2,754 matches
-
copaci sprijinit de tulpinile lor zgrunțuroase. Ramuri pline de cetină încă verde atârnau din el până aproape de pământ. Prin golul rămas liber în coronament, pătrundeau ca niște săgeți de lumină, razele galbene ale soarelui matinal. Se aplecă ca să treacă pe dedesubt, ferind într-o parte crengile care îi stăteau în drum. Inspiră adânc aerul plin de miros de rășină și păși mai departe. După un timp, printre trunchiuri începu din nou să se zărească lumină. În câteva minute se afla la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
avea nici o șansă să pună geană peste geană. Privi pe geamul mașinii, dincolo de marginea drumului. Tocmai treceau prin dreptul unei vâlcele pe care o umpluseră cu bolovanii și pământul scos când construiseră calea de acces spre platoul de sus. Acolo, dedesubt zăcea trupul bătrânului Vișinescu, sub zece metri de umplutură. Îndeplinise întocmai ordinul lui Vlad, nimeni nu-l va mai găsi niciodată. Activitatea lor la Baia de Sus se dovedise a fi plină de evenimente care mai de care mai ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea vedea fără nici o opreliște prin pielița pleoapelor. Ori poate nu? Nici nu era nevoie să întoarcă capul pentru a ști ce se află în jurul său. Simțea cum se ridică tot mai sus, peste Muntele Rău. Stânca Adevărului era chiar dedesubt, o vedea ridicându-se din marea de iarbă care unduia ușor. Impropriu spus că o vedea, știa că e acolo, simțea apăsarea colosală a greutății ei pe piatra muntelui, scrâșnetul rocii măcinate și susurul apei din pânza freatică din adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cămașă înflorată, pui-flori, care se coseau în cruci, catrințe în loc de fuste care aveau câmpul negru și cu dungi paralele în față; culorile cele mai folosite erau galbenul, roșu și verdele. Catrințele se purtau cu colțul părții de deasupra ridicat. Pe dedesubt se purta o fustă din pânăză care avea la poale fie pui, fie horbotă lucrată, care se vedea pe sub catrință. Vasile Tomescu, plecat din Lunca la București, își amintește că luncașii au venit din Bucovina cu costumul lor, dar că
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai departe de el, zic eu. Adevăru-i că nu dau vina pe ea. A lăsat totul pe mîna unui avocat, un individ tare ciudat. Eu nu l-am văzut niciodată, dar fetița mea Isabelita, care locuiește la cinci a-ntîia, chiar dedesubt, spune că uneori, cum are cheile, vine noaptea și rămîne ore În șir umblînd prin apartament, iar apoi se duce. O dată mi-a zis chiar că parcă se auzeau niște tocuri de femeie. Ce să mai spunem... Poate că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
chinez, mi-a spus că a venit din insulele Paumotu pe vasul sosit în ziua aceea. Tiaré m-a prezentat și el mi-a dat cartea sa de vizită de mari dimensiuni pe care erau tipărite cuvintele René Brunot, și dedesubt, Capitaine au Long Cours. Eram așezați pe mica verandă de lângă bucătărie și Tiaré croia o rochie pentru una dintre fetele din casă. S-a așezat și el cu noi. — Da, într-adevăr l-am cunoscut bine pe Strickland, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
urmezi... Dante se porni În urma lui, urmat Îndeaproape de bargello. În dușumeaua de scânduri de la primul etaj se deschidea un chepeng larg, probabil gura de Încărcare de la vechea fânărie. Hangiul Îl ridică și Îl Îndemnă să se apropie de deschidere. Dedesubt, un grup de bărbați ședea În jurul unei mese din lemn de stejar, bând din niște ulcele de lut. Erau adânciți Într-o convorbire pașnică, departe de obișnuita efervescență a tonurilor de cârciumă. Păreau să Își omoare timpul așteptând ceva. - Aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
