636 matches
-
fotografia cu chestia asta, mai degrabă decât pe cea cu mine dându-i un pumn lui Guy. Nu se știe niciodată. Când trenul pleacă din stație, simt un junghi dureros și închid o clipă ochii, încercând să nu-mi pierd cumpătul. Fac ceea ce trebuie. Toată lumea e de aceeași părere. Iau o gură de cappuccino, apoi încă una. Poate că dacă am să beau destulă cafea, o să mă repun pe linia de plutire. Poate că am să încetez să mă mai simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
posibil să fi plecat pur și simplu așa ? Ochii mi se încețoșază iar și clipesc furioasă, pentru a scăpa de lacrimi. Nu pot să plâng. Sunt partener acum. Iar partenerii nu plâng. Mă uit pe fereastră, încercând să-mi păstrez cumpătul. Trenul pare să meargă mai încet, ceea ce e destul de straniu. — Stimați pasageri... Se aude o voce pârâind în difuzoare. Acest tren circulă astăzi în regim de personal. Se va opri la Hitherton, Marston Bridge, Bridbury... — Ce ? Guy ridică privirea. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ar putea Încrucișa! Politețe sau promisiune, fraza ei era Însoțită de un zâmbet șugubăț, În care am văzut la fel de bine o sfidare, ca și un reproș. După aceea, când m-am săltat din fotoliu cu o stângăcie desăvârșită, pierzându-mi cumpătul și regăsingu-l, căutând să-mi recapăt echilibrul, dar și o anumită demnitate, ea rămase nemișcată, cu privirea Învăluindu-mă cu o bunăvoință amuzată. Nici un cuvânt nu-și găsi drumul spre buzele mele. Se făcu nevăzută. Mă aflam Încă În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
această a treia scrisoare, pe adresa unui alt tânăr, cu totul diferit. Este fiul celui mai bogat negustor din Teheran și, deși n-are decât douăzeci de ani și arde cu aceeași flacără ca noi toți, nu-și pierde niciodată cumpătul, e gata să emită ideile cele mai revoluționare cu un zâmbet de copil ghiftuit. Îi reproșez, câteodată, faptul că nu are cine știe ce trăsături de oriental. Îl veți vedea: sub un veșmânt persan, există răceala englezească, ideile franceze, un spirit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
l-a enervat dintotdeauna pentru aroganța cu care își tratează clienții. — Am înțeles: ieftin și prost. Alb sau roșu? — Rozé, îl încearcă Lionel. Am înțeles: spălătură de butoi. — Exact, vinul casei, confirmă Lionel. — La carafă sau la găleată? își pierde cumpătul Gustave. Lionel închide lista de vinuri: consideră că a întins coarda suficient. — Un Château Margaux. — Domnul este modest, răsuflă ușurat sommelier -ul. V-aș recomanda un Château Pétrus, recolta 1990. Mai avem doar patru sticle. Lionel redeschide lista de vinuri
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
gesticulând, ceea ce înseamnă că ne înghiontește și ne înghesuie pe mine și pe Daisy, care stăm de o parte și de alta a lui. Biata Charlotte îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Înaintam încet, încet, de parcă mi-ar fi fost teamă să merg mai repede și să devin asemeni celor din jurul meu. Îmi era frică să fiu ca ei, pentru că, odată intrat în vârtejul freneziei, mi-aș fi pierdut și fărâma de cumpăt și limpezeală a gândurilor de care țineam cu încăpățânare. În egoismul meu, credeam că eram singur în starea asta. Și totuși, nu eram. Stătea demn, uitându-se la ceilalți cum se duceau și veneau, nefiind nici el băgat în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu se petrecea. Nimeni nu zicea nimic nou și se puneau mereu aceleași întrebări, repetate întruna, până când își pierdură inteligența originală și acum deveniseră numai niște fraze fără conținut, spuse doar de dragul conversației. Mulțimea de elevi începea să-și piardă cumpătul și răbdarea, dar Gardienii păreau, la fel ca întotdeauna, de neclintit. Nu se mișcau deloc. Nici un mușchi, nici un spasm al corpului, nimic. Stăteau ca la început și nu dădeau semne că s-ar fi plictisit, ci că ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de partid? Dar nu știu despre ce vorbiți? Despre trădare și fonduri bănești Însușite fără scrupule! Secretarul de partid pe combinat, roșu de furie, bătu de trei ori cu pumnul În masă, semn că era extrem de supărat și-și pierduse cumpătul său proverbial. Să Înțeleg că eu am trădat și am primit bani de la cineva? Pe cine? De la cine? Chiar mă crezi idiot și nu știi la ce te-ai expus! Ai trădat Statul Român și ai primit bani de la firma
