1,598 matches
-
2: Incertitudinea face ca, în anumite condiții care vor fi specificate ulterior, metodele analitice de decizie să fie inaplicabile, decidentul trebuind să recurgă parțial la metode nonanalitice. PROPOZIȚIA 1.3: Nu există principial nici o garanție că, în condiții de incertitudine, decidentul va identifica soluția cea mai bună, nici în mod obiectiv, nici subiectiv, relativ la nivelul cunoștințelor de care dispune. Dacă modelul clasic asuma certitudinea asupra faptului că decizia luată este, cel puțin la nivelul cunoștințelor existente, cea mai bună posibil, modelul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decizia luată este, cel puțin la nivelul cunoștințelor existente, cea mai bună posibil, modelul analizat aici abandonează această presupoziție. Nu poate fi identificată nici o garanție că soluția aleasă va fi cea mai bună posibil la nivelul cunoștințelor de care dispune decidentul și cu atât mai puțin în mod obiectiv. PROPOZIȚIA 1.4: Strategia de decizie în incertitudine persistentă are atât componente cognitive, cât și componente social-psihologice care interacționează multiplu. Incertitudinea generată de procesul decizional nu reprezintă un subprodus neutru, ci un
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decizie în incertitudine persistentă are atât componente cognitive, cât și componente social-psihologice care interacționează multiplu. Incertitudinea generată de procesul decizional nu reprezintă un subprodus neutru, ci un element important ce interacționează cu toate celelalte, fiind de natură să modifice comportamentul decidentului. În literatura de până acum, accentul cădea pe tehnicile de decizie. După luarea deciziei, incertitudinea nu mai era considerată un parametru important al dinamicii sistemului. Incertitudinea rămasă însă din procesul decizional creează probleme specifice, generând activități orientate spre soluționarea lor
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
procesele extracognitive, sociale și psihologice, care acompaniază decizia. Acestea apăreau mai mult ca un substrat neutru al deciziei. Modelul dezvoltat aici, dimpotrivă, consideră procesele psihologice și sociale generate de incertitudine ca parte componentă structurală a procesului de decizie. În realitate, decidentul nu poate ignora faptul că activitatea sa decizională este înconjurată de o incertitudine structurală persistentă. Conștiința acestui fapt este de natură să modifice sensibil comportamentul său. Surprinzător este însă că efectele complexe ale incertitudinii au fost extrem de puțin considerate într-
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
des întâlnite în diferitele discipline sociale și umane ce au abordat procese decizionale în diferite contexte parțiale. În fine, modelul deciziei în incertitudine persistentă are în primul rând o finalitate descriptiv-explicativă. El este orientat spre identificarea particularităților comportamentului real al decidentului în condiții reale de decizie. Din acest punct de vedere, el prezintă un avantaj important: face inteligibilă o mulțime de caracteristici ale comportamentului decizional individual și colectiv care, cel mai adesea, au fost înregistrate doar ca simple curiozități, fără a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de tip cibernetic, după cum există și mecanisme de tip decizional. Ele se întrepătrund, se completează reciproc, unul putând fi dominant. Strategii de decizie în incertitudine persistentătc "Strategii de decizie în incertitudine persistentă" PROPOZIȚIA 2.1.: În condiții de incertitudine persistentă, decidentul are de înfruntat două probleme distincte: cum să ia o decizie suficient de bună în condiții de cunoaștere cronic incompletă și nesigură și cum să facă față surplusului de incertitudine care îi afectează negativ propria funcționare. După o primă încercare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să ia o decizie suficient de bună în condiții de cunoaștere cronic incompletă și nesigură și cum să facă față surplusului de incertitudine care îi afectează negativ propria funcționare. După o primă încercare de reducere prin activități cognitive a incertitudinii, decidentul se găsește în fața unei cantități apreciabile de incertitudine pe care nu o mai poate trata cu mijloace cognitive și îi face dificilă decizia, fiind în același timp responsabilă de perturbări importante în funcționarea sa. Din acest motiv, el este forțat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
