559 matches
-
cele etnice și religioase, au împiedicat asimilarea și chiar apropierea între autohtoni și alogeni. În sânul societății nomade nu s-a conturat orientarea spre viața sedentară pe scară largă, ci doar forme izolate, pe alocuri. Situațiile rare de sedentarizare și creștinare a turanicilor nomazi s-au produs doar sub presiunea unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și, concomitent, dinspre răsărit, cumanii erau zdrobiți de mongoli la Kalka (1223), încât Imperiul stepelor intra în extincție. Rapida dezintegrare a împărăției lor înlesnea acțiunea Ordinului în Cumania apuseană: aflați în pragul pieirii, cumanii se supun inițiativei regilor unguri de creștinare a lor (1227). Subsumarea unei părți a cumanilor forțelor politico-militare și spirituale ale Ordinului, papalității și regatului ungar deschidea porțile Europei răsăritene lumii apusene. Dar, brusc, în 1225, regele Andrei II îi izgonește pe cavaleri, pentru a preveni constituirea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În anul următor, noua "Episcopia Milcovensis" a fost așezată în dependență directă de Roma, fiind reactualizată situația anterioară referitoare la Ordinul teutonic, dar noua episcopie nu era dublată și de o autoritate seculară independentă de regat. În 1229, mișcarea de creștinare și închinare a cumanilor față de regatul ungar a depășit spațiul românesc și s-a extins în nordul bazinului pontic. Limitele teritoriale ale episcopiei cumane, trasate de arhiepiscopul de Esztergom, erau doar vag cunoscute. Rogerius, descriind năvălirea tătarilor, scrie că în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
enunțuri din "Introducere", în următoarele capitole ale cărții, autorul încearcă să aducă o serie de argumente. El precizează că premisele apariției primului stat românesc "s-au derulat în cei 131 de ani de înceată plămădire a Țării Românești", între 1228-anul creștinării cumanilor și 1359-întemeierea primei mitropolii la Argeș. Mai întâi, el observă că din cele zece nume extrase din documentele secolului al XIII-lea, precum Menumorut, Glad, Gelou, Litovoi, Seneslau (v), Farcaș, Ioan, Bărbat, Thocomerius (Thoctomer ) și Basarab, patru sunt turanice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
R., 1978, nr. 9-10, p. 1053-1070. Idem, Mitropolia Vicinei și rolul ei în păstrarea ortodoxiei în ținuturile românești, în vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice și monumente de artă creștină, Galați, 1977, p. 149-169. Idem, Rolul elementului românesc în creștinarea ungurilor, în B.O.R., 1980, nr. 1-2, p. 173-196. Rezachevici C., Istoria popoarelor vecine și neamul românesc în evul mediu, București, 1998. Rezuș Petru, Viața și faptele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, în MMS, 1956, nr. 6-7, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii 185 Creștinarea ungurilor 190 PARTEA A III-A DE LA REVENIREA IMPERIULUI LA DIPLOMA IOANIȚILOR (970-1247) 193 CAPITOLUL VII ÎNCHEGAREA NEAMULUI ROMÂNESC 195 Istoricul problemei 196 Părăsirea Daciei 205 Structura și teritoriul de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii 185 Creștinarea ungurilor 190 PARTEA A III-A DE LA REVENIREA IMPERIULUI LA DIPLOMA IOANIȚILOR (970-1247) 193 CAPITOLUL VII ÎNCHEGAREA NEAMULUI ROMÂNESC 195 Istoricul problemei 196 Părăsirea Daciei 205 Structura și teritoriul de formare a poporului român 211 Etapele formării poporului român 214
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și acestea nu probează deci nici ființarea nici favorizarea romanizării în Dacia părăsită în 271. Aceste obiecte creștine ar putea proveni din comerț ori din jaful goților stabiliți în Transilvania, în secolul al IV-lea. Istoriografia ungară insistă asupra importanței creștinării goților, anterioară primei jumătăți a secolului al IV-lea. Sînt avansate argumentele lingvistice pentru a alimenta teza care face din Dacia o provincie foarte puțin romanizată. Numărul scăzut al populației, urbanizare redusă, indigeni străini în întregime de civilizația urbană aceste
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a pus accentul încă de la începutul deceniului șapte pe inscripția creștină de la Biertan, localitate din centrul Transilvaniei. Inscripția în limba latină Ego Zenovius votum posui figurează pe un ex-voto fixat în interiorul unei bazilici. Pentru istoriografia română, această inscripție este semnul creștinării exprimat în latină în secolul IV. Este exact ceea ce respinge istoriografia maghiară care consideră că o asemenea inscripție ar putea să provină de la o populație gotică creștinată. Așadar, acumularea de probe eșuează, pentru că sensul inițial implică lecturi și logici opuse
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
