2,082 matches
-
din anul 70 au avut un efect decisiv în privința unificării textului, înțeleasă drept măsură defensivă și conservativă pentru salvarea iudaismului. Distrugerea unui număr mare de manuscrise biblice în timpul represiunii romane a determinat unificarea textului ebraic, printr-o impresionantă muncă de copiere minuțioasă a textului socotit standard; ne putem aștepta ca în același timp să fi fost efectuate și unele corecturi ale manuscriselor preexistente. Am putea spune că evenimentele din anul 70 au avut un dublu rol decisiv: în primul rând, au
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a formelor lor de interpretare, se impune o trecere în revistă a mediilor sociale care le-au fixat și le-au păstrat, a școlilor în care scribii și copiștii își desfășurau activitatea literară. Textele „clasice” treceau printr-un proces de copiere continuă, de-a lungul unor perioade mari de timp, această transmitere textuală fiind posibilă doar prin intermediul unor anumite „academii” sau „școli”. Așa cum, în vechiul Orient Apropiat, texte de diferite tipuri: mituri, proverbe, imnuri, ritualuri, anale, cronici, texte astronomice, magice îndeplineau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care susține că ori de câte ori este vorba despre istoria transmiterii textului masoretic ebraic, trebuie făcută distincția între „scrib” și „copist”, fiecare desemnând o profesie distinctă, bazată pe grade diferite de competență. În perioada talmudică, cei care se ocupau cu scrierea și copierea documentelor se numeau sofer și liblar. Termenul sofer, pe lângă faptul că se referă la înțelepții din perioada pretanaitică, este întotdeauna asociat cu omul de studiu; în Berakot 45b, se spune că opusul său este bur, analfabetul. Termenul liblar se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cărui pregătire, îndemânare și reputație erau recunoscute de comunitatea în care își desfășura activitatea. Și mai mult, este de presupus că încă înainte de apariția unei ediții standard, oficiale, a Bibliei ebraice, autoritățile eclesiastice au făcut tot posibilul pentru a asigura copierea fidelă a manuscriselor biblice destinate întrebuințării liturgice 1. Pe de altă parte, este foarte posibil ca liblar-ul, copistul mai puțin învățat, să fi fost plătit de persoane particulare sau instituții religioase pentru întocmirea unor copii ale manuscriselor biblice, destinate uzului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
acest manuscris nu era destinat citirii publice, în sinagogă, a pasajelor profetice. Deși secta de la Qumran se deosebea în anumite privințe de corpul central al iudaismului contemporan, nu există nici un motiv care să ne determine să credem că metodele de copiere a textelor sfinte ar fi fost diferite. Din punctul de vedere al istoriei textuale, cuvântul soferim („scribi”) se referă la acei înțelepți recunoscuți drept adevărații păstrători ai tradiției Scripturii. Se presupune că activitatea scribilor a început odată cu Ezda, numit adeseori
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în Egipt erau diferite de formele literelor folosite în Palestina 1. Scrierea de mână avea și un caracter personal: unii scriau îngrijit, alții abia inteligibil; un text scris prea mic sau neîngrijit ducea inevitabil la greșeli în cursul procesului de copiere. Cu toate acestea, este destul de greu de precizat ce greșeli anume au fost determinate de astfel de cauze. Este posibil ca astăzi să citim multe cuvinte sau fraze care au apărut în text tocmai din cauza unor astfel de greșeli. În
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
numai puternica aderență a evreilor la limba și la scrisul lor, dar și necunoașterea limbii latine 2. 2.7. Modificări textuale neintenționatetc "2.7. Modificări textuale neintenționate" 1. Atunci când am vorbit despre dezvoltarea alfabetului folosit în procesul de scriere și copiere a textelor Vechiului Testament, aminteam că anumite litere arătau asemănător cu litere ale aceluiași alfabet folosit în altă regiune sau în altă perioadă de timp; această similitudine conducea în mod evident la greșeli de copiere. 2. Am amintit deja de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în procesul de scriere și copiere a textelor Vechiului Testament, aminteam că anumite litere arătau asemănător cu litere ale aceluiași alfabet folosit în altă regiune sau în altă perioadă de timp; această similitudine conducea în mod evident la greșeli de copiere. 2. Am amintit deja de practica din scriptorii de a dicta textul unui manuscris mai multor scribi. În astfel de împrejurări, se puteau întâmpla două lucruri: fie scribul auzea un cuvânt, în timp ce lectorul pronunțase un cu totul alt cuvânt, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
