711 matches
-
două... (Bea.) Artur! (Bea.) Copilul nostru! (Bea.) Tot ce avem noi... (Bea.) Iartă-ne că suntem atât de lași... (Bea.) GARDIANUL (Umăr la umăr cu Grubi; bea.): Iartă-ne că suntem două gunoaie, două otrepe... ARTUR: Să uităm... CĂLĂUL (Extaz confesiv.): Eu mi-am dat seama din prima clipă... că sunteți un profet... un mesia... Vă jur că nu voi pune mâna pe secure... decât dacă va fi nouă... GARDIANUL (Sticla circulă între Grubi și Bruno într-un consens tacit.): Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de gât.): Nu! COLONELUL: Taci! Taci! (Izbește cumplit.) Te-ai ars! (Către ARTUR, calm.) El e Grubi? (ARTUR face semn cu degetul către CĂLĂU.) Îl fac fărâme! (Se repede la CĂLĂU.) CĂLĂUL: Eu tac... COLONELUL: Drepți! Culcat! Târâș-marș! (Către ARTUR, confesiv, plângăreț.) Și-au bătut joc de mine... M-au distrus... CĂLĂUL (Umilit, îmbrățișând cizma.): Noi?! COLONELUL (Lovind.): Gura! Culcat! Drepți! Târâș-marș! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Mi-au pătat onoarea... Sunt groaznic de indisciplinați... Mi-au scos peri albi... M-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi... pentru noi toți... CASIERUL (Către CĂLĂTOR, dar schimbând priviri cu HAMALUL.): Nu v-ar interesa, domnule, o partidă de zaruri? Am putea să vă inițiem, nu-i așa, în jocul de zaruri... V-am putea arăta atâtea lucruri frumoase... (Confesiv.) chiar misterioase... în ce privește zarurile... Ehe... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Neliniștit, învârtindu-se pe loc, uitându-se la cer.): Hm! S-au dus... (Către ceilalți.) Nu, nu... Pentru mine, jocurile... (Din nou, privind în sus.) Cum de s-au dus atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vădită cu frica sa în fața celor doi funcționari ai gării; pe de altă parte, aceștia par destul de speriați de prezența șefului, dar nu-și pot refuza ultimele lor persuasiuni asupra CĂLĂTORULUI.): Bestiilor! Mai lăsați-l în pace! HAMALUL (Chicotind.): Hi-hi! (Confesiv, către CĂLĂTOR.) Șeful nostru are un fel de slăbiciune pentru călătorii prin ploaie... CASIERUL: Să nu vă lăsați înșelat. ȘEFUL GĂRII: Scârbe! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum? HAMALUL (Lămurindu-l, confesiv, pe CĂLĂTOR.): Vrea să rămână singur cu dumneavoastră... CASIERUL: E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORULUI.): Bestiilor! Mai lăsați-l în pace! HAMALUL (Chicotind.): Hi-hi! (Confesiv, către CĂLĂTOR.) Șeful nostru are un fel de slăbiciune pentru călătorii prin ploaie... CASIERUL: Să nu vă lăsați înșelat. ȘEFUL GĂRII: Scârbe! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum? HAMALUL (Lămurindu-l, confesiv, pe CĂLĂTOR.): Vrea să rămână singur cu dumneavoastră... CASIERUL: E o bestie, să nu vă lăsați impresionat. HAMALUL: Întotdeauna face așa... CASIERUL: O să vă întrebe o mulțime de lucruri. O să vă întrebe dacă sunteți fericit... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Joc absent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sub privirile grele ale călătorului.) Nu, nu... vă rog să mă iertați... dacă... N-aș vrea... cumva... să vă supăr. Mi-ar părea imens de rău... Tocmai pe dumneavoastră... un călător... un adevărat călător prin ploaie... Dar, știți, eu... (Patetic, confesiv.) Eu am povestea mea! Povestea mea, nespusă... (Ușor înrăit.) Ce vă pasă dumneavoastră... Ați călătorit, ați fost, poate, fericit... Dar eu... Toată viața mi-am dorit să întâlnesc un călător prin ploaie! N-aș vrea să mi-o luați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că Albert Camus nu și-ar fi început niciodată romanul străinul cu această frază dacă nu i-am fi furnizat-o noi. De altfel nici n-ar fi scris acest roman într-un stil atît de simplu, de liniar, de confesiv în sensul celei mai mari credibilități dacă nu i-am fi oferit noi punctul de plecare, dacă nu i-am fi deschis noi această miraculoasă portiță. „Astăzi a murit mama.” Ce uluitor, promițător, convingător început de roman ! Un roman scurt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
permanentă stare de alarmă. Ca document al neliniștii lăuntrice, poemul merită atunci concentrarea tuturor eforturilor, dăruirea tuturor energiilor vitale, el admițînd În același timp, fără contradicție, conștiința propriei precarități. Într-o asemenea perspectivă, ceea ce va afirma Voronca Într-un text confesiv din 1929 - A doua lumină - nu e decît În aparență paradoxal: „Trăirea celor de o vîrstă cu mine stă În conștiința dezastrului iremediabil, a relativității și omenescului oricărei Întreprinderi, În certitudinea universalei incertitudini și a ridicolului oricărui elixir-formulă - toate formulele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