schisma de pe pămînturile dominate de Ludovic de Anjou. Metodele sînt deosebite: aproape 400.000 de ortodocși sînt rebotezați. Franciscanii pretind să-i convertească pe români, sîrbi, bulgari și bosniaci. Modelul la care se raportează Barthélemy d'Alverne este acela al creștinării saxonilor din timpul lui Carol cel Mare, al convertirii maghiarilor sub regimul lui Ștefan. Aceste episoade de violență îl determină pe istoricul Papacostea să declare: "Făcînd din religia catolică un criteriu principal al fidelității feudale, Ludovic de Anjou a legalizat
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
În ansamblu, pentru primii 50 de ani ai secolului III, putem vorbi despre o pace relativă pentru noua religie, pace care s-a propagat în chip minuțios din centrele majore spre cele minore, iar de aici spre sate unde procesul creștinării va continua cu o anumită încetineală și nu se va conclude nici măcar în secolul IV. Dacă în unele zone (Palestina, Britannia, Gallia, Germania, Pannonia, Dacia) creștinismul are o importanță limitată, în altele a pătruns în adânc (Asia Mică, nordul Africii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dei te nobis servent. După câte se pare, credința soldaților era motivată de comportamentul împăratului în funcție, de relația sa cu cei din subordine, astfel încât puteau oscila foarte ușor de la păgânism la creștinism și invers. Deși se începuse procesul de creștinare în cadrul structurii militare, credința soldaților nu se înrădăcinase încă profund. Pasivitatea superficială cu care au acceptat la început un împărat cu înclinații creștine, apoi ultimul sentiment intens de scurtă durată al păgânismului cu Iulian Apostatul (361-363) și definitiva restabilire ulterioară
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sentiment intens de scurtă durată al păgânismului cu Iulian Apostatul (361-363) și definitiva restabilire ulterioară a creștinismului, ne demonstrează diminuarea puterii armatei și inexistența unei conștiințe decise în soldați referitor la natura noii religii: se adaptau. Această situație explică nefinalizarea creștinării armatei secolului IV, la care se adaugă lipsa de reper constant în superiorii lor, împărați incluși. Nu putem pretinde convertirea bruscă a soldaților, nedepinzând de un simplu ordin, ci de o trăire interioară bazată pe credință, căreia nu i se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vii și elocvente, ne descriu situația epocii și a contextelor sociale cu care se confruntau creștinii și ierarhii lor în prestarea serviciului militar și a purtării războiului drept, dar și a păstrării unei conștiințe creștine corespunzătoare în mijlocul tuturor situațiilor concrete. Creștinarea armatei romane nu s-a rezolvat brusc, nici atunci și nici altădată. Scriitorii creștini, din primele cinci secole ale Bisericii primare, urmând exemplul oferit de Sfintele Scripturi, nu au întâmpinat dificultăți în apropierea vieții militare de cea religioasă, pentru că ambele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interdicția serviciului militar este dată nu atât de motivațiile idolatrice, cât mai curând de refuzul explicit al violenței; preocuparea sa antiidolatrică era depășită treptat de momentul istoric ce impunea confruntarea etică directă dintre creștinism și mentalitatea păgână, în timp ce procesul de creștinare a imperiului se afla în plină desfășurare. Etica creștină o depășea pe cea prevăzută de legile umane, iar cel drept (creștinul), potrivit autorului nu poate desfășura serviciul militar din moment ce singura sa oștire este dreptatea. Această afirmație, deși îndepărtată de orice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un spațiu corespunzător. Este posibil ca în aceste condiții bazilicile să fi primit o destinație religioasă. Rugăciunea duminicală a sfintei liturghii și predica adresată soldaților viza cu precădere formarea unei mentalități creștine. Sprijinul imperial adus Bisericii în aceste condiții, pentru creștinarea soldaților (obligația universală de participare la liturghia duminicală și ascultarea omiliei - catehezei), a dus la formarea progresivă a unei armate creștine și la reducerea numărului inițial destul de îngrijorător al membrilor mișcărilor pacifiste. Pentru moment nu dispunem de prea multe informații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
