1,473 matches
-
în discuție "valabilitatea demersului postmodern", stăpînesc cu toții "știința versului", Ioan Es. Pop are acces "la o secțiune monadică a lumii, formulată în limbajul timpului său" (p. 184), Vasile Baghiu "repudiază postmodernismul și intertextualitatea" în ciuda faptului că e caracterizat ca "spirit decadent și matein" (p. 196). E, dincolo de ideologie literară, și o problemă de gust, dar o vagă conciliere o realizează articolul despre antologia de poezie română contemporană a lui Marin Mincu, în care admite conceptul de textualism (înțeles ca perspectivă a
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
mea”, „în casa părinților mei”, mai exact a tatălui, pe care îl detestă aproape freudian, în vreme ce mama, ființă privilegiată, este glorificată. Are vise cu Eminescu și cu Nichita Stănescu și dese coșmaruri, evocă lecturi și scriitori, se dezlănțuie împotriva artei decadente, dar mai ales se zbuciumă întru credință, o credință dobândită, certă și totuși deloc lină, dimpotrivă, furtunoasă, dramatică, înregistrând momente de oboseală, de dezolare, dar și de speranță, de cădere și înălțare, de răzvrătire și supunere. K. e un fericit
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
a generației optzeciste. Ea racorda în mod surprinzător producția tinerilor iconoclaști la un filon autohton de creație, în condițiile în care autorii înșiși exploatau, declarativ, la maxim retorica rupturii, în timp ce puterea se străduia să-i compromită, denunțându-i drept cosmopoliți, decadenți, anemici. Ce oferea în fapt I.L. Caragiale era rețeta convertirii cotidianului în literatură, a revalorificării materialelor joase, paraliterare, reportericești, în scrieri canonice. Schimbând ce era de schimbat, instantaneele din primul volum al lui L. sunt de fapt reportaje tip Caracudi
LACUSTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
ca a patra fiară, mai puternică și mai mare decât toate cele de dinainte, să domnească 500 de ani”. Aici se impun câteva precizări. Simbolul statuii văzute de Nabucodonosor, prin succesiunea metalelor de diferite calități, propune o viziune „regresivă” sau decadentă asupra istoriei. Altfel spus, de la Imperiul Babilonian, simbolizat prin aur, până la ultimul imperiu, simbolizat prin fier, istoria înregistrează o involuție sistematică. Contrar acestei viziunii, fragmentul pe care tocmai l‑am citat situează 6:Ζ‑ul istoriei omenirii nu la început
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nenorocire a Egiptului, tot astfel, în cel din urmă ceas, vor fi minuni nemaivăzute, care se vor face prin toate elementele lumii, minuni prin care toți locuitorii pământului să înțeleagă că sfârșitul este aproape. Lactanțiu face parte din familia spiritelor „decadente”, considerând că pe măsură ce se apropie de sfârșitul său, lumea depinde din ce în ce mai mult de imperiul răului. În apropierea eshatonului, situația va fi atât de gravă, încât, prin comparație, prezentul, în care malitia usque ad summum gradum creuit, va părea o „perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
literatura consacrată, noua poezie o sfida și în ordine formală, permițându-și derogări de la canoane socotite intangibile, mergând, prin unii dintre cei care o cultivau, până la întrebuințarea versului liber. Pentru aceste motive, mișcarea inovatoare a s. s-a văzut stigmatizată ca „decadentă” de susținătorii vechii poetici. Una din cele câteva grupări secesioniste a adoptat această „insultă”, potrivit spusei lui Paul Verlaine, ca „strigăt de luptă” și, cu el în frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același an, în jurul lui Stéphane Mallarmé, și-a însușit apelativul propus de Jean Moréas, editând periodicul „Le Symboliste”. De aici, dubla denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX-lea ca având două aspecte: s. și decadentismul, reunind „simboliști” și „decadenți”. În prima categorie intră poeți făuritori de
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX-lea ca având două aspecte: s. și decadentismul, reunind „simboliști” și „decadenți”. În prima categorie intră poeți făuritori de viziuni eterate, atrași de „magia verbală”, precum Jean Moréas, Gustave Kahn, René Ghil ș.a., avându-l pontif pe Mallarmé, dar mai ales pe Paul Valéry; în a doua - poeți ai mizeriei, ai plictisului
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
mai apropiată de cea eminesciană decât de cea a lui Macedonski. Așa se explică larga receptare a influenței lui Verlaine, a celorlalți „poeți blestemați” și rezistența la poezia lui Mallarme. Poezia noastră simbolistă a fost sensibil modelată de lirica franceză „decadentă” și aproape deloc de cea autoconsiderată „simbolistă”. În timp ce Verlaine, Laforgue, Rollinat, Rodenbach, Rimbaud își aveau, în primele două decenii ale secolului al XX-lea, omologi în G. Bacovia, I. M. Rașcu, B. Fundoianu, D. Iacobescu, Demostene Botez ș.a., un omolog
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