erau negustori, mi-am dat seama de Îndată. - Ești sigur? - Cum nu se poate mai sigur. Deși Încercau să se dea drept membri ai breslei, păreau mai curând oameni de arme. Iar Încărcătura lor... Baloturi de lână, la vedere, Însă dedesubt... - Ce ai văzut? - Când am trecut peste Reno, În vad, un catâr s-a smucit Într-o parte, a căzut și a răsturnat Încărcătura. Nu era numai lână. Ci și lame de fier, și vârfuri. - Și unde s-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să nu fie nimeni. Șirul de pilaștri răspândea În jur o pădure de umbre, În lumina lunii, ce pătrundea pe ferestre. O porni tiptil spre absidă, unde tabernacolul miracolului trona pe fundalul pereților de piatră. Îndepărtă broderia care Îl acoperea. Dedesubt, Însă, găsi Încă un cerc dintr-un lanț de fier. Se pregătea să Îl forțeze când, deodată, se opri neliniștit. Priveliștea de necrezut la care asistase Îi era Încă Întipărită În ochi. Simți că era pe cale de a se confrunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante se lăsă pradă unui sentiment contradictoriu, de ușurare și de dezamăgire În același timp. Relicva trebuie să fi fost cu adevărat prețioasă, dacă nu fusese lăsată nepăzită nici măcar Într-un spațiu protejat, ca acela. Întinse mâna și ridică țesătura. Dedesubt se afla o gaură circulară prin care se zăreau pereții cutiei. În minte Îi Încolțea din nou Îndoiala care nu Îl părăsise niciodată. Cu siguranță, acea deschidere din postament putea explica aparentul miracol: restul trupului se ascundea sub piedestal, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se de ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu Înapoi ca ars, de teamă că ceva misterios voia să pună gheara pe el. Dinaintea lui păru să se repete miracolul lui Narcis: chipul său Îi ieși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
auzi ce spun lucrătorii... Cu un gest, Dante Îl făcu să tacă. De acum, nu mai avea rost. Simțea că a Înțeles ceea ce se petrecuse. Asasinul se apropiase de Fabio În vârful turnului și Îl ucisese, aruncându-i apoi trupul dedesubt. După aceea coborâse pe scară, refugiindu-se Într-una din odăi când Îl auzise pe poet urcând. În sfârșit, plecase În timpul haosului care a urmat când a fost descoperit trupul, profitând de faptul că poarta hanului nu putea fi supravegheată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de surescitare, Dante se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă. Încă tremurând, Îl Îmbrățișă, acoperindu-i obrajii cu sărutări. Părea un câine care se gudură. - Prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jefuiești un vechi tovarăș de arme? Pe când vorbea, cu o mișcare rapidă, apucase capacul lăzii, deschizându-l. O expresie de dezamăgire i se zugrăvi pe chip, În timp ce tot foia mașinăria, ca să se asigure că nu mai era nimic ascuns pe dedesubt. - Un orologiu... toate astea pentru un afurisit de orologiu... bâigui, trecându-și dosul mâinii peste rana de pe frunte. Și... comoara? - Nu există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o pot uita. Ia să-i fi băgat pula în gură, să vezi cum se liniștea. Tu cum ești? — Eu sunt bolnavă. Ți-am dat banii să-mi pui parchet peste gresia asta, poate nu mai vine frigul de jos, dedesubt e un subsol plin cu apă, umezeala se transmite prin pereți, uite, curge apa pe tablouri, se condensează pe sticlă, uită-te pe tablouri, că nu mint, din nefericire, eu nu mint niciodată, te rog, pune lemn pe jos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din Satyricon-ul lui Fellini, e doar venit de la Caminul Cultural din Cristești și picat în lumea orașului pe care îl visase atât, arată ca un copil trist și cuminte, îmbrăcat cu niște jeanși negri, o scurtă de piele și, pe dedesubt, tricou albastru care-i vine foarte bine, „se pupă cu ochii mei, nu?”, o atenționase bărbatul, pe la ora zece, când plecase la Teatru pentru repetiții. — Eu sunt Ofelia - și fata, mândră de ideea ei, intră în sala palatului, rămâne în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
