1,794 matches
-
freneticIn beznă umedă și receA unei cochilii purtată de un val ?Ce-astepti tu strigat de durereInalatat la stele, În clipa deznădejdii de a fii ? Tu tot mai speri, ca o indarjire-a firiiOceanul de speranțe să-ți poarte-n coama-i, talazul fericirii ?... VII. JUMĂTATE DE ÎNTREG, de Lăură Isabelle Nicolae , publicat în Ediția nr. 2247 din 24 februarie 2017. JUMĂTATE DE ÎNTREG Și te-astept sufletul meu pereche, Așa cum noaptea așteaptă răsăritul. Și te-astept jumatea mea de sfera
LAURA ISABELLE NICOLAE [Corola-blog/BlogPost/354280_a_355609]
-
Atât de mici în comparație cu cei din Antarctica... Numai 35 cm are pinguinul din Galápagos (Sheniscus mendiculus) și doar între 3.000-5.000 perechi există. Au provenit de pe coastele Patagoniei (din Peru și Chile). * Există circa 50.000 de foci cu coamă (zalophus californianus wollebacki) în Galápagos. Masculii au haremuri de femele și pui și își păzesc teritoriul pe plajă, patrulându-l. Când un alt mascul îi încalcă teritoriul, grohăie și se repede la el. Cine ridică botul mai sus, acela biruiește
NEUTROSOFIA ÎN GALÁPAGOS de FLORENTIN SMARANDACHE în ediţia nr. 2298 din 16 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354457_a_355786]
-
pata azul, gaviotin, fragata, cormorant, piquero de nasca. Un cormoran pe cuib, clocește. Nu-i pasă de noi. Are cuibul la suprafață, printre iguane. Neascuns, neprotejat ca să nu-i fure cineva ouăle... De ce? Fiindcă n-are prădători. * Multe foci cu coamă (sea lion: Eumetopias jubata). Animale endemice: iguane, crabi, păsări, broaște țestoase, scoici. * Broaștele țestoase gigantice (tortugas gigantes sau los galápagos) au dat faimă locului. Aceste tortugi trăiesc peste 150 de ani! Broaștele țestoase depun ouă în nisip și le acoperă
O CĂLĂTORIE ÎN GALÁPAGOS de FLORENTIN SMARANDACHE în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354455_a_355784]
-
defileele înguste. E suficient să auzi rezonanța conchistadorială a denumirile munților că deja-i cresc aripi fanteziei. Dar nu numai numele, ci și formele fistichii, amintind de siluetele gigantice ale unor închipuiți uriași din poveste stârnesc imaginația. Așa, de exemplu, coama muntelui Montgo seamănă leit cu un elefant ce tocmai se odihnește. De asemenea, la tot pasul ai impresia că pe cerul de un albastru strălucitor sunt proiecteate chipuri de războinici cu profiluri severe și cu bărbi impunătoare. De la pupitrul mării
LOCUL UNDE MUNTELE IESE LA... MARE de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354454_a_355783]
-
abia s-au șters la nas n-au nici haine, n-au nici ghete, iar acum nu au nici glas. Alții doi, măi mărișori și mai curajoși din fire, mi-i opresc pe căișori înainte să se mire. Ce mai coama măiestrita, împletită-n șapte cozi, si ce coadă potrivită, mâna-n ea să ți-o înnozi. Și ce greabăn, si ce crupa, si ce glezne lunecoase parcă-s zmei ce se întrupa să fure fete frumoase. Caii mei, măi verzi
CAII MEI de DORA PASCU în ediţia nr. 1938 din 21 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354508_a_355837]
-
de frumos împodobită, ca un imens mănunchi de flori din mijlocul căruia se ridicau spre tării clopotnița și sfânta cruce! Dacă la început se închinau aci doar oamenii locului, puținii vârstnici rămași în sătuc, cu timpul urcară la mitocul de pe coama dealului mulțime de credincioși. Îi atrăgeau, pe lângă pitorescul ținutului și slujbele făcute, dar și povestea iconarului. Și, pentru că el se afla totdeauna în strana bărbaților, îi puteau vedea chipul, îi puteau mulțumi pentru osârdia depusă în împodobirea sfântului locaș. Nu
ICONARUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353962_a_355291]
-
