583 matches
-
ar fi Înscrisă În eterna peregrinare a astrelor, iar mâna care a determinat-o ar deveni un simplu instrument iresponsabil. Ar fi fost inutilă Redempțiunea, Întrucât ar fi fost absentă Vina. Însăși religia noastră, una a mântuirii, ar fi la fel de deșartă precum idolii păgânilor. Cecco d’Ascoli Îi susținu privirea cu răceală. — Poate că a fost deșartă. — Hulești. Nu asta ne Învăța marele Ptolemeu În Almagest! strigă Dante. Nici Sacrobosco. Nici Guido Bonnati, Însuși magistrul dumitale! — Știința mea nu se datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sena lăsînd neglijent din mînă trusa de scule care se izbește de pămînt făcînd un zgomot metalic asurzitor, ia să vedem ce avem aici. Ăsta da arsenal, dom’ Președinte, se vede că aveți legături strînse cu reprezentanții clasei muncitoare, zice deșertînd totul pe jos, trecînd în revistă șurubelnițe, chei, pile, ciocane, leviere, de toate felurile și mărimile. Pe etajera din baie și în dulăpiorul de sub lavoar îl așteaptă toate instrumentele necesare întreținerii igienei corporale fără care nu poate să conceapă viața
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ultimul camion care tocmai se pregătea să părăsească rampa la care fusese încărcat cu marfă, închipuindu-și că o să pună laba pe dovezile pe care le căutau. După ce au întors cu fundul în sus cabina șoferului, scoțînd banchetele din șuruburi, deșertînd pe jos tot conținutul torpedoului pentru acte, aruncînd în stradă covoarele de cauciuc, negăsind nimic, și-au îndreptat în sfîrșit atenția și asupra încărcăturii. Zbîîrrrr, zbîîrrrr, și bucata de material iese pe partea cealaltă, tactactactac, la ce-ți stă capul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mei. Le-am făcut un semn scurt să mă urmeze și tiptil ne-am strecurat printre manifestanți pînă într-un gang din spatele Comitetului Central. Acolo am lăsat bagajul jos și le-am făcut semn să se strîngă în jurul meu. Am deșertat totul rapid, nu le-a venit să creadă ochilor ce era acolo, Părințele, de unde ai făcut rost de toate jucărioarele astea? Mi le-a dat un necunoscut, ei nu mai văzuseră așa ceva, habar n-aveau de păpușele care zăcuseră atîta
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pustnicul vostru e nebun”, cârtise omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. „Poate totuși a fost un accident”, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sub oraș. Legendele zugrăveau cum cei de sus se uitau către necunoscuții de jos, ca prin niște acvarii. Cu vremea însă, veselii bucureșteni nu ezitară să facă chiar și din neprihănita gârliță Bucureștioara, canalul colector al murdalîcului lor. Mahalagii își deșertară într-însa conținutul umblătorilor. Săpunarii, cadavrele mâțelor fripte. Măcelarii și tăbăcarii îmbunătățindu-și aruncarea la țintă, o aglomerară cu gogoloaiele resturilor putrezite ale îndeletnicirilor lor. Strat după strat, mormanele de gunoaie, moloz și cadavre, sugrumară deget după deget, gârlița miraculoasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu noaptea în cap. 102 DANIEL BĂNULESCU intrase, pe șantier, între țesuturile țoalelor și să-și scuture de pudra de ciment, genele. Din portbagaj, răzbăteau până la ei reprizele inegale de zvârcoliri ale unor trupuri cărnoase, aducând cu convulsiile unor crapi deșertați pe uscat. De pe capotă se descojeau, de eșarfele de humă, ciment alb, var nestins, siluetele zvelte ale lui Dulcele Doru și Relu Înmiresmatul, transformați, la un moment dat, în două sarcofage de forme indefinite. Genel deconectă scârbit aparatul de taxare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
episoade imaginare. După externare, am constatat că, o dată cu subsemnatul, și borseta (cu tot cu bani, acte, memorator de adrese și telefoane, pe care o purtam pe sub cămașă) manifestase aceeași ticăloasă inspirație de-a se lăsa înghițită de mlaștina bazinului de decantare. Am deșertat bazinul. L-am curățat. Mi-am petrecut apoi câteva lungi și plictisitoare zile de răsfoire a carnețelelor pietrificate, cu ajutorul unor inutile picamere. Când am sistat răsfoirile, mi-am dat seama, cu perspicacitate, că acele șapte adrese la care-mi distribuisem
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a picioarelor. Mai era și născută, nenorocita, în comuna aia, Elicia, și ăsta, în opinia lui Ulpiu, nu era deloc un cumsecade loc de născut. - Uite, dragă, ți-am cumpăricit, de la simigeria din colț, niște dardanele... - Merdenele, proasto! Și îi deșerta chiar atunci cumpărăcitura la debaraua cu mătură și făraș, iar pe ea, apoi, nici nu știa cum s-o zvârle mai iute afară. Cum să faci o femeie perfectă din asta? Ce s-o înveți mai întîi? Îți trebuia o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acum, tocmai acum... Asta și fusese ideea cea bună, văzîndu-l că se stinge din viață, înainte de a i se hotărî o cât de mică pedeapsă, fie ea și simbolică. Direcțiunea nu apelase direct la provocatori, ci, pur și simplu, îi deșertase în celulă pe cel de-al doilea pensionar, în ordinea periculozității infracțiunilor săvârșite, al stabilimentului său. Nici ăsta nu fusese ușă de biserică, ba chiar, dacă te uitai la el, nu era mai abitir, ridicase și el viață de om
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vreodată, ca măcar ea să fie recuperată. Apollinaire, Daumier, Picasso, Bunuel sau Dali, cine au fost la început toți acești neisprăviți, cu privirile nătânge, cu nădragii sparți în șezut, guralivi, și cu degețelele iuți doar la a-și cuprinde și deșerta pe esofag butelcuțele cu pileală? Cine s-ar fi încumetat să-i care pe acești pitecantropi în spate? Cine îi dăscălea, îi civiliza, le cizela manifestările, cine le dădea peste bot, când n-aveau chef să lucreze? Că n-aveau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