style” - Jugendstil. Apar însă și manifestări de saturare a formulei, care tinde spre ruperea grilei. Cea dintâi dintre ele este tematica dominantă a textelor - poezie, proză sau traduceri, critica nefiind prezentă -, anume conștiința târziului unui tip de trăire; familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum o viziune culturală; imaginarul estet, alterat de plictis și osteneală, e concurat de un altul, al ruinării și relicvelor; se mai face observată o înclinație spre ricanare, alta decât
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
Textele literare respectă cu fidelitate programul ziarului și ilustrează fenomenul de politizare a culturii, impus de ideologia comunistă. În deceniile al cincilea și al șaselea ale secolului trecut există o evidentă orientare prosovietică, proletcultistă, antitetică în raport cu așa-zisa literatură „burgheză”, „decadentă”, „cosmopolită”, dar în consens cu imperativul subordonării esteticului de către politic. O destindere a spiritului dogmatic, vizibilă și în scrierile apărute în S.t., are loc după 1964, când purismul realist-socialist începe să facă unele concesii elementului estetic. Literatura își menține
SCANTEIA TINERETULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289531_a_290860]
-
tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș. a scris câteva Sonete decadente, utilizând procedee și motive proprii acestui curent literar. SCRIERI: Poezii, îngr. și pref. T. G. Djuvara și D. C. Ollănescu-Ascanio, București, 1902; Poezii alese, pref. E. Lovinescu, București, 1927; Poezii alese, pref. I. Petrovici și N. Cartojan, Craiova, f.a. Traduceri
SERBANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
Colegiul „Sf. Sava” și Liceul „Libros”, fără a-și încheia studiile secundare. Paralel cu atracția pentru poezie, manifestă aptitudini plastice. Cultura lui T. este a unui autodidact cu lecturi dictate de afinități și de aspirații creatoare: Edgar Allan Poe, poeții decadenți avangardiști. Duce o viață de boem, în compania câtorva colegi din „generația pierdută” (între ei, Dimitrie Stelaru și Pavel Chihaia), subzistând din îndeletniciri temporare și din expediente. După însemnările autobiografice, în 1939 era funcționar la Direcția Generală PTT, iar în
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
desene, unele inedite, semnate de S. Perahim, Victor Brauner, M. Blecher, Constantin Brâncuși, dar și de interlocutor. În fine, Mica prăvălie cu orori (1997) este o culegere de proze scurte, subintitulate „11 romane”, populate de personaje misterioase: vagi informatori, aristocrați decadenți, adolescenți rebeli, cupluri în destrămare etc. Stilistica tranșantă alternează cu ambiguitatea poetică, cu sugestia nostalgică sau cu notații ce definesc o feminitate discretă. Sunt surprinse evenimente politice, sunt restituite revelații asupra unor personaje, de asemenea certitudini, decepții, mici bucurii, toate
TURCONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
statut de capodopere ale umanității nu poate camufla - în opinia jurnalistului - disfuncțiile contemporane, prezentate drept „calamități”, „inechități”, „convulsii”. Notațiile se îndepărtează totuși de calea percepției rezonabile, accentuând clișee ale discursului politic antedecembrist, unde opoziția Europa de Vest/Europa de Est devenea stricta antinomie lumea decadentă a capitalului/lumea socialistă, aceasta din urmă în ipostaza de „cea mai bună dintre lumile posibile”. Romanele Pavană în peisaj marin (1988), Iubire interzisă (1995), Fă-ți patul și dormi! (1997), Martorul (2000) și Orbi în tranziție (2003) sunt construite
ŢURLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290312_a_291641]
-
participă agenți străini infiltrați pe teritoriul României socialiste; aceștia sunt identificați cu profesionalism de ofițeri ai Ministerului de Interne, mai ales în mediile aparținând „lumii vechi”: colecționari, avocați, foste actrițe etc. Deși ideologizate în susținerea imaginii „nesănătoase” a societății interbelice „decadente”, narațiunile se fac remarcate prin clișeistica tentantă a superacțiunii: urmăriri, quiproquouri, cifruri elucidate, demonstrații ale căror concluzii sunt intuite, însă așteptate cu febrilitate pentru a fi confirmate. Un caz aparte în raport cu seria vastă a policier-urilor îl reprezintă Clubul cocoșaților
UNGHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290342_a_291671]
-
șaselea și al șaptelea este un romantism aproximativ, puțin diferențiat, și mai mult de convenție, un romantism adoptat, s-ar putea spune, adică nu inerent vocației specifice. Pe cale lexicală (neologisme, inclusiv termeni științifici), prin sursa citadină și, rar, prin natura „decadentă” a unor mijloace plasticizante („crin bolnav”, „mucede arcade”, „strâmbe degete”, „duhul țigării”, „gleznele unei femei pe un pian negru”), prin verslibrism, romantismul primește o notă personală de modernitate, pe alocuri în variantă exterior simbolistă: „Nu, toamna nu e marea ce
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