presupozițiilor ridicat incerte pe care se fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale fiind incerte și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale. PROPOZIȚIA 2.3.: Strategia satisfăcătorului constă în adoptarea primei soluții satisfăcătoare pe care decidentul a reușit să o identifice. Pornind de la problema pe care o are de rezolvat, decidentul dezvoltă o activitate de cunoaștere. De îndată ce a reușit să formuleze o soluție care îi pare, pe baza experienței anterioare sau a unor considerente teoretice, a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale. PROPOZIȚIA 2.3.: Strategia satisfăcătorului constă în adoptarea primei soluții satisfăcătoare pe care decidentul a reușit să o identifice. Pornind de la problema pe care o are de rezolvat, decidentul dezvoltă o activitate de cunoaștere. De îndată ce a reușit să formuleze o soluție care îi pare, pe baza experienței anterioare sau a unor considerente teoretice, a fi adecvată, va stopa căutarea de noi soluții posibile, adoptând-o pe aceasta. Formularea acestei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Prima problemă care se ridică în mod firesc este: cum putem evalua strategia satisfăcătorului în raport cu strategia optimalității tendențiale? La o primă vedere s-ar putea imputa strategiei satisfăcătorului că reprezintă un comportament irațional, slab productiv, rezultat mai mult al comodității decidentului, și nicidecum o procedură rațională. Punctul de vedere susținut aici este cu totul altul: PROPOZIȚIA 2.4.: În condițiile unei incertitudini accentuate, strategia satisfăcătorului reprezintă o opțiune rațională care, la limită, nu dă rezultate mai slabe decât strategia optimalității tendențiale
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unei incertitudini accentuate, strategia satisfăcătorului reprezintă o opțiune rațională care, la limită, nu dă rezultate mai slabe decât strategia optimalității tendențiale, ci echivalente. O asemenea propoziție pare destul de curioasă. E nevoie de aceea de oargumentare mai detaliată. Să presupunem un decident care, în condiții de incertitudine accentuată și persistentă, adoptă o procedură de tip analitic. El știe destul de bine ce problemă are de soluționat. Începe să exploreze posibilul acțional și reușește să formuleze o primă soluție care, examinată, i se pare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Oricum, el nu le poate, prin definiție, estima cu precizie. În consecință, apare un risc: amânarea deciziei pentru căutarea și a altor soluții s-ar putea să nu ducă la nici un rezultat,pierzându-se timp și efort. Presupunem însă că decidentul nostru este norocos și reușește să identifice alte câteva soluții care i se par satisfăcătoare. Apare acum o nouă problemă, care nu ar fi existat dacă decidentul s-ar fi oprit la prima soluție formulată: evaluarea soluțiilor alternative și ierarhizarea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu ducă la nici un rezultat,pierzându-se timp și efort. Presupunem însă că decidentul nostru este norocos și reușește să identifice alte câteva soluții care i se par satisfăcătoare. Apare acum o nouă problemă, care nu ar fi existat dacă decidentul s-ar fi oprit la prima soluție formulată: evaluarea soluțiilor alternative și ierarhizarea lor. A fost rațională decizia de a accepta riscul și de a continua cercetarea? Răspunsul ar fi afirmativ doar dacă șansele de a obține pe baza unei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
accepta riscul și de a continua cercetarea? Răspunsul ar fi afirmativ doar dacă șansele de a obține pe baza unei asemenea evaluări o soluție mai bună decât prima soluție formulată sunt suficient de mari. Să vedem deci care sunt șansele decidentului de a discrimina între soluțiile alternative și de a o alege pe cea care are probabilitatea de a fi cea mai bună dintre alternativele examinate. Modelul analitic făcea presupoziția că, pe baza cunoștințelor existente, oricât de incomplete și fragile ar
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o ierarhie clară și distinctă a alternativelor, fie ea și provizorie. În fapt, o asemenea presupoziție nu este realistă, rezultatul evaluării alternativelor fiind de regulă cu totul altul: PROPOZIȚIA 2.5.: În condiții de incertitudine, soluțiile alternative sunt egale pentru decident. O asemenea afirmație pare bizară. Poziția contrară pare să fie corectă: chiar dacă nu deține toate argumentele pro și contra în legătură cu fiecare soluție, ne putem aștepta ca balanța, cel puțin provizoriu, să încline în favoarea unei soluții sau a alteia. Doar în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
din dificultățile de ierarhizare a criteriilor de evaluare, cel puțin la nivelul cunoașterii comune, dacă nu chiar în mod principial, după cum sugerează o serie de teorii (Păun, 1980). Dacă criteriile de evaluare nu pot fi agregate într-o ierarhie clară, decidentul, chiar dacă ar deține cunoștințe complete despre alternative, nu ar putea să le ierarhizeze cu claritate. În al doilea rând, instabilizarea ierarhizărilor alternativelor provine din lipsa de coerență a cunoștințelor incerte. În consecință, imaginea cognitivă tinde să ia forma unei mulțimi
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai bună; privind însă dintr-o altă perspectivă, soluția b pare preferabilă. Dar careperspectivă este mai bună, prima sau a doua? Și în această privință incertitudinea produce o stare de indeterminare. Caracterul oscilant al ierarhizării creează mai degrabă situația că decidentul nu poate atribui preferințele diferențiate alternativelor. Lipsa de discriminare și oscilația au ca efect faptul că alternativele par mai degrabă egale. Cu alte cuvinte, ele au pentru decident o probabilitate egală de a fi soluția cea mai bună. Să reluăm
