785 matches
-
nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos) și „carcasa” prozodică a unei umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
preia din simbolism doar muzicalitatea sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu); viitorul Ion Vinea, elev la Colegiul „Sf. Sava“ este prezent tot cu patru poeme, de sugestie parnasiano-simbolistă, aflate sub semnul lui Albert Samain („Cetate moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu pălării mari de pae/O să facem bae lîngă roata morii/Să ne întindem la soare fără sfială/ Și-or să ne fure hainele și-o să ne latre cîinele...” (Tzara, „Vino cu mine la țară“). Dacă poemul lui Vinea este crepuscular și evocator, scris la perfectul simplu sau la perfectul compus, cel al lui Tzara este scris la un viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ și melancolic, figurația romantică fiind răsturnată într-un banal cotidian „dezvrăjit”; mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin procedeul - des uzitat - al dedicației către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu prea departe de lamento-urile lui Vinea sînt poemele proaspăt „înstrăinatului” B. Fondane, unele urmînd a fi incluse în volumul Priveliști (1930). Un Exercice de français (La Bébé Vinea, s’il veut accepter cette dedicace) pune în scenă tristeți crepusculare pe fundalul industrial cu afișe, reclame, tramvaie, autobuze și becuri Auer. Modelul pare a fi mai degrabă Zone de Guillaume Apollinaire decît futurismul italian. Un alt reper afin: belgianul Georges Linze, de departe favoritul lui Ion Vinea la Contimporanul. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmează doar fragmentele privind „imaginea României” din reportajul liric al lui Marinetti despre excursia sa în regiunea petrolieră Moreni, botezată „Cetatea Sondelor“ „...Toate drumurile României o văd roșind noaptea și ziua (...). Automobilul futuriștilor români, care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În momentul acela, ca printr-o secretă sincronizare, lampioanele din Întreaga Romă se aprinseră. O dâră de lumină șerpuia printre acoperișuri. Un rând de felinare susținute de lampadare din fier forjat se materializară pe neașteptate În piață, galbene pe fundalul crepuscular al cerului. Acum se vedeau din nou palatele și cupolele, antenele și colinele - și rândurile de case care Închideau din toate părțile linia orizontului. Soarele apunea. Se lăsa seara. Ceva fluid Îl atinse pe Sasha În cap și apoi Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un afrodisiac puternic și sinistru. Nu știu de ce Îți spun ție toate astea. Poate gândesc că sunt informații pe care e necesar să le deții. Eu am obiceiul să tărăgănez, să amân lucrurile. Desigur, știam că Ravelstein intrase În zona crepusculară, că nu mai avea mult de trăit. Dar când Nikki m‑a anunțat că sosește În oraș Morris Herbst, a fost pentru mine un avertisment că trebuie să‑mi adun puterile, să mă pregătesc. Revelstein și Morris Herbst vorbeau zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
El avea certitudinea că mi‑a oferit un subiect mare - subiectul subiectelor. Ceea ce e ciudat. Dar eu n‑am pretins niciodată că aș fi o persoană rațională, modernă. O persoană rațională nu și‑ar da Întâlnire cu morții În zona crepusculară - oriunde ar fi aceasta. - Și totuși, a stăruit Rosamund, faptul că gândul acesta e atât de persistent te obligă să ții seama de el. - Dar de ce eu? Aș putea să‑ți Înșir, În mai puțin de un minut, alți cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
detaliile, dar am fost împușcat. Pe front. Serios, domnilor polițiști. Rana s-a vindecat foarte repede, nici cicatrice nu a rămas, așa se întâmplă atunci când realitățile se intersectează, se întâmplă tot felul de lucruri ciudate, ați văzut, spre exemplu, Zona Crepusculară. Un serial care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Ei, cam așa ceva pățesc și eu, cu singura deosebire că Magicianul este un tip volubil, care mă scoate din joben atunci când simte nevoia să vadă cum fac pe mine
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pieziș cu ochii lui gri-albaștri. Dar problema este că tu nu-ți dai seama de asta. Atunci am Început să-l studiez mai atent. mi s-a părut deo- dată că fragilitatea lui constituțională ar fi putut adăposti o parte crepusculară. Ambivalența umană era mai pregnantă la el decât la majoritatea oamenilor. Ce voia individul Ăsta de la mine ? — Și de ce te-ar interesa pe tine asta ? — De ce ? surâse el ca În fața unei Întrebări copilărești, iar surâsul Îi Întinse neașteptat de mult
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-mă pieziș cu ochii lui gri-albaștri. Dar problema este că tu nu-ți dai seama de asta. Atunci am început să-l studiez mai atent. mi s-a părut deodată că fragilitatea lui constituțională ar fi putut adăposti o parte crepusculară. Ambivalența umană era mai pregnantă la el decât la majoritatea oamenilor. Ce voia individul ăsta de la mine ? — Și de ce te-ar interesa pe tine asta ? — De ce ? surâse el ca în fața unei întrebări copilărești, iar surâsul îi întinse neașteptat de mult
