătare dinspre est, care reușiseră să ocupe în perioada lui Litovoi, toată
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
sud, se întindea până la regiunea de câmpie, iar în nord îngloba și ținutul Hațegului. Voievodatul lui Seneslau se afla în depresiunea Titestilor sau Arefului, având ca granite: în sud - regiunea de câmpie și în nord - Țara Făgărașului (inclusiv). Cele două cnezate erau așezate în dreapta Oltului, cel al lui Farcaș în județul Vâlcea, iar cel al lui Ioan probabil se afla mai la sud. Dintre aceste formațiuni românești, cea care se afirmă la putere este voievodatul lui Litovoi. Acesta s-a răsculat
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
contra Hoardei de Aur. În cinstea victoriei, cneazului Dmitri Ivanovici i s-a dat numele de "" (Kulikovo aflându-se pe malul Donului). A fost urmat la domnie de fiul său, Vasili Dmietrievici Donskoi, (), (1371 - 1425). Dmitri a ajuns pe tronul Cnezatului Moscovei la vârsta de 9 ani, în 1359. Cât timp era minor, guvernul a fost condus de fapt de Mitropolitul Alexei al Rusiei. În 1360 la cea mai mare demnitate printre cnezii din Rusia era Marele Cneaz de Vladimir, această
Dmitri Donskoi () [Corola-website/Science/317212_a_318541]
-
Mihail II din Tver, pentru Vladimir, în favoarea lui. Alți cnezi din Rusia nordică au recunoscut, de asemenea, autoritatea sa și au contribuit cu trupele lor la lupta iminentă împotriva Hoardei de Aur. Până la sfârșitul domniei sale, Dmitri a dublat practic teritoriul cnezatului Moscovei. Dmitri, în cei treizeci de ani zi săi de domnie, a văzut începutul sfârșitului dominației mongolilor asupra unor părți din ceea ce este acum Rusia. Hoarda de Aur era grav slăbită în războiul civil și dinastic dintre rivali. Dmitri a
Dmitri Donskoi () [Corola-website/Science/317212_a_318541]
-
încercarile sale de a-și mări puterea. În 1378 Mamai a trimis o armată mongolă care a fost învinsă de către forțele lui Dmitri în Bătălia de la râul Vozha. Doi ani mai târziu Mamai a condus personal o forță mare împotriva cnezatului Moscovei. Dmitri l-a întâmpinat și l-a învins la bătălia de la Kulikovo. Mamai, învins, a fost detronat de un general rival mongol, Tokhtamysh. Acestui han, Dmitri i-a jurat supunere și i s-a confirmat dreptul de a pune
Dmitri Donskoi () [Corola-website/Science/317212_a_318541]
-
locuiau pe o suprafață de aproximativ 21.000 km2. Numeroși dintre membrii inițiali ai Armatei cazacilor de pe Terek au fost osetini . Primele înregistrări scrise cu privire la coloniile slavilor de pe cursul inferior al râului Terek sunt din anul 1520, anul în care Cnezatul Riazanului a fost anexat de Marele Cnezat al Moscovei, iar un grup de locuitori s-au refugiat în zona cursului râului Terek (în nordul Ceceniei zilelor noastre). Primele așezări au fost localizate la vărsarea râului Aktaș. Acesta a fost cel
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
000 km2. Numeroși dintre membrii inițiali ai Armatei cazacilor de pe Terek au fost osetini . Primele înregistrări scrise cu privire la coloniile slavilor de pe cursul inferior al râului Terek sunt din anul 1520, anul în care Cnezatul Riazanului a fost anexat de Marele Cnezat al Moscovei, iar un grup de locuitori s-au refugiat în zona cursului râului Terek (în nordul Ceceniei zilelor noastre). Primele așezări au fost localizate la vărsarea râului Aktaș. Acesta a fost cel mai vechi grup, cel al „cazacilor de
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
la grad de mitropolie și conducătoare a Bisericii Slave, dar tot sub ascultarea Patriarhiei Constantinopolului. În anul 1589 Mitropolia Kievului își proclamă independența față de Patriarhia Constantinopolului și își mută reședința la Moscova, unde se autointitulează Patriarhia Moscovei. În același timp, cnezatele scindate ale Rusiei se unesc și formează Imperiul Țarist Rus, cu capitala la Moscova, ce devenise noul centru al ortodoxismului și se autointitulează "A treia Romă" . Biserica Ortodoxă Rusă începe o expansiune spre Răsărit, pe tărâmurile Siberiei, fiind sprijinită de către
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Polonie și estul Germaniei) și s-au stabilit inițial în regiunea grecească Salonic. Datorită condițiilor nefavorabile, s-au stabilit într-o zonă mai nordică, într-o regiune care se numea Provincia română Illyricum. Pe coasta adriatică, sârbii au înființat patru cnezate costale cunoscute ca fiind Neretva, Zahumnlje, Konavle, Travunia și Doclea. Teritoriul se întindea din estul Alpilor Dinarici către nord spre Râul Sava, si cuprindea regiunea Bosniei. A păstrat vechiul nume "Șerbia" numită adesea de către bizantini "Șerbia Botezata", datorită creștinării acesteia
Istoria Serbiei Medievale () [Corola-website/Science/319556_a_320885]