parcurs care merge de la o anumită impersonalitate inițială (În primele manifeste, tipărite În revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice, transformate Într-un discurs confesiv oscilînd Între fervoarea și entuziasmul adeziunii la idealul novator avangardist și neliniștea, angoasa, nesiguranța unui spirit pentru care totul devine de o realitate dureroasă. „Certitudinea universale incertitudini” - despre care vorbea undeva - colorează În profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lumii date etc.) invita la Întoarcerea spre un afară mereu promițător ca abundență a materiei și mișcării, ca posibilități de restructurare spectaculară a datului real În acea „expresie plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”, indicată de manifestele momentului. Substanța confesivă, cîtă e, a discursului, se va găsi astfel de cele mai multe ori mediată de simili-reportajul realizat de „aparatul Înregistrator” care e ochiul poetului. Intră În joc aici, fără Îndoială, și refuzul programatic al „logicii” și „gramaticii”, al limbajului conceptual-reflexiv, a cărui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Între artere și mănuși incompatibilitatea e, la prima vedere, radicală, - actul deschiderii e Însă posibil În cazul amîndurora, introducîndu-se În plus sugestia unei anumite familiarități a acestui act ce semnifică, În fond, comunicarea dezinvoltă, coborîtă de la retorica tradițională a patosului confesiv la gestul „prozaic”, cotidian. CÎt despre trenul care „a jucat fotbal”, metafora verbală șochează logica „normală” În măsura În care masivitatea obiectului tren nu se pretează ușor la asocierea cu lejeritatea jocului; ea nu e Însă cu totul nemotivată, și poetul va fi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
acest fel se numără, indiscutabil, Craiova văzută din car, unde rememorarea capătă accente nostalgic-ironice, aliaj rar, ce își datorează strălucirea tocmai alternanței vocilor și abilității autorului de a strecura între notațiile prozaice, indiferente, câte un pasaj de aparență lirică ori confesivă: Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume, Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă. Era și primul oraș care-mi ieșea în cale, Poate și asta contează, aveam retina proaspătă, fără gunoaie
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu dragoste iar acum creierul meu e mort. am pornit la maraton ca pe suta de metri. am vrut totul deodată, am vrut să-mi înnebunesc cititorul am uitat că viața e lungă. (Rana) Constatăm, la lectura unor asemenea pasaje confesive, că, într-adevăr, pentru obținerea efectului de sinceritate este nevoie de un rafinament extrem, dar ne dăm seama, în același timp, că, tocmai prin această zonă a creației sale, Mircea Cărtărescu se apropie mai mult nu numai de idealul poemului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
tema morală se consumă. Poemul trece, În acest timp, de la regimul grandorii, de la tonul Înalt, de o pasionalitate lipsită de căldura intimității (sînt imitații, modele prea vizibile...), la climatul de uscăciune al demonstrației morale, pentru a căpăta, În scurtele fragmente confesive, un accent de pasionalitate mai sinceră ș.a.m.d. Există, negreșit, o dualitate În versurile lui Gr. Alexandrescu, nu aceea de ordin stilistic și temperamental (nu pe aceea o avem acum În vedere), ci o dualitate care exprimă o contradicție
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv decît contemporanii lui, glasul trece mai sincer, mai expus la ridicol printre imagini poetice obosite. Este o explicație pentru faptul că lîngă impresia de platitudine, de galanterie trivială, avem, totuși, sentimentul că o sensibilitate nouă Își face greu loc, dar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui caracteristice. Mai este, negreșit, mișcarea epică din poezie. Plăcerea lui Anton Pann de a povesti este evidentă. Simbolurile se adună În jurul unei fabule (o Întîmplare), din care să iasă limpede o idee morală. Chiar În poemele cele mai direct confesive, Pann introduce elemente impersonale din zicerile populare care estompează Într-o oarecare măsura nota subiectivă. Iată-l, de pildă, divagînd În jurul Amorului, temă la modă În 1830. Tonul poemului e indecis: Între patetismul comun al epocii și ironia fină: „Amorul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în intimitatea ființei lui este deturnat către un registru impersonal. Jurnalul de la Tescani este un concentrat de inteligență, rafinament și stil, dar nimeni nu va găsi în el nici măcar urma unui drum către sufletul lui Andrei. Autorul unui document presupus confesiv nu există acolo ca individ. Îmi imaginez uneori, pe fondul acestei inhibiții întreținute, o spovedanie a lui și o bănuiesc devastatoare. M-am întrebat de nenumărate ori dacă, dincolo de experiența unică pe care am trăit-o laolaltă (cea cu Noica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Barolini, op. cit., p. 515. 234 Ibidem, p. 516. (trad. n.) 235 Giuseppe Gigli, Introducere la Fiammetta, Bibliotheca Romanica, nr. 120, 121, 122, Stragsburg, Heitz & Mundel, p. 14, apud ștefan Crudu, op. cit., p. IX. 236 „pagini de subtil roman psihologic”, „roman confesiv ce descrie la persoana întâi chinurile carnale și sufletești ale iubirii” Mirela Roznoveanu, op. cit. , p. 314. 237 „Protagonista, care narează la persoana întâi, este cu certitudine o precursoare a unor eroine precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