îl vedeam, de fapt vedeam o siluetă și nu o față, un chip! Trapul calului se auzea de departe, calul acela nu mergea la pas niciodată, era văzut doar la trap sau în galop! Era un cal negru, înalt, cu coama lungă fluturând de-o parte și de alta a gâtului, cu capul sus, ca la defilare, cu urechile drepte, cu ochii lucitori, cu nările roșii, mari cât pumnul, fornăind continuu, cu coada ușor arcuită în sus, cu o piele lucitoare
DE SILVIA OLTEANU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1323 din 15 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/353119_a_354448]
-
îl înhamă la șaretă. Pentru Lăcrămioara aceste vehicule, șareta și docarul erau lucruri din povești. Ba, mai mult decât atât, caii care le trăgeau nechezând sau fornăind pe nas o și fascinau , o și speriau. Erau niște trăpași dolofani, cu coame bogate care se legănau când mergeau. Unii erau tineri și supli și aveai impresia că zburau cu șareta cu o singură persoană în ea. De regulă era doctorul de cai cu șareta sau brigadierul de la grădină, domnul Cărbunaru. Directorul fermei
DESCOPERIRILE LACRAMIOAREI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352630_a_353959]
-
nr. 1620 din 08 iunie 2015 Toate Articolele Autorului Fereastra tăcerii se sparge-n cuvinte, Când dorul aleargă prin vara fierbinte Muguri de vorbe se scaldă în soare, Ca zbuciumul zilei să ia alinare. Cerul oglinzii cutează mereu Vede doar coama, batrânului zmeu Râde amarul în piele de oaie, Când lupii flămânzi încă jupoaie... Taxa pe zâmbet se mai dezbate Ultimul chicot mai dă din coate, Semnu întrebării tot mai așteaptă Este-n exil pe ultima treaptă. Teii în floare "cădesc
ZÂMBET de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1620 din 08 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352728_a_354057]
-
Acasa > Versuri > Ipostaze > PRECLASICE Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1181 din 26 martie 2014 Toate Articolele Autorului Preclasice 1. O turmă inumană prin timp mergea încet, Sălbaticele coame, ca flamuri în deșert, Cerșea lumină turma, copte-n glod lovind, s-a prăbușit asupra fulgerător bolid. S-au ridicat strămoșii, a fost întâia zi, Cum farul într-o noapte din valuri s-ar ivi, Apoi un altul, sute , milioane
PRECLASICE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1181 din 26 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353584_a_354913]
-
lângă mine. Fără să-mi impun m-am apropiat mult de el. Eram aproape lipiți unul de altul. Îi simțeam privirea jucăușă plimbându-se periculos de alunecos pe ceafa mea, după ce mi-a săltat buclele imaginând în palma sa o coamă bogată. Răsuflarea sa caldă îmi gâdila urechea dreaptă, în timp ce-mi admira curbura delicată a bărbiei și a gâtului meu lung, care parcă implora sărutările sale. Încercam să fiu nepăsătoare la tot acest asediu aparent nevinovat, dar plin de
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1170 din 15 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353613_a_354942]
-
gând să-mi deșeuez caii. să le dau jos căpestrele, să nu-i mai țesăl! să-i las să-și aleagă pajiștea, și nici măcar să nu-i supraveghez când pasc. Doar să-i privesc și să mă-mbăt de libertatea coamelor fluturate în vânt și de ropotul copitelor înspre sălbăticie. 2 celos Mă frânge dureros extatic dialogul. Abia perceptibil, profund și grav, ...mai grav Mă frâng și mă-mpart corect și echitabil la doi, pe coarde de violoncel. Referință Bibliografică: poeme
POEME de LUCIA BIBART în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353717_a_355046]
-