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
le sărută mâinile lor muncite și vorbea doar cu ochii săi frumoși din care șiroirea lacrimilor calde nu mai contenea. Apoi, liniștindu-se definitiv, spuse: Vă rog să mă iertați, oameni buni și dragi sufletului meu, că mi-am pierdut cumpătul, m-am lăsat răpus de supărare și neputință, fără a realiza faptul că suferiți odată cu mine, pentru mine și numai din cauza mea! Da, stăi cuminti, cî om răzbati noi, cî mari-i Dumnezău și multi ninuni mai poati faci! Nici
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
în cazul în care aceasta n-a fost cumva tulburată de vreo conjurație. Și, chiar dacă împrejurările externe ar începe să se strice, dacă a guvernat și dacă a trăit așa cum am spus, principele va putea oricând, dacă nu-și pierde cumpătul, să reziste oricărui atac, așa cum a făcut Nabis Spartanul, despre care am vorbit. Dar, în ceea ce-i privește pe supuși, chiar dacă situația din afară nu se tulbură, principele trebuie să se teamă că dușmanii ar putea să uneltească în taină
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
sanitare dăduseră alarma în legătură cu epidemia ce-și făcuse apariția în Europa occidentală 481. Privitor la simptomatologia holerei ni se spune că pe omul atins de această boală "îl apucă cârceii de inimă, nemaiputând nici vorbi, și din durere mare pierde cumpătul și moare". Informatorii stăruie asupra cârceilor sau colicii, deci asupra crampelor abdominale, ca simptom major al afecțiunii. Nu trebuie să pierdem însă din vedere că prin "cîrceii de la inimă" nu se înțelegea manifestarea unei tulburări a funcției cardiace, ci un
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
așa de egoist. Ai grijă, Jemima, ai grijă. Nu vreau să fiu chiar furioasă, pentru că e prima oară când am și eu un iubit la modul serios, și uite cât de minunat e, și dacă într-adevăr mi-aș pierde cumpătul, poate că l-aș speria. Ce s-ar întâmpla atunci cu mine? ― JJ, îmi pare rău. Ai dreptate, am fost un egoist, dar n-o să se mai repete, îți promit. Brad arată ca și cum i-ar părea într-adevăr rău, pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nu ai găsit o explicație. Că panica te-a cuprins acolo fără nici un motiv. În primul rând, nu a fost vorba de panică. Bine, viteazule. Vorbesc foarte serios. Neliniște, teamă, da. Însă panică în nici un caz. Nu mi-am pierdut cumpătul nici o clipă. Îhî! Și care a fost cauza? Nu știu, ridică Cristi din umeri. Poate că un al șaselea simț. N-ar fi prima dată când mi se întâmplă așa ceva. De multe ori am simțit că sunt amenințat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
faci? strigă Calistrat sărind speriat într-o parte și aruncându-se la pământ, acoperindu-și capul cu brațele. Acum nu mai prezintă pericol, spuse inspectorul. Poți să te ridici fără teamă. Ce ne facem? întrebă Ileana, care deși își păstrase cumpătul îl privea albă la față pe Cristian. Sincer, îi răspunse Toma, nu știu. Cutia asta cu dinamită e o bombă cu fitilul aprins. Păi, se băgă și Calistrat în vorbă, nu poți să faci același lucru și cu celelalte cartușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
logoreică a soțului ei. Dirk nu ascundea niciodată nimic. Discuta cu o lipsă totală de sfială chestiunile cele mai intime. Uneori chiar o făcea pe nevastă-sa să se simtă prost și singura dată când am văzut-o pierzându-și cumpătul a fost atunci când el a insistat să-mi spună cum a luat un purgativ și a început să intre în detalii cam naturaliste pe această temă. Seriozitatea absolută cu care își povestea necazurile mă făcea să mă scutur tot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă pregăteam să repet întrebarea. De unde să știu? îmi zise el în cele din urmă. Nu putea să mă sufere, și asta m-a amuzat. — Aha, înțeleg! Deodată izbucni furios: — Dracu’ s-o ia! O doream. Dar imediat își recăpătă cumpătul și mă privi zâmbitor: — La început s-a îngrozit. — I-ai spus? Nu era nevoie. Știa. N-am spus nici o vorbă. Era speriată. În cele din urmă am avut-o. Nu știu exact ce anume din felul cum mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