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
stare de indeterminare. Caracterul oscilant al ierarhizării creează mai degrabă situația că decidentul nu poate atribui preferințele diferențiate alternativelor. Lipsa de discriminare și oscilația au ca efect faptul că alternativele par mai degrabă egale. Cu alte cuvinte, ele au pentru decident o probabilitate egală de a fi soluția cea mai bună. Să reluăm cazul absolventului de liceu în fața alegerii facultății la care să se înscrie. Sunt avute în vedere o mulțime de considerente: tipul de profesie, posturile disponibile la terminarea facultății
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
s-au acumulat o serie de argumente pro și contra pentru fiecare dintre ele, s-a ajuns însă la limita cunoștințelor. După ce alternativele care îi păreau pe baza cunoștințelor de care dispune insatisfăcătoare sau mai puțin satisfăcătoare au fost eliminate, decidentul se află adesea în fața unui set de alternative între care nu mai poate discrimina și care îi apar ca fiind egale în nedeterminarea lor. Ce metodă de alegere poate fi adoptată în condițiile în care alternativele par egale? PROPOZIȚIA 2
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
toate criteriile de alegere între alternativele rămase în competiție tind să fie la fel de bune, și nu superioare alegerii întâmplătoare. Alegerea întâmplătoare acordă fiecărei alternative o șansă egală de a fi aleasă, fapt care corespunde situației reale: ele sunt egale pentru decident. Dacă sunt la o răscruce de drumuri și habar nu am care dintre drumuri este cel mai bun, e absolut indiferent (și la fel de justificat) ce criteriu de alegere va fi folosit: „datul cu banul”, „elaborarea unei teorii foarte complicate, ridicată
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
suntem tentați să credem, alegerea întâmplătoare este o procedură la fel de rațională ca oricare alta. La limită, modelul analitic este reductibil la alegerea de tip întâmplător. Aflat în situația de a alege între mai multe alternative care i se par egale, decidentul, în virtutea cerințelor modelului analitic, va căuta să formuleze un criteriu cognitiv de alegere, fie el și provizoriu. Un asemenea criteriu, datorită incertitudinii, poate fi corect sau nu. Cu cât cunoștințele disponibile sunt mai reduse, cu atât criteriile de alegere de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de incertitudine accentuată sau ar fi preferabil să ne oprim la prima soluție satisfăcătoare pe care am reușit să o formulăm? Dacă propozițiile 2.5 și 2.6 sunt corecte, atunci răspunsul este negativ. Dacă soluțiile alternative vor avea pentru decident probabilități egale de a fi soluția cea mai bună (propoziția 2.5) și dacă, în aceste condiții, orice criteriu de alegere este la fel de bun și egal cu alegerea întâmplătoare (propoziția 2.6), decurge de aici că alegerea primei soluții satisfăcătoare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de a fi soluția cea mai bună (propoziția 2.5) și dacă, în aceste condiții, orice criteriu de alegere este la fel de bun și egal cu alegerea întâmplătoare (propoziția 2.6), decurge de aici că alegerea primei soluții satisfăcătoare pe care decidentul a reușit să o formuleze este la fel de bună ca alegerea oricărei soluții, utilizând orice criteriu, dintr-o mulțime de soluții alternative care par satisfăcătoare. „Prima soluție satisfăcătoare formulată” reprezintă un criteriu aleatoriu de alegere între soluțiile alternative posibil de formulat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a acesteia pentru fazele eliminate. În mod special, ea se caracterizează printr-o accentuată inabilitate de a explora alternativele și de a le evalua comparativ. Dacă, pe de o parte, strategia satisfăcătorului scade cantitatea de incertitudine pe care o are decidentul de înfruntat, pe de altă parte, din cauza lipsei mijloacelor cognitive de reducere a incertitudinii, aceasta tinde să aibă un caracter predominant ireductibil. În consecință, pentru strategia satisfăcătorului, incertitudinea are mai mult o semnificație disfuncțională, paralizantă. Sistemele care practică o asemenea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
deciziilor. Mecanisme de decizie certe, de încredere vor produce soluții certe. Plusvaloarea poate fi investită fie în capacitățile persoanelor care iau decizii, fie într-o serie de instanțe exterioare cărora li se deleagă autoritatea să ia asemenea decizii. Supraevaluarea capacităților decidentului poate lua o mulțime de forme, începând cu credința în capacitățile decizionale propriu-zise (har, inteligență, intuiție, noroc, șansă) și sfârșind cu absolutizarea cunoștințelor de care dispune respectiva persoană. În mod frecvent întâlnim o combinare a acestor două variante: delegarea autorităților
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]