1,399 matches
-
ne oprim pentru câteva clipe. Atunci auzeam greierii țârâind pe câmp. Mergeam în coloană. Din timp în timp, unii o luau înainte și, trecând pe lângă cei mai înceți, lăsau în jos geamul mașinii și făceau haz de ei. Apoi am cotit-o la stânga. Poarta stătea larg deschisă, eram așteptați. Cei sosiți mai devreme începuseră să-și piardă răbdarea. Se schimbaseră de mult în tricouri și pantaloni scurți. Unul mâncase niște mere pădurețe și acum se plângea de dureri de burtă. „Rocco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-a sfârșit. Începea o șosea națională. Știi, pe aceea o folosiseră nemții cu zece ani înainte, în al doilea război mondial, mai întâi în direcția est și la sfârșit înapoi, către casă. În locul unde drumul nepietruit întâlnea șoseaua, acolo cotiseră. Veniseră de la stânga, la întretăiere o luaseră la dreapta și, câțiva kilometri mai departe, intraseră în sat. Îmi aduc încă bine aminte, ca un copil ce eram, îmi făceam de joacă în băltoacele din urmele de șenile. Comuniștii se ascunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Toni fusese obligat să-i promită solemn soției sale că nu va bea nici o picătură de alcool în fața copilului. Copilul eram eu. Am mers drept pe o distanță de cinci blocuri - în America, totul se măsoară în blocuri - apoi am cotit la stânga, pe urmă iar înainte trei blocuri și după colț la dreapta. Ne-am întâlnit în total cu șapte oameni și au trecut pe lângă noi cinci mașini, dintre care trei circulau în aceeași direcție cu noi și două în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ori nu se sfârșea ceva și eu făcusem în pantaloni de frică. Stăteam întins pe spate în pat, coridorul era nesfârșit, iar sus pe tavan, la mijloc, strălucea un șir de lumini: un bec, două becuri, trei becuri. Noi am cotit la stânga, la dreapta și iarăși la stânga, apoi cineva a tușit, apropiindu-se cu pași repezi și acela era tatăl meu. Nu uitase de mine. A treia minune. În mijloc se deschise o ușă, iar patul alunecă, pătrunzând într-o încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o mulțime de orășeni. Și noi mergeam regulat acolo. Deci duminica era zi de scăldat pentru orășeni, iar țăranii aveau grijă să-și țină vacile departe de noi și să le adape în josul râului. La marginea satului, coloana de automobile cotea la stânga, intrând pe un drum nepietruit, trecea pe lângă două gospodării țărănești, apoi motoarele se opreau. Bărbații își împingeau mașinile pe ultimii metri, femeile se plângeau de caniculă și de gălăgia copiilor; le puneau celor mici pălăriuțe de soare pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
puțin. Știam precis asta, pentru că nici muzica nu mai înainta. Pe urmă a apărut dintr-o dată acolo în spate, la gară. Toată lumea a încremenit. Câțiva bărbați și-au scos pălăriile, iar șoferii erau neobișnuit de răbdători. De la gară, cortegiul a cotit, intrând pe strada noastră. Muzica răsuna tare și era tristă, într-altfel tristă decât în filmul Hoții de biciclete. La urma urmei, acolo bărbatul își pierduse doar bicicleta, nu viața. Convoiul a trecut foarte încet pe lângă blocul vecin. Pe balcoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vă rog, și întrebați de doamna doctor Ishida, mi-a spus el. O luați pe drumul acesta, printre copaci, până la rond și de acolo, a doua alee la stânga. Înțelegeți? A doua la stânga de la rond. Când ajungeți la o clădire veche, cotiți la dreapta, mai treceți printr-un crâng și când ieșiți din el, se vede o clădire din beton. Aceea este clădirea principală. E simplu, trebuie doar s\ urmați indicatoarele. Am luat-o pe a doua la stânga după rond, așa cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
