693 matches
-
altundeva”. Iar Artaud observă că, în mod paradoxal, tocmai materialitatea corpurilor, a costumelor, a culorilor, a mișcărilor și a sunetelor este ceea ce face din teatrul balinez un teatru al Manifestării invizibilului prin vizibil. Corpurile se plasează aici la granița dintre concretețea cărnii și abstracție, sunt corpuri-semn, hieroglife însuflețite, situate în spațiul ce desparte trupul viu de marionetă sau de manechin, în acel spațiu unde incarnarea se află la limita dezincarnării sau, mai exact, pare să resimtă nevoia de a o integra
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de apariția fantomei, ambivalență căreia i se datorează fascinația invizibilului ce se lasă văzut. În teatrul no, totul se petrece ca și cum shite și waki s-ar alia pentru a sublinia extrema dificultate de a deosebi visul de realitate, năluca de concretețea trupului viu. Astfel, în Kanehira, piesa deja citată a lui Zeami, fantoma nu este numai o figură a visului, o apariție onirică susținută de forța memoriei, căci ea nu bântuie doar visele ci și realitatea făcându-ne să credem că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
concura cu succes pe aceea a oamenilor vii. Iată cât de puternică este și memoria locurilor, a obiectelor cu virtuți evocatoare, nu numai pinul - ca în acest no -, ci și costumul, căci a treia fantomă nu va avea nevoie de concretețea unui corp de actor pentru a se întoarce printre noi. Va fi suficientă prezența unui costum, convertit în veritabil instrument al aducerii aminte. Obiectul trezirii memoriei va fi tocmai acest costum învestit cu forța amintirii, costum-însemn al unui spirit și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
poarta castelului lui Macbeth, lovituri pe care teroarea de care paznicul este cuprins le face să răsune cu o forță înzecită. O teroare iscată de ceva ce nu are propriu-zis o formă, un trup, un chip. O teroare lipsită de concretețe, de materialitate. Când, la sfârșitul celui de-al treilea act din Prințesa Maleine, fereastra se deschide, toată lumea fuge țipând îngrozită, deși nu se întâmplase nimic neobișnuit. Straniile cuvinte din finalul acestei scene au încă de pe acum o tonalitate beckettiană: „Se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să capete, în schimb, o și mai mare forță de apariție. Cum am putea exprima, mai bine decât o face Pirandello, intensa senzație de realitate a acestor entități nedefinite, condamnate să oscileze veșnic între starea lor amorfă și aspirația spre concretețe, spre materializare? Dar oare nu aceasta este, pentru Pirandello, însăși esența teatrului, miezul său tainic? Cea căreia dramaturgul îi încredințează evocarea momentului melancolic al asfințitului, când, în liniștea cabinetului său de lucru, orice autor se cufundă într-o umbră forfotind
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că mai trebuie să aibă, în același timp, o gesticulație sugerând fantoma, că trebuie nu doar să „incarneze”, ci și - mai ales - să „dezincarneze”. În esența lui, teatrul se va înscrie întotdeauna, după părerea lui Artaud, în această tensiune dintre concretețea corpului și imaterialitatea spectrului. Dramaturgii îl vor interesa numai în măsura în care, ca și Maeterlinck, vor ști să exprime acest tip de tensiune. În prefața la Douăsprezece cântece, apărută în 19231, Artaud va aprecia simbolismul nu pentru caracterul său eteroclit, de „bricabrac
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la artificiul naiv -, Kantor le adaugă încă una: „Protestele unei filozofii care, de la Platon și până în zilele noastre, decretează că scopul artei este mai curând acela de a revela Ființa și spiritualitatea ei, decât acela de a se bălăci în concretețea materială a lumii, în această escrocherie a aparențelor ce reprezintă nivelul cel mai de jos al existenței”. Kantor crede, dimpotrivă, că manechinul este indispensabil teatrului său, un teatru al morții, tocmai pentru încărcătura lui de materialitate datorată acestor aparențe. „Prezența
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prefața, de ce nu, stări rodnice de progres și înălțare. Școala are darul de a „fabrica” uneori ierarhii ale excelenței în mod autarhic, de sine stătător, în contrasens cu cele ce funcționează deja în viața socială. În infatuarea sa, „uită” de concretețea din jur, impunând paradigme valorice care nu se aplică niciodată. Pe de altă parte, și societatea o poate lua „razna”, creând false ierarhii și impunând „valori” contra oricăror norme axiologice și deontologice. De pildă, vânturarea în mass-media a unor „modele
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
umanistă. Dar această provocare este și capcana unde ieșirea revelează nu doar originea crizei, ci și soluția crizei. Ceea ce complică această poziționare rațională nu ține, este adevărat, doar de inadecvările reflexivității, ale dialecticii conceptelor, ci și de (poate mai ales) concretețea pe care simte nevoia să se așeze natura umană, pe palpabilul substanței câștigului și pe viteza împlinirii așteptărilor. În măsura în care în Economie este vorba despre fluctuație ca dinamică a stărilor fizice în preajma iminenței bifurcației elementare, semnul este unul ce trece și
