1,200 matches
-
a poeticii moderniste: „lectorul inițiat în lirica modernă mai știe că o poezie nu trebuie tălmăcită rațional, ci numai transpusă spiritual”. Privind lucrurile într-o perspectivă mai amplă, el face însă - pe urmele lui M. Dragomirescu - și unele tipologizări sugerînd decadența spiritului: „obscurismul poetic” al lui Dante și Eminescu - reprezentînd integral sufletul omenesc - ar fi fost urmat, în veacul modern, de „obscurismul ideologic” al lui I. Barbu și Valéry, obținut din „limitarea la funcțiunea psihică a inteligenței”, și de „obscurismul factice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
integral sufletul omenesc - ar fi fost urmat, în veacul modern, de „obscurismul ideologic” al lui I. Barbu și Valéry, obținut din „limitarea la funcțiunea psihică a inteligenței”, și de „obscurismul factice” al poeților extremiști, „lipsit de orice fundament sufletesc”. Tradiția „decadenței moderne” ar începe - potrivit autorului - cu manierismul european al secolului al XVI-lea („excesul de virtuozitate verbală ca o compensație a anemiei concepționale”), ilustrat de maniera eufuistă și gongoristă. O propoziție la care un Max Nordau ar fi subscris oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moderne” ar începe - potrivit autorului - cu manierismul european al secolului al XVI-lea („excesul de virtuozitate verbală ca o compensație a anemiei concepționale”), ilustrat de maniera eufuistă și gongoristă. O propoziție la care un Max Nordau ar fi subscris oricînd: „decadența începe - în toate domeniile - cu rafinarea”. Pe de altă parte, „barbaria instinctuală” a anarhicilor moderni reprezintă o degenerare în plus, nu un „factor regenerator”. Fără îndoială, un spirit clasicizant, conservator, tradiționalist și academist percepe cel mai acut abaterile moderne de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
disciplinate de Suprarealismul francez și de constructivismele central-europene. Aproape toți membrii „primului val avangardist” (Vinea, Maxy, Adrian Maniu, Jacques Costin, Marcel Iancu, B. Fundoianu) au frecventat, înainte de 1920, cercul lui Alexandru Bogdan-Pitești și au cultivat, pînă la un punct, estetica Decadenței. Datele lor sociale corespund, întru cîtva, celor ale membrilor „generației de la 1914” din Franța (cf. Albert Thibaudet); ei aparțin - de fapt - familiei eclectice a independenților postsimboliști, scindați între nostalgia tradiției și tentația emancipării radicale. Disidenții spiritului Belle Époque vor deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Editura Eminescu, București, 1970 Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie (de la romantism la avangardă), Editura Eminescu, București, 1972, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002, postfață de Ion Bogdan Lefter Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, Editura Univers, București, 1995 Călinescu, Matei, Eugéne Ionesco: teme identitare și existențiale, Editura Junimea, Colecția „Românii din Paris”, Iași, 2006 Chimet, Iordan, Eroi, fantome, șoricei, Editura Eminescu, București, 1970 Cioculescu, Șerban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și îndesat. Acum erau adevărați electori, chiar și ai împăraților, și cine voia să însemne ceva trebuia să se integreze într-una din cele două facțiuni. Multă lume a murmurat, deși temătoare, că ei constituie una dintre primele cauze ale decadenței imperiului. Eu cred că ei erau, fie și în parte, la originea nemulțumirii poporului căruia, sub pretextul oblăduirii acestuia, i se substituia în luarea oricărei decizii. Se poate pune întrebarea de ce poporul nu s-a revoltat și nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scruta agilă parcul din față, În care la acea oră era doar un pensionar Într-un cărucior cu rotile, Împins fără nici un chef de Îngrijitoarea lui slavă. Vegetația era sălbătăcită, plină de urzici, de seringi, de zdrențe și leagăne ruginite. Decadența era prezentă În fiecare lucru. Elio constată că În dimineața aceasta polițistul nu se bărbierise: ciocul său era Înconjurat de o umbră Întunecată. Privindu-l mai bine, observă că avea un aspect neîngrijit, deși era Îmbrăcat corect În uniformă. Cearcăne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