și bucuria jocului zugrăvesc tablouri de amintiri ale regizoarei, ca acel despre ceata de copii pe care ea o organiza și care, într-o zi a vrut să zboare de pe casă folosind o batistă drept „parașută”! Fiind cu toții urcați pe coama casei, „șefa” a exclamat: „toți după mine!”. Noroc de tatăl ei care i-a văzut și a strigat: „stați acolo să vin la voi și zburăm cu toții!”. Părintele născocitoarei de jocuri teribile a urcat, cu spaima în sân, și le-
ELISABETA BOSTAN. CORIFEU BUHUŞEAN AL CINEMATOGRAFIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354128_a_355457]
-
du-ma în Țară copilăriei. Ajungi pe la căderea serii Și lasă-mă la poarta VERII, Într-o poiana cu flori multe, Lângă un parau, ce vine de la munte. Și ia-ma apoi din nou în să Și poarta-ma pe coama ta, Ajungi din nou, pe inserat Dar să mă lași în loc “Primăvărat” Și să m-astepti pe o cărare Într-un loc lipsit de nori, Lângă un copac cu flori. Și nu-i asa gandule drag, C-ai să mă
VIS DE IARNA de LAURA ISABELLE NICOLAE în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354267_a_355596]
-
și rece A unei cochilii purtată de un val ? Ce-astepti tu strigat de durere Inalatat la stele, În clipa deznădejdii de a fii ? Tu tot mai speri, ca o indarjire-a firii Oceanul de speranțe să-ți poarte-n coama-i, talazul fericirii ? Tu tot mai speri, Cum speră perla de sidef În miezul scoicii ferecate de tăcere, Să fie scoasă la lumină Și îmbrățișată în mângâiere ?.... Oh , daaa ! Că perla sidefie este viața. E unică, E sclipitoare, E valoroasă
VIATA CA O PERLA de LAURA ISABELLE NICOLAE în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354274_a_355603]
-
Aici, cît sunt singur și-i lungă cărarea, Chem îngerii mei păzitori Și nu mă usucă, decât depărtarea Și mutre urâte de ,,ciori”! Mai mult mă îndoaie, nu ,, ștreangul și biciul”, Ci lipsuri și chinuri din țară, Zbârlită mi-i coama, așa ca ariciul, Când oameni haini mă-nconjoară!. Mă rog, pentru voi, pentru Pace, Cât pot, din adânc mulțumesc! Dar știu că mai mult, nu pot face, Muncesc, pentru voi, cât trăiesc!. Fiți siguri, cât ,,Calul” trăiește, Chiar dacă mai doarme
CALUL de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 570 din 23 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354579_a_355908]
-
porni cu ea în cârcă pe urma vulpii. Au ieșit în câmp și, când pe sus, când pe jos, au străbătut o parte din Sohodor, câmpul satului dinspre miază-noapte, înțesat cu schijele metalice ale ultimului război. Când au ajuns pe coama dealului, bunicul s-a oprit. Și-a ajutat cu greu nepoata să descalice de pe mârțoaga pe care o închipuia și începu să protesteze: - Grea soartă au bieții bidivii! Uite cum mă înțeapă genunchii. Dar șalele! Deh, încheieturile oaselor mele, dar
UN BĂTRÂN ŞI DOI COPII de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 445 din 20 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354664_a_355993]
-
Ultimul Far, fascie plăpândă și efemeră în vasta și orbitoarea semiobscuritate, pâlpâi agonic. Deodată proteza unui picior, proteza unei mâini și o perucă bărbătească se detașează de grosul masei. Mâna, suprapusă piciorului vârât într-un bocanc militar, se cațără pe coama unui gnais, fluturând în degetele rășchirate peruca decolorată. Un glas cavernos împunge zarea, făcând uriașul convoi să se oprească și să asculte Inspirata Tripletă: „Încotro te îndrepți, Popor al Protezelor, spre ce țel iluzoriu îți porți pașii? Lumina aceea e
MARŞUL SUICIDAR AL PROTEZELOR de ION IANCU VALE în ediţia nr. 570 din 23 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354722_a_356051]
-
voi pleca în largul zării să cresc în mit ca Odiseu care rătăcește și astăzi prin pustiuri, voi face un popas lângă veșnicie ascultând liniștea ascunsă din munți și păduri cu toiagul tocit voi rătăci prin singurătăți fulgerând pe-o coamă de dor prin fantastica noapte a pământului cu visul cu care-am plecat să-nconjur pământul și lumile astrale; mi s-au topit visele, s-au făcut ape călătoare, drumul de la mine până acasă a-nțelenit, cu iubire cu tot, s-