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sperat!) Această recentrare pe antropic a conținutului Economiei repune timpul în ecuație ca produs al conștienței, în toate ipotezele sale și nu doar al celor fizicalizate prin măsurare (exclusiv ca program de muncă, cum s-a întâmplat), orientându și sensurile concreteții economice și pentru timpul „necalculabil” sau „neprețuit”, adică exact cel care se pliază pe subiectivitatea conștientă de rosturile ei și implicată în împlinirea diversității lor subtile. Timpul obiectivat, ca program organizat al schimbului energetic de natură vitală, și timpul subiectiv
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
este nici consecința unei priviri divine ce domină lumea, nici rezultatul unui control exercitat de tehnologii futuriste. Supravegherea este o realitate a prezentului și atât. Ea presupune întotdeauna un „parteneriat”, de unde și nevoia de a ține seama de celălalt, în concretețea lui fizică. În teatru suntem, firește, atenți la comportamente, dar, în egală măsură, suntem atenți la priviri și la voci, căci, aici, supravegherea, nici abstractă și nici îndepărtată, nu se va disocia niciodată de materialitatea corpului văzut și auzit. Supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
conexiuni cauzale observate în viața cotidiană este o chestie de oportunitate în fiecare caz în parte. Pentru științele naturii, «legile» sunt cu atât mai importante și mai valoroase cu cât posedă o valabilitate mai generală. Pentru cunoașterea fenomenelor istorice în concretețea presupozițiilor lor, legile cele mai generale sunt de obicei cele mai puțin valoroase, deoarece sunt lipsite de conținut. Se cunoaște foarte bine că o noțiune ne îndepărtează cu atât mai mult de realitatea infinită în diversitatea ei cu cât este
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
Implementarea strategiei: planificarea operațională - se referă la stabilirea unui plan operațional, întocmit pentru fiecare activitate, cuprinzând următoarele elemente: • obiectivele - au un caracter operațional. Obiectivul este un enunț referitor la un rezultat așteptat al planului operațional. Fiecare obiectiv prezintă următoarele caracteristici: - concretețe - este ușor de identificat; - pertinență - adecvare situațională; - oportunitate - adecvare temporală (acțiunea respectivă se desfășoară la momentul potrivit); - realizabilitate - adecvare la posibilitățile reale ale celui/celor care inițiază acțiunea; - măsurabilitate - ușor de evaluat cu instrumente cantitative și calitative. • resursele - pot fi
Management general și strategic în educație. Ghid practic by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2049_a_3374]
-
reunește principiile instalațiilor artistice cu noile concepții asupra obiectului (imagine/proces/organismă de artă. Acesta din urmă, cu toate că este supus unui proces de mutabilitate și de virtualizare genetică, proces care deconstruiește ideile fixe de reprezentare și de obiect, își manifestă concretețea și condiția fizică, noua materialitate biologic-tehnologică și subiectivă. Deși într-o anumită măsură se poate considera că, în instalația interactivă, obiectul și-a pierdut regimul privilegiat în favoarea accentuării procesualității creației și a spațializării, la Eduardo Kac, obiectul artistic își manifestă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de natura materialității care subzistă deopotrivă în mod fenomenologic și tehnologic. Astfel, corpul este restructurat ca biotehnologie, iar identitatea este dată de conlucrarea corporalității cu conștiința transfigurată prin relaționarea cu noile tehnologii informațional-comunicaționale. Identitatea (postăumană, ca solidaritate între materialitatea organic-mașinică, concretețea forțelor intelectului și subiectivitatea afectelor, este un proces de relații al organismului cu lumea, al minții cu trupul și al tehnologiei cu biologia. În această viziune sintetică se produce fluidizarea demarcațiilor existențiale și culturale fixe. Identitatea postumană, cyborgică, avatarică sau
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
timp, Cioran notează că „nimic nu mi-a dat vreodată senzația de realitate pe care mi-o dă un copac” (III, 385), suntem tentați să credem că această senzație de realitate nu-i decât împlinirea absolută a irealității lumii. Așa cum concretețea propriului chip răsfrânt în oglindă proiecta în ireal, la fel, asumarea irealului generează forme palpabile, deci lume. „Să-mi inventez un soi de prezent” (III, 172), își spune într-un loc. Or, prezentul, în concretețea lui, i se refuză lui
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