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o mică oglindă făcea o pată alburie. Felix se ridică și suflă în lampă, și atuncea își dădu seama că oglinda prin G. Călinescu care se vedeau acum coame de copaci era o fereastră. În odaie era o lumină dulce crepusculară. Felix se întinse din nou pe pat, cu capul pe un morman de perne decorative, fără să se dezbrace. Era hotărât să nu se culce, ci numai să se odihnească, intimidat de acest interior care nu părea pregătit să-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asocie și ea, conciliantă: - Dar vino jos, Otilio, ce stai acolo?! Otilia făcu un semn de adio lui Felix, care intră în odaia lui și se culcă. Târziu de tot, când se trezi o clipă din somn, întunericul se subția crepuscular și un cocoș cânta. Lui Felix i se păru că aude trosnitura ușii gotice de la intrare și, puțin după aceea, rostogolirea roților unei trăsuri. G. Călinescu III În ziua următoare, Felix nu merse în casa Aglaei, fiindcă Marina aduse știrea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie își pierde din tărie și n-ai distanță de propria ta groază, o introspecție atentă te obligă la o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație ne ridică într-o plenitudine de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dureroasă care umple golul din noi și din afară de noi. Fără invazia vidului esențial, care roade sâmburele firii și năruie iluzia necesară ființării, dragostea ar fi un exercițiu ușor, un pretext plăcut, și nu o reacție misterioasă sau o zvârcolire crepusculară. Nimicul ce ne înconjoară suferă de prezența Erosului, care și el este o înșelăciune, atinsă de existență. Din tot ce se oferă simțirii, iubirea este un minim de vid, la care nu putem renunța fără să deschidem brațele golului firesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o resimți decât pentru a împrumuta fiorurilor erotice o expresie supremă. Sexualitatea fără ideea morții e înfiorătoare și degradantă. În brațele femeii descind sicrie din azur. Echivocul eroticii este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de înflorire crepusculară. Cui, abandonîndu-se mării sau amintirii ei, nu i-a fost rușine de a fi petrecut clipe de dragoste mulțumit sau indiferent? Nu este marea o jenă în fața oricărei împliniri? N-o obligăm la reflux când o zărim fără ochi îndurerați
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Prezența spiritului devenită colectivă anemiază creșterea unui popor și-l apropie de decadență prin tulburarea rafinamentului. Finalul unei țări este în genere un surmenaj istoric, o istovire explicabilă și fatală. Nobila deficiență a Greciei și a Romei, în maturitatea lor crepusculară, presupune o soartă rotunjită și o ispășire înaltă a unui exces unic. Un trecut de creație trebuie plătit prin suferințele vitalității și nimic nu-i mai impresionant ca o bătrânețe lucidă, deschisă unui vast amar. Sânt însă popoare care nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar dispărea deodată pentru ca monotonia esențială a unui cimitir s-o simbolizeze. Sânt mulți care se simt torturați de viziunea unei lumi părăsite, iremediabil abandonate unei singurătăți glaciale, pe care n-o ating, măcar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sânt mai nefericiți, acei care simt singurătatea în ei, sau aceia care o simt în afară, în exterior? Imposibil de răspuns. Și apoi, de ce să mă chinuiască ierarhia singurătății? A fi singur, în orice fel, nu e destul? Dau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rezistență, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie și încîntare. Un foc total să înghită lumea aceasta, și flăcările lui, mai insinuante decât zâmbetul de femeie și mai imateriale decât melancolia, să provoace voluptăți crepusculare, complicate ca moartea și fascinante ca neantul în clipele de tristețe. Sânt necesare trăiri nebune pentru ca lirismul să atingă ultima lui expresie, pentru ca încordările lui să treacă marginile subiectivismului normal. Lirismul absolut este lirismul clipelor din urmă. Căci în lirismul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ceea ce am pierdut din viață nu mai puțin ei se datorește. Din acest motiv, suferința nu poate fi nici blestemată, dar nici iubită. Păstrez față de ea un sentiment particular, greu de definit, ciudat și insesizabil, de un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
doctrină socială și politică? Mizeria distruge din viață totul; o face scârboasă, hidoasă, spectrală. Există paloarea aristocratică și paloarea mizeriei. Întâia rezultă din rafinament, a doua din mumificare. Căci mizeria fantomatizează, creează umbre de viață, apariții stranii, asemănătoare unor forme crepusculare, ce succed unui incendiu cosmic. Nu este în convulsiunile ei nici urmă de purificare, ci o ură, o amăreală, o înrăire carnală. Mizeria, ca și boala, nu duce la un suflet nevinovat și îngeresc, la o umilință curată și pură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se țese în mine fantezia grotescă și bestială a unui demon și nu este neliniștea mea o floare din grădina unei ființe apocaliptice? Toată demonia acestei lumi pare a se fi concentrat în neliniștea mea, amestec de regret, de visuri crepusculare, tristeți și irealități. Și din această demonie n-o să arunc eu parfum de flori peste univers, ci fum și pulbere, ca după o mare prăbușire. Căci toată existența mea este o prăbușire care, fiind nemărginită, niciodată nu poate fi definitivă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândesc însă ce singular s-ar putea individualiza România în lume, dacă, învingîndu-și materialitatea și greutatea obscură din scepticismul său într-o realizare superioară de viață, și-ar exploata îndoielile ca eleganțe și ornamentații ale spiritului său, ca o corolă crepusculară a inimii! Conversiunea negativului în pozitiv este un fenomen pe care Hegel l-a justificat în logică. N-o vom putea realiza noi cu atât mai mult în istorie? Saltul istoric - această mare așteptare a României - nu este decât fenomenul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]