634 matches
-
Șuvoiul apei neîncăpătoare, - Șerpuitoare formă veșnic vie - Prin necuprinsa zărilor câmpie Se-ndreaptă către mări odihnitoare... COPACUL Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nnebunit să bea Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină. Nici vălurile nopții, nici umeda perdea De nouri, nu-i gonește imaginea senină: De-un strălucit albastru viziunea lui e plină, Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea... Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară În
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
familiei Plopeanu cele trei perechi: Radu cu Ramona, Andrei cu Livia și Eugen cu Oana cântau la mulți ani închinând cu șampanie. Pe fețele tuturor se putea citi o bucurie senină, specifică acelei nopți, în afara de Eugen, care părea puțin crispat, neobișnuit fiind cu societatea dar încerca și chiar reușea să zâmbească uneori la câte o mică glumă făcută de Andrei. în tot acest timp cât clopotele băteau, bătrâna doamnă Neli se ruga în fața icoanei sub care fumega candela cu tămâie
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mers. De la o oarecare distanță îl văzu pe Radu, care stătea sub o salcie supăcioasă a cărui mireasmă se simțea plăcut. Din când în când, el dădea cu pietricele în apa limpede care curgea liniștit. Fața lui păru destul de crispată. -Radu, zise ea încet când se apropie de el. -Ramona!, exclamă Radu, surprins. -Ce înseamnă asta?, referindu-se la aruncatul cu pietre. -Fiecare își omoară nervii cum poate, răspunse Radu, cu privirea undeva departe. Ea se așeză lângă el pe
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de rănită, " izi, izi", spunea acesta, ca și cum ar fi simțit că era pe punctul de a izbucni în plâns în orice moment, dar ea stătea nemișcată în brațele lui, blândețea lui se revărsa în mădularele ei încordate, îi calma mușchii crispați, în vene simțea o adiere răcoroasă. "Izi, izi", spunea acesta mângâindu-i ceafa. După câteva clipe, lungi, se desprinse din brațele lui cu sentimentul că vine de undeva de departe, dintr-un fel de călătorie hipnotică. Se simțea liniștită, îi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se poate să ne gândim numai la interesele noastre egoiste, dăruirea fiecăruia e importantă... - Ja, jawohl... confirm și importanța acestor constatări. - Domnule, mi se pare mie sau îți bați joc de noi? Te rog să fii serios! Sunt serios, aproape crispat, am și sprâncenele unite într-o încruntare, n-am fost de când mă știu eu așa de serios, mai că-mi vine să mă iau de mână și să mă duc acasă, să mă mângâi pe creștet, să nu-mi dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de ani, cu ochii un pic ridați, cu pielea moale. Auzind-o pe Keiko Kataoka cerându-și scuze și invitând-o să se simtă ca la ea acasă, Noriko se scuză la rândul ei pentru deranj, cu o atitudine puțin crispată. Purta un costum elegant, de firmă. — El mai are puțin de lucru cu niște documente, ce ziceți să stăm puțin de vorbă, ca Între femei? — Iartă-mă, Noriko, te rog să mă scuzi câteva minute, Îi spuse bărbatul, privindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se îndepărta încet, poate pentru ca însoțitorul șoferului să aibă timp să savureze spectacolul. M-am scuturat de țărână, mi-am îndreptat cum am putut cadrul bicicletei care se îndoise astfel încît roțile se adunaseră, se ghemuiseră ca labele unui animal crispat, m-am suit pe bicicleta care acum arăta jalnic și caraghios, mai înaltă și cu cocoașă parcă, și am plecat. Lumea se uita la mine curioasă și probabil aveam un aer de Don Quijote pe o mârțoagă sui generis. Abia așteptam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noapte, am luat niște ochelari vechi de soare, le-am spart sticla și, după ce mi i-am așezat pe nas, i-am ridicat pe frunte cum făcea Robespierre când se ducea la tribună, în vreme ce-și răsfoia cu mâinile crispate manuscrisul discursului plin de ștersături. Arătam întocmai ca el, mai ales că și eu aveam aceeași culoare de om care suferă de bilă. Dacă o să încep să mă cred Robespierre? m-am întrebat. Pe cine aș trimite la eșafod? M-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
