994 matches
-
eu la el ! Încet, mi-am ridicat ochii: veșmântul era ca al celorlalți : alb-gălbui, cădea până jos dacă i-aș fi văzut picioarele, nu m-aș fi uitat mai sus recunoști regele și după picioare, așa cum drumurile le cunoști după colb și pietre... dar veșmântul, fluturând lin în aerul călduț, cădea până la pământ... m-am uitat mai sus am văzut cum își întinde mâna la botul meu cred că degetele lui erau din lumină, fiindcă numai așa puteau să miroase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
este, dintru început, brutal contestatar și voluntar ireverențios: Ne tutelează și ne boscorodește o generație în care nimeni n-a gândit cu adevărat. În capul lor domnește golul etern și iritant, mascat cu o vitrină de împrumut și împrejmuit de colbul vechimii, al neaerisirii din casele părăsite"165. E evidentă atitudinea de frondă, dublată de o pătimașă gesticulație retorică și o mare încărcătură emoțională în acest manifest revendicat astăzi, și de publicistica literară și de istoria ideilor politice. Un alt "document
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu munți Văile toamnei sterilizate de alcoolul brândușei. Pădureanca, o silvană, o garçonne, o băiețoasă respiră concomitent o feminitate plină de gingășie; se invocă flori de tot felul (trandafir, ghiocei), fluturi, libelule, gâze; e tentată de petale și polen, de "colb de frunze". Fascinează germinația, triumfă timpul încolțirii, cel care "dă drumul tuturor sevelor". Acvaticul, ploile, umiditatea înseamnă fertilitate. Neadormit, gândul se trădează prin gest, prin Vorbă, prin Vis; spațiul memoriei devine "un Muzeu-de-Amintiri; o colecție "Unică". Un pod și o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
casă a pătruns mereu rămîne-n întuneric. Se ospătează cu țărînă și glodul este hrana sa; Acolo nu mai e lumină și toți sălășluiesc în beznă; Ca păsările se-nveșmîntă, avînd, în loc de straie, aripi Și huzurește pe zăvoare și pe canatul ușii, colbul.... Zeița Iștar, orgolioasă și neînfricată, ca orice divinitate stăpînitoare care vine „de sus”, amenință că distruge porțile dacă nu i se deschide. Conflictul între zei (plan manifest „vizibil”), tărîmuri și principii (planuri derivate, de profunzime) ia forme violente. Căci, la
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în Infinitul unei lumi transcendentale. Ceremonia antică învăluită într-un exotism ermetic așterne atmosfera calmă a unei tristeți mărturisite cu austeră demnitate. Aceeași atitudine neutră, retrasă în umbra discreției, ne oferă alternativa propriului itinerariu parcurs spre o civilizație îngropată sub colbul Eternității. Acolo, printre ruine, ne descoperim pașii de odinioară, obosiți sub povara unor gânduri doar de noi știute. Iar clipa revederii cu propriul Eu este secunda „oglindirii” supreme, a privilegiatei Regăsiri de sine. Expresia temei introductive relevă dimensiunea unei simplități
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Sala Festivă și... o văd plină de elevi!!! Călătoria noastră transdisciplinară poate începe! 5.2. "În faptă, lumea-i călătoria trans a sufletului nostru..." Camelia Circa-Chirilă "Cufundă-te în oceanul cunoașterii, iar dacă nu, cel puțin pune-ți în cap colbul drumului. Căci drumul este lung și marea adâncă și călătoria se face în uimire, când râzând, când plângând." (Farid Uddin Attar, Graiul păsărilor) Suntem cu toții căutători. Ne căutăm locul în lume, ne căutăm pe noi înșine, îi căutăm pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
căutând numai plăcerea fizică și fuga de suferință. Or, tocmai suferința te apropie de adevăr, de lumea ca lumen. Sau, cum zice Eminescu: "Ci trăiește, / Chinuiește / Și de toate pătimește / Ș-ai s-auzi cum iarba crește". În zădar în colbul școlii...). Aceasta este diferența între mimul-epigon și artistul adevărat: cel dintâi nu poate auzi decât nimicul, adică momentul închipuitei morți a identicului, la care nici nu mai poate avea acces. Iarba eminesciană crește, pe când iarba epigonului e numai de decor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fasoleș în altul, sămânță de cânepăș în al treilea, o movilă de mere domnești și pere de Rădășeni”), tehnici ale descântecelor („oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată se pregătea, cu degetul îmbălat, puțină tină din colbul adunat pe opasul încălțării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilașul!” și-mi făcea apoi câte-un benchiu boghet în frunte ca să
Caleidoscop by Elena Amuhaia () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93509]
-