absolută a irealității lumii. Așa cum concretețea propriului chip răsfrânt în oglindă proiecta în ireal, la fel, asumarea irealului generează forme palpabile, deci lume. „Să-mi inventez un soi de prezent” (III, 172), își spune într-un loc. Or, prezentul, în concretețea lui, i se refuză lui Cioran, iar el, compensativ, găsește un soi de beatitudine tocmai în absența oricărei dorințe și în proiectarea ca prezență a irealului. Întors în lume, irealul este salvat. La polul opus beatitudinii, durerea, de asemenea, poate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Și m-ai pus și pe mine să ies. De parcă fusesem cine știe ce barosani de comuniști! Alții au rămas liniștiți pe locurile lor... Ba s-au dus și mai sus... Și noi? Parcă am fi omorît oameni! Costache: (foarte departe de concretețea dialogului) Poate că... am omorît... Marieta: Ce dracu' tot spui tu acolo! Costache: Poate că... ne-am omorît pe noi... pe noi... Marieta: Mă, tu ce naiba ai, ai febră, ești bolnav?! Costache:...Eu m-am omorît... puțin cîte puțin... Și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Cea de a doua oră are o dublă menire. Pe de o parte, are scopul de a facilita trecerea de la receptarea vizuală la receptarea vizionară, de la "ochiul vederii", la "ochiul minții"; trecerea de la autoportretele picturale, mai ușor de receptat, datorită concreteții imaginii vizuale, la autoportretele literare, mai greu accesibile, din cauza abstracțiilor generate de cuvânt. Pe de altă parte, ea introduce ideea conform căreia fiecare creație artistică poate fi socotită, într-un anume fel, un autoportret tainic al artistului creator, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
picturale, prin rafinamentul gamei cromatice, prin încadraturile ei clasice. Adecvată prin încrâncenarea conținută care rezultă din desenul liniilor și din alternanța culorilor și care rimează perfect cu tensiunea și cu duritatea acestui film, aflat permanent la limita suportabilității. Funcționată prin concretețea detaliilor (noroiul clisos, apa tulbure, pereții coșcoviți, câmpul băltit etc.) care punctează dezolarea unui univers unde oamenii adevărați sunt niște epave, iar neoamenii sunt cei mai vitali. Șocantă prin alternanța luminii difuze și obosite din exterioare cu lumina concentrată și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tuturor filmelor sale: retrospecția analitică/ narativizarea (punerea în intrigă și anihilarea teatralului exterior), dialogul cu funcție dramatică (specific filmului mai mult sau mai puțin teatral, nu teatrului filmat), personajele /protagoniștii cu evoluție analitică (întrupați de actori capabili să alterneze instantaneu concretețea naturalistă cu stilizarea expresionistă). Numai un regizor total, polivalent, poate pune în confluență cele două limbaje, cu o variabilitate estetică atât de mare încât orice stereotipii rețetare sunt excluse; dar, dincolo de toată această bucătărie internă, rămâne puterea lui Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Alexa Visarion înaintează prin sugestii-perechi, duale, prin așternerea întregului câmp la dispoziția unor idei ce cheamă imediat opusul: profan-sacru, constrângere libertate, înălțare prăbușire, singurătate comuniune, speranță deziluzie etc. Cum sunt ele puse în mișcare în curgerea fatalmente mediată de concretețea imaginii cinematografice? Printr-o accentuare derutantă a unuia dintre cele două elemente contras tante. Un exemplu paradigmatic: începutul ne-o prezintă pe tânăra biciclistă (Cristina Drăghici), ieșită în calea Trecătorului (Răzvan Vasilescu), drept una având gura cam slobodă. "Cum te
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este nevoit să-si folosească abilitățile profesionale pentru a nu pierde situația de sub control, construirea unui acord - este etapa în care problem, nevoile fiecărei părți sunt clarificate, precum si modalitățile de realizare a acestora. În construirea acordului se va susține claritatea, concretețea si exactitatea precizării termenelor de înfăptuire a acțiunilor. încheierea si realizarea acțiunilor - în final mediatorul mulțumește părților pentru participare, iar dacă una dintre ele are dubii în privința îndeplinirii acordului, se poate stabili o întâlnire anterioară. Mediatorul poate lucra singur sau
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
își serbează un nou triumf"143. El combate în acest fel psihologia asociaționistă, dominantă în epocă. Operând cu metodele științelor naturii, aceasta din urmă era explicativă și ipotetică; ea reducea ansamblul psihic la o asociere de funcțiuni, îndepărtându-se de concretețea vieții psihice individuale și stabilind "o mecanică sufletească"144. Totodată, Vianu arată că pentru Dilthey, sufletul nu este "o colecție de stări elementare", ci "o structură teleologică", "nu este amorf, ci are o formă", nefiind condus doar de "cauze eficiente
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
of the Form (1987) și Figural Realism (1999), în ciuda enunțurilor retorice, hiper-critice și a omniprezenței "ismelor" acest tipic pentru un exponent al intellectual history. Întotdeauna istoricii intelectuali au excelat în "-isme". Aceste formulări intelectuale (în sufixe) nu redau intenționalitatea și concretețea unor cunoașteri ci, dimpotrivă, le acoperă. Dinamica vieții și cea a istoriei nu au nicio treabă cu "-ismele". Ceea ce îi unește pe White și Foucault în emplotment-ul lor față de modul lingvistic al cunoașterii moderne este ostilitatea și respingerea "reperelor binare
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]