759 matches
-
manifestărilor socialului ș.a.m.d. Indiferent de varietatea tipurilor de metode, spune același J. Plano, metoda științifică presupune următoarele momente: v identificarea clară a problemei ce trebuie cercetată; v formularea unei ipoteze ce exprimă o relație între variabile; v raționare deductivă atentă în ceea ce privește ipoteza pentru a investiga implicațiile problemei: stabilirea tehnicilor și procedeelor aferente; v culegerea de date pentru testarea empirică a ipotezei; v analiza cantitativă și calitativă a datelor; v acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei. Septimiu Chelcea clasifică metodele în funcție de
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
singulare, oricât de numeroase ar fi acestea.... Au apărut o serie de discuții între logicieni și filozofi referitor la: dacă și în ce condiții sunt îndreptățite raționamentele inductive?. În matematică inducția completă este în general acceptată fără alte observații. RAȚIONAMENTUL DEDUCTIV Prin raționamentul deductiv se pot obține noi concluzii sau relații din generalizări mai extinse. Adesea raționamentul deductiv a fost considerat ca opus raționamentului inductiv. Cel mai important lucru este că cele două raționamente împreună formează cele două faze ale cunoașterii
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
numeroase ar fi acestea.... Au apărut o serie de discuții între logicieni și filozofi referitor la: dacă și în ce condiții sunt îndreptățite raționamentele inductive?. În matematică inducția completă este în general acceptată fără alte observații. RAȚIONAMENTUL DEDUCTIV Prin raționamentul deductiv se pot obține noi concluzii sau relații din generalizări mai extinse. Adesea raționamentul deductiv a fost considerat ca opus raționamentului inductiv. Cel mai important lucru este că cele două raționamente împreună formează cele două faze ale cunoașterii umane. ANALOGIA Analogia
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
referitor la: dacă și în ce condiții sunt îndreptățite raționamentele inductive?. În matematică inducția completă este în general acceptată fără alte observații. RAȚIONAMENTUL DEDUCTIV Prin raționamentul deductiv se pot obține noi concluzii sau relații din generalizări mai extinse. Adesea raționamentul deductiv a fost considerat ca opus raționamentului inductiv. Cel mai important lucru este că cele două raționamente împreună formează cele două faze ale cunoașterii umane. ANALOGIA Analogia reprezintă compararea unor obiecte naturale sau fenomene nefamiliare (mai puțin cunoscute și de obicei
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
se pot anticipa (de oamenii de știință bine antrenați în domeniu și mai ales de aceea care au această calitate de anticipare), condițiile și relațiile ce pot fi asociate condițiilor și relațiilor cunoscute. Acest model al cunoașterii este caracteristic raționamentului deductiv. EXPERIMENTUL Experimentul reprezintă folosirea echipamentelor proiectate adecvat, a aparatelor de măsură și a componentelor variabile controlate în vederea obținerii de observații și descrieri, care în mod normal nu ar fi obtenabile. La început, experimentările se făceau simplist, fără un program prealabil
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
filosofie analitică aplicată în analiza istoriei, la Arthur Danto, începând cu 1965), fie mai ales de tendințele anti-pozitiviste (la Robin G. Collingwood, în The Idea of History, 1946). Noua filosofie a istoriei a oferit o replică bine articulată modelului (clasic) deductiv și nomologic,8 plecând de la conceptul de Verstehen ("înțelegere") propus de Johann G. Droysen în 1857 și ajungând la interpretarea hermeneutică. În special școala franceză a dezvoltat această perspectivă anti-pozitivistă, mai ales prin Michel Foucault și Paul Ricœur,9 care
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Hempel, Maurice Mandelbaum și mai ales Patrick Gardiner). Noua filosofie a istoriei a propus în schimb înlocuirea unor principii fundamentale până la acea dată prin abandonarea convingerii că practica istoriografică este axată pe explicarea trecutului prin reguli logice (precum în modelul deductiv sau nomologic și în modelul rațional) și, în consecință, prin trecerea la analiza povestirii istorice nu doar ca procedeu narativ, retoric sau cultural, ci și ca martor și model socio-politic (viziune pe care o integrez în strategia teoretică a acestei
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o problematizare a povestirii istorice, a implicat o nuanțare graduală a discursului științific legat, spre exemplu, de categoria temporalității și un abandon treptat al categoriilor pozitiviste. La începutul postmodernității, chiar factorul "timp" a organizat unele modele logice, bazate pe explicații deductive și nomologice date istoriei - așadar inclusiv la istorici și filosofi ai pozitivismului anilor '70, din rândul cărora Danto făcuse parte. Narațiunea devine categoria principală a metodologiei "noii istorii". Mișcarea anti-pozitivistă pune în valoare tocmai temporalitatea, relativizează perspectiva asupra istoriei și
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