erau chiar note sau dacă un copist anterior le adăugase pentru a corecta o haplografie. Ori de câte ori vorbim despre glose, cum sunt numite aceste adaosuri textuale, trebuie să avem în vedere două lucruri: în primul rând, controlul strict asupra procesului de copiere a fost introdus abia în timpul masoreților. Așa cum am mai spus, inițial, textele biblice nu erau privite ca texte sfinte, în sensul că nimic nu poate fi adăugat sau omis; atât timp cât comunitatea respectivă se simțea parte a istoriei textului, iar membrii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
masoreților care au condus la următoarele massora finalis: • suma versetelor din Tora este 5845, • suma paragrafelor din Tora este 167, • suma cuvintelor din Tora este 79 856, • suma literelor din Tora este 400 945, atunci devine limpede că procesul de copiere a textelor era o lucrare înfăptuită cu foarte multă grijă de acești învățați. În același timp, nu trebuie să uităm că această tradiție a copierii îngrijite și respectul deosebit față de text datează dintr-o epocă destul de recentă. Înainte de perioada marilor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
79 856, • suma literelor din Tora este 400 945, atunci devine limpede că procesul de copiere a textelor era o lucrare înfăptuită cu foarte multă grijă de acești învățați. În același timp, nu trebuie să uităm că această tradiție a copierii îngrijite și respectul deosebit față de text datează dintr-o epocă destul de recentă. Înainte de perioada marilor academii înființate de către tanaimi, textele se copiau în foarte multe locuri, neexistând un control real asupra acestui proces și nici vreun impuls de a exercita
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
felul de indicații și verificări pentru a fi siguri că textul va fi copiat corect. În pasajele următoare sunt câteva exemple legate de munca masoreților. Masoreții au adăugat tot felul de note la text în încercarea de a preveni orice copiere incorectă a textului. În legătură cu aceasta, rabbi Akiba, care a trăit între anii 50-135, spunea: „Masora este ca un gard împrejurul Legii”. Aceasta înseamnă că notele adăugate excludeau posibilitatea vreunei adăugiri sau a vreunei omiteri de text. Astfel de note apar
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Moise). Nun inversum (nun inversat): în anumite părți ale textului, masoreții au introdus această literă inversată, pentru că, în opinia lor, pasajele respective nu se potriveau prea bine cu textul transmis și, prin urmare, trebuiau puse în paranteze, pentru a preveni copierea lor ulterioară, ca parte a textului respectiv. Exemplu: în Num. 10, versetele 35 și 36 au fost puse în paranteze pe baza acestor „nun inversați”. Potrivit Talmudului, motivul ar fi fost că aceste două versete ar urma de fapt după
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea toată Biblia. Desigur, nu putem nesocoti posibilitatea ca masoreții occidentali să fi avut în vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales în faza terminală de copiere a textelor. Entuziasmul și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
o astfel de deosebire nu constituie o „variantă” în sensul critic-textual al cuvântului 1. Un text poate fi socotit „variantă” numai dacă, în urma comparării textelor, se demonstrează că este vorba despre o copie a unui text original. În procesul de copiere a textelor, se făceau foarte multe greșeli. Pentru a putea detecta și îndrepta greșelile scribilor și a identifica eventualele intervenții redacționale în text sau adevăratele variante textuale avem nevoie de informații privind materialul folosit în transmiterea textelor, alfabetele întrebuințate de-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
să-i dea de veste despre toate” (Est. 4,8). Printre clădirile descoperite la Qumran se numără și un scriptorium, acolo unde membrii comunității copiau textele biblice și alcătuiau noi texte despre viața comunității 2; se presupune că procesul de copiere a textelor avea loc în felul următor: o persoană citea cu voce tare textul de bază, în timp ce copiștii așterneau în scris ceea ce auzeau. În acest fel, se puteau alcătui mai multe copii în același timp. Copierea textelor se mai putea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