profaneze o biserică. Împinse ușa. Sant’Agostino era pustie. Bisericile monumentale ale Romei, Întotdeauna pustii - cu excepția ocaziilor când se organizau nunți și Înmormântări -, Îi aminteau de cimitirele etrusce și de templele grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Umană Voluntară. Într-o după-amiază, când se odihneau prea aproape unul de altul, pe canapelele pline de păr din mansardă, În timp ce Mabuse Îi lingea și-i sâcâia cu limba lui aspră, după un schimb serios de opinii asupra sistemelor majore (decadența concepției occidentale, tragismul globalizării), Maja găsise curajul de a-i mărturisi că uneori În viața ei se cască o prăpastie, un vârtej, și atunci avea impresia că era o creatură inconsistentă, gelatinoasă, fără formă - ca o meduză În voia curentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
linii orizontale, linia verticală de sânge, și se gândi că trebuia s-o facă și pentru a o salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei, pentru a o salva de la trădare, de bătrânețe, de decadență și de nefericire. Dar semnul acela ușor al timpului care trecuse, al timpului care Îi unise, Îl emoționă profund, și imaginea lamei de inox ce-i zgâria pielea Îl făcu să se cutremure. Puse Înapoi cuțitul În teacă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sau de apă, Încât Îți pierzi mințile. Toată mana aceea cerească - nostalgie și eternă invitație -, de fiecare dată când Își deschide o bere, mușcă dintr-o roșie, despachetează mâncarea semicongelată. Isuse. Toate luminile aprinse acum, pentru a scoate la iveală decadența consumată a unei case care de mult timp a Încetat să mai fie o casă. Buonocore trăia Într-o dezordine disperată, indiferentă și murdară. Ziare vechi, aruncate peste tot, la Întâmplare, deschise la pagina sportivă. O cutie zdrobită de presiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ARTUR: Au trecut al dracului de repede... GARDIANUL: Uitați-vă la mine! Câți ani îmi dați? ARTUR: Nu știu. GARDIANUL: Timpuri mârșave. Nimic nu se mai vede cu ochiul liber. ARTUR: Urâte zile. Nu credeam să le mai prind. GARDIANUL: Decadența, asta e. Suntem striviți, suntem siliți să mâncăm ciuperci. ARTUR: Și greața asta care plutește în aer... GARDIANUL: Așa! Așa! E singurul lucru care se vede cu ochiul liber. ARTUR: Poate că suntem bolnavi. Poate că natura e bolnavă... GARDIANUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mele... până la ultima suflare... ARTUR: Ai să-mi lipsești. GARDIANUL: Dumneavoastră o să-mi lipsiți mai mult... ARTUR: Ciudat. Parcă m-am atașat de locul ăsta... De orașul ăsta... GARDIANUL: Ah, nu-mi vorbiți de oraș! Să-l fi văzut înainte de decadență... ARTUR: Sunteți în decadență? GARDIANUL: Suntem în decadență! ARTUR: Mi s-a părut mie că ceva e ireal, că e misterios... GARDIANUL: Plutim într-un ochi de fiară, domnule! Orașul ăsta a fost curat ca o farfurie, a fost ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ARTUR: Ai să-mi lipsești. GARDIANUL: Dumneavoastră o să-mi lipsiți mai mult... ARTUR: Ciudat. Parcă m-am atașat de locul ăsta... De orașul ăsta... GARDIANUL: Ah, nu-mi vorbiți de oraș! Să-l fi văzut înainte de decadență... ARTUR: Sunteți în decadență? GARDIANUL: Suntem în decadență! ARTUR: Mi s-a părut mie că ceva e ireal, că e misterios... GARDIANUL: Plutim într-un ochi de fiară, domnule! Orașul ăsta a fost curat ca o farfurie, a fost ca o foiță de staniol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lipsești. GARDIANUL: Dumneavoastră o să-mi lipsiți mai mult... ARTUR: Ciudat. Parcă m-am atașat de locul ăsta... De orașul ăsta... GARDIANUL: Ah, nu-mi vorbiți de oraș! Să-l fi văzut înainte de decadență... ARTUR: Sunteți în decadență? GARDIANUL: Suntem în decadență! ARTUR: Mi s-a părut mie că ceva e ireal, că e misterios... GARDIANUL: Plutim într-un ochi de fiară, domnule! Orașul ăsta a fost curat ca o farfurie, a fost ca o foiță de staniol.. (Congestionat.) L-am iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acord Omenirea cu pământul și cu progresul... Este o fantezie... — Poate. Luați-o atunci ca o fantezie... Dar, dacă vă gândiți cu atenție la acest lucru, veți vedea că există întotdeauna un punct de perfecțiune dincolo de care se merge spre decadență și spre sfârșit: viața oamenilor, istoria națiunilor, dezvoltarea culturilor... Se ajunge pe o culme și, când s-a atins apogeul, ne aruncăm în prăpastie. Își scoase ochelarii și își frecă ochii cu un gest de oboseală. Istoria demonstrează de câte ori am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cea mai pronunțată a acelor atitudini psihice pe care le întâlnim deja în maimuțele antropoide”: - homo dionysiacus apare drept „trădătorul vieții” din cauza creșterii morboase a conștiinței de sine. Boala constituie „însăși esența vieții sale”, care conduce omul spre o continuă decadență și dispariție. Chiar istoria sa este văzută ca „istorie a decadenței graduale a unei specii care a venit în lume deja lovită mortal”, în timp ce civilizația este considerată ca un „mecanism infernal” care îl nimicește pe om; - homo creator are la