încetinește pe lângă bisericuța veche vreo 400 de ani, cu hramul Toți sfinții, el iubește în mod special biserica asta, pentru că se cununase acolo Mihai Viteazul (istoria vrea să ia locul memoriei, nu?)... se închină la crucea din fața bisericii, auzise că dedesubt e un mormânt, cine și-o fi îngropat acolo fericirile și nefericirile, și bunătățile, și cruzimile?, ce duh neliniștit se ridică noaptea, după douăsprezece, de aici, cine colindă văile și cine se ridică pe munți? Apusul roșu - în față, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
transă. Sau nu mai e. Trece șchiopătând, piciorul drept nu o mai ascultă, prin sufragerie, simte curenții gresiei reci până sus, la coapse - ești nebunăăă!, zicea... - în hol, aceeași gresie, ajunge la ușa metalică de la intrare... Pe jos, plăcile reci, dedesubt, la subsol, apa, apa care știe; ferestrele închise cu gratii, ușa rece, din metal strălucitor. Aici o adusese el, în apartamentul lui minunat, nu te-aș duce eu unde e rău... Iese încet, atent, dureros de atent. E târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
teroriștilor, în gara de la King’s Cross, din 7 iulie 2005, sergentul Steve Betts se întorsese din infern și, mai târziu, în octombrie, povestise presei ce nenorociri văzuse el sub gară, deasupra era Paradisul, British Library, biblioteca tuturor cărților, și dedesubt - o bombă aflată într-un rucsac explodase în tunel, pe la ora nouă. Muriseră atâția oameni... Că oamenii mai și mor... Seara de 7 octombrie 2005, la Snagov, înainte de spectacolul cu Regele Lear... Loredana e în baie, face duș, se pregătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca să arunce o ultimă privire În oglindă, dar ceva a făcut-o să rămână pe loc și să se uite În jos de pe scara grandioasă a Clubului Minnehaha. Scările descriau o curbă chinuitoare și nu putea distinge În holul de dedesubt decât două perechi de picioare bărbătești. Încălțate cu pantofi eleganți, de un negru identic, nu ofereau nici un indiciu asupra identității, dar ea s-a Întrebat curioasă dacă una dintre perechi era cumva atașată de Amory Blaine. Deși nu-l Întâlnise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
soților Popa căzuse din nou într-o parte. Cei doi miri priveau uimiți în sus spre o lună mereu ascunsă de cimentul care scăpase de geanta domnului Popa. De fapt, ascunsă mai ales de faptul că era ora 14.45. Dedesubt, domnul Popa regreta că nu mai e șampanie. Trecuseră zece ani de când doamna Popa nu-l mai lăsase să fumeze în pat și evenimentul trebuia sărbătorit. Asta îi spusese el doamnei Popa ca să mai aducă o sticlă de la butic. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un pic mai adânc, mulțimea de oameni crește pe măsură ce tramvaiul se apropie de întinderile urbane, înghesuiala înlesnește comunicarea între tineri și bătrâni. Între cei de sus și cei de jos, mai cu seamă jos. Femeia trebuie să se culce mereu dedesubt, în cazul ăsta însă nu e culcată, ci stă în picioare, în față. O mână vine din urmă cu precauție, pe pipăite, deși n‑a chemat‑o nimeni. Cu taote astea ea vine. Se mișcă în direcția sânilor Annei, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aibă o vatră unde să‑și ducă traiul. Imaginea cadavrelor împușcate în cap, acoperite cu hârtie de ziar, și un vânt nu tocmai binefăcător, un așa‑zis vânt de februarie care răscolește foile foșnitoare pe care scrie tentativă de puci. Dedesubt, privirile uimite ale morților, pe niște fețe subnutrite, cine‑mi face mie una ca asta și de ce, din moment ce și eu sunt de‑ai lor, fiul unui coate‑goale ca și ucigașul meu, un firicel de sânge se scurge din colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de unde să știe acum că e doar trup și nimic altceva. Anna îl descheie pe Hans la cămașă, cu mișcări tremurânde, pentru că așa se spune mereu, că trebuie să tremuri. Și Hans tremură, dar numai fiindcă ce are el pe dedesubt nu‑i chiar așa de curat cum s‑ar cuveni; însă când ești excitat, nu observi asemenea detalii. Asta nu înseamnă că te iubesc, se grăbește el să spună. Nici eu nu te iubesc, nici vorbă, zice Anna, fiindcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]