renunță niciodată, ultimele ei cuvinte sunt de fapt o rugăciune adresată lui Panfilo de a se întoarce. Refuză să accepte realitatea, seamănă astfel cu eroinele romantice, hiperbolizându-și trăirile și refugiindu-se în scris pentru a diminua, ca într-o terapie confesivă, tragismul pierderii iubirii autentice. Seamănă cu personajul masculin Troiolo, din poemul Il Filostrato: „Fiammetta se îndrăgostește de Panfilo într-o biserică, așa cum și Troiolo este vrăjit de frumusețea Criseidei într-un templu; Fiammetta este părăsită, ca și Troiolo, de cel
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Barolini, op. cit., p. 515. 234 Ibidem, p. 516. (trad. n.) 235 Giuseppe Gigli, Introducere la Fiammetta, Bibliotheca Romanica, nr. 120, 121, 122, Stragsburg, Heitz & Mundel, p. 14, apud ștefan Crudu, op. cit., p. IX. 236 „pagini de subtil roman psihologic”, „roman confesiv ce descrie la persoana întâi chinurile carnale și sufletești ale iubirii” Mirela Roznoveanu, op. cit. , p. 314. 237 „Protagonista, care narează la persoana întâi, este cu certitudine o precursoare a unor eroine precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
renunță niciodată, ultimele ei cuvinte sunt de fapt o rugăciune adresată lui Panfilo de a se întoarce. Refuză să accepte realitatea, seamănă astfel cu eroinele romantice, hiperbolizându-și trăirile și refugiindu-se în scris pentru a diminua, ca într-o terapie confesivă, tragismul pierderii iubirii autentice. Seamănă cu personajul masculin Troiolo, din poemul Il Filostrato: „Fiammetta se îndrăgostește de Panfilo într-o biserică, așa cum și Troiolo este vrăjit de frumusețea Criseidei într-un templu; Fiammetta este părăsită, ca și Troiolo, de cel
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
biografice - se aflau mai aproape de contabilitate decât de literatură. La unii autori, În chip premeditat, ele continuă să rămână ceea ce fuseseră inițial: o variantă a zânei celei frumoase persecutată de surorile mai mari. Doar veacul al nouăsprezecelea, când voga literaturii confesive a atins incandescența, a modificat statutul acestei Cenușărese ce-și pierduse orice speranță. Prin Tolstoi, prin Baudelaire, prin Amiel sau prin Stendhal, autobiografia dobândește un lustru nobiliar. În parte pentru că nașii săi erau ei Înșiși personaje ilustre, În parte și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
au fost Înlăturate. Abia atunci, după ce tensiunea luării În posesie a intimității celuilalt și-a redus intensitatea, se poate vorbi de o componentă estetică: de o aspirație mai degrabă secretă decât conștientă a scriitorului. De cele mai multe ori, cititorul de literatură confesivă speră să descopere, dincolo de autor, personajul. Rousseau, Musil, Thomas Mann erau, desigur, scriitorii unor jurnale. Dar ei mai erau și fascinante personaje, Învăluite În misterul unei ficțiuni ivite din aglomerarea implacabilă de fapte cotidiene. Zi-de-zi-ul devenea, pe neobservate, ambasadorul absolutului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
practic necunoscuți (primii doi) ori vag știuți (al treilea) care, În ceasul al doisprezecelea, cunosc o glorie literară cu totul ieșită din comun. În ciuda unor particularități pronunțate, specia (auto)biograficului se definește prin raportarea la una din problemele-cheie ale literaturii confesive: sinceritatea. Acesteia i se adaugă aproape instantaneu o alta: fidelitatea rememorării. Dacă citim uluiți sutele de pagini În care Ion Ioanid Își amintește cu o exactitate de-a dreptul halucinantă nume și situații pe care o memorie obișnuită nu le
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ceea ce Înseamnă, În Înțelesul larg al cuvântului, ideea de memorie, de confesiune, de intimitate. Fiecare dintre aceste repere, cărora li se adaugă un altul, cel de temporalitate, și un al cincilea, cel de subconștient, sunt etape intermediare ale marii aventuri confesive. Firește, cititorul le percepe Într-o Înlănțuire a simultaneităților, operând propria selecție subiectivă. Lectura de identificare, atât de dragă poeticienilor deceniului al șaptelea, se impune, fatalmente, ca formulă ideală de investigare critică. În ce măsură niște texte explicit autoreferențiale, cantonate În biografism
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]