divinului. Această indiferență a armatei secolului IV față de schimbările religioase, dezinteresul față de religia împăratului și posibilitatea unei coexistențe pacifice a militarilor cu diferitele religii relevate este unul dintre elementele caracteristice ale acestui secol turbulent. Aceste atitudini puteau reduce aparent importanța creștinării armatei. În aceste condiții, apare spontan și întrebarea: care este motivul acestei indiferențe și dacă se poate sau ar trebui să fie în legătură cu schimbările ivite în configurația armatei imperiale? O primă explicație ar fi că atitudinea agnostică sau indiferentă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă nu erau creștini, deveneau curând (cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai mare parte despre o prezență covârșitoare de soldați creștini de origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului, acțiune aproape completă la sfârșitul secolului IV în timpul domniei lui Theodosius I (379-395), îndeosebi în urma victoriei sale asupra lui Eugenius la Frigidus (394), când soldații creștini au biruit asupra uzurpatorilor păgâni, simpatizanți ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai mare parte despre o prezență covârșitoare de soldați creștini de origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului, acțiune aproape completă la sfârșitul secolului IV în timpul domniei lui Theodosius I (379-395), îndeosebi în urma victoriei sale asupra lui Eugenius la Frigidus (394), când soldații creștini au biruit asupra uzurpatorilor păgâni, simpatizanți ori susținuți de către aceștia împotriva împăratului legitim
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
multiforme dintre uscat și mare, varietății climatelor. Așadar, Europa nu părea sortită să devină entitate istorică. Și totuși, a devenit una. Din ce punct de vedere? Cînd? În ce fel? 2 Europa medievală Epoca barbară a Europei este și epoca creștinării sale. Evanghelizarea barbarilor obține o primă izbîndă odată cu convertirea lui Clovis (496); ea se extinde în interiorul teritoriului și atinge punctul maxim de dezvoltare în secolul al VII-lea. Din acest moment, identitatea europeană pare să se confunde cu identitatea creștină
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
credinței adevărate în Iahwe și Satana, adică toate Neamurile să stea în bot numai cu Întunecimea Sa, Iao sau Hypsistos. Dar păcătos cum este, el mărturisește că lumea a fost creștinată la început prin Miel așa cum spun tradițiile noastre despre creștinarea blajinilor, vechii locuitori ai plaiurilor mioritice sau cum găsim în textele esene despre care nimeni dintre purtă- torii de anteree nu vrea să vorbească. Iahwe și cu Moșe au ieșit mult mai tîrziu de sub talpa iadului, să alerge pămîntul în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
și toate la un loc aveau să macine unitatea bisericii. Astfel, până în 325 (anul sinodului de la Niceea), istoria creștinismului înregistrează patru curente eretice mai importante: Ebionițiisectă eretică care cerea sabatul (sâmbăta) ca zi de odihnă și o atitudine reținută în creștinarea neevreilor. Ekisoismul - apărut în timpul domniei lui Traian, sectă ce reia teza primei erezii și cerea includerea creștinismului în iudaism. Admite legea lui Moise ca bază și impune circumcizia. Scopul nu era altul decât același ca al primei erezii. Nazarinismul, adepți
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de a domina lumea creștină, au dezlănțuit schisma, românii s-au trezit prinși în vâltoarea ei, suportându-i consecințele și asimilându-i-se. Prima epocă a bisericii noastre începe odată cu invazia militară romană și este continuată apoi de coloniștii romani. Creștinarea populațiilor din zona carpato-danubiano-pontică se datorește activității sf. Apostol Andrei a cărui istorie și legendă este strâns legată de istoria acestui perimetru geografic atât de râvnit de romani. Prin urmare biserica creștină românească este de sorginte apostolică Astfel se poate
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
în hoarde din centrul Asiei sub conducerea lui Atilla) care încearcă catolicizarea românilor. Fenomenul avea să înceapă îndată după invazia ungurilor barbari (de origine turanică ca și bulgarii) care s-au așezat, în secolul al IX- lea, în Câmpia Panonică. Creștinarea acestora de către regele lor Ștefan la începutul mileniului al II-lea se va răsfrânge și asupra românilor odată cu ocuparea Transilvaniei. Va culmina în timpul domniei regelui ungur Ludovic (1342-1382) care a lansat în forță o campanie dură de deznaționalizare a românilor
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ce își avea sediul în Biserica Unită, luminismul transilvănean, spre deosebire de cel francez - iconoclast și anti-eclezial -, nu e de mirare că a accentuat dimensiunea religioasă. Samuil Micu, scriind Istoria... din 1805 în calitate de ieromonah al Mănăstirii Sf. Treime din Blaj, fixează momentul creștinării poporului român începând cu secolul I. Iată ce scrie în Tomul al IV-lea al magnum opus-ului său, care tratează Istoriia besericească a episcopiei românești din Ardeal: "Credința creștinească de la propăvăduirea apostolilor în toate țerile, provințiile și cetățile Împărăției
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]