o trădezi/intrând în întuneric?” (L. Blaga, p. 338), „Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!” (M. Eminescu, I, p. 151) Sensul de ‘apartenență’ maschează uneori sensuri circumstanțiale: • spațialitatea (genitivul locativ): „Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii,/Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii.” (M. Eminescu, I, p. 140), „ În cenușa vetrei veghea un motan cu șapte capete...” (M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea: „...La lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mâinile la piept, cât pe ce să cadă amețiți din picioare, de frică și de rușinea arhipăstorului.” (I. Creangă) • participiul provenit din verbe tranzitive, având sens pasiv, este determinat de complement de agent: „Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii.” (M. Eminescu) „Să sărim în luntrea mică / Îngânați de glas de ape.” (M. Eminescu) Indiferent de tranzitivitatea verbului în care își are originea, participiul poate fi al doilea regent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu dezvoltarea unui sens concesiv: cel puțin, barem, măcar, încaltea: „De nu m-ai uita încalte,/ Sufletul vieții mele.” (Ibidem, p. 54), „Dar cel puțin nu spuneți că aveți simțăminte” (Ibidem, p. 25), „Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici.” (Ibidem, p. 151); • izolează într-o poziție privilegiată un component al enunțului: mai ales, în special, îndeosebi: „El citește mai ales noaptea.”; • exprimă adăugarea, cumulul: și, mai, încă, de asemenea: „Și tot pe lâng-acestea cerșesc înc-un adaos:/ Să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o echilibrezi pe spate. Pavel se uita la spinarea aceea ușor încovoiată, la gesturile bruște din timpul mersului, impuse de mișcarea de du-te-vino a plăcii... O spinare ca oricare alta, își spunea distrat, un soldat târșâindu-și picioarele ostenite, în colbul unui drum de război. Își aduse aminte de neîncrederea sa, de ciuda sa când aflase că era vorba de un evreu. Constată în silă că ciuda asta i se părea inexplicabil de justificată și chiar inseparabilă de faptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
instalară la câțiva kilometri de acolo, din prudență. Din când în când, Pavel cobora în satul gol, unde găsea câte o unealtă de dulgher, câte o cutie de cuie, un amnar vechi cu iască... Într-o zi văzu, întipărite în colbul gros al uliței, urme de roți. Recunoscu dârele lăsate de o mașină militară de teren. Trecură câteva luni, mașina nu mai apăru. Nu-i spuse nimic femeii. „Nevestei mele“, își spunea adesea. Refugiul pe care și-l construiseră în străfundul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
naturii înzestrat cu darul cântării (Circuit, Poeții sunt naivi, Aici a trăit poetul ș.a.). Alteori gândul extincției e transpus într-o imagistică astrală: „Numai o dată, mineralizat, / voi atârna de stea, balast ciudat, / și ochii se vor auri pe rând / de colbul stelei ruptă din pământ...” (Numai o dată). Discursivitatea și tonul colocvial din prima carte se accentuează în Ierburi și raze (1974), unde Ț. conversează, ca alți confrați postbelici, pe diverse teme lirice, cu o emoție stăpânită. El își pune întrebări asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290191_a_291520]
-
procedural și a limbajului juridic, adăugând registrului serios anumite proverbe sau calambururi ("acesta instrumenta o anchetă după procedurile legii Cornelia [...]. Redactează și iscălește actul de acuzare: uciși 35 de senatori, 221 de cavaleri romani, cât despre restul cât nisipul și colbul drumului [s.n.]"). Statutul de observator al propriei înmormântări îi oferă lui Claudius și posibilitatea de a asista la o parodie bine închegată a îndepărtatelore nenia, cântece funerare "cu origini străvechi, care erau intonate în onoarea decedatului de către bocitoare care însoțeau
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și imobilismul. Ca într-un album de epocă, Iașii, bunăoară, își arată chipul crepuscular, vetust, trasat în tușe migăloase, precise. Orașul apare ca o așezare hibridă, mai mult rurală, străbătută de uliți strâmte și abrupte, invadate, după anotimp, de verdeață, colb sau noroaie, cu tramvaie jalnice și trăsuri hârbuite, cu cinematograf, periferii mizere, cu orătănii, cu tot felul de mahalagii, dar și cu așa-zisa lume bună. În genul acesta de proză, ilustrat și de I. Al. Brătescu-Voinești sau de I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