LITANIE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347059_a_348388]
-
seamă, s-a apropiat de ceea ce părea a fi un cal alb cu un corn în frunte și l-a studiat cu atenție. Inima îi ticăia de emoții nedeslușite, iar curiozitatea o împingea înainte, tot mai aproape de el. Stropii de pe coama lui aveau sclipiri diamantine. Copila nu mai văzuse asemenea minune față de care simțea o ciudată atracție. După câtva timp a plecat, promițându-și că va reveni. Istovită, a ajuns acasă și a căzut într-un somn adânc. În vis, i-
LEGENDA INOROGULUI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347104_a_348433]
-
nedespărțit. Unde îl vedeai pe unul, era și celălalt. Între ei era o iubire platonică și un jurământ de castitate. Adeseori, după ce se scăldau la cascadă, el îi făcea un pat de flori, iar ea îi împletea clopoței albaștri în coama albă ca neaua. Erau fericiți și trăiau zile nespus de frumoase. În pădurea în care sălășluiau, primăvara și vara erau veșnice. Uneori, Ynn își punea capul în poala ei și adormea ca un prunc. Acesta era un semn de mare
LEGENDA INOROGULUI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347104_a_348433]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > RĂTĂCIND PRIN NOI Autor: Daniela Tiger Publicat în: Ediția nr. 1030 din 26 octombrie 2013 Toate Articolele Autorului gâfâituri sacadate de lumină cuprind reumatic apusul mieros scăldând în valul șoaptelor umbrele prelinse ale gândurilor retezând coama tremurândă a munților de pe Venus împletind mai apoi cozi din brațe de ape sarcastice ape în susur de noi restrictiv ecou diafan spulberat în bucăți de dor vulcanic pătrunde și lava din nori fierbinte și iar ne îmbăiem în șoapte
RĂTĂCIND PRIN NOI de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1030 din 26 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347176_a_348505]
-
siguranța, asemeni ca brâul din piele frumos ornamentat și cu franjuri multicolore purtat cu fală mai ales de către maramureșeni. Alături de tei străjuiau la siguranța lui și a statuii poetului, obeliscul cu cei patru lei măreți, culcați pe labele puternice, având coamele lor stufoase, ridicate, gata de a-și apăra poetul fără de seamă, de orice epigon ce i-ar nega valoarea. La capătul parcului, dai de aleea ce duce spre Grădina Botanică, un alt loc de mândrie al ieșenilor, grădină ce depășește
CĂLĂTORIND PRIN TOAMNĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1739 din 05 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/347152_a_348481]
-
lui. Era un cal deștept și îl iubea pe Mitică. Cu supunere primea mângâierea lui. Bunicul l-a învățat cum să-l perie mai bine pe spate, iar mânzul stătea nemișcat de atâta plăcere. Din când în când dădea din coamă, semn de mulțumire. Cam peste patru ani, băiatul se afla chiar în grajd, când a intrat unchiul său, Nicolae: Ce faci măi, Mitică? De mult nu te-am văzut! Ești harnic, văd că-l cureți pe Luminosul tău. Între timp
LUMINOSUL de SUZANA DEAC în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357048_a_358377]
-
lui. Cerul gurii i se uscase. Nu mai avea salivă în gură și avea senzația că se sufocă. Bătrâna făcuse un pas înainte cu piciorul drept, îndoindu-și în același timp piciorul stâng. - Încalecă și ține-te cu mâinile de coama mea! Tudorel a rămas înlemnit pentru moment. Nu mai punea la îndoială că vocea care l-a îndemnat era a Bătrânei. Asemenea unui robot ori somnambul, s-a apropiat de ea, a prins coama cu o mână și cu cealaltă
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]