minte, ca s-o sperie și s-o pedepsească, fără să se gândească la urmări. Scria și lucruri de genul acesta: "Știu cât vor suferi copiii mei, dar nu pot sacrifica adevărul de dragul lor"... În zilele următoare a văzut-o crispată, neagră de spaimă. Nu-i reproșa nimic, dar acum îl privea cu ură. De câte ori îi întîlnea ochii se cutremura. "M-ar omorî", și-a zis într-o zi... A început să bată în retragere, să încerce s-o liniștească. Dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Makutsi rămase tăcută. Nu-i trecuse niciodată prin minte că deciziile de acest gen se iau altfel decât în funcție de note. La școală fusese învățată că munca susținută te ajută să obții o slujbă bună. — Ei bine, o lămuri prietena, zâmbind crispat, văd că tu așa crezi. Dar te-nșeli. Bărbații își aleg angajatele după felul cum arată. Le aleg pe cele frumoase și le dau slujbe. Celorlalte le spun: Ne pare rău. Nu mai facem angajări. Ne pare foarte rău. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înlocuiți. Așa că, trebuia să-și ia niște măsuri de precauție. Puse panourile la locul lor, aduse treptele în poziția inițială; stând în picioare, în capul scării, verifica absența urmelor activității sale, când se iscă un zgomot dinspre debara. Se răsuci crispat. Intra Eldred Crang. Detectivul non-A se opri brusc și duse un deget la buze într-un gest de prudență. Înaintă rapid, împinse cealaltă scară spre extremitatea sarcofagului și urcă. Cu un gest făcu să gliseze panourile compartimentului în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
repede extenuarea și acum eram din nou treaz și îmi simțeam gura încleiată și amară. M-am lipit de Italia încetișor, să n-o trezesc. Era a mea, va fi pentru totdeauna. Razele de lună îi luminau chipul care apărea crispat, uimit, ca și cum în pragul somnului ar fi luat cu sine o incertitudine. Nu m-am întrebat care. Dar am zâmbit pe întuneric și am simțit cum pielea obrazului mi se încrețește la contactul cu cearșaful, gândindu-mă cât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Leigh pipăi catifeaua moale și surâse. — O, nu trebuia! Deschide-o! — Știu deja că o să-mi placă la nebunie. — Leigh, deschide cutia. S-ar putea să fi surprinsă. Privirea din ochii lui o făcu să ezite, la fel și mâna crispată cu care el ținea paharul de șampanie. Deschise capacul și, exact ca în comediile romantice proaste pe care le văzuse, rămase cu gura căscată. Așezat frumos chiar în mijlocul cutiei de dimensiunea unui colier, era un inel. Un inel de logodnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
grăbeau și se izbeau unii de alții. Șuieratul locomotivei se auzea până la ei. O strigă pe soția lui pe nume și, când ea se întoarse, îi văzu fața scăldată în lacrimi. ― Nu, spune el încet. Sub lacrimi, zâmbetul revenea, puțin crispat. Încercă să respire adânc. ― Du-te, spune ea, o să fie bine. El o strânse la piept și acum, pe peron, de cealaltă parte a geamului, nu-i mai vedea decât zâmbetul. ― Te rog, ai grijă de tine, spune el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a făcut gestul binecuvântării. Apoi și-a adunat poalele și a ieșit prin coridorul principal. \ Va trebui să luăm totul de la început ? l-a întrebat Tarrou pe Castel. Bătrânul doctor a dat din cap. Poate, spune el cu un surâs crispat. La urma urmei a rezistat destul de mult. Dar Rieux părăsea acum sala cu un pas atât de grăbit și cu un astfel de aer, încât, atunci când trecu pe lângă Paneloux, acesta a întins mâna să-l rețină. Doctore, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