publicațiile socialiste, față de care V. a manifestat o simpatie deschisă, introduce tematica muncitorească (Minerii). Istoria și critica literară ocupă un spațiu restrâns. V. D. Păun semnează studii de estetică (Despre urât, Despre ridicol și comic), Em. Florescu definește polemic arta decadentă prin idealism și obscuritate, artificialitate și monstruozități (Literatura de astăzi). Singurele contribuții notabile sunt studiul lui N. Iorga asupra lui Grigore Alexandrescu și recenziile sale la volume de Artur Stavri, D. Stăncescu, I. Russu-Șirianu, Z. C. Arbore, Gheorghe din Moldova
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
ani”, sunt contemplați „patriarhi biblici cu barba ca iernile / și mantii albe ca helgile”, care ies din cer făcându-și loc „prin miriștea de stele”. Poetul visează și aventuri argonautice, când și când făcând apel și la elemente de figurație decadentă: cabarete verlainiene, dansatoare ce își „leagănă Etiopia de-abanos a coapselor”. Indiferent din ce spații, din ce repere existențiale și-ar culege materialul figurativ, Z. îl estetizează. Făurește, cu o anume afectare, imagini grațioase, dar confecționează și hibrizi imagistici de
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
lasă „traversat” de trăirile și efluviile pasionale ale personajelor feminine, ajungând în cele din urmă „decorul operațional” devastat, declasat și grotesc al înfruntării sentimentale dintre două amante conturate după o schemă romantic-maniheistă: de o parte, Ana Ulmu, „femeia fatală” a decadenților, brunetă, enigmatică și fascinantă; de cealaltă, Laura Feraru, blonda angelică și hipersensibilă, țintuită la pat, ca eroinele lui Poe, de capriciile unei boli nervoase necunoscute. Asemenea lui Dorian Gray, Lucu Silion se prăbușește brusc, finalul romanului, previzibil și tranșant până la
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
angajatul politic, ca și al tuturor poeților antifasciști militanți. Cu o influență care nu se restrânge la spațiul românesc, lui V. îi sunt debitori, în grade diferite, toți poeții de după 1930 formați (și) sub steaua lui Ion Vinea, în special „decadenții” de la „Cadran” și „Albatros” și, chiar mai mult, cei tipăriți imediat după război de Editura Forum (Mihail Crama, Victor Torynopol, Mihail Cosma, între alții) sau prezenți în „Revista Fundațiilor Regale” (Marcel Gafton, C.T. Lituon ș.a). În bună măsură sub
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
incontestabile efecte literare, exoticul, un exotic atenuat (grecesc în Levante și Calavryta, oriental în Câinele nizamului, boreal în Alina-Linda), bizarul și fabulosul (Bjali, Nebuna din Herăști), macabrul (La bal mascat). În Harpista romantismul mizerabilist îl anunță pe cel din simbolismul decadent și din literatura impulsionată de școala de la „Contemporanul”. Versurile rezistă la lectură și azi în virtutea substanței epice, a plasticității expresiei unor stări de tensiune provocate fie de pasiuni umane, fie de năprasnice dezlănțuiri ale stihiilor: „Se-ntuneca. Prin aer treceau
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
și Metafizica cuvintelor și estetica literară sau în studiile Leon Tolstoi, Romanul și limba română, Literatura românească și scriitorii transilvăneni. Respingând, în proză, copierea naturalistă a realității, preferința pentru patologic a unor „veterinari psihologici, ca Zola”, dezavuând tot ce e „decadent”, Z. admiră arta realistă când „nu se mărginește la descrierea formelor oarbe, a contururilor lumei, ci intră în esența ei”, transfigurând-o, astfel încât „devine acceptabilă și evidentă, chiar atunci când este în sine antipatică și confuză”. Viabilă este opera literară în
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
nesupunerea la canoane. Nu lipsesc, totuși, indicii ale preocupării de artă. Cea mai evidentă e majuscularea cuvintelor-obsesie, ca în versurile lui Emil Botta. Luceafărul căzut conviețuiește cu „buna Tristețe”, modelul său uman e „Prințul Noroc”. Neoromantic trecut prin simbolism (varianta „decadentă”), S. se exprimă de cele mai multe ori direct, dar și prin autoproiecție în alte făpturi, nu numai umane, identificându-se cu toate ființele refractare existenței canonice: bufoni, acrobați, nomazi, animale. Componenții unei ;atre, „trista balerină”, „despletită, nebună”, din Shanghai, mica vânzătoare
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
Iacobescu, Maria Baiulescu, Dimitrie Danciu, V. Marinaș, Octav Sargețiu, I.Ch. Severeanu, în timp ce proză semnează Ecaterina Pitiș, Victor A. Beldiman, Gh.Tulbure, George Moroianu. Își găsesc loc și câteva articole de critică literară: Ioan Al. Bran-Lemeny, Cincinat Pavelescu, Mihail Dragomirescu, Critica decadentă (eseu despre Pompiliu Constantinescu, Perpessicius și Șerban Cioculescu - niște „școlari” care „nerăbdători să producă, nu și-au terminat educațiunea critică și-au ieșit la răspântii cu scrisul lor abundent, dar lipsit de fundament”) ș.a. Pimen Constantinescu îl prezintă pe Arturo
PROMETEU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289037_a_290366]