s-a spus, și am ajuns la clădirea cea veche. Era foarte interesantă și mi-am dat imediat seama că aparținuse, pe vremuri, unor bogătași. Grădina era frumos îngrijită și m-au impresionat felinarele și pietrele cu forme ciudate. Am cotit la dreapta și după ce am ieșit din crâng, am văzut o clădire din beton, cu două etaje. Deoarece se afla pe un teren excavat, nu mi s-a părut nimic spectaculos la ea. Fusese proiectată într-un stil simplu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-său Îl striga mereu pe Juma. CÎnd s-au oprit la rîu ca să-și umple sticlele, taică-său i-a zis: — Davey, mai rezistă doar ziua asta. Și apoi, după ce ieșiră din zona accidentată și se Îndreptară spre pădure, urmele cotiră la dreapta, pe o veche potecă folosită de elefanți. Îi văzu pe taică-său și pe Juma discutînd ceva și, cînd Îi ajunse din urmă, Juma privea În spate, pe drumul pe care veniseră, și apoi la niște dealuri pietroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și desfășurau, auzeau cum trosnesc crengile rupte, bufniturile copacilor dărÎmați, bolboroseala din burțile elefanților și sunetul sec pe care-l făcea bălegarul cînd se izbea de pămÎnt. În cele din urmă, reușiră să regăsească urma bătrînului mascul și, cînd o coti pe o cărare mai strîmtă, Juma Îl privi petatăl lui David și, rînji arătÎndu-și plombele, iar taică-său dădu din cap. PĂreau că Împărtășesc un secret pervers, exact cum arătau În noaptea cînd dăduse de ei În tabărĂ. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care mă strivește de fiecare dată când Roverul cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație, că sărim ca greierii din mașină; imediat ne dăm seama că nu am chibzuit câtuși de puțin cum să procedăm. Să intrăm toți odată? întreabă Ben. — Să nu-l intimidăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sunt acum, izolat pe colina asta În timp ce câinii latră departe, jos, În vale, ca să mă Întreb dacă acela fusese cu adevărat sfârșitul sau dacă sfârșitul abia trebuie să vină. M-am hotărât să merg mai departe. Am ieșit din biserică, cotind la stânga pe lângă statuia lui Gramme și apucând-o printr-o galerie. Eram În secția dedicată căilor ferate și modelele mici, multicolore, de locomotive și vagoane Îmi apăreau ca niște jucării dătătoare de siguranță, piese dintr-o Bengodi pentru un Pinocchio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ajung din nou În biserică Între zece și unsprezece, poate chiar și după aceea, deoarece Stăpânii aveau să vină doar către miezul nopții. În momentul acela un grup de tineri ieșea din La Rotonda. O fată trecea pe rue Conté, cotind apoi pe rue Montgolfier. Nu era o zonă prea frecventată, puteam să rezist oare ceasuri În șir privind lumea insipidă pe care o aveam În spate? Dar dacă periscopul era acolo, n-ar fi trebuit să-mi trimită mesaje de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu pești bărci și bâtlani. Pe Chilot însă nu-l putea suporta deloc, așa că Leo și-l înfășurase în jurul gâtului. În iunie, Profesorul țâșni din bloc urmărit de petardele ofensive ale lui Prâslea. Trecu rapid de combinatul chimic și, după ce coti pe prima la stânga, sufletul i se goli de primejdie. Ca să nu se sufoce, îl descolăci peChilot. Luându-și seama, începu să frecventeze magazinele pentru bărbați. Coșul de pe spinarea birmanezului se umplea văzând cu ochii: macaroane, pește afumat, pâine, lapte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
alimentara Dârzenia, unde îl cunoșteau toate vânzătoarele și îi țineau pâine caldă sub tejghea de frică să nu le reclame, trecu de șirul lung de blocuri și pătrunse în zona caselor. Aici ședeau mai toți prietenii lui. Apoi, când să cotească pe strada care ducea la intrarea în cimitir, alaiul se intersectă cu uriașul convoi care-l conducea pe bulibașa Soliman Ciocănaru. Un car cu patru boi căra trupul bulibașei; lângă sicriu stăteau drepți șase țigani cu prosoape la umăr. Fanfara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
normal cu putință, fără să fugiți, dar repejor! Ca la maraton! continua să le comande Fratele, dirijându-le cu schepsis procesiunea, prin spatele cârciumii lui nea Petrică și al Cinematografului "Patria", pe niște alei secundare, apoi pe niște străduțe lăturalnice, cotind spre vechea Filarmonică, pentru a nu ieși cumva, prostește, în întâmpinarea poterei. Acum, reluă el, mergem spre strada Rudului, la prima stație de autobuz și luăm traseul 7, către "Pomul Verde", ca să ocolim buricul Centrului. De aici, per pedes apostolorum