afacerea cu olăria, În Centru nu sunt câini, Bietul Centru, dacă nici câinii nu-l vor, Nici Centrul nu vrea câini, Această problemă nu-i poate interesa decât pe cei care trăiesc acolo, îi tăie vorba Cipriano Algor cu glasul crispat. Marta nu răspunse, înțelese că orice cuvânt pe care l-ar spune ar putea porni o nouă discuție. În timp ce reordona din nou desenele obosite se gândi, Dacă mâine Marçal vine acasă și spune că a devenit gardian rezident, că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vârful lui i s-a strecurat printre coaste. Nici măcar n-a strigat. Nimic altceva decât un gest de uimire, o ultimă răsuflare. Prăbușindu-se, a revăzut poate cu Încetinitorul acea străfulgerare, acel braț care se Întinde, țâșnește, și acea gură crispată care scuipă printre dinți: „Primește acest dar, Îți vine de la Alamut!” Atunci au izbucnit țipete. Asasinul a fugit, a fost urmărit din cort În cort, a fost găsit. În grabă, i s-a tăiat gâtul, apoi a fost târât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lista cumpărăturilor pentru nuntă. În sufragerie, doar Dida, neliniștită de neobișnuita întârziere a atât de punctualului soț. Alarmată, bănuind ceva rău, dar neavând încă puterea de a vorbi, de a relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Suntem mai liberi? Mai liberi decât bănuim? Mai liberi decât credem, mutulache? Mai liberi decât credem. Răspunde, javră, răspunde... puișor. Vorbea rar, se oprea după fiecare cuvânt. Se auzea și un plescăit, parcă, o sorbitură, un plescăit. Tolea mai avansase, crispat, încă un sfert de pas. Prin dunga ușii se vedea acum o fâșie de oglindă, buzele roșii ale Venerei, țuguiate, pe dunga paharului. — Spune, hai, spune, potaie. Ni se pare? Ni se pare că ei știu tot. Dresați, da. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
auzite, cine cine vorbise oare... vine oclipă pentru Da sau Nu. Tace kir Ianuli, dar e aici, la un pas, și nu o vede, ce bine că nu o vede. Nu vede ochii arzând, strânși, să oprească plânsul, isteria. Încearcă, crispată, să se stăpânească, deși mâinile tremură, înfrigurate să apuce, să strângă, să descarce. Strâns, în muțenia lui etanșă, combatantul de altădată e încă viu. E încă viu, kir Ianuli, dar nu aude și nu vede semnele schimbării, aici, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
autoritatea ... Hai să vedem Încă o dată ticăloșia! Deschise capacul din tablă groasă, Îndreptă lanterna către cadavrul sângerând, văzu sângele neînchegat care acoperea toată urechea dreaptă, fața, gâtul și umărul, bucăți mici de carne, fragmente de oase și mâna cu degetele crispate. Pumnul stâng era strâns a amenințare iar gura rămăsese interdeschisă și schița un zâmbet dureros. Deodată, Victor se plesni cu palma peste frunte, era un gest de mirare din vremea copilăriei sale, moment În care Vizanti a executat o săritură
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
iubesc, poate că dacă n-ar fi scris asta la sfârșitul scrisorii, Hermann n-ar fi purtat-o În căptușeala hainei, chiar și atunci când i-au amputat, În trenul sanitar, piciorul. Christa respiră adânc și Încearcă să Își destindă spatele crispat. Durerea s-a cuibărit deasupra feselor, un animal triunghiular care o mușcă fără oprire. Dar ea ține mai departe mâna cu pielea uscată, Împestrițată de pete maronii, pe volan și se uită În oglinda retrovizoare la mașina care vine din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mi se pare o pură fantezie. Un serial ieftin de televiziune. Ai văzut sau auzit ceva care...? — Nu... De văzut nu pot spune... Sau poate că... Nu știu, n-am de fapt nici o dovadă... E vorba mai degrabă de atmosfera crispată... Dar și pentru ei tu erai cineva nou, necunoscut! Și renumele tău putea să-i intimideze! Putea fi așa la Început, de acord. Pe urmă, relația ar fi trebuit să se normalizeze, dar nu. Chiar și atunci când am mers cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o vreme? — Da, am spus gândindu-mă la ce citise John Joe la prima mea ședință de grup. —Ei, chiar dacă nu ești dependentă, îți poate fi de mare ajutor. —Cum? — Știi cum e, mi-a spus el cu un zâmbet crispat, care mi-a dat o senzație ciudată în stomac, tuturor ne prinde bine o formă sau alta de psihoterapie. Da?! am exclamat surprinsă. Chiar și ție? Chris a râs, însă cu atâta tristețe, încât m-am simțit imediat stânjenită. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]