băga în răcori... Și păr cu reflexe ca smoala... Unde mai văzusem asemenea ochi? Chiar trupul... M-da, era mlădie, bine construită. Sânt sigur că am mai zărit cândva perechea asta de ochi. Cred că din cauza acestor ochi îmi pierdusem cumpătul în fața ei, eu care ― orice s-ar spune ― aveam destulă experiență în materie de femei. În definitiv, de ce-mi făceam sânge rău din cauza unei fetițe care nu mă interesa nici cât negrul sub unghie? Am rămas multă vreme lungit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cu scrisoarea înapoi, nedesfăcută... Așa e. aveam dreptate! Era supărată pe mine. Supărată pentru că o zi. numai o zi, nu-i scrisesem. Ah, draga de ea! Cât mă iubea! Și cum își dăduse în vileag sentimentele. Ce fel, își pierdea cumpătul chiar de la cea dintâi piedică întîlnită în drum? Am vrut să-i trimit din nou scrisoarea, de astă dată deschisă, așa cum procedasem la început. M-am răzgândit. Ar fi însemnat o totală lipsă de amor propriu din partea mea. Ce? Adică
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Asta mă îngrijorează mult. După ce am atâtea necazuri pe cap trebuie de-aici înainte s-o supraveghez îndeaproape. Cu adevărat, lucrurile se înrăutățeau din ce în ce. Chiar Alexa. femeia călită, care luase aprig viața în piept, își cam pierduse cumpătul. O ascultam, mai mult înțelegeam intuitiv ceea ce spunea, pentru că gândurile mele zburau în altă parte și nu puteam să prind decât crâmpeie din frazele ei. Și starea asta de golire și apăsare nu mă părăsi tot timpul. După câteva zile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am găsit în mine tăria să dau curaj Alexei pentru a suporta fapta soră-si. I-am strâns brațul, am dojenit-o cu blîn-dețe, ca pe un copil: ― Ce faci, Alexa? Dumneata care-mi cereai să mă stăpânesc îți pierzi cumpătul? Desigur, e destul de grav ceea ce s-a întîm-plat, dar trebuie să ne păstrăm capul acum când avem atâta nevoie de el. Să chibzuim pe îndelete ce-i de făcut. Cred că o judecăm prea aspru. Chiar dacă ar fi făcut ceva
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
îi vorbeam astfel, aruncând nenorocirea pe spinarea amândurora (ca s-o îndurăm mai lesne), ea se căina mereu: ― Nefericita! Cum a putut să apuce pe drumul ăsta? ― Mă duc la ea, nu mai pot răbda, i-am spus pierzîndu-mi brusc cumpătul, pradă unui impuls covârșitor. Vreau să aflu adevărul din gura ei. ― Nu, a țipat Alexa ca mușcată de șarpe. Nu te duce! Nu trebuie să te duci! Mai ales acum! ― Nu-ți fie teamă: n-are să se întîmple nimic. Nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
sunat. Mi-a deschis Alexa, o arătare înveșmîntată în negru. Când m-a văzut, a podidit-o plînsul: ― De ce mi-a făcut Mihaela una ca asta? Numai pe ea o aveam pe lume. ― Curaj, Alexa! Nu trebuie să ne pierdem cumpătul. Nu rezolvăm nimic, absolut nimic... Mi-am mușcat într-ascuns buzele, stânjenit de goliciunea frazei ce-i debitasem. Abia aici, la fața locului mi s-a confirmat revelația pe care am avut-o în urma apelului telefonic și m-am îngrozit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Conștiința sa, demult adormită într-un colțișor ascuns și întunecat, i se deșteptă acum dintr-odată, înălțându i-se vertiginos în zbuciumări și în transformări tot mai sălbatice și mai necontrolate. Începu a se purta foarte bizar, își pierdea deseori cumpătul din nimic, vorbea de unul singur și nu te mai puteai deloc înțelege cum trebuie cu el. Realitatea i se părea din ce în ce mai proteiformă, căci gândul la fapta lui începuse deja să formeze în el marea inerție a tuturor vinovățiilor proprii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dar, în chip de balansier, se folosea de cuvinte. Și aceste cuvinte se găseau în conflict cu evidența. Ca și cum omul de pe sârmă își pierdea deodată balansierul. Se clătină. Teroarea crescândă genera nenumărați stimuli, periculoși, strâns asociați. Gesticulând violent, își pierdu cumpătul. Nebunia. Nebunia, născută dintr-un conflict intern insolubil. Prin veacuri de existență umană, asemenea conflicte frământau spiritul a milioane de indivizi. Ostilitate față de tată, în conflict cu o dorință de securitate și de protecție; atașament la o mamă prea posesivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]