specifice, mai curând un context of invention (construction, imagination), în locul unui context of discovery. Dar procesul de substituire metodologică (nu de negare; e important faptul că cele două direcții istoriografice coexistă), care se poate baza până la un punct pe formele deductive ale argumentării logice, nu are loc în interiorul unei filosofii a justificării (context of justification), construite pe concepția clasică a adevărului (unic și privilegiat), ci al unei filosofii a cunoașterii plurale a obiectului științific (Topolsky 20). Reluarea în cadrul școlii de la Annales
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
puterii și a politicului cu martorii istoriei și cu narațiunile colective. Relația dintre imaginar și realitate Într-un studiu de referință semnat de Évelyne Patlagean, domeniul imaginarului este definit drept ansamblul reprezentărilor care depășesc limita datelor experienței și a asociațiilor deductive legate de acestea ("L'histoire de l'imaginaire" 249). Lucian Boia, interesat atât de istoriografia franceză a mentalităților, cât și de istoria imaginarului, comentând această definiție destul de simplă, dar cu o anumită valoare programatică datorită momentului și locului în care
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită și impusă prin chiar teoria imaginii ortodoxe și teocrația bizantină la care se afiliază puterea medievală românească. Semnificatul, conținutul mental mnezic (imagine
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
are referință concretă. De aceea Gisborne susține că ilustrările din (11) și (12) nu pot fi considerate exemplificări ale aceluiași sens ("a percepe vizual") ca cele din (13) și (14), care exprimă un sens diferit, o percepție mentală, de tip deductiv, inferențial, chiar dacă originar se bazează pe date de natură vizuală. Prin urmare, autorul afirmă că utilizările de mai sus pot fi subsumate aceluiași sens doar dacă se ignoră statutul ontologic al stimulilor care pot fi percepuți vizual. Sunt autori 64
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
o posedă, aflându-se în prezența entităților percepute sau luând parte vizual la evenimentele subordonate percepției; percepția directă este mereu simultană cu procesul surprins în desfășurare. În procesul de percepție indirectă, perceptorul interpretează datele obținute vizual, deci folosește un raționament deductiv cu privire la stimulii percepuți. Să se observe contextele (2)-(4), în care se exprimă percepții directe, față de contextele de la (5)-(6), în care se exprimă percepții indirecte: (2) La una din ele văd uneori pe un civil cu fes. (Holban, O
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
noțiunile percepție directă și percepție indirectă. Willems (1983: 155) observă că termenii indirect și cognitiv, respectiv direct și fizic nu pot fi folosiți ca termeni sinonimi, pentru că nu acoperă întotdeauna aceleași contexte lingvistice. Percepția cognitivă implică, indirect, un proces inferențial, deductiv - "a vedea că o persoană are dreptate" implică "a înțelege că acea persoană are dreptate" (7); în consecință, percepția cognitivă este mereu indirectă. Percepția fizică privește surprinderea stimulilor fizici din lumea exterioară, fără a fi generate procese inferențiale pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
că nu mă pot lipsi]. (Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, în CLRA) (47) Dar văd ("constat") [că am spus] cum scriu, nu de ce. (Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante, în CLRA) În aceste contexte, verbul a vedea are un sens cognitiv, deductiv, exprimând o observație dezvoltată nu la nivel vizual, ci la nivel mental. În același tip de structuri, [a vedea + că], se pot exprima percepții directe fizice: (48) Văd [că încetinește și rămâne în urmă]. (Verdeș, Muzici și faze, în CLRA
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
părinți, apoi de către profesori, trebuie să ducă la o circulație în ambele sensuri între concrt și abstrct. în învățământ și în cercetare este important să se îmbie două metode considerate cel mai adesea incompatibile și de aceea la îndemâna inițiaților: cea deductivă și cea inductivă. Una poate fi mai relevantă decât cealaltă în anumite discipline, dar în cele mai multe cazuri o gândire coerentă cere îmbinarea celor două. A învăța să faci De la pricepere la competență A învăța să știi și a învăța să
ARTA DE A FI PĂRINTE by Magda Paşca () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93079]
-
ajută demonstrația, iar amândouă, la rândul lor, întâlnesc conversația și urmează calea exercițiului practic. METODA EXPLICAȚIEI Metoda explicației, formă a expunerii, constă în dezvăluirea de către învățător a esențialului noii probleme: Explicația presupune o dezvăluire a adevărului pe baza unei argumentații deductive. Cu acest prilej, se pun în mișcare operații logice mai complicate precum inducția, deducția, comparația, sinteza, analiza, analogia. Accentul cade, totuși, pe receptare și mai puțin pe interpretarea cunoștințelor."<footnote Cucoș, Constantin, 2005, Teoria și metodologia instruirii, în vol. Modulul