solo de baterie. Dum-dum!! De dincolo, i se păru că deslușește un glas alertat și asmatic: - Nu e gata, nu e gata!... 214 DANIEL BĂNULESCU - Da. Sedevistică. Scule și dispozitive. Minuni ale tehnicii. Apeși un buton și podul rulant îți deșartă sacul cu piulițe în cârcă... Și, de fapt, ce poftiți? Un binecuvântat moment de tăcere. Luate prin surprindere, femeile se priviră o clipă. Patricia își descolăci privirile dinspre geam, spre Cocondy. Apoi spre Pink Floyd, privind prin el tot ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai apoi, cu disperare) se blocau automat după prima întrebuințare. După aceste instrucțiuni, Robin s-a așezat la masa de joc și nu s-a mai clintit de acolo două ore bune. La jumătate de ceas după ce salonul s-a deșertat aproape complet de muieri (rămăsesem, lângă Benjamin, numai eu și Cocondy) bieții soți, alarmați de valeți plătiți și porniți în explorare către sere, au învățat destule despre postura în care merită admirat un portocal. O anumită perioadă, lumea a continuat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nelămurită a nopții. Interval în care am luat în picioare drumul către nenumărate cunoștințe feminine. La care, fiind primit sau pătrunzând prin efracție, am făcut o groază de lucruri plăcute ori dezgustătoare. Am pornit-o din nou pe străzi. Am deșertat în mine cantități incomensurabile de vin prost. Nici vorbă să mai fi fost om-fluture. Devenisem un întristător gândac grobian. M-am cățărat pe burlane (sau doar mi s-a năzărit că mă cațăr pe burlane) până la fereastra de la nivelul al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea unei dihănii sătule, tolănite într-o rână... Trăgîndu-și frânele taman pe maidanul de unde fuseseră bărbierite, cu lama buldozerului, acaretele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă ești Arhanghel al morții cei bătrâne Atunci ești drept - căci numai ea este dreaptă-n lume, Și cei ce o servesc - căci contra orice-n lume Învinge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
măslin Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de nea Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ............................................................. Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său, Dară inima-i deșartă mîna-i fină n-o urmează... De a veacului suflare a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om - nu Dumnezeu. Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie - Ieri ai fost credința simplă - însă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Copile dulci ca îngerii - virgine - Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititoriu - Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
asupra lui cu aripi întinse stă Satana. De geaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul. Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte? Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută Când ura-n a lui suflet, de veche, e stătută? {EminescuOpIV 219} În van cercați a-i drege căci răi rămân de-avalma Și trebue ca soarta să-i spulbere cu palma
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stoluri sboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, 160Tărînd cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n chaos întins fără de fine, Căzând negre și stinse surpatele lumine. Neantul se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde. Văzîndu-te strigare-aș de-un dor nebun cuprins: "Mărire ție Satan, de trei ori ai învins! "Atuncea mă primește prin îngerii peirei, "Mă-nvață și pe mine cuvântul nimicirei "Adînc, demonic, rece. Ți-o jur - astă știință
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
asupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voiu pune alăturea sicriul, Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume, Desbinul meu din suflet într-un desbin de lume. Și tot ce-ncîntă ochii cu mii de frumuseți, Tot ce pământul are și marea mai de preț, Grămezi să stee toate la mine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mal, unde era mai adăpost de frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături de câini depărtate și pe malul înalt se iviră primii gunoieri, care deșertară resturile orașului zvârlind gunoiul cu lopeți înguste. - Tu n-ai o treanță mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv. - Nu-i nevoie. Nu mi-e frig. - Ei, cum ți se pare? - Ceată bună
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
București, nu era departe. Dacă plecau la trei noaptea dintr-acolo, pe la începutul amiezii ridicau drumul de bârne al camioanelor. După ce se însuflețeau cu rachiu, străbăteau Grivita în goană, bătând burțile cailor, și se opreau pe la casele oamenilor cu stare, deșertau bidoanele, ascundeau banii în chimirele late de piele și până la căderea serii erau la drumul jumătate. Sâmbăta, încărcau 77 faietoanele cu pânză pentru neveste și ibovnice. Se jucau cu miile. Totdeauna veseli, umpleau prăvălia, glumind cu Stere. Alde Cristu, ăl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un foc spre cer. Caii din fată s-au speriat și-au răsturnat săniile. Din mestecăniș, au sărit ceilalți cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deșertat băierile și când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit caii, și săniile au luat-o razna pe câmpul întins și nesfârșit. În urmă, hoții râdeau cu munile pe burtă. - V-a plăcut? i-a întrebat Florea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Numai să iasă și Nicu din pușcărie, să se întoarcă și Oacă de la Filaret... Erau puțini, și asta cerea îndrăzneală. A treia noapte, au picat poterele. Jandarmii au înconjurat groapa. Căutau pe dezertorii fugiți de la armată. Trei camioane s-au deșertat la rampă. Soldații și-au stins țigările și n-au mai vorbit. Un căpitan i-a împărțit în plutoane și au coborât. Nu cunoșteau. Gunoaiele au început să se prăbușească. O dată a ciulit Stăpânul urechea. - Șase! a strigat scurt. 227
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]