presupune că procesul de copiere a textelor avea loc în felul următor: o persoană citea cu voce tare textul de bază, în timp ce copiștii așterneau în scris ceea ce auzeau. În acest fel, se puteau alcătui mai multe copii în același timp. Copierea textelor se mai putea face și de către o singură persoană care citea cu voce joasă un text, iar apoi scria ceea ce citise. În aceste condiții, se puteau strecura foarte ușor în textele copiate greșeli de auz, de vedere sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de metal și acid; primul tip era folosit la scrierea pe pergament, cel de-al doilea la scrierea pe papirus 1. Este clar că astfel de materiale de scris puteau fi cauza multor greșeli care se produc în procesul de copiere a textelor: tăblițele de lut se puteau sparge, foile de pergament se puteau uza în urma unei folosiri repetate, papirusul se putea rupe. Pergamentele se întăresc cu timpul, pentru ca în cele din urmă să se desprindă din ele bucăți mici care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mari din lut (Ier. 32,14). În perioada preexilică, în conformitate cu tradiția egipteană, sulurile erau confecționate din papirus. În perioada persană, când evreii au adoptat limba aramaică, scrisul pe pergament începe să fie folosit pe scară largă, devenind chiar obligatoriu pentru copierea cărților biblice. Platon (Phaidros 278), descriind modalitatea în care un autor își scria opera, lasă să se înțeleagă că totul consta în „tăierea și lipirea foilor de papirus unele de altele” (pros allela kollon te kai aphairon). În cursul redactării
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Sefer Tora, adică Pentateuhul folosit pentru lecturile publice de la sinagogă, se folosește în format de sul. La jumătatea secolului al II-lea d.Hr., formatul codexului era folosit pentru transmiterea tuturor Scripturilor Sfinte creștine, incluzând cărțile moștenite de la evrei. Posibilitatea copierii diferitelor cărți biblice într-un singur codex a contribuit în același timp la o mai bună înțelegere a ideii de canon biblic. Deși la început codicele conțineau numai cele patru Sfinte Evanghelii sau ansamblul epistolelor pauline, definitivarea canonului Noului Testament
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textului biblic tiberian, dar este și primul codex complet al tradiției ben Așer. Aceasta nu exclude posibilitatea ca Aaron ben Așer să fi pregătit codice cu părți ale Bibliei, înainte de definitivarea codexului Aleppo. Dacă ținem cont de faptul că simpla copiere a codexului Aleppo, cu zecile de mii de note, necesită ani de zile, este foarte probabil că pregătirea unui astfel de model de codex abia se putea face o singură dată în viața unui om. Motivul pentru care acest text
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
după căderea Ierusalimului, în anul 70 d.Hr. 6tc "6" Principalele ediții ale Bibliei ebraicetc "Principalele ediții ale Bibliei ebraice" 6.1. Primele ediții ale Biblieitc "6.1. Primele ediții ale Bibliei" Descoperirea tiparului a înlocuit imediat vechea metodă de copiere de mână a manuscriselor, în acest fel îndepărtându-se posibilitatea comiterii acelor greșeli în transmiterea textului biblic, cunoscute până odinioară sub numele de „greșelile copiștilor”; au apărut atunci „greșelile de tipar”, care sunt reproduse și multiplicate în mai multe ediții
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cel puțin la prima ediție 1. BHS urmează foarte îndeaproape Codex Leningradensis, ceea ce reprezintă un progres față de BHK; cel puțin studenții au la dispoziția lor copia unui anumit manuscris, iar profesorii pot da, din cuprinsul său, exemple de greșeli de copiere 2. În ceea ce privește aparatul critic, editorii au depus o muncă epuizantă, constând din notarea mai multor detalii: variații ale accentelor, lacune textuale (1Sam. 2,8 unde sunt menționate în notă de subsol câteva litere care lipsesc dintr-un manuscris de la Qumran
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu este altceva decât faimosul manuscris autorizat de către Maimonide, care a conferit prestigiul autorității sale unui codex care conținea textul întregii Biblii ebraice pe care o folosise în Egipt. Acest codex fusese folosit în prealabil la Ierusalim ca model pentru copierea altor manuscrise. O caracteristică a acestei ediții este faptul că adună laolaltă variante masoretice din sursele rabinice și din manuscrisele de la Marea Moartă, precum și material extras de la scriitorii mai vechi. Această ediție nu își propune să corecteze textul ebraic 3
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
deranjează să stați aplecați și dacă puteți să țineți departe de zonă copiii sau animalele de companie. Și pereții pot fi folosiți în același scop, dacă nu vă deranjează să lipiți ceva pe ei; • transcrieri; • foarfece; • carioci; • hârtie colorată pentru copierea transcrierilor; • panou sau hârtie de ziar. Tăiați transcrierile în bucăți. Dar odată ce acestea sunt decupate în citate individuale, e posibil să doriți să știți de unde venea fiecare citat. Iată câteva sfaturi care vă pot ajuta să identificați unde erau inițial
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]