851 matches
-
stilistic pe care ni-l propunem în analiza creațiilor Anei Blandiana și a Ilenei Mălăncioiu are în vedere existența unei biografii interioare a poeticii acestora, similară prin teme, motive, realități create. Premisa de la care pornim are în vedere elementele poeticii deconstrucției, care presupun, așa cum am stabilit în capitolele anterioare, o reconstrucție interioară a unei realități exterioare, printr-o reconsiderare a unor toposuri prestabilite și o pliere a acestora pe biografia eului creator. În consecință, metafora va juca un rol central în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din perspectivă stilistică, a celor doua autoare, nu vine neapărat să fixeze un cadru teoretic comun, ci își propune să confirme asemănări (dar și deosebiri) între cele doua spirite contemporane ale poeziei și culturii române, din perspectiva unei poetici a deconstrucției. Confruntarea a două modele stilistice reprezintă, totodată, o sursă inepuizabilă pentru studii retorice, lingvistice, poetice ori de alta natură. Care e meritul fiecărei autoare în ceea ce pivește lexicul? În ce constă vitalitatea operei lor, culoarea și sunetul, aspectul fonetic în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ea, asemenea congenerei sale, Ana Blandiana, la două lumi: cea exterioară și cea interioară, înlănțuite ambele prin cuvânt. Linia reconstrucției Ilenei Mălăncioiu este cea a unei poetici de amestec între un romantism sumbru și un expresionism întunecat, printr-o permanentă deconstrucție a canoanelor paradigmatice anterioare. Părând să demoleze volumele de tinerețe ale Anei Blandiana, în care guvernează un surplus de viață, Ileana Mălăncioiu face din moarte o artă poetică, cu ajutorul căreia își instaurează propriul canon individual. Spre deosebire de Ana Blandiana, la care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și abia în volumele de sfârșit să se extindă și asupra spațiului intim), Ileana Mălăncioiu instaurează o poetică a salvării prin moarte. Salvarea se va realiza în două etape: moartea ca apocalipsă, care distruge totul, inclusiv timpul, copilăria, dragostea, jocul (deconstrucția) și moartea ca o consolare sau ca recuperare, nu obișnuită, ci tainică (reconstrucția). Înainte, însă, de studiul comparativ privind tipurile de poetică ale autoarelor menționate, considerăm pertinentă o incursiune în biografia Ilenei Mălăncioiu, pentru stabilirea unei relații mai trainice cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana e totuna. Dacă însă Ana Blandiana pare să adopte intrucâtva jocul necuvintelor, impus de Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu încearcă să scape de cuvinte, adoptând și prin aceasta o poetică a demolării. Le folosește doar ca pe un cod al deconstrucției, fiindu-i necesare în a exprima sau în a se autoexprima în felul propriu, pentru că ea nu deține imaginile, care îi prisosesc Anei Blandiana. Depășirea granițelor estetice impuse de Generația sa, prin lepădarea de cuvânt (și de literatură, în favoarea morții
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se autoexprima în felul propriu, pentru că ea nu deține imaginile, care îi prisosesc Anei Blandiana. Depășirea granițelor estetice impuse de Generația sa, prin lepădarea de cuvânt (și de literatură, în favoarea morții) și prin înlăturarea nevoii de expresie frumoasă, realizând, astfel, deconstrucția canonului paradigmatic, nu îi știrbește cu nimic din creația artistei. Rafinamentul limbajului se interiorizează, devenind un rafinament al ideii, concretul devine abstract, iar realitatea exterioară devine, din nou, o realitate interioară. Este vorba despre o poetică a demetaforizării, puțin mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adoptă niciun fel de sentiment față de tragismul situației. Cu o răceală deloc doar aparentă, ci profundă, și cu o detașare asemenea, aceasta asistă ca la spectacol la ruperea în două a propriului trup. Separarea intelectului de trup devine metaforă a deconstrucției sau a segmentării întregului în părți. Apoi, ca într-un ritual hermeneutic, poeta disecă fiecare dintre aceste segmente, ca pe niște texte sacre, în care nu cuvintele contează, ci mesajul transmis. Iar mesajul este zbaterea, adică încercarea de renaștere a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de sat, constituie o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care nu știu cine a încrustat o glumă,// în noaptea-ntunecoasă și nesfârșit de lungă/ Eu încă mai visez o zi în care/ Din cimitiru-acesta mai vesel decât este/ Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) Permanentele deconstrucții și reconstrucții pe care Ileana Mălăncioiu le realizează în interiorul poeticii sale au ca premisă demolarea continuă a oricăror certitudini, de aparență sau de esență. Luarea în râs a morții sau acceptarea ei, pusă în legătură cu simbolul binecunoscutului cimitir vesel de la Săpânța
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doar când are ceva de spus, fiind o prezență, pe cât de puternică în impunerea conceptelor filosofice în poezie, pe atât de discretă, în promovarea lor. Rigoarea textului său are ceva aproape canonic, Ileana Mălăncioiu folosind și ea transferul semantic în deconstrucția canonului paradigmatic modernist. De asemenea, la fel ca în cazul Anei Blandiana, "la această poetă de excepție și excepții, biogafia curată nu este chemată să valorifice superior o operă mai perisabilă, să-i aducă, în conștiința publicului, puncte suplimentare (cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care conține ideea de obligație. Ideologizarea forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar înaintează, mame neîntrebate, acesta fiind, cu alte cuvinte, ceea ce Ștefănescu numea un lirism reflexiv. Este o poezie în care deconstrucția funcționează atât la nivelul canonului paradigmatic, cât și la nivelul canonului individual. Transmițând informația printr-un limbaj direct, în care nici necuvintele, nici un arsenal stilistic bogat nu își mai găsesc locul, autoarea deconstruiește orice semnificație originară a simbolisticii utilizate. Metafora