duminică a orbului” -, obișnuiți să fie mereu conduși, ei așteaptă și acum indicațiile cuiva. Deocamdată însă nimeni nu are nevoie de „harnicii lucrători ai câmpului”. Asta până la noi alegeri, când negreșit vor sosi în sate, în mașini stârnind rotocoale de colb, agenții electorali ai celor ce vor dori să-și reînnoiască mandatele. Până atunci, prinși în cleștele unei cumplite mizerii, resemnați, de parcă ar aștepta apocalipsa, bieții oameni sunt lăsați pe întuneric. În aceste condiții e aproape un sacrilegiu să aduci vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Prin calitățile ei, Smaranda face legătura dintre existența fenomenală (spațiul familial) și infinitul cosmic, știind să facă tot felul de minunății. Ea este păstrătoarea unor credințe și ritualuri străvechi, de care se folosește pentru a asigura binele familiei. Ea lua "colb de pe încălțări" sau funingine de la gura sobei zicând: "Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilașul! și-mi făcea apoi câte-un benchiu boghet în frunte ca să nu-și prăpădească odorul!" Unii exegeți
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
POETICE EMINESCIENE Concepția lui Eminescu despre artă și condiția poetului au fost exprimate în: Epigonii, Glossă, Odă (în metru antic), Criticilor mei, Icoană și privaz, Eu nu cred nici în Iehova, Odin și Poetul, Iambul, Numai poetul, În zadar în colbul școlii. Eminescu, un vizionar și un sceptic, mărturisește: Eu rămân ce-am fost: romantic (Eu nu cred nici în Iehova). Unele caracteristici (perfecțiune, echilibru, stilul clar, idealul de bine și frumos) trimit la clasicism: "Ce e rău și ce e
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poetul ia atitudine față de societatea superficială, în care nu sunt apreciate valorile autentice: "E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus" (Criticilor mei) și recomandă existența umană ca izvor de inspirație și nu erudiția (În zadar în colbul școlii). În Epigonii (cea mai reprezentativă artă poetică eminesciană), poetul realizează o odă și o satiră, punând în opoziție operele scriitorilor pașoptiști cu cele ale contemporanilor (epigoni, lipsiți de valoare). Prima parte a poemului este o odă și elogiază poeții
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
din final este sfâșietoare: "Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de rând/ umilesc Infernul” - Loc psihic I), precum și prin instrumentarea unor aluzii biografice care sapă tot mai adânc în galeriile conștiinței: „Nu-mi lipsește nici un organ// Augustin și Maria: la nașterea mea/ dragostea lor era o poveste de mult uitată/ colb colb// Între voi doi așez memoria mea lătrătoare/ ca-ntr-un pat conjugal:/ nu m-ați dorit/ dar mi-ați prezis jupuirea” (Fericita vârstă adultă). În paralel cu etalarea visceralității, devenită concomitent pretext de autoscopie și de autopsie, P. accentuează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
rând/ umilesc Infernul” - Loc psihic I), precum și prin instrumentarea unor aluzii biografice care sapă tot mai adânc în galeriile conștiinței: „Nu-mi lipsește nici un organ// Augustin și Maria: la nașterea mea/ dragostea lor era o poveste de mult uitată/ colb colb// Între voi doi așez memoria mea lătrătoare/ ca-ntr-un pat conjugal:/ nu m-ați dorit/ dar mi-ați prezis jupuirea” (Fericita vârstă adultă). În paralel cu etalarea visceralității, devenită concomitent pretext de autoscopie și de autopsie, P. accentuează acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
intrau în atenția tinerilor liberați din armată ce intenționau să-și întemeieze o familie. Eram nevoit să mă strecor în fața adulților-privitori, loc în care dansatorii, prinși în iureșul sârbelor sau horelor, mă călcau pe vârfurile picioarelor și îmi umpleau de colb hainele. Vânzătorii ambulanți veniți de la târg cu marfă special pentru această sărbătoare își îmbiau cumpărătorii cu înghețată, bomboane ambalate în staniol de diferite culori, cu ciocolată, pișcoturi, acadele, susanuri etc. Vocile lor stridente nu reușeau să acopere sunetele puternice ale
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
în fața lui bubele provocate de păduchi, sub care stătea să crape puroiul. Nădăjduiau să se împiedice de vreo pungă cu galbeni pentru a fi izbăviți de viața mizeră. Prin gunoaie, colcăiau șobolanii care băgau spaima în motani. Purici, ascunși în colbul drumurilor pietruite, mușcau trecătorii, răspândind ciuma. În fiecare bortă se năștea și creștea câte o cotoarbă. Pacostea se hrănea până aproape să plesnească din mizeria strânsă în întunericul cotloanelor. Pe la porți, erau scoase cadavrele celor răpuși de holeră. Lumea o
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]