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
beat. Îi bătea strașnic inima. Și bâlbâia întruna: ― În sfârșit, mulțumesc lui Dumnezeu!... Ce om de treabă! Se cunoaște îndată că e boier... În sfârșit mi se pare că mi-a ajutat Dumnezeu... Prin strada Romană ieșise în calea Victoriei. Coti acuma spre strada Verde, ca să ajungă mai drept în Buzești, unde avea o cameră mobilată și unde, în vecini, lua masa la familia Gavrilaș. De baștină din Amaradia, Gavrilaș se găsea în țară de vreo zece ani și era agent
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât de brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și ceva mai departe, în satul Rociu, care se află pe șoseaua Pitești-Fierbinți, și unde are o moșie frumoasă actualul nostru prefect, Boerescu. Drumul din stânga vine de la Șerbănești, adică satul până unde se întinde moșia lui Gogu. Noi însă acuma cotim la dreapta, spre Lespezi și Amara. Proprietatea Nadinei ține până în șoseaua pe care am apucat, iar la stânga continuă pământurile lui Gogu... Cam pe la mijlocul drumului, între Gliganu și Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci câmpia cobora lin până la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
flori în geamuri. Acolo șade. ― Bine, Marioară, mulțumesc și să-ți jucăm curând la nuntă! zise Titu, ciupind-o galant de obraz. ― Să dea Dumnezeu! răspunse fata mai domol și roșind puțin. Schimbul de cuvinte mai învioră pe Titu Herdelea. Coti la stânga pe ulița satului. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pământul s-a zbicit. Îi venise în minte să facă mai întîi o vizită învățătorului; el însuși era fiu de învățător și deci se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-i așa de negru cum spun cei fricoși. Câțiva țărani râseră, iar unul observă: ― Așa, așa... Să nu-i năpăstuiască degeaba pe bieții oameni, că-i păcat! Profitând de reaprinderea mai aprigă a discuției, Dragoș cu Herdelea își urmară calea cotind pe ulicioara dinspre Vaideei unde, aproape peste drum de conacul arendașului Buruiană, ședea popa Nicodim Grancea, într-o casă arătoasă, cu multe acareturi și o ogradă cât o grădină. Îl găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
opoziției că încurajează pe răufăcători și că agenții ei îndeamnă pe țărani la nelegiuiri. ― Bună propagandă! murmură Grigore Iuga. Țara arde și dumnealor își fac complimente! Titu Herdelea o luă pe calea Victoriei. N-auzea decât "răscoale", "țăranii", "tulburări", "arendași"... Coti la dreapta pe bulevard, spre casă. Un glas cunoscut îl opri: ― Ei, domnule Herdelea?... Ce mai faci?... Ce zici de răscoale? Ce? Văzuși surpriza ciocoilor? Dumnealor credeau că s-a găsit țapul ispășitor: jidanii sunt vinovați că ciocoii exploatează pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet: ― Ce-i, Costică?... Ce-ai pățit? Copilul răspunse printre sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
groază la fiece zgomot de afară. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricât se arăta de amabil. Cine garantează că nu e și dânsul înțeles cu țăranii în taină, să se pomenească deodată cu tâlharii în cameră? Înainte de a coti pe poarta conacului, avocatul zări un grup de vreo cinci țărani într-o ogradă. ― Uite-i ș-aici! zise dânsul, tresărind și arătîndu-i arendașului cu degetul. ― Oameni de treabă, domnule avocat! îl liniști Platamonu. Îi garantez eu pe ăștia!... Îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de pe prispă, ciocănind de zor. ― Bați coasa, Trifane, ori?... Întrebă Leonte, fără mirare. ― O bat să fie bătută! zise Trifon fără să ridice capul. ― Mi se pare că vrei să cosești înainte de-a semăna? ― Apoi dacă trebuie?... De! Carul cotea pe poarta veșnic dată în lături. Marin Stan, cu o închipuire de bici în mână, strigă din urma carului gol către copiii ce se jucau în bătătură: ― Fugi, băiete, din picioarele boilor!... Dați-vă la o parte! Apoi, deodată, necăjit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]