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în stare să ne naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?" (Eu cred că suntem un popor vegetal). Metaforele de tip subversiv, existente în aceste două poezii, contribuie la deconstrucția canonului paradigmatic și chiar la deconstrucția canonului individual, prin reconsiderarea unor sensuri vechi și înnoirea lor, prin raportarea la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?" (Eu cred că suntem un popor vegetal). Metaforele de tip subversiv, existente în aceste două poezii, contribuie la deconstrucția canonului paradigmatic și chiar la deconstrucția canonului individual, prin reconsiderarea unor sensuri vechi și înnoirea lor, prin raportarea la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor sentimente precum iubirea, nostalgia, melancolia sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci o reconstruire a identității, printr-o reconsiderare a ei sau chiar o reorganizare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci o reconstruire a identității, printr-o reconsiderare a ei sau chiar o reorganizare. Altfel spus, sinele se poate confunda cu un altul, la fel cum altul poate fi confundat cu propriul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și perioada de început a Postmodernismului, pe care aceasta o identifică Neomodernismului; 2. O alta aplicativă, care pune în centru scrierile în versuri ale Anei Blandiana, o poetă reprezentativă pentru neomodernism, a cărei poezie am pus-o, însă, sub semnul deconstrucției. Așa cum vom vedea, în cele ce urmează, din încercarea noastră de a concluziona succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana, o poetă reprezentativă pentru neomodernism, a cărei poezie am pus-o, însă, sub semnul deconstrucției. Așa cum vom vedea, în cele ce urmează, din încercarea noastră de a concluziona succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință, deconstrucția devine o încercare a poetului, sufocat de contextul ideologic apăsător, de a reconstrui o nouă realitate, fără a o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință, deconstrucția devine o încercare a poetului, sufocat de contextul ideologic apăsător, de a reconstrui o nouă realitate, fără a o dărâma pe cea existentă deja, ci a o folosi drept fundament și a lucra cu ea și deasupra ei. Reconstrucția unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o armonizare a vocilor de plural devine o formă de comunicare prin poezie, specifică întregii Generații șaizeciste. Am încercat, pe parcursul studiului nostru, să prezentăm o problemă de mare importanță, atât pentru modernitate, cât și pentru postmodernitate, și anume ideea de deconstrucție, văzută ca reconstrucție a unei noi realități specifice artistului. Am avut ca premisă realitatea sumbră care i-a găzduit pe șaizeciști, marcată de revoluții culturale, cărora intelectualii încercau să le reziste prin toate formele posibile. Problema apare, însă, atunci când contextul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cu alte cuvinte, în munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin filtrul propriu, și reconstruind-o apoi într-un mod unic și diferit de un alt potențial cititor. Deconstrucția prin reconstrucție, ca mod de lectură, îi este comună și autorului de text literar. Realitatea înconjurătoare, receptată într-un anumit fel de către acesta, desigur depinzând de influența factorilor ereditari, familiali, de mediu și de educație, este interiorizată, transformată și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o similitudine de etape urmate de fiecare. Vorbim, firește, de un autor model și de un cititor model, care nu presupun și eventualele excepții demne de a fi luate în considerare. Considerând-o de majoră actualitate, această muncă intelectivă de deconstrucție prin reconstrucție, pornind de la problema suspendării alterității în poezie, ca urmare a scopului poeziei de a se comunica pentru a se comunica și nu pentru a comunica ceva, o punem în relație cu neomodernismul, curent literar artistic, situat în prima
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
textuală sau transformări textuale variante care subliniază apăsat caracterul dinamic al relațiilor care alcătuiesc textul (de aici, și posibilitatea echivalării textului în accepția dinamică menționată cu scriitura și scrierea cu dublul sens, adică, al termenului de écriture)"5. Atribuind problematica deconstrucției neomodernismului, am considerat necesară prezentarea detaliată a Generației '60. Marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, aceasta constituie un punct de referință în resurecția lirismului pur, îndepărtându-se de expresia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pentru a recupera valorile și modelele, șaizeciștii sunt atașați mișcării neomoderniste, în fapt, un curent artistic care joacă un rol semnificativ în modernitate. Obiectivul central al lucrării noastre l-a constituit, însă, analiza stilistică a poeticii Anei Blandiana, din perspectiva deconstrucției văzute ca reconstrucție. Reconstrucția Universului, prin poezie, se înfăptuiește la Ana Blandiana, pe parcursul celor 12 volume, fiecare dintre ele aducând o notă de originalitate, specifică pentru generația '60. " Deși putem spune că Ana Blandiana este o reprezentantă tipică a generației
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îmbogățindu-se pe sine, printr-o revenire, reactualizare și reconsiderare a propriilor formule utilizate. În poezia Anei Blandiana, întâlnim, totodată, o serie de simboluri specifice, preluate din literatura populară sau din tradiția scrisului românesc cult, care capătă originalitate printr-o deconstrucție a semnificației originare sau a trăsăturilor impuse de curentul literar. În acest sens, am grupat creația Anei Blandiana în două etape. Prima etapă am numit-o generic, etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (în care poeta demolează sensurile ancestrale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]