?ABILIT??I PRACTICE by Laura Savin () [Corola-publishinghouse/Science/83166_a_84491]
-
etc. A demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiecte, procese, acțiuni “ reale sau artificiale - în vederea inducerii teoretice la elevi a unor proprietăți, constante, legități care constituie elemente fundamentale ale cunoașterii. Demonstrația didactică nu se identifică în nici un caz cu demonstrarea deductivă, teoretică, utilizată, de pildă, la matematică. La baza demonstrației se află un suport material (natural, figurativ sau simbolic), de la care se pleacă și se construiesc reprezentări, constatări, interpretări. Și limbajul se poate constitui un suport al demonstrației în măsura în care un nivel
?ABILIT??I PRACTICE by Laura Savin () [Corola-publishinghouse/Science/83166_a_84491]
-
acestuia potențează explicitări mult mai abstracte. De pildă, un limbaj care abundă în imagini și reprezentări constituie un bun prag pentru trecerea la formularea unor idei și interpretări mai generale și mai abstracte. Demonstrația sprijină procesul cunoașterii atât pe traiectul deductiv, prin materializarea și concretizarea unor idei în construcții ideatice de ordin inferior (sub aspectul abstractizării), dar și pe traiectul inductiv, prin conceptualizarea și "desprinderea" de realitate, prin decantarea unor cadre idealizate de operare, ce garantează pătrunderea și explicare mai nuanțată
?ABILIT??I PRACTICE by Laura Savin () [Corola-publishinghouse/Science/83166_a_84491]
-
etc.). În ceea ce privește întreprinderea, această teorie se ocupă de structura și politicile generale ale firmei considerate ca un tot. Ea nu încearcă să dea o rezolvare de o manieră optimală problemelor; este mai degrabă descriptivă decât normativă, mai degrabă savantă și deductivă decât empirică. Ea are drept scop perfecționarea mijloacelor de analiză și de cunoaștere, și nu atât elaborarea de principii. Structura sistemului este reprezentată de ansamblul relațiilor neîntâmplătoare ce leagă atât părțile între ele cât și părțile de ansamblu. Orice parte
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
pretinde, pe de o parte, că „politica, la fel ca și societatea în genere, este guvernată de legi obiective, cu rădăcini în natura umană”22, respinge vehement ideea că aceste legi obiective ar putea fi ghicite prin metodele abstracte și deductive ale investigației raționaliste. Pe de altă parte, crezând că raționalismul este definit de ideea că o înțelegere științifică implică automat controlul și schimbarea, Morgenthau critica „știința” politică deoarece considera că hrănea iluzia capacității de modificare a realității. Denunțarea tuturor curentelor
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
liberal-legalist, pe care le-a descoperit în marea dezbatere, l-a făcut să nu vadă posibilitatea creării unui raționalism alternativ, derivat din premisa permanenței asociabilității. Un asemenea raționalism nu numai că ar fi capabil să ofere formulări realiste logice și deductive, putând fi testat mai ușor și având o mare putere de explicare, ci ar accepta incapacitatea de a oferi soluții științifice care ar aboli decisiv răul din istorie. Dată fiind incapacitatea lui Morgenthau de a concepe posibilitatea unui asemenea realism
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
putere de explicare, ci ar accepta incapacitatea de a oferi soluții științifice care ar aboli decisiv răul din istorie. Dată fiind incapacitatea lui Morgenthau de a concepe posibilitatea unui asemenea realism politic raționalist, el a respins cu totul sistematizarea abstractă deductivă în favoarea înțelegerii „principiilor” politicii internaționale, prin intermediul unor „comparații inductive între șdiverseț evenimente”23. Cu alte cuvinte, istoria trebuie să fie fundația esențială, dacă nu singura, a studiului politicii internaționale, iar această disciplină urma, la rândul ei, să se ocupe de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mențină, fie să răstoarne statu-quoul, conduce cu necesitate la o configurație... numită balanța puterii și la politici ce-și propun menținerea ei”28. Deși o asemenea explicație pare raționalistă ca formă, în sensul că pare a fi derivată în mod deductiv din logica unei anumite situații, în realitate este inferată din experiența istorică a politicii europene, o concluzie de neevitat, ținând cont de descrierea pe care o face Mongenthau celor șase condiții asociate cu balanța clasică a puterii: prezența unui mare
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
individuale. Machiavelli este cu siguranță excepția aici, dar și contribuția sa e limitată, deoarece sistemul lui explicativ este derivat din istorie și justificat inductiv, lipsindu-i deci necesitatea absolută care poate fi inferată numai dintr-un sistem formal al logicii deductive. În fine, din punct de vedere metodologic, cei trei autori au în comun faptul că se bazează pe empirism și inductivism (cu excepția lui Tucidide, într-un fel sau altul, ei sunt preocupați de rezolvarea problemelor practice ale deciziei politice). Această
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]