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
deja în maimuțele antropoide”: - homo dionysiacus apare drept „trădătorul vieții” din cauza creșterii morboase a conștiinței de sine. Boala constituie „însăși esența vieții sale”, care conduce omul spre o continuă decadență și dispariție. Chiar istoria sa este văzută ca „istorie a decadenței graduale a unei specii care a venit în lume deja lovită mortal”, în timp ce civilizația este considerată ca un „mecanism infernal” care îl nimicește pe om; - homo creator are la bază ateismul în baza căruia un Dumnezeu nu poate, nu trebuie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
un fel de rivalitate care mă stimulează... Balzac spunea, nu mai știu în ce roman, că Florian este mai mult decît o cafenea, că este „o bursă, un foier de teatru, un cabinet de lectură, un club, un confesional...” Ce decadență, însă, în ziua de astăzi... N-aș vrea să fiu luat drept un declinolog primar, dar, totuși, Europa nu merge în direcția cea bună. Există semne în acest sens care nu pot fi ignorate. Gîndiți-vă că timp de un secol
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
astăzi ? Ei bine, astăzi toate cafenelele din Piața San Marco închid, iarna, la ora 23 ! Nici măcar la miezul nopții... La ora 23 ! Doar vara își permit să rămînă deschise pînă la ora 12 noaptea... Și cum să nu vorbești despre decadență în aceste condiții... Cîte cafenele sunt în ziua de astăzi deschise toată noaptea în orașele Europei ? Dacă la Paris aveți nevoie să ieșiți la ora trei noaptea ca să beți un pahar cu vin roșu și să stați de vorbă cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de sclipirile harului și să găsească zonele plumburii ce zădărnicesc viața atâtor persoane consacrate. Pot doar să spun că, în analiza sa, Autorul este atent și direct (ca, de exemplu, atunci când distinge între un eventual «declin» al vieții consacrate și «decadența» ei), așa după cum pot să afirm că recomandările sale, în ceea ce privește schimbarea, mă mulțumesc aproape în totalitate. În orice caz, volumul de față mi-a permis să-mi lărgesc orizonturile, m-a ajutat să aprofundez unele aspecte pe care mai înainte
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
posibil este acela de a «ieși din sine» pentru a aluneca precum o sămânță ori precum dospeala Împărăției, care își face apariția în timpul și în spațiul tuturor, devenind, prin alegerea consacrării, timpul și spațiul tuturor. SPRE DESCĂTUȘAREA CUVÂNTULUI DECLIN ȘI DECADENȚĂ Într-un moment istoric precum acesta, în care avem șansa, și nu neajunsul, de a trăi, trebuie să deosebim cu atenție între declin și decadență. Declinul este un fenomen natural, care apare odată cu nașterea și se încheie cu moartea oricărei
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
spațiul tuturor, devenind, prin alegerea consacrării, timpul și spațiul tuturor. SPRE DESCĂTUȘAREA CUVÂNTULUI DECLIN ȘI DECADENȚĂ Într-un moment istoric precum acesta, în care avem șansa, și nu neajunsul, de a trăi, trebuie să deosebim cu atenție între declin și decadență. Declinul este un fenomen natural, care apare odată cu nașterea și se încheie cu moartea oricărei creaturi. Ar fi nerealist din punct de vedere rațional, așa după cum ar fi scandalos din punctul de vedere al credinței, să ne închipuim viața în
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
decât ca amintire a unui dar primit, acceptat și din nou oferit. Este îndeajuns să ne gândim la înfloritoarele schituri din deșertul Egiptului ori la o instituție monastică precum Cluny, cu mărețele sale mănăstiri și cu cetele sale de monahi. Decadența, chiar dacă uneori poate avea aceleași simptome pe care le prezintă un normal declin al realităților omenești, este destul de diferită. De fapt, decadența este rezultatul unei trădări radicale a structurilor ce stau la temelia oricărei alegeri de viață, inclusiv a acelora
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Egiptului ori la o instituție monastică precum Cluny, cu mărețele sale mănăstiri și cu cetele sale de monahi. Decadența, chiar dacă uneori poate avea aceleași simptome pe care le prezintă un normal declin al realităților omenești, este destul de diferită. De fapt, decadența este rezultatul unei trădări radicale a structurilor ce stau la temelia oricărei alegeri de viață, inclusiv a acelora care se țes în sânul vieții consacrate. În timp ce declinul este ceva natural, și trebuie acceptat și trăit în funcție de propriile posibilități, decadența este
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]