-
state balcanice. Incompetența de a menține marele țarat înființat de tatăl său, Ștefan al V-lea nu a reușit să respingă atacurile străinilor, sau să lupte împotriva independenței nobilimii sale. al lui Ștefan Uroș s-a fragmentat în mai multe cnezate, iar unele dintre acestea, nu i-au mai recunoscut conducerea. Ștefan Uroș a murit fără să lase un urmaș pe 2 decembrie 1371, după ce majoritatea nobilimii sârbe a fost distrusă de truci în bătălia de la Maritsa la începutul acelui an
Țaratul Sârb () [Corola-website/Science/319617_a_320946]
-
(în limba maghiară: "Lodoméria") este numele latinizat al regiunii Volodimir-Volinski (Volînia), un cnezat medieval, parte a Halici-Volînia în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Numele „” a fost folosit întotdeauna împreună cu cel al Galiției, numele latinizat al Haliciului. Lodomeria a fost începând cu secolul al XIV-lea parte a Regatului Ungariei. După
Lodomeria () [Corola-website/Science/319626_a_320955]
-
sud. Această ipoteză se bazează pe similitudinea cu denumirile hoardelor tătare: „Hoarda Albastră” (estică) și „Hoarda Albă (vestică). Istoricul Nikolai Karamazin a descoperit că denumirea „” a fost folosită încă din 1135 într-un letopiseț din Rostov, care se referă la Cnezatul Vladimir-Suzdal. Într-un manuscris din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se relatează că arhiepiscopul de Riga, fratele Vaislanum, a fost invitat să propovăduiască creștinismul catolic în "Alba Ruscia" și în Karelia. În perioada secolelor al XII-lea
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
că arhiepiscopul de Riga, fratele Vaislanum, a fost invitat să propovăduiască creștinismul catolic în "Alba Ruscia" și în Karelia. În perioada secolelor al XII-lea - al XV-lea, termenul „Rutenia Albă” desemna regiunea de nord-est a Rusiei și a Marelui Cnezat al Moscovei, iar din secolul al XVI-lea, termenul a început să fie folosit pentru desemnarea Țaratului Rusiei. Pentru prima oară, termenul „Rutenia Albă” a fost folosit pentru desemnarea Belarusului în Letopisețul Ipatiev, într-un pasaj care relatează căsătoria regelui
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
apare „Chronicon Polonorum” (1333—1385) a lui Joannis de Czarnkow. El numește orașul Poloțk „fortăreața Ruteniei Albe”.. Pe o hartă a Europei Răsăritene din 1459 a lui Nicolaus Cusanus, teritoriul de la este de Nipru și Borisifen aflat sub controlul Marelui Cnezat al Moscovei. Nikolai Karamzin în lucrarea "Истории государства Российског" („Istoria statului rus”) citează scrisoarea trimisă la Roma de către marele cneaz Ivan al III-lea mai înainte de căsătoria din 1472 cu Sofia Palaiologhina, nepoata împăratului Imperiului Bizantin, Constantin al XI-lea
Rutenia Albă () [Corola-website/Science/319032_a_320361]
-
Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde numeroasele toponime cu "Walchen" le atestează și unde mai dăinuiește până azi Limba romanșa). În sensul restrâns, privitor la istoria Românilor, Româniile populare se referă cu precădere la țările și cnezatele locuite de Români, Aromani, Istro-români și Megleno-Români. Româniile populare europene au apărut în majoritatea lor, în Evul Mediu timpuriu, ca obști rurale creștine, ce căutau să-și ocrotească resursele fie ferindu-se de contacte cu năvălitorii (de exemplu, ascunzându-se
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
slavizare în Balcani), fie au supraviețuit, contopindu-se și formând principate mai mari (cazul voievodatelor românești). Româniile (româniile) populare din istoria Românilor pot fi identificate, în mod probabil dacă nu cert, prin următoarele denumiri : Mulți autori includ în această listă cnezatele menționate pe teritoriul viitoareler voievodate românești înainte de întemeierea acestora : Maramureșul și formațiunile, poate fictive, ale lui Ahtum, Gelu, Glad și Menumorut din Transilvania; Onut, Strășineț, Baia, Bârlad, Hansca în Moldova ; Ioan, Farcaș, Seneslau sau Litovoi în Țară Românească; jupanul Dimitrie
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
activităților politice și sociale ale lui Smal-Stocki. Pe de altă parte, dezvoltarea mișcării naționale ucrainene din Bucovina a fost influențată de cercetările sale (printre altele a publicat lucrarea "Bucovina rusă" în 1897, în care Smal-Stocki a descris istoria Bucovinei în legătură cu Cnezatul de Halici-Volînia și cu alte formațiuni statale slave), de activitatea să publicista (el a fost, de asemenea, co-editor al ziarului "Bucovina", editor al revistei "Russka Râdă") și didactica. În timpul primului război mondial, în calitate de lider al Uniunii pentru Eliberarea Ucrainei a
Ștefan Smal-Stocki () [Corola-website/Science/319399_a_320728]